luni, 25 iulie 2011

[VIAŢĂ] A fi om.

Vorba asta dă gata îndeobşte jumătate de regiment, respectiv de cititori ai gazetelor pompoase.
Eu mă voi referi însă la altceva.


Mi se pare desori că eu sînt aiurea. Într-o ureche sau rău.
De pildă pentru că mă dau din senin la oameni în-locul-lor, tipi onorabili, respectaţi...


Dau însă peste lista de realizări a unui confrate de munte, deasupra şi dedesubtul Acestuia.
Nu se mai termină, acea listă - cazi serios pe gînduri la puterea de muncă a respectivului.... Eventual te şi doare, că nu posezi aşa ceva măcar pe sfert.


Teoretic, în ochii sociali aşa evantai de reuşite dă bine, eşti aplaudat, se scot pălării.
În practică, nu am cum să nu mă întreb: cum se simte acel om, dacă prin absurd i-ar lipsi acea listă, acel palmares? Dacă nu l-ar trece acolo, pe acea pagină de net şi, implicit, în ochii lumii?


Cîtă răutate o fi în observaţia mea, nu ştiu exact. Dar nici nu pot ignora pericolul. Ca în viaţă să fugim de ceva prin muncă. Multă. Pentru rezultate (apreciate social).
Şi fără de care - muncă, apoi rezultate - pare să ne fie insuportabil. Iar vorba din urmă e tare săracă, întru unitate de descriere a disconfortului.


Viaţă, viaţă / Cusută cu lungi CV-uri...


PS
Matei Georgescu are o carte.
Nu am răsfoit-o, dar sună bine.
"Defensa prin scris"
Atenţie, Mirceo, să nu o practici prea tare, şi să uiţi de nasul în realitate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu