miercuri, 7 septembrie 2011

[PSIHOLOGIE. UMAN] Idei legate de pelicula Matrix

Astăzi m-am lovit de o chestie...
Mă iertaţi că sînt oleacă secretos cu amănunte - dar veţi vedea de ce..

Am conversat cu o persoană şi am făcut în ce mă priveşte, în ce priveşte natura umană altminteri, o descoperire poate importantă.
Jenantă, dacă e s-o anunţi public, dar care-i foarte posibil să facă bine în interiorul personal. Să nu mai blocheze ceva, c-aşa-i se pare cu lucrurile pe care nu le laşi să-ţi ajungă în conştiinţă.


E, care e problema ?
M-am trezit acum vreo trei săptămîni că m-a luat un tip la refec pe un site alpin, gen demascare (parcă am pomenit pe aici ce şi cum).


În bună parte, a fost uşor să contracarez, minus săgetări gen Aoleu! Ăsta ştie cutare defect, imoralitate a mia - pe care o ascund pînă şi de mine (de-aia mă şi speriam în exces adicătele, că o ascundeam mai ales de mine...) 
Dar ideea că vreunul poate sta să-ţi numere virgulele puse prost mi-a lăsat o mică doză de teamă, de reţinere în ceea ce pot scrie aici.
De aceea am ezitări măricele în a vorbi despre descoperita de azi...


MI-AM ADUS AMINTE ÎNSĂ DE O VORBĂ DIN MATRIX, filmul iniţial, cel din 1999.
Unde Morfeus îi precizează la un moment dat lui Neo că, avansînd pe drumul ales, la un moment dat nu va mai avea nevoie să evite gloanţele care vin de la agenţi.



Finalmente, după - mai ales - riscuri cît şi lovituri crunte ale vieţii (dar şi ridicări de la podea în faţa morţii, via agent Smith), subiectul izbuteşte să nu mai evite gloanţele...


Se va spune că, totuşi, întreaga relatare aduce cu ale copiilor de grădiniţă ori maxim clasa a şasea.
Se poate, dar altă metaforă nu am găsit.
În acelaşi timp îmi aduc admite şi de vorba cuiva: "Grijeşte să rămînă cît mai mult în tine copilul de altădată..."
Totodată, planuri nebuneşti? Că vei ajunge să faci cu ale vieţii precum Neo cu gloanţele? Poate. Dar una e să ţi se împlinească 10% din proiecte multe, şi alta - acelaşi procent - din doar cîteva...


Îmi mai place în peliculă momentul în care acelaşi personaj principal vede brusc altfel realitatea...
Vede şi dincolo de aparenţe.


Interesant este şi cum procedează ulterior, cînd ajunge să lupte cu o mînă dar mai ales cînd îşi distruge adversarul intrînd în el...
 



Bineînţeles că nu e de aruncat, ... a la neo, cu capul înainte cu aşa povestioară alături... Pusă vizitiu al atelajului. Dar la carul propriu merită înhămată.


II


Pe coperta revistei "Ştiinţă şi tehnică", aflu că un articol interior se întreabă asupra rostului în viaţă.
Legat de tărăşenia cu poze a subsemnatului, de mai sus, eu simt că nu e obligatoriu să existe un rost în viaţă, şi simt că a accepta aşa ceva deschide o perioadă personală tare senină. Cei care îşi fac mari probleme din lipsa Acestuia sînt cei care nici nu au ceva în interior a la r.î.v., nici nu au ajuns la faza cu a nu mai căuta vreunul.
MIrcea O. (ce naiba, da' ce, io n-am voie să mă exprim la persoana a treia, princiar?!) crede că ros în viaţă poate fi depăşirea etapelor ce-i mai rămîn de viaţă. Depăşire onorabilă, pusă sub ideea lui a accepta cum sînt lucrurile...




III

Mă amuzam azi, constatînd că persoana-mi suportă şi o divizare psihică de genul: persoana aparent normală, angoasele, compulsiile.
Iar noi avem în vedere cam numai prima, pe (oarecum) Senina...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu