sâmbătă, 29 octombrie 2011

[MEMORII] Piatra Craiului, 1990, tabără 'Floare de Colţ', ultima zi


Suiş pe scocul cu pietriş de sub Peretele Piscului Rece.

Din scoc, ieşire la stînga/sud, pe Brîul Roşu.

De pe acea rampă, se iese brusc la lumină, verdeaţă şi priveliştea nemaipomenită a pereţilor de deasupra, cu precădere a Piscului rece, unde-i scobită una din Morile Dracului.

Grupul zăboveşte din plin.

Purcedem la mers, însă fărăg rabă mare. Geta Coman este, de pildă, interesată să pozeze flori de colţi.
La chestia asta cu colţ sau colţi, Vasile Ciobăniţă ţine la singular (nici nu se cădea să deformeze deunimrea, forma rămasă de la Cristea...), în vreme ce eu optez pentru varianta Baticu, care folosea pluralul, după numele zonei abrupte - numită de ciobani colţi. Şi deci nu neapărat vreun ţanc mai mic sau mai mare.


Pe Brîul Roşu, cu aparatul sucit oleacă. Curînd, eu şi Dan Popa ne separăm, pentru a încerca ceva direct în sus.
Era un posibil drum ochit în tunrele cu copiii Ucăi, pe cînd mi-am inventariat conştiincios în Jurnal cam ce zone se pretau la explorări.Oor, pe stînga peretelui lui Ivan ceva părea să suie spre creasta sudică.


Urcăm aici un scoc, ce nu departe sfîrşeşte, însă putem traversa peste o muchie în stînga.

Dincolo / la nord de muchie, este deschiderea unui gang abrupt, al cărui fir de fapt îl traversasem anterior pe Brîul Roşu. Pe malul opus al acestuia ne aştepta o faţă onorabilă cu verdeaţă.
Mica problema era expunerea trecerii peste acel gang...
Sub faţa ierboasă vizată, peretele din imaginea de mai sus.

Dan în traversare.
Locurile nu-s groaznice, dar atenţia nu strică, deloc-deloc.

Deja ne angajăm aici în zona vizată.
Îndărăt, vedere spre Brîul Roşu. Ulterior, după ce ne angajăm pe acea faţă, ea conducîndu-se sub o  copaie mare de sub Creastă, pierdem din vedere Brîul Roşu.

Iată deja pereţii de sub creasta sudică, către care poiana în care pătrundem permite ieşiri.

Cam tot pe acolo... Nu mi-am putut reprima, în trecerile-mi succesive pe aici (să fie trei?) dorul să ies în stînga, să mă uit din preajma unor jandarmi de stîncă spre abisul de dincolo.

Vară fiind, destulă (plăcută, pentru nu etern amorezat de soare) sudoare.

Ieşim fără alte probleme decît de suflet (că trebuie să respectăm ora de întîlnire cu restul grupului, ieşit prin Valea lui Ivan).

Pe undeva pe aici, Mircea nu şi-a refuzat plăcerea de a ieşi pe o şeuţă din lateral.

Sus, ceilalţi au ajuns deja, iar mai ales fetele s-au întins la soare.

Ne adaptăm şi noi locului.

Domnul cu barbă, care de pe atunci aduna şunci...

Poza nu e nemaipomenită, însă cred că, pentru avizaţi, reproduce foarte bine arşiţa unei zile de vară, cu acea pîclă care năpădeşte cerul.
Apropo, pozele astea sînt totuşi puricele viu. Să fiu eu sănătos cîte poze nemaipomenite merg la coş, aruncate de către pozarul senect ori de familia acestuia, după...

Tot pe acolo, cu vedere spre Şaua Funduri (eram la ultima ridicătură deasupra acesteia). În ciuda aparenţelor, Carmen nu are de gînd să plece - se ridicase doar la dezmorţeală.
Nu avea vreo jenă, precum noi mulţi, că nu ar arăta bine, chit că sînii nu îi erau punct forte, iar o altă duduie de pe acolo avea un funduleţ mult mai apetisant.
Cum, nu e frumos să spunem aşa ceva? Daaa? Atunci citiţi voi Psalmul Paişpe şi nu uitaţi să-mi trimiteţi cartă în iad, cînd veţi fi voi găzduiţi de-a dreapta Sfntului Petru...

Mi-era şi mi-a rămas dragă...

Bon. Ne urnim...

Eu voi propune curînd o abatere în păduricea minunată de la sud de Funduri. Minune: trei doamne răspund pozitiv invitaţiei!



Prin acea pădurice. Căldură. Inclusiv în suflete.



Cred că zăbovim cu totul vreo 30 minute. Nu mai ţin minte ce învîrtiră în răstimp cei rămaşi în Şa.

Ne angajăm pe Valea Urzicii, pe al ei marcaj.
Geta, la o săritoare,

Nu ştiu cum se face că ajung, într-un subgrup, mai iute la locul unde se trece cvasiorizontal, spre nord. Privim de acolo spre ceilalţi, aflaţi încă în grohotişul Văii Urzicii.
 
Zăpuşeala se accentuează. Satisfacţia momentelor la umbră este vădită.
 


La cabană, aranjînd lucrurile după inevitabilul frecuş al zilei, dar pregătind masa de seară cît şi unele pentru tura de a doua zi. De fapt, nu va mai fi una clasică, ci o retragere a unora de la Floare... peste creastă, şi fnalmente pe flancul estic al masivului.
Carmen avea să fie unul dintre neobosiţi, nu şi eu - ca întotdeauna leneş (dar şi cu oarece jenă prematură la un genunchi, care îmi organiza turele unala două zile).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu