luni, 25 iulie 2011

[MUNTE] Nu am curaji!

Mda.

Exprimatu-mi-am de curînd o părere, cu o duduie şi pe un site carpatin, despre primele două peisaje cu pomi falnici ce deschid un articol al dînsei.

Şi am realizat că nimeni nu a purces la o istorie erotică a celor de prin Clubul Alpin Român. De ieri sau de alaltăieri - iar aici am în vedere Ere. Perioada de dinainte, apoi de după 1945.

Veţi sări trei metri în sus, dar poate nu e de uitat că ce era cîndva a mai şocantă chestie din lume (vezi de pildă a purta pantaloni, la vremea Miţei Biciclista, deci a Societăţii Turiştilor Români, cea de pe la un 1910...) e fatal să devină o banalitate ulterior.
Tocmai pentru că ne şede mult timp în Odaia noutăţilor, a şocantelor...



Interesant subiect, cel puţin pentru noi, obsedaţii.

Carele e procentul - păi nu se spune.

Nea Nae B. era un pic revoltat că, după WWII, apăruse un sport penibil, al amestecării unor anumite piese de lenjerie într-un recipient oarecare, la party-uri.
Mai încolo, antrenorii - ibidem - se purtau foarte libertin cu elevele, verbal şi nu numai.


Asta e bibliografia, dacă ea pică rău confecţionării de statui, păi îmi cer scuze...
Şi rog interesaţii de pomenitele staui să-şi schimbe un pic stilul.
Să facă interesant Subiectul şi altor generaţii, nu doar acelea care ar funcţiona după regulile bănuite de ei.


Subiectul rămne deschis.

Cum, aşa mărturisiri ar duce de rîpă giudeţul?

Aşa ceva nu să spune?


Mircea Ordean, nifilistul.



PS
Îmi sună în urechi premoniţia unei rude prin alianţă.
"O să ajungi rău..."

Probabil avea dreptate.
Cu aşa idei, raportat la ce poate suporta Iepoca, chiar că e naşpa...

Un comentariu:

  1. Comentez tot eu primul.
    Stîlp al Noului Club Alpin se duce cu o doamnă de asemenea peste sexagenară la o cunoştinţă (masculină) din Sinaia.
    Amicul pomenit întîi (stîlpul, nu CAR) vine cu ideea să doarmă împreună cu acea doamnă. Refuz. "Eu, de cînd răspostul soţ m-a părăsit, eu niciodată..."
    Montaniardul cel peste sexagenar a bufnit teribil după acest 'huş', iar la prima oră a dimineţii a plecat - cu aceeaşi dispoziţie - singur, pe munte.
    Doamna a servit apoi ceaiul cu gazda şi a plecat finalmente pe drumul ei - fără vreo încurcătură la care trimit de obicei fanteziile păcătoase, dar într-o atmosferă mai mult decît destinsă.

    RăspundețiȘtergere