miercuri, 14 septembrie 2011

[VIAŢĂ, PSIHO] Oameni de munte, totuşi. Unii dintre ei.

I

Viaţa e o mică nebunie.
Trebuie să joci un teatru care, e posibil, te aruncă mai mult în a nu pricepe nimic din jur.

S-a prăpădit mama unei colege de Club.

Aici, realizez că oamenii cu succes în viaţă au o mică problemă. Cu cît sînt mai chitiţi pe Ea, cu atît sînt prinşi descoperiţi în faţa Morţii. Alor ori a altuia, mai ales a celor apropiaţi.
Nu apucă, în vîltoarea lui Zi-cu-zi, să afle că există şi ea, că loveşte. Cu acel corolar poate mai dureros: timpul fuge.

Adusesem vorba de teatru. Prin definiţie legat şi de minciună.
Ne dăm creştini, care pasămite au încredere în deciziile lui Dumnezeu - între ele existenţa Vieţii şi a Morţii. În faţa Negrei / Doamnei cu coasa însă lucrurile ne arată altfel.

De fapt, totul e legat de un ce folos, vorba cuiva, pe care ăl tragem din orice, prin care ne putem dulci un pic viaţa. Cu v mic, adică balamucul ăsta de zi cu zi (este drept că el lasă loc şi de putinţa savurării unei flori, nu e aşa tiran - altminteri am înnebuni probabil).

Cum mai e cu teatrul acela? Acela care, trăgînd linia, poate face bine...

O prietenă de familie se alătură durerii colegei noastre:


"Cu siguranta ca mama [lui X] isi va gasi locul acela de liniste si taina pe care il merita, iar [X] va depasi clipele grele cu detasare, pastrind tot ce a fost mai incarcat de semnificatie."

Teatrul decurge din a vorbi despre "locul acela de liniste si taina pe care il merita". E vorba frumoasă care prinde bine. Dar de un adevăr discutabil.
"Va depăşi clipele grele cu detaşare". Aici, afirmaţia este mai aiurea, pentru o minte raţională. Cum poţi depăşi clipele grele cu detaşare? Mis e pare un nonsens. Greul îl depăşeşti doar cu greu, altfel e doar iluzie, care îţi va readuce greul evitat din nou pe cap, mai încolo...
Şi aşa vorbă este în ciclul celor frumoase şi care prind bine.

Nu am înţeles cum cu "pastrind tot ce a fost mai incarcat de semnificatie".
Îmi accept limitele în a pricepe un mesaj, dar nu pot să nu văd că aici semnificaţiile par să fie acelea care ne prind bine. Pun pariu că nu figurează cele dureroase.
Ori semnificaţie era ceva legat de amiciţia dovedită de apropiaţi? Un fel de "Laudă-mă, ajută-mă şi tu acum..."

Bineînţeles că asemenea tratări, în cheie roză, prind bine, sînt poate cheia traiului între semeni. "Minte-mă frumos" ori "Zi-mi chestii în care nuc redem, despre care ştim că-s false, dar fac parte din regula jocului".

Poate-s acru, poate-s realist...


II

Destinatara mesajului de mai sus (şi încercată de dispariţia mamei) vorbeşte cu acelaşi prilej:

"Va foarte multumesc voua tuturor pentru ca existati si pentru ca existam intr-o mare familie, care are clipe mai luminoase sau mai putin luminoase uneori, dar care totusi este din ce in ce mai mult o MARE si TEMEINICA FAMILIE.

Cred ca acesta este una dintre cele mai importante "performante" ale Clubului Alpin Roman, la fel de importanta ca realizarile alpine ale fiecarui membru."


Cu cîteva zile înainte,  uşă de cort pentru doi oameni din sfera Clubului [Alpin Român].
Timişoreanul Adi Glăvan scrie una...
http://us.mg5.mail.yahoo.com/dc/launch?.gx=1&.rand=5k8c52rnnt5rt

... la care Eugen Popescu răspunde - puţin spus dur.
http://us.mg5.mail.yahoo.com/dc/launch?.gx=1&.rand=5k8c52rnnt5rt

Ultimul încheie cu:
"Eventualii sensibili sa se abtina pentru ca asta este limbajul meu in dialog cu hotii."
 Sensibil fiind, nu stau mult în dubii, subsemnatul.

Mi-au dat prin cap, imediat, mai multe feluri de a răspunde.
Între altele că toţi sîntem sensibili, numai să ne calci unde doare în prealabil...

Nu aici era însă importantul...

Cu cîteva zile înainte, văzusem la Comentariile unui post all Silviei Murgescu (accidentată în Alpi, la jumătatea lui august  accident Silvia     ) o plăcere de mesaje de sprijin.
Bineînţeles nu se produceau în cazul unei polemici, dar indicau o anumită stare de spirit generală.


M-am gîndit:
De ce nu-s asemenea oameni în Clubul Alpin Român?

Şi bănui că e vorba de nişte oameni puternici, pe picioarele lor, care se descurcă fără CAR ori nu au nevoie de pălăria spirituală ori materială (reduceri etc.) a acestuia.
Pălăria spirtuală cu pricina cred că are în vedere a trăi în mediul respectiv, în sine, dar un sprijin - a ceva ce pare să treacă peste timp, în vreme ce noi...

Prietenii Silviei, îndeobşte, nu par - ceea ce nu e păcat, dramă - să fi depăşit faza de viaţă la care totul pare veşnic. 
În paralel, recapitulînd un pic, ei se descurcă pe picioarele proprii, nu au nevoie de amici decît pentru vreun sfat legat de obşinerea vizei, a trenului spre Aosta şamd.

Aderenţii la CAR sînt niţel diferiţi.
Se caută aici îndeobşte adăpost, cît şi sens. Dă bine totdată, parodiind o zisă, să nu fii doar Ionescu, ci Ionescu din CAR.
Unora ne prinde bine şi pentru că avem cu cine să ne certăm.


Revenind la sensibilitatea de care pomeneşte Eugen P.
Mi-am pus problema cîndva de ce nu intervin ceilalţi membri ai CAR cînd se maculează en gros doi, n colegi.
Iar aici niţică disecare a fenomenului sensibilităţii este necesară.
Sensibilitatea ni se trage din agresiunea suferită anterior. (Să zicem că nu o fi tocmai aşa, dar hai s-o acceptăm de dragul demonstraţiei mele.)
La aşa acţiune, care lasă întotdeauna urme dureroase, există între altele două reacţii: a celui care răspunde, sare în sus, vituperează etc., respectiv a celui care evită să rămînă - probabil conştient de vulnerabilitatea sa - în acel spaţiu.

De aceea nu intervine majoritatea. Se teme, de fapt, de acel ring. Ar suporta şi mai rău decît săritorii-în-sus eventualele lovituri verbale (începînd probabil cu "Tu ce te bagi, bă?! Las' că ştiu eu...!").
Nonintervenţii sînt de două feluri: cei care pleacă şi cei care rămîn (între aceştia, unii nu intervin, eventual influenţează prin alte mijloace, discrete aparent)


PS
Am avut un comentariu la postul Silviei pe care acum îl regret. Şi sper să fi tras învăţămintele de rigoare.


Un comentariu:

  1. Bai Nene, eu cred ca nici matale nu intelegi ce ai spus aici ...fii mai scurt :)

    .. unu' cu mintea mai simpla ..

    RăspundețiȘtergere