duminică, 28 august 2011

[MUNTE] Oamenii Pietrei Craiului - un unghi aparte

I

Despre subiect mi-am dat cu părerea la postu-mi
http://www.carpati.org/articol/popularizare_trasee_nemarcate/978/
de pe Carpati org.


Acolo, cum ideile se trag unele pe altele, am zis la un moment dat, în secţiunea Comentarii:

"...Diferenţa de stil a iubitorului de Bucegi, respectiv Piatra Craiului. Am sentimentul că Piatra, inclusiv datorită aspectului ei, predispune la o abordare mai... infantilă şi feminină. Altfel nu văd de unde provine orgoliul şi iraţionalitatea în plus pe care le constat la mulţi iubitori ai Crăiesei.
În Bucegi, te pune un pic cu picioarele pe pămînt nu doar forma ceva mai fermă, mai puţin zîmbitoare (recunosc!) a locurilor, dar şi vreun şuier de sirenă feroviară - semn de civilizaţie şi prezent ce risipeşte poate din poezia generatoare de vis şi ireal." 

Adaug, azi, după o tură în zonă PC, că depărtarea de civilizaţiei tolerează şi nesupunerea, la coduri sociale. În Crai te simţi mai haiduc  sau măcar ca ăl de ascultă mai puţin de o nevastă sîcîitoare etc.


II

Am făcut ieri o tură prin Umerii Pietrei Craiului.


De la Umeri Pietrei Craiului 2011 Ordean und Marius Lazar




De la NUmerii
Am întîlnit pe drumul de coborîre o categorie de parcurgători ai muntelui de care nu aveam habar (cine naiba te-a pus să bănui că le ştii pe toate?!).
Fură trei exemplare. 
Veţi spune că-i puţinel pentru a stabili categorii, şi implicit de o reţinere a atenţiei altora pe blog.
Spun doar că nu am întîlnit aşa ceva în Bucegi. Nu am stat să-i observ cu lumînarea tipii cu care m-am intersectat în acest din urmă masiv, dar sînt convins că mintea a reţinut corect dintre miile de tipuri umane întîlnite, în ceva decenii de colindat pe acolo.


Montaniardul a cărui dinastie vreau să-i fac loc în tipologia măcar personală l-am întîlnit prima dată la nivelul Brîului de Sus. Veneam din Umeri şi un cineva şedea întins, lungit pe o pajişte din preajma potecii Deubel. După ce m-am temut că a răposat şi să te ţii vedere dezagreabilă, omul s-a înfăţişat viu, ridicîndu-se în popou.
Un tip la vreo 40 de ani. Şedea acolo fără chef. Psihic.


De la NUmerii



Cum am zis mai sus, nu prea am întîlnit aşa ceva în drumurile mele. Omul nu-şi trata, suporta depresia ca mulţi alţii, ci venise pînă aici...
Să admitem că nu fac eu neapărat aici o proiecţie, a durerilor de acest tip proprii.

A luat-o apoi la vale, subsemnatul nereuşind ce împinge un asemenea om pînă la naiba în praznic, ca să lehamizeze acolo.
Fără îndoială o categorie umană ce-mi scăpase.
Prin Bucegi citisem despre tipi ce lasă scrisori de adio, se duc apoi pe coclauri şi se ţin de cuvînt (de pildă într-o carte a lui Ion Preda, preluînd mărturiile salavamontiştilor)


Mai jos, întîlnim în dreptul Brîului de Mijloc un grup (venit din Poiana Închisă), ce mersese altminteri paralel cu noi, eu şi Marius Lazăr aflîndu-ne pe Brîul de Sus.


De la Umeri Pietrei Craiului 2011 Ordean und Marius Lazar



De la Umeri Pietrei Craiului 2011 Ordean und Marius Lazar



Conducătorul mă cunoştea personal, de la o colectivă a lui Mugurel Ilie în Bucşoiul. Bineţurile obişnuite, după care, auzind că sîntem cu maşina, ne roagă să luam cu noi pînă la Braşov o fată din trupa sa. Marius cîntăreşte aproape fizic lucrurile, grijuliu la garda jos a buburuzei sale, apoi acceptă.

Coborînd cu Simona....





...care se întîmpla să rămînă un pic în urmă ori să avanseze în aceeaşi măsură. Ajungem cam deasupra Zaplazului, unde poteca marcată ajunge la o mică belvedere-parapet. Rămaşi în urmă noi, băieţii, constatăm că fata naostră - deşi trona pe acolo o săgată măricică spre dreapta, o luase în stînga pe o variantă iniţial rezonabilă, dar care în Piatra Craiului poate fi bănuită cîţi bani face în aval.


De la Umeri Pietrei Craiului 2011 Ordean und Marius Lazar


Simona s-a întors, explicîndu-le că un domn care sta la intersecţie a îndemnat-o într-acolo. Adică prin plopi.




Am bălmăjit tipului, trecînd prin dreptul aceluia, că nu mi se pare deloc o glumă bună. Omul, la vreo 35-40 de ani, a ţinut-o în continuare că îşi menţine îndemnul iniţial.
Poate şi ca să mă dau deştept, am contraataca, coborînd printre jnepenii des ce urmează acolo pe potecă, cum că Nu-ţi trebuie doar două rapeluri de 40 metri ca să rezolvi lcururile pe acea minunată variantă propusă.


Este un gen de dialog ce se mai întîlneşte, fie şi ceva mai rar. 
Tipul meu reacţionează însă brusc şi îngrijopător.
"Ce, domne, mă cunoşti de undeva?"
Adăugînd, la fel de neaşteptat (citez din memorie) către mine:
"Eşti la fel de sarcastic ca şi în afara muntelui"
Şi continua să bombăne dar de o agresivitate tare neplăcută.


La stadiul ăsta al expunerii de aici, aş minţi să spun ce leu sînt eu, ce era mai-mai să dau două peste bot aceluia. Mi-a născut teamă, acel ton, de violenţa fizică a aceluia. Nu mă luaţi excesiv de fricos dacă afirm acestea. Căci poţi avea uneori în faţă un tip nu doar potenţial violent, dar şi care nu ţine cont de urmările gesturilor sale - chestie din care noi ăilalţi mai posedăm cîte un pic. Era în preajmă şi Marius, dara sta nus chimba datele problemei. Cîndva, am stat aproape paralizaţi în faţa unui cioban tînăr care ţinea (şi a izbutit) să sugrume o căţea în călduri taman în preajma noastră. O chestie sinistră, la care nu am avut ce face, inclusiv pentru să s-ar fi ajuns la o situaţie pe care oamenii cu scaun la cap o regretă apoi. Nu-ţi ţine de cald că o fi pe pe un pat de spital apropiat şi agresorul, mai ales că acela îţi ţipă de acolo că va avea grijă el de tine...


Tipul rămîne însă pe loc. Pe drum, dincolo de frustrarea de a fi fost ţinta unei asemenea măgării, am luat situaţia la refec.
Nu ştiu cît de sarcastic oi fi eu pe net, de unde e foarte psoibil să mă cunoască acela, cert este că, foarte clar, atitudinea lui ţinea de sportul acesta.
Apoi, mi s-a părut aiurea ca un tip care te ştie şi chiar face aprecierid espre tine, să-ţi arunce faimoas formuă: "Mă cunoşti de undeva..."
Cînd spun astea nu mă revolt neapărat moral, cît realizez că mă aflu în faţa unui tip uman pe care nu-l cunoşteam.


Mai apoi, coroborînd genul de fizionomie al tipului cu gestul său faţă de Simona, realizez că frustrarea acută, tinzînd spre negru de pe figura lui se datora şi femeilor. Era teribil iritat că nu-l tratează cum ar voi el. Altă explicaţie a trimiterii bietei necunoscute în teren periculos nu văd. Totodată, prietena noastră ne-a explicat că EA VĂZUSE SĂGEATA. A şi vrut să o urmeze, dar tipul i-a aruncat o privire mai mult decît neliniştitoare pentru ea. Nici nu a mai contat seriozitatea îndemnului verbal care a urmat. pot bănui ce fuse în sufletul tinerei, care deşi îşi ştia doi însoţitori la mică distanţă în spate, s-a dus ca împuşcată în direcţia greşită. Abia de acolo, de mai jos, a zis/strigat ceva către noi, fără alarmă vădită, la care noi i-am răspuns fără vreun un mesaj decît al semnalării venirii noastre.

Omul cu pricina era cu rucsac, echipat relativ ok şi părea că umblă suficient de des pe munte.

Ca urmare am mai trecut, inconştient, un tip pe lista deshisă de "adormitul" de la nivelul Brîului de Sus...

Ceva mai tîrziu, cînd coboram pe Valea Şpirlei, un tip asemănător Sarcasticului, dar şi cu o oarecare doză de proletar socialist. Nu o spun cu dispreţ, ci pentru a-l zugrăvi mai bine. ăsta era şi el echipat onorabil, părea să cunoască ce e muntele, dar poseda totuşi o lumină în ochi, trăsături care îl scoteau cu mult în faţa tipului clasic. Ochii acestuia aveau alt gend e duritate. I-aş spune mai degrabă de mulţumire socială. Fără să vreau (iar inconştientu-mi n-o fi chiar idiot), mi-a fugit mintea la un om de genul celor care umblau cîndva - nu cunosc situaţia actuală! - noaptea la corturi, şi nu ca să le întărească ancorele. De genul celui care a uşurat-o pe Doina Dragomir de bocancii lăsaţi în noapte în absidă, de a trebuit fata să renunţe în 1999 la Tura de Eclipsă pe Umeri.

( Nu am cum să nu apropii măcar acestui puzzle pe ciobanul cu căţeaua amintit, chestie din 1994, care comitea mîrşăvia sub ochii neputincioşilor orăşeni şi pentru de a-şi descărca iritarea pentru traiul lor. Mie unuia mi-a fost clara cest mobil şi aştept să fiu contrazis, eventual oferit alt motiv.  )

Sperînd că posed permisunea dvs. pentru a alcătui din condei, fie şi de dragul discuţiei, această categorie umană, sentimentul meu este că ea nu poate prolifera în Bucegi. E un ceva acolo, care, dincolo de păcatele şi lipsurile umane ale zonei, nu las loc de vieţuit unor asemenea indivizi.


Nu mă condamn excesiv de a-mi fi trecut prin minte aşa ceva ori şi chiar de a-l fi făcut, căci nu ştii niciodată cînd îţi sînt folositoare măcar unele din cărămizile unei construcţii mentale fie şi nereuşite.
Deşi eu cred că oarece adevăr, oarece demn de luat în seamă se găseşte în observaţiile mele de mai sus.


PS 

Am întîlnit însă şi un tip uman pe care îl aplaud inclusiv aici.


De la Umeri Pietrei Craiului 2011 Ordean und Marius Lazar




În partea inferioară a potecii Deubel, mi-a spus instinctul că nu m-aş descurca la coborîrea unei chestii înclinate de vreo 7-8 metri. Adică interiorul mi.-a transmis că, după opinia lui de bun cunoscător, din interior, al maşinăriei fizice numită cinquagenarul Ordean (plus a gradului său de oboseală din acel moment), există risc mare mare să cad de acolo. Cu urmări ruperea serioasă a ceva dacă nu moartea.

Nu este EXACT  pasajul ăsta, dar ilustrez şi eu cu ce pot...


De la Umeri Pietrei Craiului 2011 Ordean und Marius Lazar



De la Umeri Pietrei Craiului 2011 Ordean und Marius Lazar



Aşa că am transmis colegului Marius, aflat în aval, că nu cobor la liber pasajul, că îmi aranjez un rapel cumva.
În faţa mea, un tip brunet la vreo 35-40 ani (iar apare vîrsta asta...). ll văzusem cu coada ochiului, anterior, că le are. Dar bine de tot, chit că nu ţinea să de gata pe cineva, în interiorul sau în exteriorul său.
Omul coborîse deja.
A auzit vorbele mele, şi fără să dea vreun semn legat de ele a urcat din nou locul şi a rămas la nivelul meu. Mi-a semnalizat fără vorbe că mă poate ajuta în instalarea cordelinei după un bolovan. Pare vorvbă mare, dar tipul genera încredere. Ca atare, i-am întins un capăt al sofii în dublei.
Nu l-a montat cum dorisem eu, ci pur şi simplu a dat sfoara (dublă) după acel mic stei, contraponderea greutăţii mele urmînd să fie gestionată de o simplă dar fermă captare provizorie cordelinei pe după bolovan.

Nu ştiam mişcarea
Dar gesturile chipul omului mi-au furnizat iute încredere. Simţi confratele stăpîn pe el. A urmare instalare în ancestralul Dulfer (Deubel nu avea cumsă ştie aşa ceva - revin!***), secundele necesare coborîrii şi semnal verbal E liber! Bărbatul a lăsat apoi cordelina pe mine, a coborît pasajul buclucaş mie şi, după un salut din ochi, şi-a văzut de drum.
Aducea cu Ticu Lăcătuş, dar ceva mai tînăr şi cu pomeţii mai liniştiţi decît ai apreciatului nostru himalayst.

Mă bucur că există asemenea oameni.


PS *** Am mici îndoieli că Deubel s-a apucat subit să coboare pe acolo, de capul lui, ş-a rezolvat într-o zi toată problema.
Asta dacă am citit eu bine istoria.


/.../


Mircea Ordean




5 comentarii:

  1. In Piatra Craiului balauresc fanaticii.. Asa o fi, am intalnit si eu destui pe acolo. Cei mai dubiosi erau betivii de prin Spirla, personaje unul si unul, buni de dus la analize.
    E interesant si personajul care fura din Plaiu Foii, mai demult avea cont pe carpati si organiza ture :) L-am intalnit odata cand urcam noaptea din Plai, el mergea in sens invers, probabil la 'munca'. A tinut sa ne insoteasca o vreme, a vorbit mai mult el. E genul care incearca sa iti intre sub piele, sa te domine, sa te 'faca' din vorbe. Cand a vazut ca nu reuseste, a renuntat si s-a intors in Plai. Abia dupa ce am aflat mai multe, mi-am dat seama cu cine avusesem onoarea. Cica se imprietenise cu unii dupa o tura de genul, i-a convins sa il lase sa locuiasca la ei...le-a luat de prin casa, fascinant de-a dreptul.
    In contextul asta, analogia cu muntele vrajit al lui Thomas Mann chiar ca se potriveste. Dar ar fi nedrept sa credem ca se intampla numai acolo. Sigur nebunii, ca de altfel si prostii si hotii sunt raspanditi in aceleasi proportii peste tot. Poate doar ca in PC abunda nebunii cu 'poveste', decorul ii impinge la a-si manifesta personalitatea mai abrupt.

    In alta ordine de idei, frumoasa tura...ca de altfel si domnisoara arhitect.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi-a părut o femeie deosebită.

    Interesant ce scrii, Ciobule.
    Ai un prenume oficial?

    Mircea

    RăspundețiȘtergere
  3. Am, dar îl păstrez pentru discuțiile clasice, la fața locului. Oricum, e același cu ăl de dincolo.

    RăspundețiȘtergere
  4. Singurele persoane dubioase intalnite in Piatra Craiului au fost: un tip ce cara un gratar in spate pe traseul La Lanturi( era insotit de o persoana care avea o sticla de Jack Daniels atasata de rucsac - apa le era pe terminate si-mi spuneau ca exista un izvor in creasta), un locuitor al Saticului care m-a luat in camioneta de la Podu Dambovitei pana aproape de hidrocentrala si mi-a refuzat banii:)))), un tip inaltnit in creasta ( urcase de la Curmatura), zis si "Ti-ai luat casa in spate?" voia sa coboare inapoi la cabana prin Lehman - avea 5 l de apa la el, mini-aragaz, trusa medicala si alte cele facandu-i rucsacul insuportabil chiar si pt cel mai rezistent serpas din Nepal:)
    Nu l-am intalnit in Piatra Craiului dar mi se pare dubios Ioan Stoenica:))) I-am vizitat pagina lui de wordpress si omul are print cu pagina ziarului unde a aparut "Sunt Ioan, Calator in tara mea" :> Dvs, daca ati aparea in ziar, ati face print cu pagina aceea si v-ati pune-o pe blog?:>

    RăspundețiȘtergere
  5. Mountaineerule, am să mă uit l pagina cu pricina...
    Dar nu se pune problema cu ce m-aş prezenta eu în lume, ci acel Stoenică. El scoate la înaintare ce i se potriveşte lui, eu, mie.
    Carele eu fiind timid, deseori nu scoate nimic sau amînă aşa operaţie.

    RăspundețiȘtergere