marți, 13 septembrie 2011

[PSIHOLOGIE] De-ale vieţii. Mele.

I

M-am jucat alaltăieri la serviciu cu nişte scrise Matei Georgescu.
Am zis c-am luat pe Dumnezeu de picior, cu era scris pe acolo, respectiv sentimentul că mi le voi pune şi eu curînd în portofoliul interior.

Că mă lua necheful în ziua următoare ieşiri din job (sînt paznic la 24 de ore), ştiam. De data asta m-a luat însă mai tare.
Ce-i drept, departe de alte căderi.

Legat de nereuşită profesională în viaţă, fură multe reproşuri.
Na, c-a zburat păsărica!

În dimineaţa lui Day 2 (dintre cele trei libere) am intrat niţel pe net, aşteptam poze de la Andreea Arch.
Privind la pozele altora am identificat iute în mine o mare cantitate de furie. Şi ceva probleme la intimitate cu alt seamăn - nu neapărat cea erotică.

Tot e bine că ştiu...

Un picuţ mă alint aici cu gîndul că psihanaliza scoate la lumină cele ascunse... O fi aşa ceva, în momentu-mi de faţă, şi nu neapărat vreo agravare...

Căutînd citatul exact (Dem Zamfirescu?), am dat peste unul două fişiere, cu extrase personale din lucrări medii. Ca şi la privit pe net, şi aici îmi văd probleme (poate e bine). Sînt lucruri de asimilat, de acceptat.
(O fi timp întreaga viaţă, ori e doar un passe-temps?)
Un exemplu: 

"
Acum ai făcut o acţiune reparatorie: m-ai părăsit pe mine şi ţi-ai luat revanşa asupra "opresorilor" de atunci. Ai făcut un "acting out": în loc să exprimi verbal furia şi frustrarea faţă de mine (bunul simţ şi convenţiile sociale te-au oprit), ai exprimat-o neverbal; ai părăsit terapia.

"

(discuţie Eugen Papadima cu o jurnalistă, cîndva pacientă cu scurt stadiu la el).



II

Notam zilele, săptămînile trecute.

( De ce ar fi interesant ce scriu eu, şi nu Maestrul Cutare?
Pentru că-i precum la... vacă. Între cele două rumegări - parcă aşa e sportul la ele dacă îmi aduc aminte. Lucrul acela este al nostru, acceptat în noi, fie şi neterminat în asimilare.
Vorbele mari şi frumoase, chit că pot îndemna, trimite pe un drum, sînt afară.

Realizez aici că nu e obligatoriu ca rumegările mele să prindă bine altuia. Ele însă semnalizează celor ca mine, băgaţi în Belea, ideea: alea-s puricele nostru şi fac mai mult decît un Napoleon neintrat în lucru.

)

E niţică belea cu inconştientul...
Asta cînd ai vrea să faci treabă eu el ori vreo afacere...
Ale lui ies doar cînd vor şi dor crunt. Să fii tare prompt şi pe fază şi tot nu ai ce face în faţa exploziei (fie şi scurte) de insuportabil.

Îmi alcătuiam în fugă o schiţă zilele trecute, cum e cu Inconştientul, cu poart lui mai exact - în viziunea-mi.
De pildă în a-l privi pe fiul Radu.
Există o fază în care ne privim onorabil, mai exact eu pe el. Apoi intră în acţiunea Beleaua. Încep faza care doare, e agresivă şi finalmente insuportabilă. Urmată de sentimente în principal de vinovăţie.

Bineînţeles există explicaţie. Cine ştie pe cine, de fapt, văd eu în el.
(Simt asta şi la  Alina, maia les cînd sîntem singuri în casă - simt clar că tratez în ea pe mama mea, proiecţie clasică probabil: îmi apar în minte dorinţele casnice ale mamei, respectiv teama mea de a o deranja.)

Poate am însă un avantaj...
Asta apropo de vorba-mi de cîndva, cînd interiorul meu voia o terapie (nu neapărat în sensul medical, savant), o ceva - iar pentru a forţa lucrurile îmi spuneam că Vreau să văd pe dracul!
Acum am ajuns nu neapărat să-l văd, dar barim ştiu că e acolo...

... Na, că n-am apucat să spun care e avantajul.
Păi ar fi că ştiu că există acel inconştient, iar în mare am idee ce fel de chestii-s pe acolo.

Poate e un avantaj...

Cred că e utilă şi ştiinţa a măcar un dram din stilul de funcţionare al Ic.
Acel iese fulgerător, crnt de dureros şi fără să poţi para...

Poate că tot e ceva...



Mai rămîne o problemă.
Ca, urcat pe încă un deluşor al acestui infinit drum, să nu mă cred tare deştept şi, implicit, mai breaz ca alţii...
Moment la care mintea îmi fuge la un basm ce mi-a atras atenţia fie şi de copil de grădiniţă, cîndva într-o casă boierească de pe Calea Călăraşilor.
Era omul care fericeşte un Ceva (zînă, Dumnezeu etc.). "Cu ce să te răsplătesc?", spune Mai-marele. Şi omul nostru de rînd, iniţial în gura bordeiului, se vrea vătaf, boier, apoi toate gradele princiare (ocazie cu care le-am învăţat şi eu, care e mai mare, conte sau prinţ). 
Ajunge şi la împărat. Toate bune şi frumoase. Atîta doar că pmul nostru vrea să hie şi Dumnezeu. Este momentul la care tipul e zvîrlit din nou în gura bordeiului.



III
Pomeneam de curînd că n-am curaj să postez aici o chestie (nu-mi cereţi să folosesc aici un sinonim mai serios!) altminteri reală.
Asta şi pentru că mă trezisem căutat la virgule de un confrate de munte.
Cred însă că m-am copt.
Să posteze unde-o vrea mărturisirea de mai jos.

Mă trezisem cu reacţie erotică, pe cînd îmi mîngîiam mezinul.
Oarecum paradoxal, nu am făcut şi nu fac dramă din asta (voi explica de ce).
Era doar teama că amici răi intenţionaţi vor bate toba, în medii de care implicit mă jenez să apar cu aşa idei.

De data asta, sînt gata.
Nu mă mai feresc public. Public însemnînd nu neapărat media, cît apropiaţii de cîndva. A putea să-ţi susţii punctele de vedere, Eu-ul, pe Tine, în faţa celor din jur, ce nu o dată erau foarte puţin deschişi ideilor matale.

(Poate a prins bine depresia de aseară şi azi dimineaţă... Fără ea aş fi avut curaj să îmi apăr copiii?)

Deci m-am trezit cu acel sentiment erotic.
Era plăcerea erotică, şi nu neapărat aceea din cărţi şi Biblie, de a-ţi atinge propriul copil.

Ştiam de multicel de prin cărţi mai speciale că lucrurile nu stau în domeniu cum se spune.
Nu e vorba doar de freudianul complex Oedip, care nu se potriveşte deloc cu "Cinsteşte pe părinţii tăi..." şamd.  Acest C.O. fiind şi acum o chestie doar livrescă pentru mine, o teorie bună şi atît. Nu o minimalizez, dar nu a trecut în sistemul digestiv al Vacii - de care pomeneam...


Pe de o parte. Eugen Papadima îi oferă la un moment dat pacientului Zamfirescu (cartea acestuia din 1993) o explicaţie, la un crîmpei de vis al ultimului. Ceva gen dorinţă de a fi posedat de tată, pentru a-i prelua forţa .
A fost un prim semnal pentru mine că pe acest cîmp mintea omului poate secreta orice.

Apoi am învăţat că nu trebuie să mă feresc de nici un fel de gînd.
Ba uneori chiar să le încurajez să o ia... razna. Şi, slavă Domnului, în răstimp nu am pipăit pe nimeni, nu am făcut nimănui propuneri nesociale...

Să fie vreo opt ani de cînd sentimentul nu tocmai patern m-a încercat cu privire la mijlociul meu. Fiul mijlociu. M-a pus dracul atunci să vorbesc de asta unei vechi amice, pe care o credeam destupată. Nu era - şii cam al doilea exemplu de acest gen, de amică bănuită anterior a-i merge mintea şi înţelepciunea.
Eu spuneam de ce îmi iese în minte fără să mă întrebe, nu că am de gînd să fac aia sau aia...

