marți, 16 august 2011

[MUNTE] Nedumerire

Mi-am reproşat în ultima vreme cîteva - mi-am zis - mici răutăţi faţă de Mihai Cernat. De pildă pe ideea de Dumnezeu, apoi pe-al cui e "artizanatul" cuceririi Vîrfului Picătura.
Deci m-am luat la şuturi că am gură a naibii şi că respectivele ţinte umane ale pornirilor mele or avea dreptul să fie nemulţumiţi de unu' Ordean.
Acum realizez însă că nu e obligatoriu să exagerez...


(    http://www.carpati.org/jurnal/varful_si_creasta_picaturii/2364/      )

De-a lungul timpului, Creasta Picaturii cu-ale sale “Picaturi” a constituit o atractie pt alpinisti. Personal, citind in ghidul Cristea si analizand schitele Kargel, am cautat sa ajung sa parcurg acest traseu. Asadar cu cartea in rucksac, insotit de cativa coechipieri cu aceeasi dorintza de cunoastere, am abordat mai intai traseul inspre Vf Picatura. Cu greaua coarda Libero de 14mm, cateva bucle si carabiniere, am redescoperit pas cu pas tainele Picaturii. Mai intai Valcelul, apoi Grota, Hornul cu Zade, Fisura de sub Fereastra. Cautam, urcam cat puteam, reveneam alta-data sa continuam traseul. De cateva ori ploaia cu fulgere ne-a alungat din traseu...

Si totusi tenacitatea si dorintza au fost rasplatite prin atingerea Varfului, apoi prin parcurgerea integrala a Crestei Picaturii. De atunci am mai revenit in traseu, urcand pe Varf sau parcurgand Creasta pe portiuni sau integral, vara, dar si iarna. De fiecare data cand ajung in zona Varfului Picatura, privind anumite pitoane ma gandesc la regretatul Nicu Comanescu – artizanul acestui traseu. 

 

Or:
Comănescu ajunge să suie Picătura inclusiv după informaţiile oferite de Radu Ţiţeica. Iată mai pe larg acele momente:

"Parte din informaţii au fost furnizate de d-l R. Ţiţeica, un bun cunoscător al regiunii, care a cercetat cu mult înainte, intrările spre Picătura" (N. Comănescu, în Buletinul Alpin, nr.3/1933). După cele spuse nouă, Radu Ţiţeica a urcat pînă "la Grotă". Peste cîţiva ani, prin intermediul fratelui său Şerban (student şi el la Chimie Industrială), i-a comunicat lui Comănescu că, din locul unde poteca de apropiere sfîrşeşte în Valea Seacă, se continuă drumul circa 300 de metri, pînă într-un vîlcel "spălat" – în sensul de puţin adîncit, la acel nivel. Comănescu chiar astfel a numit firul, "Spălat", în articolele sale despre Picătura. După moartea lui Comănescu, Nae Dimitriu a găsit nepotrivită această denumire, fără a propune pe moment o alta; o va face în 1961 ("Bucegii turism-alpinism"): Vîlcelul Picăturii. În 1981, N. Baticu a readus în circulaţie denumirea iniţială, azi fiind folosite amîndouă."
  

E posibil ca în discuţiile mele cu Mihai să nu fi subliniat suficient de mult contribuţia lui Radu Ţiţeica, după cum el nu-i obligat la consultul unei bibliografii ample.
Unde treaba se îngroaşă este că Mihai nu pomeneşte nimic aici de mailurile şi discuţiile pe care le-a avut cu un contemporan despre suişul la Picătura - înainte ca el să-i atingă creştetul. Trec peste articolul despre Vîrful şi Creasta Picăturii al subsemnatului, din revista "Munţii Carpaţi", 1998 parcă. De acolo (şi din discuţiile cu autorul materialului), Cernat află inclusiv despre Creasta Trandafir şi despre frumuseţea/accesibilitatea acesteia - cu precizarea că muchia, numită Estică, apare (fugar pomenită) prima dată în monografia Dimitriu-Cristea....

"Dupa ce mi-am pus burta la cale, o pornim pe cale, respectiv pe varianta prin Muchia Trandafir. E mai aeriana si fiind o zi cu vizibilitate, ma gandesc ca va fi interesant pe-acolo".

Mărturisesc în acest stadiu al defulării mele că nu aş fi sărit tare în sus (aşa facem cînd nu sîntem pregătiţi pentru realitate...) dacă nu miros în tot demersul o încercare de a eclipsa un seamăn, un contemporan. Numai astfel îmi explic ignorarea acestuia, într-o vreme cînd relaţiile erau bune între cele două părţi.
Nu m-aş fi grăbit la aşa afirmaţie dacă ceva asemănător nu aş fi observat şi la un alt amic, care descrie ieşirea de la ora 8 din Poiana Închisă a Pietrei Craiului şi Brîul de sus din abruptul vestic al aceluiaşi masiv fără să pomenească de cel care l-a dus pe acolo (îndrumat la rîndu-i şi el de alţii...).


De ce risc, întrucîtva, să public cele de mai sus în forma existentă?
Puteam alege o formă mai paşnică...
Nu o fac, deoarece - riscînd o dată în plus - am puterea de a spune că există o competiţie de a fi mai cu moţ decît confraţii, la noi acolo pe munte.
Cei mai înţelepţi vor zîmbi, transmiţîndu-mi din ochi că aflu cam tîrzior această realitate.


