miercuri, 24 august 2011

[MUNTE] Lehmann, spre în afara tiparelor


Ciobu spunea...
Haa...cum era Carol Lehmann ca om, ce povestea? Unde as putea citi mai multe despre el?


I
Era destul de tăcut, dar săritor...
Simt că nu aş putea vorbi prea mult despre el, dacă nu aş răsfoi jurnalele de care vorbesc - eventual să-mi scocior mintea de ce nu e acolo (deşie păcat să ignor acele file...).
Reţin însă ceea ce constituie provocare ta - în sensul de a scrie despre l. Cum era intrarea acolo, la Bălcescu 2, cu acel gang, apoi scăricica pe dreapta, uşă în uşă parcă cu altceva... Curte săsească...

Niţel haios în chestia asta – şi trăgînd un pic nu doar spre actual cît spre uman actual, este cum – proaspăt divorţat – luasem în serios (deşi aveam vreo 30 de ani, dar cînd sîntem maturi?!) premoniţi cuiva că voi cunoaşte pe careva cu iniţiala G… Iar prin curte pe la Lehmann era o copilă (20 de ani…) cu numele ăsta…
Pare un tras o discuţie serioasă pe spuza mea (urît obicei!), însă doar voiam să-I confer o doză de uman…
De pildă, meditez ce-aş fi observat dacă eram şi eu în preajma Titanilor (cu nuanţele ironice de rigoare) – Dunăreanu, Lehmann – care au suit în 1988 parcă la Curmătura… Zău că aş fi căutat tot umanul. Bocancii cu care nea Carol umbla şi prin casă, ori pantalonii lui knicker-bocker, dacă le-am înţeles eu corect denumirea…


II 

De scris, despre Lehmann scrie cît de cît serios Baticu&Ţiţeica, la 1984.

http://www.scribd.com/doc/32331569/Pe-crestele-carpatilor
Restul umblă cu slăvile.... Nu e cap de ţară acolo, cît invitaţie din parte-mi la prudenţă.
Bineînţeles, nici baterile de cîmpi în care pică subsemnatul uneori trebuie privite cu rezerve, dar barim ele cercetează... Bateri de cîmp încearcă a te pune în locul celuilalt, a amesteca un pic imaginaţia.


III

Ce mai era pe la Lehmann, pînă cînd o umbla leneşul la jurnale?
Am mai scris c-alde Baticu mă pusese în gardă: vezi că are el nouj'de ani, însă doarme î cameră unde nu se face focul. Iarna. 
Chiar aşa fu, cu precizarea că plapuma era zolidă (şi curată!), iar spre camera încălzită uşa intermediară era larg deschisă...

Lehmann dimineaţa, după vreun spălat pe ochi (se scula înaintea oaspetelui), punea de ceai. Una două te invita la ceai.
Cum venea careva în vizită, pune-i ceai.

Perechea de care pomenesc eu undeva a o fi găsit acolo nu mi-a trezit încredere, mai ales tipul (să fi avut vreo 55-60 de ani atunci, subţirel). Nu mai ţin minte dacă nu era un pic ungur (o spun nu din românism ieftin, cît drept posibilitate de identificare). Avea un lunecoşism care nu mi-a plăcut, chit că nici eu n-oi fi sfînt.

Alminteri priveam pozele unde era Lehmann june (e pe peretele camerei, într-o poză a mea), nu mai ţin minte exact cu cine era acolo. Nu ştiu ce mecanisme se pun în mişcare la vederea a aşa ceva, probabil vreo reîntoarcere la imaginea propriilor părinţi, mai ales că la vederea rubicondei doamne din aceeaşi imagine parcă mă mişca ceva şi spre erotic.
Cum, aşa ceva nu se spune?
Şi e semn de luat razna, huo?!
Se poate, dar de acolo vine şi sensibilitatea de adepista una sau alta.


Ca să nu mai vorbesc că vreo recunoscătoare generaţie viitoare cu aşa ceva va rezona, cu cu idealurile vreunei epoci pe care ţinem noi să le sădim viitorimii....


Mai ţin minte că am mers la un moment dat acolo cu Toni Luţaş, să fie 86 sau 87, colegul meu de coardă. A copiat şi el/don inginer ceva din scrisorile lui Lehmann. Ploua în Bucegi ş-am zis să venim aici. Apoi am mers cu el, cu Toni, pe Tîmpa, parcă am tras şi un rapel să ne aflăm în treabă, undeva sub platforma aia a cîrciumii de cîndva de pe flancul nordic.
În prealabil, moşu (cine nu a numit aşa generaţia coaptă dinainte-i?) ne-a făcut o schiţă, căci nu mai mersesem pe poteca de sub actuala linie a telecabinei.


Spre încheiere, admit că m-o fi pălit teama dă moarte şi implicita sete de a lăsa cevaaa urmaaasiiiloooor... Adică scrieri personale ca asta.
Dar eu am gustat totodata şi paradisiaca, pentru un istoric amator ori ba, de a descoperi izvoare... Sper să bucur şi eu vreun amator de istorie precum subsemnatul...

Cum, e ocupaţie inutilă?
Spune-ţi-i asta celui căruia îi vor plăcea asemenea izvoare...


PS
Dan Mîrza s-a oferit să-mi scaneze dintre filmele zise Laica, adică celuloid pe 36 mm... Sper să obţin astfel copii mai bune decît ce am publicat pînă acum, plus alte imagini...

PS  2
Ştiu clar că Lehmann se plîngea de Aristide Stavros, că împrumutase o haină parcă de la el (valoroasă) şi nu i-o mai înapoia. Se bănuia o aşteptare a previzibilului deces al nonagenarului...


Un comentariu:

  1. Foarte interesante momentele.
    Dubios cinismul lui Stavros in situatia cu geaca. Poate isi dorea un artefact de la C.L. Un fel de fildesul elefantului dominant, inainte sa isi dea sfarsitul.
    Si cand te gandesti la ce scria Stavros despre el: Ele [razele] il invaluie ca o aureola, contopindu-l cu varful "La Om". Dar - omul - Lehmann se desprinde si porneste din nou, urmat acum de umbra lui, care devine o pala uriasa de foc, si pe masura ce inainteaza pe spinarea inca adormita a muntelui, toate varfurile, pe care le intalneste se aprind [...]

    RăspundețiȘtergere