Doamna în cauză a dispărut brusc în ceaţă, a dezaprobare. Stau şi mă întreb acum dacă nu cumva (mai întrebi...?!) i-am gîdilat rău vreun gînd al ei asemănător...
Avea doi masculi în casă, fratele mai mare şi tatăl. Îndoi-m-aş să nu o încerce aşa idei...
Idei.

În fine.

Ideea de bază, care vine din cărţi ("son manque d'affection s'erotisa", scrie undeva) dar e deja în esofagul Vacii, este că-i greu de trăit fără afecţiune. Fără ea sîntem invadaţi de Frică, în grade diverse, pînă în pragul morţii dacă nu şi dincolo de ea chiar.
În lipsa afecţiunii, grijii, căldurii materne (într-un grad suficient), omul se pare că îşi produce un sentiment asemănător, de oarece siguranţă, graţie erotismului. Interesului sexual.
Citatul fruanţuzesc de mai sus este dintr-o carte unde, de fapt, lipseşte tatăl. Altcineva explica, în aceeaşi limbă, cum e cu Don Juan, ce e în spatele permanentei sale cavalcade legate de sexul opus.

Prin urmare, parcă nu ar trebui să mor de jenă că, în posesia unei glande afective (în sensul neerotic) insuficient rodate, să mă trezesc a avea în lucru o alta, activată demult în regim de avarie a vecinei.
( Poate spun şi mici prostioare aici, adică afectivitatea non-erotică neavînd cum să fie aşa, că în adînc ele-s etern amestecate... )
Şi, pînă la o adică, poate-s de remarcat eforturile unui om care încearcă să-şi dreagă moştenirea (mai exact lipsa unei bune părţi a acesteia) de la propriul tată, pentru a-i fi mai bine fiului, fiilor...

Am uitat să spun că gînduld e cîndva faţă de mjilociu nu m-a dus la gesturi nesociale. Asta şi pentru că mai degrabă - zic eu - stăpîneşti ceva de care ai idee, decît pe care-l ascunzi, şi de care trezeşti că a trecut ca acceleratul la lumină doar în urma unei beţii sau oboseli... Uneori nici atunci - semn că Paznicul e deştept, treaz, puternic. Atîta doar că P. se vrea plătit. Şi te poţi trezi la vîrsta cutare, spre ori la a Treia, mai vlăguit decît se cuvenea...



Păi, la încheiere...
Bre, Sisife, ia-o de la capăt!
Cum, e deprimant să zic aşa ceva?
Era mai bine dacă vorbeam de vindecarea pe cale naturistă a depresiei în şapte zile, cum scrie într-o reclamă văzute azi pe undeva, pe net?




3 comentarii:

  1. Buna
    Numele meu este Iacob Constantin si va scriu pentru a va propune sa facem un schimb de linkuri - 3 way link exchange - in sensul ca eu voi pune linkul dumneavoastra pe http://iasi-lantul-amintirilor.blogspot.com/ iar dumneavoastra imi adaugati un link catre http://iasi365.com cu titlul Anunturi Iasi (fara diacritice).
    Daca doriti sa facem schimbul doresc sa-mi spuneti titlul linkului dumneavoastra.
    Va doresc toate cele bune.

    RăspundețiȘtergere
  2. În sine sînt onorat, dar nu văd legătura cu "Anunţuri Iaşi". Mi-e teamă să nu ajungă unde nu trebuie, adică la ceva cu care nu m-aş potrivi deloc-deloc.

    RăspundețiȘtergere
  3. Domnule Iacob, m-am uitat la siteul dvs. şi este ok. Doar să-mi spuneţi unde trebuie să intervin cu acel link, subsemnatul nefiind un tip forte în domeniu...

    Totodată, titlul linkului meu o fi:
    http://mirceaordean.blogspot.com/ ?

    RăspundețiȘtergere