De ce risc să o spun?
Pentru că e mai obositor să mi-o ascund.
Să stau cu jena că, vai!, ce tendinţă am!... De a dori să întrec şi, vorba unui Dorin Gherman, de a dori să fac din vreo porţiune de munte ori din Acesta întreg un fief personal.


Bineînţeles, eu văz lucrurile prin eterna-mi prismă a psihanalizei, care preferă adevărurile la aer, cu riscurile de rigoare, decît schimonosîndu-ne ascunzînd-o.


PS  1  Propun şi altor minţi să verifice imorala-mi afirmaţie anterioară.
În general, să verifice şi dincolo de aparenţe. De pildă, ce alte mobiluri ne împing la a conduce oameni pe munte, decît acelea poetice şi din Registrul social. Dorinţa de atenţie şi afecţiune (destul de iluzorii) care ar veni de la învăţăcei?

PS 2  Am de ales aici între un stil dulceag şi limitat ca idei (a nu se uita că ăle noi şochează crunt, pentru a deveni banale în curgerea ulterioară a timpului...) şi altul - precum scrisele, afirmaţiile de mai sus.
Simt că e de mers pe ultimul drum. care nu e neapărat unul al accentuării unor defulări incontrolabile. Ce-i drept, aşa idei nu la rezonanţă cu semenii conduc... Asta e.

PS 3 Exerciţiu de sinceritate: mi s-a întîmplat să eclipsez în situaţii asemănătoare pe cineva? Mmmm, parcă nu (aici o să mi se spună că am alte defecte, mai mari..). Poate nu am subliniat suficient contribuţia lui Ionescu-Dunăreanu la explorarea abruptului Pietrei Craiului. Poate am fost prea dur, dincolo de justeţea argumentelor, cu destui înaintaşi. Poate nu m-am aplecat suficient şi asupra calităţilor, plusurilor acestora, de pildă la Mihai Haret.
Nu mi-i, azi, aici, o situaţie prea comodă, dar tot e mai bine că ştiu.

PS 4  Cît este orgoliu de a ieşi în relief şi cîtă nevoie reală de a fi dezbătute în spaţiul public montan şi subiecte mai delicate? Subsemnatul avea deja două pe ţeavă: cum te simţi cînd îţi apare ca inerent să aluneci de pe prize spre neant, respectiv cum e cu a da înapoi, în mersul pe munte, datorită vîrstei.
Cred că treaba asta cu dorinţa-ne secretă de a domina..., la munte, se adaugă listei.

PS 5 Am subliniat în citatul din Mihai forma "ghidul Cristea". În aceleaşi discuţii (dar în paralel şi în materiale ale subsemnatului de pe net), i-am arătat lui Mihai cum devine cazul cu această monografie. Mai ales că e aiurea aici să laşi a înţelege că descrierea din "Bucegii", 1961, îi aparţine lui E. Cristea - cîtă vreme înaintea acestuia au descris locurile, în Buletinul Alpin (1934, respectiv 1937), autori precum Comănescu, Dimitriu, Baticu.
Şi mai ridic aici o problemă de discutat între montaniarzi: cum e cu eliberarea de tutela cuiva care ne-a îndrumat mai mult sau mai puţin paşii pe munte?
Spun asta pentru că îmi revăd propriile-mi oscilaţii ca învăţăcel pe orbita lui Niculae Baticu (accentuate prin consultul recent al jurnalelor eprsonale din acea vreme).

3 comentarii:

  1. Mircea, in primul rand evidentiez faptul ca tu NU m-ai condus in traseu in Picatura si nu am mers impreuna in traseul respectiv niciodata.

    Eu impreuna cu alti 2 baietzi mai tineri ne-am chinuit sa redescoperim parcursul in mai multe randuri.
    Am batut si cateva pitoane, unul exista si azi.(spre deosebire de tine care ai scos niste pitoane intr-o zona adiacenta Cr Picaturii -spun asta ca am vazut ca il citezi prieteneste pe respectivul care batuse acele pitoane, stii bine la cine ma refer!)

    Iti multumesc pt informatiile primite. Stiu ca la vremea respectiva te-ai lasat cam greu cu viteza de a-mi raspunde...
    INCA o data, pt ca mereu ti-am multumit!

    Scuza-ma ca inca nu ti-am postat o statuie la baza traseului, dar cred ca ar fi bine venita ca indicator pt intrarea in Valcelul Spalat...

    Mihai Cernat

    RăspundețiȘtergere
  2. O sa-i transmit si "celuilalt amic", Mugurel, sa aiba grija si sa-ti posteze la randu-i un bust cu tine, in Poiana Inchisa.

    Mihai Cernat

    RăspundețiȘtergere
  3. Mircea, de fiecare data eu am fost de partea ta, cand altii (destui) loveau in tine.
    IN PUBLIC, te-am apreciat si te-am incurajat sa scrii despre tot ce stii in materie de munte.
    Tu, de mai multe ori ai reusit sa ma ranesti FARA MOTIV, si eu am trecut peste.

    Insa, orice limita are o limita.
    In ceea ce ma priveste ai atins-o!

    Nu o sa trec de cealalta parte a baricadei in raport cu tine, dar o sa ma mut mai incolo.

    Mihai Cernat

    RăspundețiȘtergere