joi, 13 octombrie 2011

[MUNTE] Să fii iubită, Carmen!

Ca de obicei...

Plec de la una...

De data asta va părea că întrec măsura.
Pare, ori nu o întrec în rău.
Discutăm la urmă...


Vorbeam, mai exact pornisem la vorbit de prietenii din turele montane.
Exceptînd-o pe Ana Fotescu, ce nu-mi fu oricum parteneră exclusivă (adică mergeam numai cu ea...), oarecum nu am avut partenere femei în abrupt, ori fură destul de trecătoare, căci totuşi nu se pretau la locurile mai dificile.
S-o spun cu aparentă răutate, nici nu făceau să se simtă partenerul de coclauri cît acela să treacă peste inconveniente.

Mersul prin abrupt cu Carmen Dumitru pot spune că nu a avut inconveniente. Bineînţeles că nu am purces la explorări ori ture grele. Dar, trăgînd linia, drumirile cu Carmen sînt fără egal - deşi la o adică îţşi au locurile lor binecuvîntate şi ascensiunile cu Mariana. Chiar şi cu Flori, a doua soţie, mai ales în Piatra Craiului, dar şi în Bucegi.

Voi demara nişte episoade de vorbit şi mai ales înfăţişat viaţa mea montană alături de Carmen cu un coborîş oarecum sinistru. Da, am zis bine: sinistru. Căci fata asta s-a prăpădit în 1995, la 38 de ani. Accident de iarnă, hipotermie se pare, Valea superioară a Ialomiei, nu mult deasupra Peşterii.
Voi răsuci poi cuţitul în rană, cu imagini de la comemorarea de un an.

Dar e foarte posibil să vă placă ce va urma apoi.
Am zis bine: să vă placă.




Început de noiembrie 1995.

Biserica Bălăneanu, apoi cimitirul Titan din preajma intersecţiei Grigorescu-Ressu.
Un singur lucru voi omite, căci realmente ar strica balanţa: să dau detalii asupra modului de plecare dintre noi, acela din Valea Ialomiţei... Deşi a fost pe măsura existenţei lui Carmen: lin.













2 comentarii: