sâmbătă, 13 august 2011

[MUNTE, UMAN] Nasol!

M-am trezit cu nişte rînduri nu tocmai binevoitoare pe lista
Apropo, mi se pare mie sau a primit o liniuţă în plus, înainte de around?






I-am răspuns încă bine dispus:

I

Careva are nişte mici probleme personale, de ia un text absolut benign al subsemnatului (fără să-i pomenească, apropo, contextul) şi, cu o doză de ironie la care mai poate lucra, îl titrează drept <>
.
Omul n-avu curaj nici să semneze semnalarea acestei odioase producţiuni în sine, nici să indice ce l-a deranjat acolo...
Deduc de aici, fără excesivă risipă de neuroni, că în plictiseala unei zile de sîmbătă i s-a părut lui că cine ştie ce mîrşăvii s-au comis în acel post, şi s-a grăbit să cucurigească această mărgică pe lista CAR.

Am sucit, am întors textul incriminat şi nu i-am văzut bube de trimis la eşafod.
Repet, mă întreb ce probleme are secretul agent moral - de a putut raporta drept cap de lume acele rînduri.

Mi-ar fi plăcut mai degrabă ca acel confrate (a cărui identitate mi-i greu să nu o ghicesc) să răspundă unor alte afirmaţii ale subsemnatului de pe lista CAR, despre modul cum ne umplem unii şi alţii, la vîrsta critică, diferite goluri interioare.


Mircea

PS 
Eu semnez cam întotdeauna cu prenumele înainte...

Totodată, nu i-aş dori amicului cu pricina să-i fie luate cu adevărat la purecat producţiile de pe net... Vorba lui Camil Petrescu ("Patul lui Procust"?): un polemist e tulburat teribil cînd îi foloseşti genul de metode...


 II

Apoi gluma s-a îngroşat:

Îmi menţin părerea, că nu am a vedea vreo hibă în intervenţiile mele (iar pe Marian Anghel, dincolo de umori la care oricine are dreptul  - mai ales într-o convorbire particulară -, l-am considerat şi îl consider un om de treabă).

Lipseşte şi aici contextul.
De unde e luată, ce puneam noi pasămite acolo la cale...


Mai departe, am sentimentul că prietenul-raportor posedă realmente probleme. Există o vorbă. Regret cumplit că i-o reproduc amicului: "Şarpele cînd vrea să piară, iese la drumul mare".

Spre deosebire de domnia sa, pe subsemnatul nu-l deranjează încercarea de a se pune în locul altuia. Prinde bine, la intelighenţă.
Am arătat că va fi suferit rău într-o seară de sîmbătă, de s-a apucat de negîndite precum mesajul precedent şi acesta. Apoi s-a apucat de reprodus un mesaj între doi oameni.
Mi-e teamă că băiatul - în nemulţumirea-i de a nu stăpîni măcar lumea alpină românescă - e cuprins inclusiv de sportul umblatului la mailuri. Aşa am eu sentimentul, căci altminteri - în mod normal - ar fi căpătat mai greu acel schimb de opinii.

E interesant în disputa cu cineva să ai idee de ce crede el că te temi.
Domnul cu pricina, într-o primă fază, e pus în mişcare (vă rog să-mi daţi dvs. altă raţiune, dacă e cazul) de idee că destinatarul se va cufunda în mîlul ruşinii, de la destăinuirea unor "Cugetări".
Apoi, acelaşi are senzaţia că doi tipi vor fi zdrobiţi, eventual să-l viziteze la uşa vilei pentru dezvăluirile tip "Atac la persoană" de acum  vreo 15 ani...

Tremur un pic viaţa me, nu mai pot merge cafine, dar să aşteptăm şi restul.


Mise pare mie, dar şi ultima misivă e semnată gen Brînzovenescu. Adică probînd mult curaj şi finalmente anonimă?


Mă uit la turnătorul cu pricina şi zău că-mi pare afectat de o anumită perioadă din istoria României.
Să fiu mai exact.
Fleacurile (culmea, unele productive - acolo doi tipi puneau la cale, pe cît se pricepeau, ceva legat de un Grup de Istorie Alpină) de genul celor scoase meschin pe tarabă speriau la vremea cînd oamenii tremurau din orice.
Ghici care fu epoca aia.

La timpurile cu pricina, era de ajuns să te ştii în atenţia Organelor, pentru a te simţi mai mult decît infortabil. Nici nu mai conta că eşti nevinovat, deja atenţia băieţilor tari în anii `50 făcea toţi banii. Şi toate destinaţiile.
Pe acest sistem simte mintea mea a proastă că merge distinsul nostru opinent din seara asta.
Priviţi şi dvs. lucrurile.
CAM ÎN CE VREMURI NE SPERIAM NOI DE ASEMENEA FLEACURI?

Iar fleacuri însuşi le declară cel care nu are curaj să iscălească semnalarea.


Treaba e mai groasă decît mă aşteptam cu vărul semnatar. Am sentimentul că de la el ne putem aştepta la multe, şi deloc-deloc comode.
Micul lui dezavantaj este că, pe măsură, se sapă singur prin interior.
Să vedem cine va ceda primul: noi ori interiorul său.
E interesant totodată de unde a dobîndit amicul acest stil, s-o spun pe şleau, securistic (cred că apare pentru prima dată în rîndurile mele aşa apreciere)? Contact direct? Moştenire?


III
Postările mele în replică nu au ajuns pe acea listă (din ce văd apoi, e vechea listă a clubului, cea rămasă sub hăţurile lui Eugen Popescu). Nu şade bine acolo, pare-se, un punct de vedere diferit.
În schimb îmi freacă ridichea un tip Mihai Ionici, din nesfîrşita categorie pe care aş numi-o Ion Dobrescu, a celor care îşi dau cu părerea indignaţi despre ce le-a pus Şeful sub nas...


Mircea Ordean




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu