miercuri, 17 august 2011

[PSIHOLOGIE] Observaţii, în lume

I

M-am nimerit într-o familie.
Trei generaţii feminine.
Vreo 65, apoi 35-40, iar la coadă vreo 15.

Poate greşesc, poate nu.

Am avut sentimentul că bunica şi-a educat, strunit, dresat fiica cît să nu plece de lîngă ea. Celei dintîi îi prinde tare bine, îmi spune acelaşi instinct, să le ţină pe mai-tinere alături.
Îşi face un mediu cum vrea ea, ori barim apropiat de acesta.

Bineînţeles, metodele de a dresa cît să se ajungă aşa sînt fine şi nenumărate, plus că au fost aplicate în timp.
Dezavantajul este că au ajuns o casă fără mînă de bărbat.

Interesantă atitudinea celei mici, a adolescentei adică. Nu pare să-l fi cunoscut pe taică-su. Drept urmare prezenţa masculină îi este ceva necunoscut, mai exact nu a apucat cele care se dezvoltă întro fată avîndu-şi (mai mult sau mai puţin) genitorele în preajmă.
Aparent derutant, se poartă alintat... Nu într-atît cît să se laude ea singură oaspetelui pe unde a mai umblat, ce concerte la vioară a mai susţinut.
Cred că e blocată la acea vîrstă cînd, probabil pentru a trata părinţilor atît disponibilitatea, cît şi putinţa de a pune piciorul prag (limita atît de necesară...), copilaşii se răzgîie...

Of, aparenţele - în sensul ce afişăm şi ce e în noi...


II
Sînt despărţit demama fiului meu. Iar acesta din urmă stă cu ea.
O dată pe săptămînă, vizită la tata. Adică la mine.

Azi m-asolicitat o vecină să-i aranjez rama unor ferestre termopan pe care primarul Onţanu a avut amabilitatea să ni le montele, brut.
Aşa că am lipsit mai toată ziua.
Spre seară, conform celor convenite cu maică-sa, Radu a plecat spre casă (i-am dat şi lui un ban din ce am primit pentru lucrare).

Îmi venea să-i spun şi să-i spun că-mi pare rău pentru nevederea de azi.

Am realizat îăn acest stadiu, brusc, c-al meu tată nu a pronunţat nici o dată vorba asta, ori vreun Am impresia c-am greşit..."

După ce m-am umflat în pene ceva, am reuşit să mă pun un pic-un pic în locul lui. Nu cred că e neapărat trufie a nu fi acceptat, el tata, aşa gesturi. Cine ştie ce socoteli îl îndemnau, îl obligau la aşa ceva.

Cert este că de la tata am moştenit şi o oarecare neputinţă de a mă apropia mai mult de fiu, o reticenţă, deşi la o adică aici - dincolo de o doză de optimizat - poate fi vorba şi de un ascultat în exces de faimosul Superego.
Adică gura interioară ce nu mai poate fi evitată.
Ori a dori să îndeplinesc faţă de Radu ceea ce mi-o fi lipsit mie în juneţe.

În fine, e de văzut.


III

Am mai observat - reformulez: este foarte posibil ca unul dintre lcururile cele mai refulate la oameni să fie dorinţa de a iubi.
Nu ca în reviste roze...
Pur şi simplu te trezeşti - dacă ai lucrat un pic la a te asculta - că-ţi vine acest sentiment (ori barim a plăcea mult) faţă de semeni cît se poate de diferiţi. Ca să nu spun că -  la nivel conştient, estetic - poate chiar antipatici...
Şi bineînţeles că te ia niţel boala, oftica, că eşti dus pe aşa drum.
Apoi accept, şi stau să văd ce mi-o mai scoate viaţa în cale, în materie de surprize.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu