vineri, 1 iulie 2011

[VIAŢĂ] Superlative

I

Interviu cu omul de teatru George Banu, în "Cotidianul"
(http://www.cotidianul.ro/118336-Teatrul_este_pentru_mine_o_tentativa_de_a_trai_viata_pe_care_n-o_traiesc )

Incursiunile profesorului George Banu în lumea teatrului ne fac să vedem în acest desăvârşit Povestitor şi interpret al planetei guvernate de Thalia marele câştigător al atâtor premii şi onoruri (printre care Premiul "Prometheus", categoria Opera Omnia, şi Premiul de Excelenţă UNITER).

De micul pasaj îmi dau cu părerea.
Trec peste precizarea-mi din totdeauna că-s conştient asupra posibileleor (acute) complexe de inferioritate care mă împing la demersul meu.
Dar nu pricep ce nevoie ai, mai ales între intelectuali (ori, eventual, rămîne să vedem ce înţelegem fiecare prin asemenea vorbă) să declari pe cineva desăvîrşit. Şi povestitor cu majusculă.

Iar periile nu se sfîrşesc aici.

De fapt, nu condamn cît caut să pricep ce nevoie are o minte destupată de aşa vorbe.
Cum trebuie să fii în acea piele, de om destupat, şi să ai nevoie de aşa expresii ori să nu le descurajezi...
Nu izbutesc să intru însă în pielea unui om care aude aşa vorbe şi nu rtesare neplăcut surprins.

Rezon, ne pot pica inconştient bine - dar urechile mele, mintea mea ar fi total în total disconfort ştiindu-se ţinta unor atari perorări.
Iar asta tocmai pentru c-am idee cît de în pană trebuie să fii ca să ajungi să nu-ţi pice penibile caracterizarea desăvîrşit.
TOCMAI A SORBI ÎNCÎNTAT AŞA EPITETE NE TRĂDEAZĂ DREPT DEPARTE DE MULTLĂUDATA DESĂVÎRŞIRE.

Totodată, cu riscul de a-mi pune o întreagă categorie în cap, am văzut şi la alţi oameni de cultură lipsă de jenă cînd se află în ţinta unor atari caracterizări. Pot părea cu idei fixe, dar găsesc emblematică în acest sens sărbătorirea unei academiciene (nu mi contează ce rîu mitologic a trecut ea de atunci), unde nu tresărea nici onorabila, nici nume faimoase, de la care te-ai fi aşteptat la echilibru, la ceea ce am auzit în ultima vreme (la tomnatica-mi facultate) că se numeşte proprietate a cuvintelor.

( http://www.acad.ro/com2006/pag_com06_0508.htm )
"Comunitatea academică a sărbătorit-o pe Doamna Academician Cornelia Bodea în cadrul unei sesiuni omagiale organizată de Secţia de Ştiinţe istorice şi arheologie. O sărbătoare pentru istorici şi pentru toţi cei care preţuiesc istoria pe care Doamna Academician Cornelia Bodea a slujit-o cu exigenţă ştiinţifică şi un devotament demn de marii înaintaşi a căror tradiţie a continuat-o cu o demnitate cu totul exemplară."
şamd



Am sentimentul, legat de cele două situaţii de mai sus, că atît intelectual, omul de cultură nemaipomenit, cît şi cel pe care ni-l ridică societatea, statul, lumea spre proslăvire sau măcar respect nu au în fişa postului lucrurile pretinse de subsemnatul aici.


Dacă pricep eu bine, omului deosebit îi este permis să se adape la fîntîna unor lucruri pe care eu le-aş atribui (eronat?) deşertăciunilor. Vanităţii.
Mica problemă de la care începe durerea de cap este că nu se cade să pomenim de aşa slăbiciuni cînd vorbim de Ei, cu atît mai puţin cînd le lustruim soclul.



II

În context, zărind de curînd nişte steguleţe pe autobuzele RATB, iar în paralel altele, mari, la instituţiile statului, am aflat de o Zi a Drapelului.
Mi s-a părut de o artificialitate teribilă (era să cad în capcana absolutismelor şi să spun "desăvîrşit"). Omul de rînd neavînd vreo treabă cu înălţătorul moment, cu aceste înălţătoare 24 de ore.


Că noi sîntem (încă, pe lume) bastion cu forme fără fond, nu e o noutate. Ci doar o concluzie. Stau şi mă întreb însă de ce Dl Stat ţine să comită acest gest. Cu ce-i prinde bine. Cum vede el lucrurile.


Probabil că la bază, pe nesimţite cît şi inconştient, omul de rînd ajunge să-şi vadă Stăpînul cît şi viaţa în societate în vreun fel care merită (zic eu) mascarada.
Statul în sine s-o simţi mai forte, iar finalmente pomenita mai sus umflare cu pompa prinde bine. Dacă mai ţin eu minte ceva algebră, acolo, într-o demonstraţie de clasa şaptea parcă, se încropea un ceva, aparent aiurea, dar care ajuta perfect la rezolvarea problemei.




În acest context, permiteţi-mi să mai punctez ceva.
Atari umflări cu pompa ajung ulterior betoane serioase. Mă uitam că un Emil Boc e luat în şuturi în zilele, lunile acestea. În paralel, meseria de politician este onorabilă, însă totuşi din categoria prostituţiei, a vidanjeriei. Foarte utile, dar inevitabil murdare.
Cu toate acestea, cel dublu stigmatizat azi şi cei ca el ajung peste 50 de ani să aibă stradă (barim în Cluj în cazul lui Boc), statui şi conunicări ştiinţifice favorabile. Vedem de pildă o stradă Alexandru Constantinescu, ce pariez că-i faimosul Porc liberal. Nu mai vorbesc de exemple dramatice, tip Armand Călinescu sau Lucreţiu Pătrăşcanu.
Am a discuta - cu ameninţarea stigmatului invidiei negre - şi despre Alexandru Paleologu. Care avu multe bune, dar la 25 de ani era promovat datorită familiei, în închisoare ceda inclusiv de amorul artei, iar la senectute nu se jena să afirme una ("Nu voi mai candida în parlament!") şi să facă alta.


Fără îndoială însă că, aici, vreun mai priceput în ale vieţii, ale funcţionării comunităţilor umane îmi va explica despre necesitatea de a oculta unele alturi ale unor oameni, meniţi ori ajunşi în "forme" care prind bine statului, cît celui pe care Acesta finalmente îl protejează: omul de rînd.
Pentru omul de rînd e mai bine aşa.




(va urma)



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu