miercuri, 2 noiembrie 2011

[PSIHOLOGIE, UMAN] Rîsu/plînsul

Căscam gura de la job spre clădirea Operei bucureştene.
Şi meditînd, ca orice dezrădăcinat de-ale vieţii, cum e cu cele din jur...

Viaţa asta are două capete - cam negre.. -  de care care ni-i al naibii de teamă.
Ce e în interiorul acele două capete iar e o treabă al naibii de neplăcută, e de ajuns să priveşti mai atent. Inclusiv pe aceia care îşi acoperă disconfortul (altminteri resimţit din plin) prin activitate frenetică ori ale tinereţii.

Îmi plăcu (sinistru-s!) o idee, tot privind la acea clădire. Că ar fi rpecum o draperie, un perete de hîrtie, pe care aş putea să-l rup în dreptul Operei, iar în spate ar fi tot negrul, acela sinistru şi infinit de la capete...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu