joi, 27 octombrie 2011

[MEMORII] Asemănător postului anterior

Miting monarhist la început de decembrie, apoi de-ale Euridicei (cea pe care se chinuia Orfeu s-o scoată la lumină...) Carmen...
Miting monarhist - cam cum era mai toată lumea opoziţionistă de atunci... Este drept că aceasta nu s-a petrecut în ianuarie 1990, ci spre iarna acluiaşi an, cînd speranţele legate de partidele istorice se cam epuizaseră. Aşa că ne-am întors spre monarhie o vreme, cam pînă cînd am realizat că eram totuşi puţini, la scara ţării, care majoritate fugea totodată ca dracul de tămîie la auzul numelui lui Mihai I.
Cîteva vorbe bine plasate ale propgandei feseniste au inoculat idei faimoase, precum "Vine să-şi mărite iepele!", să-şi ia înapoi moşiile etc, plus "Pe vremea lui culegeau ţăranii strugurii cu botniţe!". În paralel, cîte un Radu Cîmpeanu (şi un partd urmîndu-şi orbeşte şeful, precum pe Crin Antonescu azi) propunea ca monarhul să candideze la preşedinţia ţării - chetsie care i-a constat pe liberali intrarea în Parlament, în 1992.

Colegi de la GID.
Er o seară ceţoasă şi destul de rece...
Chit că întors un pic cu spatele, în centru este Florin Nicolaescu. Şi el un sensibil..., în sensul că ţara simpatiza din plinpe la 20 ianuarie 1990 cu Ion Iliescu, dar el, Florin, punea un fel de bileţele (chestie totuşi de avangardă!) pe perete la pasajul Universităţii. Punctul lui de părere şi al altora de acolo nu coincidea cu al grupului conducător de atunci, motiv pentru care minerii, la prima lor venire din 29 ianuarie, au curăţat locul...
Am aflat că Florin lucra la mine, la Centrala Stclei, aşa că am intrat în vorbă. Parcă văd şi acum biroul, la etajul 1, vizavi de IMUAB, dar el avea să plece curînd, odată cu desfiinţarea Centralelor industriale.
L-am regăsit la GID, în primăvară. Între altele, ne-a filmat TVR la baricadă la Universitate, într-o dimineaţă oarecare.
După iulie, adică acel miting pentru eliberarea lui Marian Munteanu, a făcut precum mulţi un pas înapoi. L-am întîlnit abia în decembrie, cînd îmi spunea că a început o afacere cu un restaurant, împreună cu familia.

Tot îmi spun să scriu ceva despre GID... Anticipînd, aş nota că în mare am ţinut eu şi Gigi Gavrilescu o un simulacru de steag sus, pînă la sinuciderea lui Gigi în primăvara lui 1994. Sentimentul mi-a fost că GID a avut o idspariţie onorabilă, fără prostii, fără să-şi păteze numele, a la Alianţa Poporului ori să se mumifice (inevitabil altminteri) precum "21 Decembrie". Dar m-am trezit la un moment dat, să fie prin 2006, că a noastră colegă Elena Andronescu activa în continuare, pe un stil jucat un pic şi inteligent la un 1991 - de pildă hora în ploaie la Universitate, la aflarea declarării independenţei Basarabiei.
Elena practica şi practică însă un naţionalism care nu-i departe de al unui A. Păunescu, fie şi fără accente comunistoide ori declamări de poezii.






Un coleg de la GID, şi de această dată om de ordine, cum l-am mai întîlnit în imagini la mitingul de înfiinţare al Alianţei Civice.
   

Sentmentul mi-e căprofilul din centru-jos e al lui Sorin Roşca Stănescu... Imediat în spatele lui, Doru Braia. Sus, stînga: Valeriu Sterian. Imediat în dreapta, cum priveşti, era tribuna, amenajată din cîteva schele, vizavi de clădirea Universităţii.

Pe acelaşi film...
Carmen locuia la Dristor, în blocul dintre Mihai Bravu şi Camil Ressu de acum, spre sud, un bloc frumos altminteri pe colţ. Etajul şase. Am lăcrimat mult timp văzîndu-i balconul, din tramvai trecînd.
Multe convorbiri avea cu maică-sa, cît şi cu Esther. Îi comunica dezinvolt (dar măsurat, ca tot ce făcea, fără a părea însă o maniacă a drămuirii, a stăpînirii) ce era legatd e persoana mea, dar nu ne-am văzut, pînă în fatidicul decembrie.
 


Mi se pare că alde casa era o garsonieră.

Un comentariu:

  1. Am dat cu totul intamplator peste acest articol si m-am bucurat deoarece intr-una dintre poze apar si eu. Un mic semn de care timpul si-a mai adus aminte.
    Va doresc sa va puteti bucura in continuare de frumusetea drumetiilor montane.
    Mihnea

    RăspundețiȘtergere