sâmbătă, 17 septembrie 2011

[ISTORIE MUNTE] Ca în precedentul post. Niţel pornit. Articol Sorin Tulea, 1992

  
Amicul Mugurel, la care văd că mă gîndesc suspect de mult în ultimele zile (ceea ce e de bine - simt eu... PS1 ), scăpa în week-end de grija bărbieritului, altminteri obligatoriu în restul intervalului - c-aşa se cade la directori...
Eu nu-s director, dar am să mă las nebărbierit în acest post. Nu voi fi rău, dar voi intra un pic într-un aparent stil de subiectivităţi...
Deşi cred că nu bat cîmpii.


Categoric primul post cu VA Marinescu mi-a eliberat, se pare, un asemenea filon interior. Nu am să-i dau totuşi cu şutul, căci la o adică lucrurile valoroase, originale şi nemodeste nu se obţin totuşi pe drumul conformismului...



I

Articolul apare în suplimentul "Verticale" al "Cotidianului", la 13 martie 1992. Era în plină dispută a taberelor de pe atunci din Clubul Alpin Român (un oarece istoric, fie şi din unghi pur personal se impune, în viitorul foarte apropiat - cum, mă întrebaţi dacă nu am şi alte lucruri de făcut şi din ce trăiesc, de fapt?).
Aici, un alpinist din generaţia interbelică, Sorin Tulea, este intervievat - probabil de editorul Cristian Antemir (ce-o mai face?...).





(exemplarele suplimentului "Verticale" le-am obţinut prin bunăvoinţa lui Dan Mârza)



E de precizat că Tulea se afla în acel moment în grupul care se muşca grozav cu Niculae Baticu. Nu contează aici ce talente avea ultimul, de ajunsese să se certe cu mai toţi cogenerii săi). Tulea, nu mai ţin minte exact contextul, dar ştiu că strîmba grozav din nas la numele lui nea Nae (complexe? Ce ar fi de mirare, căci toţi avem!).
Inimiciţia cu NB nu-l împiedica pe Tulea să-i copieze stilul în care prezenta istoria CAR, mai exact un citat dintr-o scrisoare Nae Dimitriu spre Radu Ţiţeica. Pare un fleac, dar parcă, totuşi, nu se face...



Bineînţeles însă că, blestemul plagiatorilor neavizaţi, preia erorile din previzibilul material Baticu ce rămăsese în arhiva taberei sale, de pildă aceea că Gruparea Alpină ar fi activat în 1931-33 în Turing-Clubul României.

Sorin Tulea era fiziceşte, pe atunci, nu tocmai blagoslovit de Dumnezeu. Aceasta cred însă că nu-l scuză cînd, vorbind despre şcolile de alpinism organizate români în deceniul patru, nu pomeneşte de Baticu. Or este, totuşi, o piatră de hotar, chit că se risca, în interviu, a se pomeni prea des numele adversarului... Tulea o face însă ceva mai la vale, cînd trebuie să amintească de propria persoană, în calitate de instructor la Vînătorii de Munte. Nu îl va aminti pe fostul coleg de închisoare (ambii legionari?) nici în calitate de învingător al celor Trei Surplombe.

 


Destulă mirare mi-a trezit şi afirmaţia că "mijloacele reduse de care dispuneam nu ne-au permis (la plural, n. MO) să ne deplasăm cît vroiam în munţii Europei".
Eu am informaţii că Tulea era dintr-o familie înlesnită material, ascendenţă de care bucurau mai toţi din cercul său de amici. Pe Adina casasovici de pildă, în urma accidentului de care pomeneşte S. Tulea la finalul interviului, au preluat-o cu automobilul familiei, din preajma Căminului Alpin de azi... Ai lui Dan Popescu aveau casă în Buşteni.
Ce să mai spun de un medic consacrat precum Steopoe (la care se duce Baticu după căderea din Creasta Coştilei), un şef de atelier precum Frim ori un avocat bine plasat, la Banca Naţională, precum Nae Dimitriu.
Realitatea pare să fie că toţi aceştia au evitat atît investiţia materială şi de curaj pentru a merge fizic în munţii Europei, iar totodată şi-au menajat vanitatea. Ajunşi lîngă un Aschenbrenner, nu ar mai fi putut roti revista cu un căţărător la verticală. atribuindu-i o pantă de fapt accesibilă sieşi... (PS2)


II

Ţin să remarc totodată, de data aceasta mai puţin în domeniul relatării de fapte istorice alpine, anumite înclinaţii.
Fără îndoială vor fi fost la modă.
Chit că asta însemna să te frece altul pînă la deformare, apoi s-o practici şi tu cu altul. E vorba de grija pentru educarea tineretului. De pildă, că liderii CAR interbelic meditau de zor - prein intermediul Buletinului Alpin - la "necesitatea uneie ducaţii în rîndurile tinerilor iubitori ai munţilor". Personal nu am sentimentul acesta, ca unul care a răsfoit ceva acea publicaţie. Nici nu ştiu dacă expresia apare pe undeva, în filele ei. Mai degrabă plăcerea lui Nae Dimitriu liu a colaboratorilor de a înlesni pătrunderea altor semenilor spre minunile ce le fericiseră şi le fericeau lor existenţa.
Exista se pare în epocă (între mulţi alţii, Bucura Dumbravă se foia şi ea de grija adersprii către tineret...) asemenea tendinţă, ce mie unuia îmi aduce aminte de obiceiurile cazone ale frecării de către experimentat a celui ajuns ceva mai tîrziu în stagiul militar obligatoriu. Căci a sta la educaţie din partea maturului, vîrstnicului nu e neapărat o treabă plăcută - mai les cînd, tinereşte, nu o cauţi cu lumiâînarea -, pentru că acesta deseori se descarcă şi de multe probleme pur personale...

Bineînţeles însă că e o postură plăcută, să fii gata a te adresa Tineretului. Te face să te simţi important cît şi înţelept. Idem te vei fi simţind şi afirmănd că alde "comunismul a încercat să şteargă cu buretele pasiunile şi visurile alpiniştilor, neştiind cîtă tărie de caracter se ascunde în aceşti oameni care înfruntă de bunăvoie vicisitudinile muntelui, admirîndu-i frumuseţile şi sălbăticia".
Tare aş vrea să fi discutat (ghinionul meu că i-am ignorat la vremea aceea interviul în cauză!) cu Sorin Tulea şi să-l întreb ce ar fi făcut, cum şi-ar fi simţit demersul dacă ar fi evitat asemenea poveşti. Că TOŢI alpiniştii, respectiv că aceştia posedă nişte calităţi de nu s-a pomenit (cînd în realitate aceştia sînt oameni cu un raport calităţi-defecte asemenea tuturor semenilor). Fără îndoială, din ce îmi spune instincul, s-ar fi iritat brusc (nu mai ţin minte cu ce ocazie am fost martor la o asemenea inflamare - gata, mi-am amintit! v. PS3). Subconştientul său nu îşi cunoştea şubrezeala demersului, altfel nu ar fi apelat la asemenea expresii cu valoare probabil sigură în vremi cînd realmente nu aveai voie să judeci altfel. Imaginaţi-vă cum era să iei în balon în public asemenea caracterizări, erai blamat mai mult sau mai puţin făţiş, ca unul ce voia să strice uns tild e care profitau toţi montaniarzii. Cam toţi se zbăteau să pară nespecialiştilor drept nemaipomeniţi - şi de ce am eu sentimentul că la vremea vorbelor mari tot omul se străduia - eternă înclinaţie umană, la o adică... - să pară mai cu moţ. De pildă patriot înflăcărat, urmaş de Deecebal sua Traian ori măcar mai deştept dect alte seminţii, vezi definiţiile Domnului Vucea.
Bineînţeles că sportul există întrucîtva şi azi, dare ste legat ăn principal de afişarea celor materiale. Azi însă poţi face glume pe seama înclinaţiei, ceea ce era mai puţin cazul inclusiv pînă în 1940. Pe atunci un Patapievici ar fi fost linşat în piaţa publică de nu şi-ar fi ţinut bine ascunsă corespondenţa ori jurnalele personale...


În loc de încheiere
Nu ştiu dacă sînt neapărat un om acru. Dar am oroare de aranjamentele în genul celor semnalate.
Bineînţeles că la mijloc este o hipersensibilitate a subsemnatului, dar cred cred că observaţiile prin bine / e bine să se afle în panoplia unui cercetător de istorie şi implicit, ca să-l citesc pe Tulea, de caractere. Nu spun că al fostului alpinist şi aviator este unul infect, dar poate e bine să nu fie ignorate acele aspecte în creionarea, vreodată, a unui portret.

Mircea Ordean




PS 1
Cu proiecţii - dacă se poate fericit tratate - toţi sîntem datori. Mai aflăm şi noi cum gîndeam şi simţeam cîndva, pe cînd nu am avut curajul să ne-o recunoaştem nici măcar nouă. Adicătele am refulat, cum ar spune tata Freud.


PS 2

"...Îmi amintesc că într-o seară, după şedinţa de club, Nae Dimitriu tot învîrtea o revistă străină adusă de Leova, pare-mi-se, pe a cărei copertă se putea vedea un căţărător urcînd pe verticală. Nae a înclinat-o spre stînga dînd pantei o înclinare de 60–70°, după care a spus:
– Cam aşa trebuie să fi fost. Ce încearcă „ăştia" să ne pună bărbi ?!"
(N. Baticu, Amintirile unui alpinist")

PS 3 Cu informaţii de contact puse la dispoziţie de N. Baticu, l-am contactat telefonic pe Sorin Tulea în 1985. Vreo două convorbiri a spus că e foarte ocupat, în ce priveşte o vedere între noi, pentru a-mi vorbi despre cariera sa pe munte. A treia oară mi-a răspuns agasat, nici nu mai contează ce, i-am reţinut doar tonul - şi asta zău că fu suficient. Pe Sergiu Cunescu l-am sondat asemănător, dar şi el era foarte ocupat, fără as e ajunge la asemenea tensiuni. Parcă mi-a declarat amical totuşi a fi foarte ocupat cu profesia.




Postcript nesemnalat în text

Îl tot pomenesc pe Baticu. Înclinaţia lui pentru depistarea erorilor altora se pare că o am şi eu. Că mă uit un pic şi spre ale mele, asta reduce însă prea puţin pericolul unor excese, pe acest drum. Excese nu înseamnă ce am scris despre Tulea.Dar simt că în acest mod ascut o sabie cu care pot avea probleme, mai ales de autorănire. Pot deveni foarte nesociabil, iar aşa ceva nu e frumos... De găsit, coane Mircea, dreapta măsură. Totodată, stilul meu de a trata lucrurile (în cazul de faţă în relatările istorice) îmi e generator de asemenea de griji, căci risc să am o distanţă prea mare faţă de restul confraţilor. Sună a laudă, dar sabia de care vorbeam, în preajmă, mă ameninţă infinit mai mult pe mine...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu