duminică, 18 septembrie 2011

[ISTORIE MONTANĂ] Călăuza Mică a lui Butmăloi, 1927




Încep cu... caseta tehnică, mai exact cei cărora li se datorează formatul electronic al acestei mici broşuri:

Scanare, OCR şi corectura : Roşioru Gabi rosiorug@yahoo.com
Alte titluri disponibile la : grupul HARTI_CARTI la http://groups.yahoo.com/
Carte obţinută prin amabilitatea dlui Sergiu Babei.

(Gabi Roşioru, cîndva foarte activ în siteurile montane, nu se mai află în ţară. Şi preocupările i s-au schimbat, dar nu are nimic împotrivă să-i folosim lucrările scanate de el, după cum mi-a spus într-un mail personal)


De altfel, şi Butmăloi (deşi ar putea fi cercetat cît este al şi cît ajutorul altora în realizarea Călăuzei) indică încă din start cei care l-au ajutat.




Mulţumesc şi iar mulţumesc curagioasei excursioniste
DOAMNEI ZOE GH. DOBROVICI
care cu atâta pricepere, cu atâta bunătate, dărnicie mi-a dat bucuria de a vedea tipărite aceste rânduri.

 EPISTOLA MEA


Din Creierul munţilor
În hanul drumeţilor
De la metrii, una mic şeapte sute
Unde's zăpezile multe
Moşu Butmăloi trăeşte
Încă, fără de neveste
Lângă Schitu Peştera,
Sub munţii cu ederă,
Iarna ca şi vara.
Tot la casa Peştera.
Drag mi-e muntele 'nverzit
Şi mai drag înzăpezit.
De când am îmbătrânit
Munţii parcă s-au mărit
Cînd eram tînăr odată,
Cutreieram ziua toată.
Munţii îmi părea tot mici
Ca şi munţii de pitici,
Doamne bună-i tinereţea,
Şi urâtă bătrâneţea.
Şi acum nu mai sunt bun
Decât sfaturi să vă dau,
Ascultaţi ce o să vă spun!

M. B.


Domnilor Excursionişti,

Excursia de unul singur nu-i bună, că multe i-se poate întâmpla unui om, fie el cât de sănătos; ori capătă vre-o ameţeală, ori rătăceşte drumul şi nenorocirea-i gata!
Plecaţi totdeauna în grup şi-i bine sa nu uitaţi a vă lua şi un băţ de munte, un baston bine ferecat, cu capătul de sus încovoiat, ca să-l puteţi purta pe braţ, la nevoie!
Aş vreri eu să vă arăt că bastonul ăsta nu-i numai o glumă, ci el îi de mare ajutor la urcuş, asemenea cât şi la coborâş, căci are omul bun sprijin şi nu mai are nevoie să se apuce de ierburi sau de
alte plante, care se pot rupe şi-i pot prăvăli în cine ştie ce iad de prăpastie. Dar încă, apucând ierburile în grabă, ţi-se poate întâmpla să apuci fără veste vre-un şearpe, a cărui pişcătură nici să n'o bagi în seamă, gândind că te-ai înţepat sau te-ai zgâriat, şi tocmai târziu să simţi că otrava ţi s'a dus în sânge.
Dar dacă până acum, tot nu v'aţi încredinţat de nevoia de-a porni totdeauna în excursie cu bastonul în mână, apoi de această dată, nimeni nu mai poate cârti; în munţi, mai la tot pasul întâlneşti câini, cîini zdraveni ciobăneşti, fie pe lângă turma de oi care paşte, fie la stână ori la vre-o târlă, ei îţi sar furioşi înainte. Atunci, chiar şi cu băţul, mulţi vor tremura, dar vezi Doamne, fără! Afară însă de câini, mai sunt şi oameni câinoşi, de cei care caută pricină din senin şi cari, numai cât te văd cu bastonul în mână, încep a schimba gândurile păcătoase ce nutreau. Pentru acestea toate şi pentru altele încă, pe care eu le voi fi mai uitat, nu scăpaţi niciodată din vedere bastonul!
Dar, mai sânt şi altele, domnilor excursionişti! Când întâlniţi vre-un drumeţ sau vre-un cioban, căutaţi de vă daţi în vorbă cu el şi-l luaţi tot cu frumosul şi cu vorbă bună şi prietenoasă, că-i bine să ai prieteni şi prin munţi, nu numai la oraş; căci se întâmplă adeseori să fie mai buni cei din munţi! Apoi, mai poţi avea nevoie de-o îndrumare, ori să afli vre-un drum mai scurt şi mai deadrept! Lasă atunci pe „tu" şi mai ales pe „mă", care strică pe dată voia bună a oricui!
Mai departe, când se întâmplă de sar câinii la grupul d-voastră, nu daţi în ei cu bolovani sau altceva, căutaţi numai să vă apăraţi; nu fiţi haini la lovitură, ca să nu vă atrageţi ura ciobanilor, că ei pot multe prin munţi, nu sânt aşa oricum, cum cred cei de la oraş! Iar de ţi s'a întâmpla să ai cu unul vre-o ceartă ceva, nu-i spune numele dumitale, că te ţine minte şi te urmăreşte şi altădată, şi se răzbună când cu gândul nu gândeşti: ori că pe vre-o noapte ploioasa te lasă fără adăpost – că şi el e stăpân în bordeiul lui, – ori că pe vre-o negură când eşti ameninţat să te rătăceşti, le îndreaptă pe drumul pierzării. Eu, de patruzeci de ani, de când tot umblu prin munţi şi peste munţi, mi-am făcut prieteni pe toţi ciobanii, de la cel mai mare pînă la cel mai mic şi vă pot mărturisi că de mare folos mi-a fost aceasta; fiindcă simt printre ei mulţi oameni de inimă.
Dar sânt unii excursionişti – despre care veţi spune şi d-voastră cu mine că nu prea sânt întregi la minte, – sânt din aceia, cari trecând pe drumuri însemnate cu culori, le murdăresc cu noroi, cu pământ sau cu bălegar; ori când întâlnesc stâlpi-călăuze,– care poartă câte o tablă de scândură, pe care scrie „spre casa Peştera" sau „spre Sinaia"tei găsesc cu cale să le rupă jos şi să le arunce, parcă nu-i încape lumea de ele! Alţii se luptă de scot din pământ fitece stâlp gros sau subţire, îl duc în spinare o bucată de vreme, până ce ostenesc şi apoi îl aruncă şi mai fac apoi haz de un lucru aşa zăpăcit şi prostesc! Venim acum la grupul d-voastră, al excursioniştilor; e bine să plecaţi dela început liniştiţi şi potoliţi, să nu gonească unii prea repede (lasă, că nici pentru ei nu-i bine), dar vă puteţi despărţi unul de altul şi vă puteţi rătăci! Fiind apoi prea departe unul de altul, la urcuş, cel dinainte poate dărâma vre-o piatră pe nebăgate de seamă, şi poate lovi pe cei din urmă; asemenea şi la coborâş, cei rămaşi prea în urmă, pot lovi pe cei din cap! Pentru aceasta, întotdeauna este bine să nu vă jucaţi dărâmând sau dând drumul la bolovani mari sau mici, fiindcă, puteţi lovi alte grupuri de excursionişti, ce s'ar află în drum ! Trecând prin ierburi uscate, nu te daţi foc; sau, de aveţi într-adevăr nevoie să faceţi foc, să-l stingeţi bine la plecare şi să-l acoperiţi cu pământ, ca nu cumva să se aprindă pădurea.
Dacă, pe neaşteptate, se întâmplă să se schimbe vremea, e mai bine să faceţi calea întoarsă, chiar de nu ploua şi-i numai negură – (ceaţă groasă) căci puteţi pierde drumul şi vă puteţi trezi prin locuri prăpăstioase, unde să vedeţi moartea cu ochii! Opriţi mai bine grupul şi vă sfătuiţi, apoi mergeţi strânşi laolaltă şi din când în când strigaţi, trageţi câte-un chiot şi faceţi larmă mare, că pot fi oameni rătăciţi prin apropiere, pe care îi puteţi scăpa de la pierzare; sau puteţi găsi chiar d-voastră salvarea, întâlnind vre-un cioban sau alt om, care să cunoască bine muntele şi să vă dea o mână de ajutor!
Acum, dacă se întâmplă unui grup să mâie noaptea prin păduri şi să audâ foşnet de frunze sau trosnet de crăci în apropiere, sa nu socotească îndată că-i urs, ori lup, ori altă fiară sălbatecă şi să se repeadă la armă să tragă foc! Lasă că fiarele nu se reped la om, dar se poate întâmpla să fie vre-un om rătăcit în noapte, sau vre-o vită rămasa singură, vre-un cal, vre-un bou sau vre-o vacă, păscând prin pădure! Când te afli într'un asemenea impas, e bine să strigi, să faci gură sau – dacă spaima te îndeamnă să pui mâna pe armă, – trage întâi în sus şi aşteaptă; atunci dai răgaz celui rătăcit să strige sau bietei vite, dupe limba ei, să necheze, să sforăie sau să mugească!
Dar, pentru orice întâmplare, cei mai cuminte lucru e să luaţi o călăuză, căci altfel, necunoscători fiind, sau cunoscând drumul pe jumătate, nu vă puteţi bucura în tihnă de excursie! Cele mai vestite călăuze din Sinaia sânt din familia Pascu, mai ales Costică şi Filică Pascu. Ei sânt oameni de buna omenie, gata oricând la un serviciu şi care, fie zi, fie noapte, sânt ca la ei acasă prin potecile munţilor! Şi nu e bine să vă scumpiţi la un ban mai mult de dat unei călăuze; căci ei, în adevăr, îşi merită banul !
Apoi, de la o călăuză ai şi multe de învăţat: îţi explică potecile, îţi spune numele munţilor şi văilor pe unde treci de ţi-se întipăresc în minte şi poţi povesti şi tu altora cum şi pe unde ai umblat; altfel, zău, nu eşti departe de caii şi boii cari pasc şi degeaba ţi-ai frământat picioarele prin munţii Bucegii.
Mai sânt unii cari nu pornesc ia drum fără băuturi spirtoase şi aceasta este o mare greşeală! Coniacul singur e bun şi acela amestecat cu apă, – mai bine de trei părţi apă, - că nici coniacul singur, nici apa singură nu sânt bune! Chiar vinul, jumătăţit cu apă, încă este foarte bun şi nu strică să ne umplem sticlele la plecare, că apă rar găseşti în Bucegi! Acum, dacă se întâmplă să găseşti apă, e bine cum ai băut un pahar, s'o şi porneşti la drum altfel te moleşeşti şi te faci greoi!
În timpul iernei, cine doreşte să se plimbe cu skyurile prin Bucegi, tot la Costică şi la Filică Pascu să alerge că ei sânt cei mai buni skiori şi pot explica pe şart cum stau drumurile şi cum e zăpada de mers; dar sfatul meu este, tot pe ei să-i luaţi să conducă orice excursie pe sky, că sânt skyori încercaţi şi călăuze cu renume. Nu odată i-am văzut la lucru şi încă la grele încercări şi n'am pentru ei decât cuvinte de laudă!
Acuma – Domnilor Excursionişti – dacă găsiţi cu cale că v'am sfătuit ceva greşit, vă rog să-mi arătaţi greşeala şi-oi căuta şi eu s'o îndrept.
O singură rugăminte am, după ce veţi citi mica mea călăuza, încercaţi de mergeţi la drum aşa cum v'a sfătuit moş Butmăloi şi veţi merge mai uşor şi mai cu spor şi la deal şi la vale, cu mai puţină oboseală şi mai fără griji şi necazuri!
Dacă vreţi să simţiţi vieaţa din plin, luaţi drumul munţilor! Pe-aici toate tot mai frumoase-ţi par şi dragostea-i mai dulce! Şi sus de tot unde abia zăreşti,– că parcă te furnică să te uiţi,– sus de tot v'aşteaptă moşul sfătos şi v'a scris acestea, ca să vă vadă venind tot mai voioşi şi mai fără bătaie de cap, că atâta bucurie i-a mai rămas acuma: sosirea excursioniştilor!


Notă M.O.
Alătur cîteva imagini cu Butmăloi, la acea epocă, din colecţia Ţiţeica:

 Nu cunosc cine sînt personajele din imagine, în afara lui Butmăloi, al doilea din stînga, în picioare.

 Mergînd de la Peştera, pe Platou, iar apoi în Valea Prahovei: Ion Cantuniari, Butmăloi, doamna Viorica Steopoe, Radu Ţiţeica, dr. Vasile Steopoe.

 Aceiaşi, la casa Peştera.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu