joi, 13 octombrie 2011

[MUNTE] Jurnal 1985 (II) Albişoare în miez de vară (şi de viaţă)

Bon, revin.

La 1983, în tura de pionierat prin Albişoara Gemenelor, fu cu cele 9 ore. Cît şi cu inerenta bîjbîială, chiar dacă deseori numai a colegilor (nu uitaţi, statuia de om modest o voi lîngă a lui Cuza, în Piaţa Mare!)

Pe urmă a intervenit antrenamentul. În căţărătură, dar şi în parcurgerea acelei zone. În 83, alături de ştiutele Turnului oct 79, grup Georgescu), Brîul Spălăturii şi apoi Cruce (august 82, solo), Brîul Hornurilor plus Tunel (septembrie 82, parţial Noni Roman), Albişoara Hornurilor (octombrie 82, Martius Sevac) - păi a urmat Albişoara Crucii, cu Toni Luţaş, septembrie 1983), apoi o coborîre de la Cruce pe Creasta Picăturii (noiembrie 83, Virgil Ionescu).
Chestia cu coborîtul devenise chiar o modă, facilitată de telecabină, nu c-aş fi suit eu cine ştie pe unde...În iunie 84 am mers singur... Mare brînză nu este pe acolo, doar să verifici pitoanele... Ce-i drept, singur dacă ai parte de o entorsă e un pic mai delicat decît în grup - însă din fericire nu am avut...
În 85, altă coborîre, în martie, de sub Hornuri urmînd albişoara aferentă. Vals, vals, dar chiflele nu-s departe... N-am avut probleme în abrupt (doar uitat centura de rapel, albă, în zăpadă undeva, la care m-am întors apoi), dar la acest 17 martie am zis că să cobor şi sub Verdeaţă pe Albă... Şi colo s-au udat bocancii, umezeala făcînd finalmente contact cu piciorul ducînd la pericol accentuat de degerături, situaţie în care m-am  refugiat pe un mal, acolo în zona de pădure, ş-am făcut ce văzusem în filme şi cărţi: fricţionare. Mi-am mai revenit.

Peste doi ani am zis să fiu iar tare, numai că anterior avusesem şi baftă, nimerind vremuri cu zăpadă ok... De data asta, de la Cruce în jos era totul tare, iar eu cu un piolet amărît - că aşa ţineam eu minte, că se merge fluierînd. Festă a memoriei, ca de atîtea ori în viaţa noastră vrîndu-se comodă...Pe faţa aferentă finalei Vîlcelului Cantuniari, înainte de a trece în Secundarul Gemenelor (acela care se desfăşoară o vreme paralel cu Creasta Picăturii, deasupra Şeii Gemenelor) am mers o vreme ca pisica, dar am avut înţelepciunea de a mă opri şi reveni spre amonte.
Mare noroc am avut că voisem să iau şi pe un oarecare de la Sticlăria unde lucram pe atunci, dar acela nu a venit la gară.
Bineînţeles c-am învăţat din belea, cred că n-am mai făcut genul ăsta de eroare...


În 84 în Albişoare am re-mers pe A. Hornurilor, la început de septembrie, cu Marian Curculescu. După care pauză un an.



14 iulie 1985
Albişoara Gemenelor

"...Prost cu RATB: vechea poveste: două tramvaie de noapte în sens invers, la mine niciunul.Un maxi-taxi uitat de Dumnezeu la Granitul şi-un taximetrist greţos ce-i dă tare cu legea că doi tipi n-au voie să ia taxiul în asociaţie (sic! 2011). Adică să plătescă fiecare separat cît zice contorul lor. Asta e dispoziţia ITB, ca să pîrlească cetăţeanul!
Ajung la gară la 2,10. Gogu Buzoianu, după ce s-a milogit să-l iau, apare cu Fane Beko şi vor merge pe Balaur. Mă scapă totuşi de două griji: să-l trag pe vale şi... să-l iau altădată.
Omul în roş e foarte afacerist: amenda nu e la el 87, ci 100. Bineînţeles nu se ajunge acolo...
Pe la Ploieşti mă întind şi atît. 
Cam puturos prin pădure, e întuneric şi pe Gîrbova e ceaţă. Cred că e mare de nori (aşa va fi).

Ca să ocolesc  zăpada tare din confluenţa  Albişoarelor Gemene şi Crucii o luăm printr-o zonă tîmpită din dreapta, adevărată capcană: scoc progresiv dificil şi feţe ca peria. În fine, ieşim peste Săritoarea cu bolovanul în braţe - cea suită aucm doi ani cu Toni şi Pizanti. Imediat e o udătură cumplită de horn, dar se poate ocoli.
E soare şi ceaţa se revarsă dispre est. orice-ar fi, socotim că pînă începe ploaia noi o să fim deja în tren, căci avem în plan unul foarte devreme, de ora 15 (3003, Clujul). Ploaie nu va fi însă, ci o vreme rară, splendidă chiar.
Într-un horn, unde ţin să merg, Vlad mă asigură de sus. E ud, alunec şi mă ia, spre capăt, tremuriciul. Derutat de prize ademenitoare, intru prost în rapomaj şi la capătul surplombei mă întorc. Grea. Poate uscată nu-i cine ştie ce. Oricum, pereţi strîmţi, linie oblică, surplombă - chit că asta din urmă nu e cine ştie ce...
Ieşim în treimea de mijloc, cea dintre brîuri. Iau aproape toate săritorile la rînd, mici (sic!) hornuri surplombante, simple dar ude. Vlad mai ocoleşte din ele. Remarc - şi de la Verdeaţă şi de aici - un fir al albişoarei, confluent destul de jos ce se înfige într-un perete. Cît se vede de aici, e accesibil [e vorba de ceea ce voi numi Vîlcelul Cantuniari, n. 2011]
Mai sus, valea bifurcă, noi urmînd braţul estic, acela care se înfundă în Brîul Hornurilor. S-a nimerit să nu avem niciunul ceas, aşa că sîntem în continuă viteză, să nu scăpăm trenul. Vlad corespunde, ca însoţitor pe aşa drumuri. Zvelt pe săritori şi nu vorbeşte aiurea. Mucalit.
Nu-mi iert cîteva ieşiri pe feţe expuse.

Cum socotesc că ne-m mişcat foarte bine, încerc şi săritoarea de deasupra Brîului. Cumplit de înşelătoare. La cuie ar merge, dar nu e frumos... Strîngem rucsacii şi fuga pe brîu spre Hornurile Picăturii. În vale, pe Albişoara Hornurilor, un grup. Se va dovedi finalmente că-s ai lui Marius Sevac.
Noi luăm masa pe prispa Hornurilor, pe creastă.
O luăm pe Brîul de la Tunel, urcînd apoi gangul vertical - o splendoare, succesiune de  trepte în stîncă. Parcă nici ce urmează apoi, deasupra Hornului II, nu e pe cît de groaznic pare la coborîri... Pînă una-alta ne întindem pe lespedea-tocător de deasupra Gangului vertical, căscînd gura aiuriţi la Seacă. Pe această vale, cîţiva tipi, la mare luptă cu jnepeni, cam în dreptul nostru, în Poiana Mare. Hotărît lucru, azi e afluenţă mare pe coclauri! Ce-i drept, vedem noi tipi şi unde nu-s. De pildă, pe Ţancul Uriaşului un "om" se dovedeşte finalemente a fi capră! Alţii, reali, urcă spre Albastră, în vreme ce unval de ceaţă se lasă epste Coştila.
Nu stăm mult, căci ce-o zice ceasul. Fudul, nu-l întreb pe Marius ce şi cum (oarece rîcă recentă între noi, oameni sîntem...).
Vlad dă sfoara prin chinga dată după bolovanul de aici. După ce coboară, confisc igenic chinga, că prea e amărîtă, şi vin la liber pînă în Tunelul vertical. E şi semn că mai coboară lumea pe aici - parcă acum doi ani nu era... Rapid facem şi rapelul pe Hornul I. Marius şi ai lui sînt la doi paşi (50 metri) sub brîu.
Urmez varianta deja cunoscută, avansînd cît mai mult spre stînga deasupra Feţei Înalte, pentru a mă lăsa apoi într-un lan de jnepeni, pînă unde acesta lasă loc golului. Trei coborîri în sfoară, pe aici. 
Rapelurile merg os şi pe Albişoara Turnului, cu precizarea că urmez firul vestic, ocolind o ruptură de pe aici pe o crestuliţă din dreapta.
Ud, prăvălituri nestabile, dar nu mai e zăpadă, să fac echilibristică nasoală între rimaye.

La Verdeaţă, tipi la soare. Aflăm că e 12,30. Oftică mare, am mai fi putut petrece două ore pe sus!! Rău e să n-ai ceas... Ne apucăm de plajă, dara stfel scăpăm trenul de 1,48 (ce vremuri, am ajuns să proiectez să plec pe o zi splendidă cu Predealul de 2!). Oricum ar fi, am apucat să gustăm sănătos azi din meniul Muntelui.
Că veni vorba, la birt, în faţa gării, ciorbe scumbe (nu mai e 1,95 lei ciorba de fasole, ca în noiembrie acum doi ani, cu Mariana...). Fugim la terasă. Ăştia servesc doar înăuntru, aşa că ajungem să desfacem conserva marinată, fie ea şi afectată de aruncatul - fie uneori şi cu cordelina -  rucsacilor la săritori, pe Albişoara Turnului. Apropo de sfori, am promisiune de la Toni în privinţa a 200 metri de cordelină cu 5,50 lei metrul, de împărţit apoi fireşte).
Ne luăm şi de beri. Eu, patru. O fi probabil de vremea zeiss la jumătatea lui iulie - totuşi rară -, berea-bere, copile la aer... Pe partea cealaltă, ţărani nemanieraţi (eu oi avea maneră?).
Tren Cluj., Ceva ghidă se vrea rugată de locuri librere, aşa că găsim în altă parte compartiment. Damă de 28-30 ani şi un soţ cam ramolit, fie şi la vreo 35 de ani. Ea fumează nervoasă. Se vede că fuse mare lady de lady... Fuse.
Acasă, ieşit la aer cu Mariana.




Prispa/Şaua Gemenelor.
 
E drepăt că doar în timp am început să reţin amănunte... Asta, de pildă, este penultima săritoare cum cobori prin canionul AG şi care posedă zăpadă la gros pe la 1 iulie... Bineînţeles aici urcam.

Parcă săritoarea de jos de tot din Albişoara Turnului, din hornul paralel din stînga.







16 iulie 1985
Albişoara Strungii

În construcţie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu