luni, 25 iulie 2011

[MUNTE, VIAŢĂ] Roz

Iar îmi asum riscul unei afirmaţii deloc la locul ei...


E foarte posibil pentru ca subsemnatul să plaseze excesiv personal în optica pe care o are asupra gesturilor dlui Dinu Mititeanu.
Chestii nerezolvate, ar spune psihologii.
Asta e, îmi asum cartoful fierbinte - reprezentat de această afirmaţie.

Sînt şi parşiv, în sensu' că aşa îndrăzneli dezghioacă zone neaşteptate în interior - metaforic vorbind ai şanse a doua zi să descoepri că, din senin, vorbeşti japoneza (ce-i drept, atenţia la megalomanie trebuie să fie necurmată).


La cestiune:
Nea Dinu scrie despre ultima performanţă a Copiilor frumoşi şi la locul lor (aşa le inventez eu pe moment o titulatură), Cătălin Pobega şi Silvia Murgescu.

Sunt o pereche fantastica.  Silvia e fantastica, deoarece putine frumoase fac asa ceva. Si mai ales pentru ca intr-un timp foarte scurt a ajuns la asa ceva, ridicandu-si  mereu si des stacheta tot mai sus.
Daca n-aveti timp sa cititi, priviti macar fotografiile si bucurati-va de bucuria lor ! 
Cand in toamna Mihnea va organiza un nou Festival Alpin la Busteni, prezenta cu o proiectia a Silviei si a lui Cata si una a lui Zsolt si Jo, vor fi principalele motive ce ma vor determina sa particip, asa cum s-a intamplat si anul trecut. Sa am ocazia sa-i imbratisez. Acum o fac in gand !
 Unii poate nu stiti: acea poza de la "Home" a Silviei e in prima lungimde de coarda din Peretele Csipkes din Cheile Turzii !
Dinu

De cînd lumea eu reproşez (asta e! a se da cu pietre spre mine.) lui nea Dinu prezentarea excesiv de serafică a lucrurilor.
După opinia mea, este o chestie tare superficială.
Da, poate să-mi fie criticat aici vreo invidie, dar pînă la urmă şi inteligenţa, înţelepciunea îmi spun să văd şi altera pars. Să zicem a Silviei.
Nu aş exemplifica, dar e aritmetic că avem de toate...

Aceiaşi oameni răi pot purcede la investigaţia şi cum va fi cineva peste n ani.
Din nou răutate, dar şi necesity.


Ah, ce viaţă, ce lume (mă refer la cea fizică)!
Dacă vrei realitate, să te flagelei ca invidios sau mai ştiu eu ce - doar-doar nu vei irita în exces pe ceilalţi!

Mai e o treabă.
A vedea lucrurile prea în roz şi pe latura belă trădează muuultă teamă de cele mai puţin luminoase ale vieţii. Care-s alea? De pildă, ce-o fi în sufletul unui colindător dezinvolt şi jemenfichist pe munte, în ultimii lui ani de viaţă. Cum, aşa ceva nu se face? Cum, stric (intenţionat şi ticălos) confortul celorlalţi - iar asta contează mai mult decît realitatea?

Carele neroze egzistă, chit că noi fugim de ele.

Ce-i drept, nea Dinu ne-a vorbit despre un Bulinel în ultimele luni ale existenţei...


Zic şi eu...
Poate-s mai utile astea decît poveşti goale de profunzime...
(Da' cine eşti mata, bre, să tragi sentinţe, despre ce ie profund şi ce nu, mă rog?!)

Mi-a ajuns la ureche (Adi C.?) că dl Mititeanu şi-ar fi rărit apariţiile pe lista CAR bucureştean pentru că un nene ia afirmaţiile sale drept mingi ridicate la fileu, pentru reacţii nu prea la locul lor.
Mă simt cu musca pe căciulă. Că am vituperat, de pildă, cu privire la confecţionarea unui pretins mit alpin în Ardeal...
În acelaşi timp, e şi problema dlui M., care evită să-i spună aceluia ce şi cum.
Inclusiv că nu s-o fi certat la timp suficient cu propriul tată (ce-i drept, Ordean Sr. nu prea aduce cu dînsul... Ar fi de văzut la cine şi de ce, prin copilărie,  mă iritau prestidigitaţiile cu vorbe frumoase).


PS
Greu îmi iert o vorbă transmisă cîndva lui Mihai Cernat, care a ajuns din eroare pe net. Ziceam: "Hai să-l bîrfim pe nea Mititeanu!". Bîrfa fiind ăncercarea de a scote mai la aer ceea ce ţîşnise doar pe sfert din tărîmul creativităţii (adică inconştientul), la o prezentare a confratelui clujean, la Casa bucureşteană de cultură a studenţilor.
Jena decurge din şuturile pe care le luam în familie cînd debitam (cred azi) vreun adevăr incomod.

Veni-vor şuturi...
Am sesizat atunci, desluşesc aici, şi partea arogantă ori agresivă a conferenţiarului. La o adică, e normal... O fi proiecţie personală, a hibelor proprii pe ecranul celuilalt, dar ideea rămîne...
În noi, dar trimise la beci, sînt trăsăturile inevitabil opuse ale măştii sociale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu