joi, 20 octombrie 2011

[MUNTE] Să fii iubită, Carmen! Ture: Picătura


În personalul spre Buşteni, dimineaţa. 
Şi peste ani ador serenitatea lui Carmen, deşi pe undeva plătea asta, adic-alde cultivarea asta (căci nu va fi venit din senin) a ţinut vulnerabile alte zone...

Pornim spre Picătura. După Piatra Craiului august 1990, văzusem ce poate Carmen în cel puţin tura noastră din Valea Seacă şi apoi pe Brîul Portiţei la Creasta Picăturii (imaginile vin curînd - le am, dar ce e mult ca ritm strică inclusiv aici).
Că veni vorba, unui prieten i s-au părut cele scrise la postul anterior despre Fată ca fiind comise la băutură. Nu e cazul. Ba chiar mi-am dozat de-a dreptul ticălos demersul, pentru ca ducînd din iad în rai să impresionez cît mai tare cititorul. 
La o adică, are li L. dreptate, căci marile idei vin din Adînc, iar colo-şa se ajunge deseori prin alcool - căi pe canapeaua lui tata Freud nu ştiu să fi ieşit şi idei...

Probabil la ocolul primei săritori din Vîlcelul Spălat (eu prefer varianta de nume a lui Comănescu, în defavoarea celei de Vîlcelul Picăturii susţinută de Nae Dimitriu, inclusiv în monografie, 1961).


Fiorosu. Sanchi! Se dăea fioros ca să nu umble la vulnerabilităţile reale.
Da, domne, nici aici nu las deoparte umbleturile în psihologie - ori ceea ce înţeleg eu din asta...

Am încurcat succesiunea pozelor? Aici pare săritoarea aia iniţială, care se poate urca direct, niţel în dreapta...

Ah, teribilul ei zîmbet! mda, ce-a ajuns apoi din el e partea doua - dar uite că tot i-l apreciez!

Cred că e la traversarea din vîlcelul din dreapta,
pe unde s-a ocolit Săritoarea inaccesibilă 2...


Sîntem la Poiana de sub vîrf, sau cum îi mai zice.

Mereu cu zîmbetu-i... Oare ce era în suflet? Posibil să fi fost cam la fel, deşi pe undeva nu lipseau inerentele umane răni...

Am intrat pe creasta lui Tandafor, cum i-am zis acelei muchii din stînga
- cum sui  - a Vîlcelului Spînzurat. Nu fură probleme.

Poza ţine tot de Spînzurat. E neclară, dar dragă iubitorilor locului - da, există aşa ceva, şi cu cît mai rari, cu atît mai luaţi.
 

 Am ajuns la o porţiune a crestei unde se subţiază. Inclusiv Carmen o trece destinsă.
Că veni vorba, am cunoscut un domn la fel de stăpînit  precum ea. L-am văzut însă o dată, nu loa munte câ la mare, cum scapă caiii - la o adică e om... Nu-mi dau seama la ce s-ar fi - la fel de omeneşte - ambalat Carmen.
E necesară precizarea c-am fost amici patru luni.
S-o contactez de Dincolo? Nu neapărat din teamă, dar nu aş face-o... Cel puţin nu acum, chit că mă joc cu vorba c-a, intrat în anu morţii.
 D, aşa se vede de acolo spre pădure, n dreapta - nişte sute delicioase de metre verticali...


 Traverseu apoi, inevitabil - căci şi creasta dispare -, spre Vîlcelul Spînzurat, mai exact  spre ce e deasupra acestuia, că dispariţiile-s în tandem acolo.
Pe creastă ne-am intersectat cu o altă pereche, soţ şi soţie. I-am depăşit, dar ulterior, în Fisura finală, bărbatul a ajuns-o din urmă pe Carmen...

Fisura finală. Eu-smititel acolo, pe stînga.
Faţa de deasupra Spînzuratului duce la Brîul de sub vîrf (la o adică  adevărată şi delicioasă poiană alpină!), care conduce în dreapta sub Fisura amintită.

 
 La fereastra din capătul Fisurii.


 Regruparea de dincolo de fereastră, imediat sub vîrful Picătura (nemaipomenit loc!).

Pe vîrf. Alt nemaipomenit şamd.
Secundul strînga coarda - de fapt o adună, pentru următoarea etapă.


 Următorul pas fiind coborîş de pe vîrf spre acei jnepeni...



... pînă la faimoasele trei pitoane ş-o buclă,
necesare primului rapel din vîrf spre Strunga Mare.


Fără să chiuie, dar şi fără să trenmure sau vaite, Carmen coboară o lungime ce altminteri te cam ia cu griji vizuale maxime... Cum am mai spus-o, acolo ai vederea verticalei de 20 metri de dedesubt (căreia îi urmează vizual altele) , dar şi a peretelui vertical ce scapă sub peretele din imediata apropiere, cu senzaţia că duce la naiba în praznic, dacă nu la infinit (inconştientul se joacă curent cu aşa idei...).


Cred că e după al doilea rapel, cînd răsufli mai liniştit.
Eu, cu casca-mi de constructor. Am purtat-o pea tunci, dar de ceva ani (raportat la 2011)
nu-i mai simt nevoia acută...
Cred că imaginea de mai jos e tot din acel punct - plăcut ca tot ce-i în acest drum... Mai ales cînd nu plouă, ninge ori s-a lăsat înserarea...


Ultimul rapel, pînă în Marele V.

Coborîm un pic delicioasa Albişoară a Strungii, dar o luăm iute la stînga, spre creasta ce separă de surata a Turnului.
E de spus poate că mai fusesem pe acea variantă, pomenită şi în Dimitriu-Cristea, dar ştiu că am fost un pic-un pic îngrijorat la traversarea pe acolo a prietenei...
Am reţinut ideea şi poate de aceea în alte treceri am suit un pic spre Vîrful Strungii, apoi am traversat pe acolo spre muchia învecinată. Pe acolo îmi amintesc cum e rapelarea, pe la varinta Carmen nu... Aşa, de statistică...

Apropo de delicioasă, acesta fu sentimentul şi din prezenţa alături, împreună a lui Carmen. Şi parcă regret aici că nu pot trata momentan mai mult din domeniu (deşi înseşi pozele suplinesc această provizorie omisiune)...
O să întrebaţi - just! - de ce nu am grijit să fi rămas mai mult de patru luni astfel. Da, e corectă întrebarea, deşi răspunsul comportă şi nuanţe din afara lui Au trăit pînă la adînci bătrîneti împreună şi fericiţi...

În  spate, şi perechea amintită. Nu mai ţin minte pe unde au luat-o apoi, din Marele V.

Coborîş pe Albişoara Turnului.

Recognoscibil: sub confluenţa firelor superioare AT, dar deasupra traversării în Gangul Mediu (care se naşte spre vest, în paralel cu Principalul).

Ete Gang!

Săritorica din Principal, sub confleunţa cu Gangu' şi deasupra locului unde se iese în stînga firului, spre alt gang lateral.

La Verdeaţă.

Tot la..., dar bere. Întîlnesc aici pe George Pleşu. Şi el divorţat, după ce familiile anterioare se frecventaseră. Şi unde Mara Pleşu îmi chiromantase că e posibil să mai am o căsătorie.
S-a înşelat. Aveam să am cel puţin două...
Fanţii ăştia, dom'ne!

La nea Florin Ştefănescu, Sinaia, în seara aceleiaşi zile.
Plăcută casă, plăcută gazdă, plăcută jumătate!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu