vineri, 28 octombrie 2011

[MUNTE] 1990, cu Carmen în Colţul Mălin

Niţel şablon. Mers domol, de la nea Florin, la telecabina cea rezonabilă la bani. Apoi soare.
Şi doamnă de inimă de alături.


Muchia din stînga Mălinului, care în partea de sus a Coştilei desparte spre stînga de Valea Urzicii.
Meditez acum, la 2011, că pasiunea pentru superioara Văii Urzicii (altminteri apreciată ca peisaj încă de la prima tură) mi s-a trezit ceva mai tîrzior...

T'es belle, tu sais?
(vezi cîntect inegalabil Piaf, cu trecere de la masculinul beau la feminin...)
La vremea aceea, un confrate de la releul Coştila nu avusese ideea - nu vin aşa ceva la inevitabila grădiniţă...) unui refugiu metalic la acel nivel, în bazinul Urzicii. Nici subsemnatul nu gustase pe acolo, cam cu groaza de rigoare, zăpadă în noapte neagră de iulie...

Valea Ţapului, văzută de la obîrşie...

Nu mai ţin minte exact, dar se pare că am coborît pe finala Ţapului, şi nu pe un scoc intermediar, spre Mălin, cum am mai făcut-o...

Săritoarea din Ţapul superior. Cezar Jipa s-a dus pe aici, la un 2009, pe faţa stîncoasă din dreapta. E tare amicul giurgiuvean!

În Brîul Mare, deasupra Ţapului şi imediat la est de cei trei minunaţi colţi...

Traversăm pe sub Colţul de sus, spre Dinte.
Lăngă Dinte . Pregătim rapelul-pendulare pe la nord de acesta. Carmen va merge şnur, în vreme ce eu voi fi ca dama din reclama Bendeac cu iaurtul, ba nu vor fi ok espadrilele în care abia mă schimbasem, ba strînge nu ştiu ce...
Rapelul cu pricina, indiscutabil cu toată Valea Ţapului sub fund (v. bibiliografie, N. Baticu, Amintiri... - chit că Mestrul fuse iarna. Ori un Beldie asigurînd aici parcă 22 de mergători)
 
Imediat după aceea, îndreptîndu-ne (dacă eu nu sînt de fapt acolo!) spre gura Hornului Ascuns.

Mircea, primul rapel pe Hornul Ascuns. Sînt la nivelul unui platformuţe tare frumoase de acolo...

Carmen, cu ochii ei de excepţie,  prin acelaşi loc montan d.e.
Nu ştiu dacă e locul s-o spun, dar Carmen era un montaniard ce ţinea la tăvăleală. Nu ştiu cîte rapeluri făcuse anterior şi cît de des, dar s-a comportat brici. O singură dată a avut probleme, cît timp am mers împreună, pe Secundarul Padinei Lăncii, cînd a spus scurt şi ferm: "Eu pe aici nu cobor!"
Pare să fie la rapelul care - dacă ţii la asta, evident! - părăseşte o vreme Hornul, pentru a sosi sub Bolovanul de acolo chiar pe sub el... Asta te scuteşte de o traversare poate incomodă, dacă vii în continuare pe Horn.
Cred că aici vine eu pe sub Bolovan. E o senzaţie mai tare acolo, cînd ieşi cu gol dedesubt, de unde anterior puneai totuşi bocancii permanent pe stînca Hornului Ascuns...
De ce i-au zis Ascuns...? Poate aşa părea, la 1934, lui Dae Dimitriu cînd privea Colţul Mălin de la baza sa, aflată sub vecinul Horn Central...



Carmen, la platforma aflată ceva mai jos de bolovan.
Frumos loc!
Pe dreapta aparenta coardă desfăşurat cred că e o zgîrietură pe film ce mi-a scăpat la retuş...
Noi am venit prin stînga Bolovanului. Tot pe acolo curge şi Hornul propriu-zis, la nivelul lui Carmen de aici trecîndu-se în traversare deasupra următoarei porţiuni.

Te făcea bine un zîmbet d-ăsta. Nu degeaba m-am străduit mult timp s-o recîştig... Că nu s-a putut, asta e (şi se poate discuta, explica, investiga, mai ales spre Ea).
De la platforma Bolovanului am coborît eu primul. Lungimea find mai lungă, am legat coarda cu cordelina. Alterori, de acolo traversez în stînga, cu priveşti la vale şi cu oarece pendul, spre Strunga Neagră. Din care se cobooară cît de cît onorabil apoi, la picior, către baza Hornului Ascuns (şi a Colţului Mălin, implicit). Ultima variantă de rapel e mai scurtă.
Trecem iute în vecinul Horn Central. Aici, eu în prima lungime. Pe atunci mi-a părut joacă, peste ani mă cruceam de expunere... Dezavantajele vîrstei.
Sub noi,pe Seacă, urca dezinvolt un tip - care se va dovedi a fi Daniel Georgescu. Nu aveam prietenie de multicel timp (ah, Santa Vanitate reţiprocă!), dar ne-am salutat.




Eu pe prima platformă a Hornului Central, sub a doua şi cea mai dură lungime (Eugen Popescu îi dădea IV-V). Cum subsemnatul a avut ruşinoase limite legate de acea porţiune, am profitat de existenţa pe stînga (identificat anterior, parcă singur la 1984) a unui brîu bestial, care duce în Creastă, adică acea muchie a Colţului ce separă Seacă de Mălin.

Car, urcînd prima lungime. Sub ea, Valea Seacă a Coştilei. Poate ar merita aici vreo poză, fie şi de altădată, cu Domul,
din aval privit.
Te face bine, aşa vedere, dinspre bază! Dar şi privind de aici, din trupul muntelui, e sanatoriu, şi nu neapărat de nebuni.
     
Carmencita (aşa îi spunea amica ei Esther!), pe acel brîu. Are un pasaj mai subţire şi implicit expus, dar neam descurcat fără probleme. Azi mi-ar ţîţîi serios fundul... Păi de cecredeţi că scriu aici?? Ca să retrăiesc, din neputirinţa meaaa, momentele de glorie de atunci!
Fi-ţi-ar sinceritatea a naibii, Mirceo!

Eee, aici poveste nu atît lungă , cît delicioasă. Odată ajuns în preajma Crestei, continuăm pe aceeaşi faţă a Secii o faţă frămîntată - întîmplător parte a rutei peunde Comănescu, Dimitriu şi alţi doi au suit într-un noiembrie (19!) 1933. Se atinge o platformă poate cucurigită, dar al naibii de frumoasă. Uluitor de frumoasă eventual, după inima de montaniard a fiecăruia.
Fisura este Hornul Central, mai exact a treia şi ultima lungime a acestuia.
În deceniul patru, nu ştiu de ce înaintaşii noştr s-au ferit de gngul acesta, buindu-l de o ucigaşă streaşină înamionte, şi au luat-o niţel aiurea pe peretele din spatele lui C., ieşind din fericire la vîrf.

Cred că e pe plaforma Crestei, cam la jumătatea ei, unde ieşi pe lăudatul brîu din Prima regrupare Central. Seaca se duce la vale de nu are treabă...
Cărtărescu are vorba De ce iubim femeile? E tare, banditul (aşa îi trebuie dacă ne complexează cu succesurile!), dar eu nu aş putea să spun de ce îmi place dunga aia nebună, către vale... Dar îm place la nebunie, chit că ne mai îngheraţă fundul pe acolo, iar uneori - pe ploaie, oboseală sau groaza pasajului nasol - ne întrebăm ce dracul căutăm în zonă...
Exact în Creastă, în pomenita regrupare. Fisura e pendinte de traseul Crestei, Nae Dimitriu, 1935 parcă.
Nu pot să nu punctez în continuare, cu gura mare, minunăţia locului, chit că aici e doar o cheatră goală la vedere.

Coborîm pe varianta ce mere la nord de linia Crestei (iniţial pe aici am şi suit la 1983 prima dată muchia, pentru în timp să trec pe mai luminioasa şi fericit frămîntata parte dinspre sud - pe unde au şi suit fraţii de la 1933)
Poza e aproape dientică cu precedenta, dar permiteţi umilului admirator al locurilor să zăbovească astfel asupra Minunăţiei...). Se merge o vreme domol, apoi se intră într-un horn vertical, de vreo 7-8 metri.
În aval, după viguroasa muchie cu jnepeni (să vezi omor de muncă atunci cînd sui direct pe acolo, din fericire nu e obligatoriu...!), se naşte Valea Verde.
Între alte locuri frumoase din zonă, este brîuţul acesta ce scoate sub Colţ către Mălin. Pe partea VM, o grotă unde am stat cîndva cu Mugur, căscînd gura pe o grindină cum se scurg bilele de gheaţă pe scoacele Mălinului de vizavi. Nu fu ca în filme, însă interesant... I-am spus locului La Televizor, pentru că aşa şedeam noi acolo, cu coatele sprijinite de bolovănoiul din gura grotei...
     
Ajunşi în canionul mediu al Mălinului.

Rapel la Săritoarea mare a Mălinului.

3 comentarii:

  1. Incearca sa folosesti metoda de aici http://numisfera.ro/nevoia-l-a-invatat-pe-om/ pentru a scana filmele, e pacat sa pui imagini de rezolutie redusa cand pana si ultimul ORWO/Azopan din epoca putea cateva mii de pixeli nativi. Asa in ideea in care mai ai acel aparat de marit vizibil intr-una din pozele din articolele precedente. Daca nu ... atunci nu.
    Dar tot e pacat sa nu pui imagini de mare rezolutie.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc de sfat, dar nu mai am aparatul de mărit, cred că de vreo 15 ani, de cînd am trecut pe color şi mi le lucra laboratorul din colţ...
    Altminteri aş fi verificat metoda propusă de dumneata...
    Oricum, dacă în vreun tîrg văd un aparat de mărit, îl voi privi cu un nou interes...

    RăspundețiȘtergere
  3. O doamne, nu pot sa cred! E Carmen. De 16 ani ii duc dorul, si desi sunt departe de Romania, uneori o vad trecind pe strada, dar stiu ca nu e ea. Dar de acolo, de sus, ea stie ca o iubim.

    cici

    RăspundețiȘtergere