vineri, 9 septembrie 2011

[MUNTE] Muntele, acum vreo 60 de ani. Al bunicilor celor tineri astăzi


Cineva spunea recent că să lăsăm trecutul şi, implicit, să privim în viitor.
Personal, nu văd nici o problemă în a trata egal ambele, după cum a nu privi în vechime nu-i o garanţie că acela ştie (dacă îl iei la bani mărunţi) să privească în viitor...


Mda, stilul acela - cum că pînă la venirea comuniştilor pe aste meleaguri fu iadul..


Reproduc articolul de mai jos întrucît e semnat de unul dintre alpiniştii noştri cunoscuţi, Walter Kargel. De remarcat că el evită onorabil laudele adresate regimului - cum se practicau la alţii din plin



Urmează un grupaj foto-text mai mult decît interesant. Bineînţeles că lucrurile sînt mult trase din condei, iar subiecţii din poze sînt aranjaţi ori surprinşi după gustul ideologic al fotografului, dar rămîne şi o doză onorabilă de relaitate nefardată.
Tipii de pe acolo îs bunicii dumneavoastră.
Iar aceia înfăţişaţi în vreun Anuar al Bucegilor din al treilea deceniu sînt străbunicii. Aşa, pentru a face un pic de ordine, cine şi cum...



Stilul epocii. În ciuda dictaturii ce apăsa epoca, multă lume s-a simţit bine în Peşteră (nu aia din Ialomiţa!). Dreptul ei, al acelei categorii de compatrioţi.





Nu-mi dau seama, cabana o fi Babele?
Îmi place mai ales imaginea din centru... Ia s-o mărim...

Revin la poza cu pricina... Cabanierul are şapcă proletară... Pe perete, portretul bossului suprem comunist, Gh. Gheorghiu-Dej. Pînă cu vreo doi ani înainte, erau şapte surîzători pe acelaşi perete, membrii Biroului Politic al Partidului Muncitoresc Român, dar prin 1952 s-au certat un pic între ei. Au plecat săre locuri mai răcoroase unii precum Ana Pauker şi Vasile Luca, rămînînd doar tov. Dej.
Nu ştiu cîţi dintre mesenii îi luau foarte în serios pre pereţari, dar este vădit mesajul lui "Nouă să ne fie bine!".
Omenesc, altminteri.


A se lăsa zîmbetele. legat de acea legare - încă de aici - în coardă, ori ce căutau în acea zi pe Valea Jepilor, în locul vreunui mai sigur vecin (burghezul Schiel).
Îmi place, mie personal, să revăd în imagini cîteva din brîurile mici ale Caraimanului)
 Mmm, propaganda epocii. Dacă celor de atunci nu li se prea tare aiurea modul de prezentare, nu are rost să mă dau eu acum deştept, după ce societatea românească a depăşit gripa acelui moment.

În cuvinte mai multe, viitoarea tură pe munte era pregătită astfel:


În continuare, un material despre căţărătură.


Articol pătruns de spiritul revoluţionar. O filă din istoria noastră, bine că nu am apucat binefacerile acelei epoci! Apropo, ştie cineva: în Coreea de Nord există net astăzi?


  De luat cu rezervă multe dintre afirmaţii. De pildă că Butmăloi fu primul căţărător pe la noi.
Mă întreb totodată ceemrite ideologice avu inginerul Sîngeorzan (mi-a vorbit despre el un fost subaltern, de la Eforia Spitalelor Civile) de nu l-au ras tovarăşii.


Mă iertaţi de onduleul imaginilor, sînt reproduse via aparat foto, şi nu clasic scaner!

 Bunicii... Ăia de se tîrîie mai greu azi ori au pierit între timp... Mi-aduc aminte de zisa unei montaniarde actuale: "Nu l-am mai vizitat pe bunicul... Aş vrea să-mi rămînă în minte tipul de gaşcă din naii putirinţei fizice..."


La mare modă în epocă erau caricaturile...







... dar şi cîntecele de munte:




  

 

 Deosebiri mari faţă de textele de pe crucile munţilor nu văd... (minus trimiterile mai mult sau mai puţin religioase).


 N-o fi cuviincios să spun cele de mai sus?

În fine....


Ei sînt oamenii deceniului şase.





Acum, că tot veni vorba, cum fură cei dinaintea lor? 
 
De pildă, din deceniul trei.
Ne ajută în demers Al treilea Anuar al Bucegilor, scos de secţia sinăiană a Touringul Clubului României, în 1928:

Oamenii erau cam aşa - de pildă aceşti, adunaţi de Sf Mihail şi Gavril la Casa TCR Peştera:

În centru, ceva mai încruntat, este Mihai Haret, preşedintele TCR.
Jos, în dreapta, Const "Cîrlig" Stoenescu, fotograf pasionat, dar şi cercetător al muntelui, el fiind cel care a pus crucea de pe Degetul Prelungit, în 1929.



Mulţi bani (în sens de originalitate), după opinia mea, fac reclamele din volum:











Să trecem la lucruri mai serioase.

Colman, săracul, a sfîrşit în închisorile deceniului şase...



Tare diferit nu este acest volum turistic de cel postbelic... Şi aici editorul se prosternează la picioarele cuiva... Aşa era epoca, dar nu bag mîna în foc să fi fost drumul cel mai bun... Un oarecare Nicolae Ceauşesc a căscat ulterior ochii la manifestările monarhice, de pildă ale lui Carol II, şi a ţinut să le imite aproape identic.

Să revenim însă...



































































 


































Am reprodus doar două pagini din acest material - cum arătau celelalte e uşor de bănuit.

 Iată aici un grupaj privind una dintre secţiile TCR, şi anume cea braşoveană.









Un material al unei franţuzoaice, Jacqueline Salles...








































  şamd, cu precizarea că supervizorul Anuarului, preşedintele TCR Mihai Haret, este posibil să fi intervenit foarte mult în geneza acestui articol.
Volumul tecerist marchează şi nişte jaloane importante pentru alpinismul românesc - nu contează cît de primitiv pe atunci, cert este că acele cărămizi se află la baza unui edificiu pe a cărui terasă a prezentului figurează dezinvolte ascensiuni în Alpi, Himalaya şi alte masive la care interbelicii nici nu visau...
Iată cam cine umbla pe atunci prin abruptul Bucegilor:


Cum numărul îndrăzneţilor era, după cum se vede, destul de mare, s-a simţit nevoia unei rubrici de profil în Anuar (cu menţiunea că în volumul precedent au existat relatări despre ture pe Valea Gălbenelelor şi - cam născută din pur condei, nu şi de pe teren - nordul Coştilei)


Reproducînd din articolele acestui grupaj, am îndrăznit aici o rocadă, trecînd mai întîi materialul lui Radu Ţiţeica despre explorarea sa în versantul nordic al Morarului...


... urmată de aceea a lui Mircea Chernbach:


Vă stric un pic, din nou, plăcerea, pomenind că în ultimul material este de asemenea posibil să se fi amestecat condeiul lui Mihai Haret.
(detalii poate utile despre aceste file de istorie, la http://www.scribd.com/doc/17259551/Contributii-la-istoria-alpinismului-romanesc
capitolele despre TCR, respectiv grupul Ţiţeica)






Din motive de spaţiu reproduc doar aceste pagini, deşi lectura celorlalte este şi ea un deliciu... În sensul bun.


Un comentariu: