joi, 22 septembrie 2011

[MUNTE] Cu damigeana în Poiana Coştilei, acum 100 de ani

Prietenul Liviu Enache, bonviveur ca şi mine (şi îl mai critic pe Mihai Haret! - deşi Liviu munceşte de îi sar capacele...), rămîne bineînţeles cu atenţie prelungită pe un pasaj din clasicul articol al lui Nicolae Bogdan , mai exact din finalul acestuia:



După un coborîş pietros şi acoperit cu pulbere şi frunze vechi şi uscate, peste un sfert de oră ne vedem ajunşi în Poiana Văii Cerbului, având drumul şi excursiunea noastră aproape terminată.
O sete îngrozitoare ne chinuia în mod îngrozitor, când, din norocire, aci în poiană, întâlnim pe bunul şi drăguţul nostru prieten Costică Duport, care îşi stabilise aci cartierul de noapte, spre a porni din zori de zi la vânătoarea de capre sălbatice. D-sa, cu multă bunătate şi amabilitate, ne pune la dispoziţiune damigeana sa plină cu un vin excelent. Cu mult nesaţiu se repede scriitorul acestor rânduri asupră-i şi-şi potoleşte focul setei cu câteva păhărele de vin, care în acest loc şi în acest timp era un nectar divin. /.../
Mulţumim amicului Duport pentru bunătatea sa şi luându-ne ziua bună dela dânsul, urându-i succes în vânătoare, (ceeace s'a şi întâmplat, căci peste două zile mi-a trimis o pulpă de capră sălbatecă) o luarăm în jos la vale pe cursul apei Văii Cerbului /.../
Cam pe la orele 5 iată-ne în fine reîntorşi la Buşteni, unde de-a dreptul alergarăm pe terasa lui Oancea, mare comerciant de aici, care în anul trecut a deschis lângă vechiul său local o băcănie cu totul modernă, aprovizionată cu toate cele trebuincioase, având alături o terasă, unde se servesc mâncări şi băuturi excelente.
Aci băurăm vreo două halbe de bere cu bunul şi nepreţuitul nostru conducător Nicolae Butmăloiu, la care se asociază şi vestitul şi simpaticul vânător Gelipeanu, care cerea să-i povestim drumul.
("Ascensiunea muntelui Coştile", Anuarul Societăţii Turiştilor Români, 1910)




Istoria paralelă de care vă vorbeam de aici porneşte.
Erau oare doar păhărele, cele oferite de Duport? Parcă aşa ceva doar irită, prin redusa domensiune, la vin...
Apoi, dacă Duport găsise indispensabilă damigeana cu vin forte în acel loc, oare cît de abstinent era în oraş?
Totodată, oare în ce stare se afa el acolo, în Poian Văii Cerbului, de împărţea cu o dărnicie ce aduce aminte de aceea a slăvitorilor asidui de Bacchus...
Iar a doua zi, va fi rezistat el cîntecului de sirenă - sub forma duştii de dimineaţă ori a sticlei dusă cu scop precis pe munte?

Apoi, Bogdan duce mai departe ştafeta, rezolvîndu-şi setea în preajma şi intrat în Buşteni nu de la vreo fîntînă întîlnită în cale - cum am face cu toţii - , ci la Oancea, la terasa acestuia mai exact (lîngă gară). 
Că acolo îşi petrecea timpul şi simpaticul Gelipeanu este ceva de asemenea interesant, care explică hîtroşenia acestuia de Svejk inclusiv prin alcool, fie şi de tărie mai slabă...


Poate ar prinde bine un studiu legat de scrisele noastre turistice, despre ce şi cum consuma lumea... Bineînţeles că aici o bibliografie de neevitat ar fi aceea pusă la dispoziţie de Alex. Beldie.

***




 I-am pus - clasicei fotografii cu Nicolae Bogdan - eu un fond, cu Brîul Mare al Coştilei, pe care l-a văzut din depărtare în cursul turei lui în Coştila, din august 1910.


Lui Gelepeanu i s-ar potrivi o Portiţă, unde Nestor Urechia îi şi fantaza sfîrşitul...:


 Fraţii Ţiţeica, la Omul



Cristache Dedula, la senectute (85-87 ani), împreună cu un invitat.
Dedula era cel căruia îi strecura Dimitriu un pahar cu şpriţ rece prin oberlicht, la şedinţele estivale ale Asociaţiei Excursionştilor Români (circa 1930).


Dar putea cineva rezista?

Acum îmi aduc aminte brusc: Iancu Brezeanu are statuie în... Sinaia)
Există ce-i drept şi trădători (vorba unuia din Repaus duminical): Ion Udrişte-Olt şi un grup de admirişti, probabil la Casa Radu Negru



PS În context, mai sobrul Niculae Baticu considera că o dispută, pe fond alcool, între Nae Dimitriu şi Ion Nicolau (de la Asociaţia CFR), la casa Radu Negru, prin 1935, a avut un efect neplăcut asupra celor prezenţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu