luni, 26 septembrie 2011

[PSIHO] Vise...

Visele fiind chiar alea de azi noapte...





Pînă la o relatare implicită, apropo de cimtirul în care m-am plimbat la Buşteni fără să... visez urît noaptea (nici nu mă dau leu în ale unuia aşa tip de sport!), mi-amintesc de nişte zise ale Mariei Cardinal ("Cuvinte care eliberează", original Mots pour le dire). Că la poarta refulatelor este de pază nimeni altcineva decît Moartea. E părerea ei, dar oarece destindere în ultimii ani în faţa plecării de pe lumea asta cred că mi se datorează şi tîrcoalelor date acelei porţi.

În visul de azi noapte nu am dat nas de Doamna cu coasa... Dar:



De obicei, nu realizăm cu sufletul că avem refulate, amintiri insuportabile. Trăim doar reacţii aiurea, dureri nepotrivite, lehamite repetată, oboseală... Dar nu prea ni se semnalizează existenţa fenomenului, în noi. Căci pînă şi visele, fiind zăpăcite foarte, nu spun mare lucru. Ceva glas am putea decripta la coşmaruri (ha, îmi amintesc că ale mele, secvenţele cu pricina mai exact, sînt axate pe morţi - nu odată cu ceva vechime...!), dar îndeobşte lumea se "mulţumeşte" să se sperie şi atît.


I

În visu-mi de dimineaţă nu fură ale lui Thanatos, ci ale lui... Băsescu.
Mai exact cordoane de poliţişti nu dau voie participanţilor la o demonstraţie să se apropie de reşedinţa acestuia. Eu n-am treabă acea acţiune, dar simt că zbirii sînt şi cu ochii pe mine, ca aflat în acea zonă gri.
Deci nu dă voie cineva de mers undeva, într-o zonă ce poartă pecetea unui tip uman Băsescu...
Mda, foarte probabil e vorba reticenţa ori frica mea cruntă (lucrurile pot fi amestecate sau tare amestecate...) de a umbla la amintiri despre tata...


Interesant este că pe aici caralii (asta mi-a venit în minte, ca mai naturel!) lasă un grup - parcă preponderent feminin, amănuntul e de reţinut! - să meargă (atenţie, în sens invers celui iniţial!) la Palat, dar fără bagaje. Nu miros exact ce e cu aceste bagaje, dar e de reţinut ideea, mesajul. Te lasă într-acolo doar fără bagaje.
Pot broda asupra ideii, dar de ce simt eu că ăl mai sănătos este să o laşi pur şi simplula dospit în minte, fără să o forţezi în vreo direcţie...


II

Al doilea aspect de acest gen fu alergarea dinspre trezirea din vis. Eram cu încă un tînăr (opa! frumos act ratat! Eşti deci şi tu tînăr...), alergam. Eu, cu un copil în braţe, mititel şi tăcut.
Îmi puneam problema de ce alerg cam încet. Răspuns: e ud carosabilul acelei străzi din Centrul vechi, plus că am grija copilului.
În sine pasajul de vis e delicios aici. Dar îl remarc doar pentru legătura cu Teoria.


Există o carte despre Copilul interior. E posibil ca al meu copil, din visele mele, să fi existat dinainte de a fi găsit acea lucrare la bibliotecă (cea Franceză, 2000). Cert este că a făcut legătură între cele două entităţi, cea cu viaţă a visului de aceea teoretică.
Nu analizez aici acea carte, pun doar un link:  Retrouver l'enfant en soi 
Autorul este englez, John Bradshaw, însă am doar traducerea franceză.


N-ar fi rău la PS aici, dacă tot m-aţi onorat cu atenţia, să dau nişte pasaje traduse.

Ha, îmi fuge minte aici la textul lui Kant (nu e paradă, altceva nu ştiu din rîndurile aceluia!), cu cerul înstelat, cu acel cuplu... Eu trag în zisele mele ideea de cuplu, în sensul: două zone îmi trezesc sentimentul altor lumi: Cerul (eventual marea), respectiv acel ceva din interior care produce şi serveşte visele..
În cazul ultimelor, nu-mi pun aici problema ce mesaj pitit o fi, ci doar privesc uluit lumea care se mişcă acolo, în vis!... (mama mea era şi ea uluit-fascinată, fie şi la nivelul omului foarte de rînd)


Apropo de copil, mă bucură teribil un lucru: cîndva, băteam (deseori) ca la fasole la acel copil din preajma mea. Cu timpul, lucrurile s-au domolit, ba chiar m-a încîntat mult-mult  - în starea de veghe revenind - amintindu-mi că acel copil din mine s-a apucat la un moment dat să vorbească!
(Psihanalistul m-ai întreba aici scurt: Ce spunea, cum simţi zisele lui? Acum, la ora notării acestora simt că a sonda ce şi cum spune copilul întredeschide o uşă teribilă, ... Mai ales tonul, timprul, melodia ziselor Lui spun multe...).


... De data asta, pe cînd alergam pe stradă alături de acel tînăr care m-a depăşit, s-a ivit pe parcurs o denivelare. Tot asfaltată (terapeutul Mareiei Cardinal are o vorbă: Totul e important în vis, nu omiteţi nimic! Bineînţeles că nu obosesc şi mai mult cititorul acestui alambicat post...). Acolo reduc viteza. Copilul e liniştit. Cred că doarme, cît de cît destins. Mă doare că nu-i pot oferi condiţii pentru o destindere totală, dar nu ţin nici să-mi fur căciula, trecînd aici ce nu e...


Dincolo de legătura cu Teoria, simt acum, pe loc, cum că o relaţie se poate face şi spre atitudinea mea faţă de mezinul meu Radu.
Cred că deseori UNELE gînduri şi atitudini adresate Copilului interior se duc spre fiu. Nu toate, căci există sentimente, atitudini din partea mea pe care nu le încurc. Un anumit nod în suflet (deloc onorabil, s-or cunosc!) şi o lume întreagă nedescifrată în jurul ei îl priveşte pe Radu. 
La Copilul interior (nume rezonînd cu sufletul meu, noţiune mai puţin teoretică simt că ar fi Ăl mic) lucrurile-s mai clare, chiar şi în furiile de altădată. Ori în duioşiile de azi.

III

În visul de dimineaţă mai fură ceva lcururi...
Între cele mai puţin alambicate, unde trebuie să opriveşti pe toate feţele...

Dle Ordean, mata nu ai şi altă treabă în cursu zilei?
Am, nu foarte multe, dar şi aşa am stabilit că sportul căreia îi sînteţi victimă ori fericiţi cititori aici este de mare prioritate. După cum, în marea-mi răutate, aş menţiona că duminică am văzut un tip oarecum din generaţia mea, echilibrat, la locul lui, care merge fără îndoială la biserica regulilor Societăţii, dar care s-a tras la faţă a bătrîneţe ce nu s-a pomenit.
A nu trata fleacurile de aici, care totuşi există, este egal nu doar a te priva de un filon vital important, dar a şi plăti un paznic, pe bani şi energie grea, care să-i oprească ieşirea...


Bon, revin:
(Mereu am teama să nu fiu precum Paul Goma. În principal să nu fiu ŞI acru. Căci mult scriu...)
Un pasaj clar fu acela în care Dem Rădulescu făcea un bilanţ, fie şi literar după cîte am înţeles, la computer. Nu era prea bine privit, Demul, în mediul din juru-i, acea instituţie. Ştia, dar nu se sinchisea, fără a fi totodată mitocan cu aceia.
În vis, nu era nici precum comediantul de altădată, nici cu seriozitatea cruntă a lui tata (vedeţi de unde, între altele, mi se trage?)
I-am spus că am avut o mare simpatie (îi dădeam aici de înţeles că ştiu că a murit, în 2001 parcă) pentru producţiile lui, îndeosebi radiofonice. M-au format, întrucîtva.
PARCĂ NU MI-A RĂSPUNS.



Teoretic, frîntura de vis duce cu gîndul la tata, dar nu e de mers pe acolo, ca cercetări, ca încercare de a obţine ceva... Simt că-i util să-ţi  laşi, să-ţi menţii pe cît se poate în minte doar imaginea. Una, că aşa simt a fi folositor... Doi, e foarte posibil ca ţinînd la atenţie şi respect aşa imaginea, ea să capete încredere ŞI RELAXARE pentru a aduce şi din surate, ca chiar nu neapărat criptate...

Om vedea.


Mircea



PS
Cătălin Popescu, terapeut al subsemnatului într-o vreme cu bani, îmi răspunde foarte amabil la un mesaj (deşi am sentimentul că nu se face şi nici ei nu-s deloc obligaţi să răspundă la aşa mailuri, uneori urmez calea de mijloc şi expediez...).
Mi-a venit acum o idee pe care nu am inimă să i-o expediez, deşi un 10% e posibil să-i fie utilă, nu doar descurajantă: Freud pasămite vidneca de zor pe alţii, ba chiar a inventat o disciplină istorică, dar de la fumat înţeleg că i s-a tras o moarte totuşi timpurie...
Deci dresese pe alţii, iar el rămăseseră cît să le înăbuşe cu drug...
Amicul Cătălin, pe la 2005 cel puţin, fuma...

Sentimentul meu, de pe margine şi pierde-vară fiind, este că nu poţi să fii specialist şi să te cureţi în paralel şi pe tine... A te supune disciplinei sociale te îndepărtează inerent de tine. Iertat să fiu că spun asta, că pot gîndi aşa ceva!

Ceva asemănător, chit că vine de la megalomanul de bodegă ce aş fi (e acel tip uman care uneori dă gata 1-3 mese dintr-o cîrciumă onestă, cu gargara lui pasămite savantă),mi se îndreaptă şi spre revista "Dilema" (nu.i mai trec şi veche). Mi se par prea seci, prea lipsiţi oarecum intenţionat (ca opţiune existenţială) de viaţă. Iar astfel nu poţi îmbrăţişa ceva mai mult din complexitatea vieţii.
Cum, io stau prea mult în casă pentru a-mi da cu părerea supra Ei? Păi nici nenea ăla Cant nu umbla tare mult prin Konigsberg... Ziceţi că era fixist cam ca ăia de la Dilema, că ani de zile se preumbla prin urbe doar la oră fixă? Mda, aveţi şi voi dreptate...

PS 2
Apropo de inontinenţa-mi scriitivă de mai sus, îmi fuge mintea la ceva.
La visul de ieri.



"... La un examen dtp unde nu te vezi cu multe şanse, un cetăţean (poate din comisie) îţi reproşează amical că tu de sanchi te-ai înscris aici, căci de faptul ai prin alte părţi locul ca şi asigurat..."


Nu ştiu cît e dorinţă aici şi cît premoniţie...
Nu comentez, spun doar că de sus se cade mai rău ca de jos, că deziluziile şi şansa să ni se umfle Eul fals sînt muuult mai mari acolo, Sus. În acele alte părţi unde pasămite aş avea locul social asigurat...
Puteţi cred că mint ori mimez modestul, înţeleptul. Dar chiar nu vreau cocleala (alăturarea e poate aiurea, literar, dar cea mai potrivită sufletului) pragului de sus de acolo...




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu