joi, 22 septembrie 2011

[MUNTE, UMAN] Cine ridică sabia...

Ridicătorul fiind eu.


I


Într-o discuţie cu Dan Mârza despre părţile bune şi rele ale personajelor montane şi nu numai, am adus vorba despre Mihai Haret.

Acesta a avut o latură a existenţei sale pe care puţini cunoscători ai ei au lăsat-o în umbră. Umbră editorială, căci un N. Baticu îmi vorbea de ea.
Eu, pomenind despre M. Haret, am evitat subiectul (iertaţi-mi provizoria secretomanie!), lăsînd doar informaţia unei scrisori, a cuiva..., aflată la biblioteca naţională cutare.


Este cazul să spun că această latură haterină nu este subiectul postului.
Ci ideea, aflată deja în titlu, că dacă dezvălui aşa ceva, păi vei fi şi matale subiect la informări asemănătoare.
Care ţin de ceea ce se numeşte persoană.
Or de obicei tratăm doar faptele cuiva...
Ori barim în legătură cu subiectul - aici, ale muntelui. Este drept că răutatea mea ar putea şopti aici că dacă X nu ar fi avut o relaţie umană specială, nu ar mai fi trăit la Sinaia la buza pădurii, de unde să scrie liniştit una sau alta şi, între altele, să-şi treacă pe cartea de vizită: Calea Codrului 57... Şi aşa e - are legătură cu muntele..

Deci pericolul ca şi noi să fim puşi sub reflectoae, în viaţă sau după (este că mă gîndesc şi la viitor, nu numai la trecut?).
Culmea face ca subsemnatul să fie un tip sensibil la critici, atacuri, ba şi simpla privire a cuiva aţintită spre mine îmi crează oarece disconfort...
Simt însă că e de mers pe drumul de care spuneam. Al lui a risca să vină sabia şi înapoi...


De fapt, deja intervine ceva nou faţă de anii în care evitam să vorbesc de latura haretină cu pricina... Cred că decurge (step by step...) inclusiv din fptul că nu m-am jenat să vorbesc aici (deocamdată fie şi parţial) despre o tură aparent sinistră, ca relaţie umană şi exprimare - cea alături de Sandu Pizanti prin Caraiman, în decembrie 1982.

O să spuneţi că iar vorbeşte ăsta despre lucruri aiurea care nu prind bine nimănui...
Am sentimentul însă că prind bine, chit că, odată zguduit interiorul cuiva, va trece de la faza serenă a lui Io nu simt nimic din astea de care-mi vorbeşti, bre!..., la a scrie, vorbi despre similar acea tură montană a mea amintită mai sus.


Mama măsii de psihanaliză!


II

Acum, ştiută fiind firea egocentriculuid e faţă, nu poţi să vorbeşti deacea latură a vieţii lui M. Haret fără să te întorci la viaţa lui în general. Aici, pare că ne băgăm nasul în exces (ba şi facem pe deştepţii) în viaţa lui, dar poate că merită. Căci încercăm să-l înţelegem şi chiar să-l facem simpatic auditoriului.
Cum, nici cu acest preţ nu se intră în viaţa cuiva?
Să înţeleg că sînt preferate poveştile roze şi goale totodată?
Ori tăcereaaaaa....?

Omul se naşte la 1884. Tată cu rădăcini germane. Mama, româncă. Trei ani, micul Mihai Gold (ăsta era numele familiei) este singur la părinţi. Nu ştiu ce amestec de laudă în exces cu slăbiciune interioară se construieşte în acest timp de către apropiaţi în sufletul său, cert este că urmele vor exista întreaga viaţă. După trei ani se naşte al doilea copil al familiei. Şi nu mai e Mihai previzibilul odor al casei...

Este că par a bătea cîmpii, plus tupeul bocancilor în suflet?
Mai aşteptaţi însă un pic...

Familia Gold are în preajmă cam din deceniul nouă al secolului 19 o mare personalitate, aceea a lui Spiru Haret - om politic, însă - zic şi eu... - de stat. Adică, de pe atunci, oamenii simţeau că acel om iese din categoria politicianului-şi-atît. De pildă prin sufletul depus şi rezultatele în reformarea învăţămîntului românesc.
Acesta era fratele doamnei Iosif Gold, Ana.
Spiru Haret s-a căsătorit cu Ana, de felu-i din Buzău...


...şi care e posibil să fi adus cu timpul între bunurile cuplului şi viile de la Valea Călugărească, acelea de care va avea grijă nepotrul Mihai în deceniile trei şi patru...

Nepotul nu are cum să nu fie fascinat de unchiul său, fie şi (omeneşte!) datorită perspectivelor de ascensiune socială pe care le putea oferi. Acestuia, de pildă, îi închină lucrarea din 1910, "În munţii Sinaei, Rucărului şi Branului". Ce-i drept, nu avem informaţia ca unchiul săs e fir evanşat pentru asemenea gesturi frumoase.

Fragilitatea interioară a lui M. Haret nu-l opreşte să absolve o facultate (probabil nici nu i-a fost greu, ca nepot al potentatului liberal, cu lungi stagii ca ministru al Educaţiei), dar nu ştim ca el să-şi fi luat şi o slujbă ulterior... În schimb, cînd Spiru trece în lumea drepţilor, în 1912, se mută în casa acestuia, evident prin bunăvoinţa dacă nu chiar iniţiativa soţiei răposatului.
Potrivit unei logici nu chiar complicată, dacă pe vremuri fusese ea cea foarte tînără, de data aceasta lua ea în preajmă pe cineva mult mai tînăr. Bineînţeles că aici apare observaţia justificată că nu era acelaşi gen de relaţie, adică de căsătorie...

În această perioadă, Spiru C. Haret neavînd urmaşi de sex masculin, văduva probabil propune lui Mihai şi fraţilor săi să-şi modifice patronimicul în Gold-Haret. Este şi forma în care Mihai semnează în 1913-15 mai multe articole în Anuarul S.T.R. Nu putem să nu observăm că asemenea materiale apar după ce dispare unchiul, nu şi înainte. Ca simplă prezumţie, este posibil ca el să fi fost mai puţin simpatic faimoasei rubedenii decît s-ar bănui, din motive de concurenţă... La ce, se va vedea.



Între 1916 şi 1920 Mihai este înfiat de Ana Sp. Haret, care îi devine, implict, mamă adoptivă. Către sfîrşitul acestui interval, el se căsătoreşte cu Suzana, ambii figurînd între membrii fondatori ai asociaţiei "Hanul drumeţilor". Căsătoria se destramă curînd însă. Asupăr deseubturilor ei avem ceva informaţii dintr-o scrisoare a Bucurei Dumbravă adresată unui prieten (poate nu e imposibil de stabilit cine, avînd în vedere numele soţiei, Didina):


Scrisoarea reprezintă o copie a originalului, făcută de mine la secţia manuscrise a BAR. Originalul poate fi consultat la cota menţionată în antet.

Scrisele Bucurei Dumbravă (sîntem obligaţi a verifica!) din epocă o arată pe picioarele ei, aşa că se poate acorda credit informaţiilor ei. Care vorbesc de "ameninţările proprii ale acestor persoane", cele cu probleme psihice.
Mie unuia rîndurile autoarei "Cărţii munţilor" mi se pare credibile. Mai exact mama adoptivă nu a acceptat noul statut al lui Mihai, a făcut diverse scene, iar acesta - ca să folosim formularea Bucurei - pînă la urmă i-a cedat. Este posibil ca în căsnicie să nu fi găsit nici partea plină a paharului din familia/cuplul adoptiv.

Cert este că Mihai divorţează. Nu se va recăsători vreodată, rămînînd alături de Ana Sp. Haret în caele din str. General Manu din Bucureşti, respectiv sinăiana Cale a Codrului 57 ("Casa Bucegilor").
Un comentariu de oarece subiectivitate ar identifica aici un refuz de a pătrunde în viaţa adultă, în favoarea umbrelei financiare a mamei adoptive, situaţie în care îşi va prelungi acţiunea exclusiv în favoarea propriilor plăceri. Adică muntele. Faptul că înfiinţează şi conduce vreme de 15 ani o asociaţie turistică de frunte nu părăseşte cine ştie ce coordonatele primei fraze a paragrafului (activitatea în primul fotoliu tecerist este ea însăşi demnă de studiu, din acelaşi unghi).

 Casa Hanului Drumeţilor (ulterior TCR) de la Peştera

Florin Ştefănescu, casier al secţiei alpine a Bucegilor a TCR, dar şi îndeplinind unel însărcinări directe ale lui Haret (preşedinte al asociaţiei), cum ar fi gestiunea vinului acestuia livrat cabanelor, era primit în vila sinăiană. Îmi povestea: "S-a ivit în capul scărilor de la etaj doamna Haret, în cămaşă de noapte... Mihai, nu vii la culcare? Mai lăsaţi socotelile şi pe altădată!...

Mihai Haret a murit în aprilie 1940, în urma unei boli de inimă. Mama sa adoptivă i-a supravieţuit un an.

2 comentarii:

  1. Buna ziua, d-le Mircea

    Aveti cumva idee unde ar fi inmormantat Mihai Haret?
    Multumesc!

    Cu respect,
    Adrian C.

    RăspundețiȘtergere
  2. Este la Belu, pe stînga aleii principale, cum mergi către capelă.
    Nu mai țin minte exact, căci ultima-mi trecere pe acolo nu fu chiar recentă.
    Pe linia poartă-capelă, cam dincolo de jumătatea distanței, pe stînga.

    Parcă era ceva de culoare mai închisă.
    E și Ana Sp. Haret acolo.

    RăspundețiȘtergere