joi, 20 octombrie 2011

[MEMORII] 'Readucînd-o pe Euridice'. Piatra Craiului (II) Umerii

Cum oamenii se convinseseră ce pot întru munte, au acceptat invitaţia mea de a fi duşi prin Umeri.
Cu menţiunea că mai marii grupului de la Floare decideau şi cine este în stare, cine posedă antecedente alpine cît să meargă pe acolo.
Ce-i drept, nicunul dintre noii mei amici nu mai călcase pe acolo. Dar simţeau ei că alde cutare şi cutare din grup ar putea să mă însoţească.
Şi au decis ei, acel Stăncescu parcă, plus Dan Popa, cum că juna Carmen (33 de ani atunci, ca şi mine, ea cu vreo şase luni mai mare) nu are cotă de aşa traseu.
Asta e.

Cum însă am mers împreună, mai mulţi, pînă spre baza Umerilor (pe nemarcat, prin zmeurişul pendinte de Valea Tămăşelului, în zona medie de pădure), acolo eu am insistat să primească şi pe alţii. Aşa a fost acceptată şi Esther chiar. Vorba ceea, numai cine nu avrut din grupul "Florii..." nu a mers. De exemplu, ştiu o domnişoară ceva mai coaptă care a declinat invitaţie. Cred că fu treabă de orgoliu, în sensul lui a nu intra prea mult în orbita vrunui bărbat - iara cela nu aş fi neapărat eu, cît cei care ar accepta-o în aşa ceva...

Carmen, la traversarea dinspre Bîrsa Umerilor, întîi pe o muchie, apoi un scurt urcuş cu coborîre finalmente în fascinantul Vîlcel al Umerilor.

 Grupul, în aceeaşi traversare.

 Întraţi în Vîlcel.
Silueta inconfundabilă a lui Dan Popa.
În context, m-am ţinut gura în privinţa bossului lor spiritual, Emilin Cristea.

 În Vîlcel, sub Pridvor.

 Suim rampa spre belvederea Pridvorului. Prima, în suiş, Angela Vasilescu, soţia lui Dan pe atunci. Fiica lor, de vreo 6 ani, rămînea la cabană şi era un deliciu s-o observ - şi laud -, în zilele cînd îmi luam pauză, cum dă harnic cu mătura pe holul din faţa bucătăriei. Aveam s-o revăd peste exact 10 ani, tot acolo...

 La Pridvor. În spate, o bomboană de fată, domnişoara Geta Coman
(chit că după un mariaj şi avînd vîrsta lui Carmen).

 Aici este la săritorica cu ieşire dubioasă aflată imediat deasupra Pridvorului.

 Carmen, cu spatele. Nu am făcut aprecieri asupra fizicului, dar poseda o fibră tare plăcută. Başca bronz.


NU mai ţin exact minte ce e aici, în sensul cine sînt cei mici din centru-stînga , nici punctul unde se află ei.

...Cert îi doar că aici Esther se află spre obîrşia Vîlcelului Umerilor, unde o ultimă săritoare se ocoleşte plăcut prin dreapta.

La ieşirea din gangul ce leagă (ce aud acum,a 2011, de la ştiutori mai buni a fi) Brîul de Jos şi cel de Mijloc.

 În prim plan, ciuful Getei.

 Pe brîul de Mijloc, ciuful înspre chelire al iniţiatorului turei. Au mai trecut nouă-zece ani pînă am publicat o descriere a locurilor, în "Munţii Carpaţi", pe vremea aia revista fiind tipărită,
de către Ică Giurgiu.

 Umărul de Mijloc.

 Deasupra Brîului de sus, două femei frumoase, chit că aproape total diferite la fire.


 Sper să nu se supere Dan Bucşan, actualul ei soţ (s-au luat în 1991) că par să insist aici asupra prezenţei doamnei în acea tură. A adus o incontestabilă culoare de frumos însă.

 Metaforică imagine. Cei drept, vor mai trece cinci ani şi jumătate pînă ce Carmen va trece Dincolo, la Ceruri... Asta e, toţi ne ducem...
Mai terestru, deseori în fnalul vîlcelului ce ocoleşte Umărul de sus am simţit nevoia să ies în stînga - se poate! - într-o zonă ce permite astă imagine.

 Coborîm apoi pe la Tăietură. Grijă la rulmenţi...
Superb loc.
Superbă femeie.
Cum, e nu se face să vorbeşti astfel de cineva, peste ani şi subiectul fiind chiar plecat de tot?
O fi fost mai bine deloc?
Nu cred.

 Cum zise, la capătul superior al adînciturii am fost la eclipsa din 1999... Aşa loc am găsit potrivit unui aşa eveniment rar! Fui cu consoarta de atunci, plus perechea Mugur Ilie.

 Geta era un om care, de asemenea şi pe atunci, simţeai cum vibrează sănătos la ale muntelui... Măgarul (o spun amical) ăla de Mitică, seara în Dacia-i şi ascultînd "Lambada", avea teoria lui despre energia montană  a femeilor între vîrste - dar avea numai în parte dreptate...
 
 Coborîm prin padina... Peretelui Padinei Lăncii, apoi pe muchia lui Baticu (Moşu spunea că nu pare să fi fost el primul, la 1939, pe acolo, dar poate merită acest nume...). În imagine, sîntem imediat deasupra Brîului de Mijloc.
Apropo, acum pare de haz dar va fi: Moş Ordean spune(a) că...

 Doamnele cu pricina.

 Pe aceeaşi muchie, dar mai sus - iertaţi încurcătura!


 Aici în Secundarul Padinei Lăncii. Mă puse naiba să-i bag pe acolo. Tipul din prim plan s-a descurcat la rapelul pe săritoarea-cazan, dar cînd să plece una din fete s-a pornit ploaia.

 E încă soare.

 Uite şi ploaia, care vara - nu? -  soseşte mai iute ca oricînd. Nu mai ştiu care dintre fete este aici sub folia subsemnatului (la sticlărie aşa material ambala produsele, pe paleţi). O alta pare să-şi pună centur de rapel.
Geta se smiorcăi niţel, dar a coborît (Esther parcă înaintea ei).
Carmen, fără tărăboi, a spus că ea nu merge pe acolo. Că mai bine suie la loc, în Brîu. A şi dat s-o facă, chit că singură, dar a revenit.
Am propus un alt rapel, pe micul uluc unde îmi adusesem colegii cu două zile înainte.

 Aici se poate vedea şi tehnica de rapel, mai exact faptul că îi asiguram pe clienţi separat.

 Încet-încet, Carman a ajuns în vale, sub săritoare. Între timp, cei care coborîseră deja zoreau spre poteca de la baza abruptului.
 Am făcut şi eu rapelul, cu o bluclă băgată într-o fereastră (cam pămîntoasă...) a locului, apoi am grăbit să-i ajung din urmă. Nu îmi amintesc de vreun dram de obstacol serios în aval.


Ceilalţi ne aşteptau, la masă.


 Prin pădure, apoi.


 

Geta, cu lucruri - precum noi toţi - puse la uscat, în curtea cabanei.






5 comentarii:

  1. admir oricand o femeie frumoasa, ba chiar il fac atent si pe Zen! n-as ezita in a recunoaste si a admira frumusetea masculina, ca pana la urma si noi, oamenii, facem parte din frumusetea inconjuratoare :)
    simt o tristete ca totusi a plecat din aceasta lume la cinci ani dupa aceasta tura....si parca-i nedrept...
    pozele aduc acea dulce nostalgie a unor vremuri apuse, dar atat de dorite in locul actualelor vremi....deloc prietenoase....

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu mă simt binişor şi în actualele vremi - chit că au inerentele lor dezavantaje, decurgînd din anii în plus în buletin...

    RăspundețiȘtergere
  3. ăla care râde de oală22 octombrie 2011, 08:33

    "La ieşirea din gangul ce leagă (ce aud acum,a 2011, de la ştiutori mai buni a fi) Brîul de Jos şi cel de Mijloc."
    Nu neapărat, doar că pare mai logic așa. Apoi, sunt două ganguri, dar nici asta probabil nu e o noutate. Eu de eclipsă d'abia mă jucam în nisip pe la Curmatură :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Observatia mea nu avea nimic peiorativ. Pur si simplu accept ce zic aceia. Iar totodata se intimpla ca un oarece stiutor al locuurilor - wu! - sa afle asta abia la 2011.
    Unde e problema?
    Era mai sănătos s-o ţin gaia-maţul că ăla cu e MJos?
    Multumesc totodata de cuvîntul lipsa.

    Mică întrebare de final: de ce se feresc unii oameni să se semneze? Credeam că io-s cel mai laş din lume...

    RăspundețiȘtergere
  5. Îmi cer scuze, nu am vrut să epatez. Altfel, e echivalentul șoptitului într-un loc public, chit că mă ascund doar după deget. Deci cred că e vorba de discreție, nu de altceva :)

    RăspundețiȘtergere