vineri, 28 octombrie 2011

[SOCIETATE] A crede


O să ajung rău, deja o simt... Ca Ivan Karamazov, ăl de gîndea asemănător şi finalmente - aşa îl arată pana lui Dosto - s-a scrîntit...

Între pozele lui Octavian Ceama, confrate montaniard (cu ture de invidiat, între altele pe Spălătura Văii Seci), e şi următoare, în zona Cazanelor Dunării:
https://picasaweb.google.com/octavian3110/20111016CazaneleDunarii?feat=content_notification#5667887432106475778


Ce chestie!
Pe cît de importantă este o asemenea frescă, respectiv domeniul în viaţa celor ce cred, tot atît de puţin îi intră aceştia la amănunte..

Unul ca mine (iertaţi egocentrismul) şi-ar pune urgent, cu mintea lăsată de la Dumnezeu, douăj de mii de întrebări, probleme şi dileme. Credinciosul este însă superficial. Nu umblă la ceea ce pasămite divinizează... 
Eu mi-am pus din start problema cum se face că un suflet frust - adică între altele direct, sănătos agresiv, ancorat în realitate - se racordează la stilul poveste din aşa frescă.
M-a mai mirat întotdeauna cum bărbatul matur nu zice pis, chit că vizibil domeniul nu i se potriveşte, la tevatura religioasă promovată în jur de femei şi de vîrstnici... Nu condamn, doar pe moment nu am explicaţie... L-ar scoate, pe el Bărbatul, din zona socială a credincioşilor, l-ar transforma într-un paria?
Mda, nu reuşesc să mă pun în locul bărbatului cel muncitor de zi cu zi (şi care probabil realizează mai mult ca oricine cît este de fapt prezent Dumnezeu în realitate), cum vede el domeniul...

PS Îmi aduc aminte aici de vorba unui bancher/cămătar: "O dobîndă de atît la sută este ceva cuviincios şi plăcut lui Dumnezeu..." Mda, pe acest tărîm orice poate fi legat de PreaÎnaltul...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu