vineri, 18 noiembrie 2011

[VIAŢĂ] Răutăţi personale

Intro


Într-un articol montan pe care eu îl consider clasic, în Almanahul Turistic 1974, Walter Kargel enumeră şi detaliază mai multe (12-15) accidente mortale în Carpaţi. Nu puţine dintre acele morţi părînd aiurea, nedrepte. Cert este că autorul încheia optimist, subliniind că s-a străduit să urce în continuare în acel loc minunat care este Muntele, învăţînd ce era de învăţat din acele nenorociri.





I

Cred că în continuare voi proceda asemănător cu un alt balaur. Femeile. Cele din viaţa mea. De azi şi de mîine.

De ce răutăţi, precum spun în titlu?
Pentru că, tratînd nişte situaţii la care am luat parte nemijlocit, voi vorbi nu tocmai de bine cîteva Eve.

Cu prima dintre ele, cunoscută pe cînd avea 17 ani, am avut amorul tinereţii. A mers ce-a mers treaba, au apărut copiii, după care a venit nota de plată.
Asta înseamnă că, pede o parte, s-a risipit vraja de dragoste care adună două exemplare de sex duferit, cu scop fals de a deveni respectivii fericiţi, cus cop real acela de a procrea. Şi a se deştepta cînd deja e prea tîrziu.
La noi, şi un important procent al cuplurilor, mai fu problema copiilor întîrziaţi. Aceia din noi, părinţii tineri de atunci. Un autor explică:



Ce qui se passe à partir de l’instant où deux adultes enfats tombent amoureux. Leurs enfants blessés sont transportés. Chacun voit dans l’autre les qualités et les défauts de ses parents. Chacun croit que, cette fois, les besoins inassouvis de son enfant seront finalement pris en considération. Chacun prête à l’autre une force démesurée et lui accorde une estime excessive. Chaque enfant blessé considère l’autre comme son parent.

Peu après le mariage, les deux partenaires commencent à manifester l’un envers l’autre leurs exigences. Celles-ci masquent leurs attentes essentiellement inconscientes qui découlent des désirs ardents et du sentiment de vide qu’éprouve l’enfant intérieur niché en chacun d’eux.

Le mariage entre deux enfants de quatre ans qui tenteraient d’assumer des responsabilités d’adultes.




 Cam aşa se petrecu.
Că veni vorba, eu unul am o părere mai proastă despre copii decît se vehiculează îndeobşte. De ce se spune altfel, că vai ce sfinţi şi curaţi sînt plozii? Păi pentru că societatea are nevoie să-i protejeze pe aceştia fie şi un pic în exces. În realitate copiii (inclusiv cel din mine) sînt teribil de sadici, de voitori să înacele, să lenevească pe spatele adultului etc.
Donc, atunci cînd un căsătorit - copil încă vine cu lista de revendicări, în mod sigur voieşte un tratament preferenţial.
Pe fondul acesta, bineînţeles că s-a ales, fie şi după 10 ani şi doi urmaşi, praful...

Aş nota doar unde se ajunse după nesfîrşitele vorbe frumoase din primii doi ani... În hîrtia de solicitare a divorţului, dincolo de inerentele umpleri cu fecale a la "nu dădea copilului să mănînce", se solicita şi dreptul de locui cu copiii solicitaţi într-un apartament ce aparţinea de fapt mamei mele! Din fericire, n-am putut împărţi, în anul de graţie 1988, ce nu îmi aparţinea...

Un al doilea exemplar se voia mai raţional - dar cred că de atunci am învăţat: în spatele principiilor se ascund nevoi iraţionale poate mai vehemente (căci aşa-i cînd te stăpîneşti a la longue) decît în cazul oamenilor comuni. Aici fu niţel ca în povestea cu copilul ce solicta bani maică-sii pentru micile servicii din casă (note şcoală, cumpărat pîine, dat cu mătura, scoc îinele la aer etc.). Şi la care mama, după ce înşira şi ale ei, solicita 0, 0, 0 lei.
Lista doamnei în actul II îşi trecu toate activele, cu dobînda aferentă (cîştigase mai bine decît soţul), dar ignora total aportul perechii, inclusiv cu apartamentul de locuit vreme de 15 ani. Dacă doamna F. nu luase în seama aceasta, bineînţerles că nu se îmăiedica în ceva minciuni, cum că tocmai consultase pe vestitul avocat Stoica şi că treaba e ca şi rezolvată în propriul folos.

A treia reprise m-a pus în faţă cu un absolvent (de fapt, o) de Psihologie. Am zis c-am luat pe Dumnezeu de picior, că am cu cine sta de vorbă, c-am dat de cineva care are idee de bărcuţă pe valuri sîntem. Că, la vreo reacţie, mai degrabă  ţipă experienţele trecute şi nefericite din noi, şi mai puţin jumătatea ne-ar fi ăl mai ticălos om din lume.
Ţi-ai găsit! Aşa cum am observat şi alte feţe subţiri ale psihologiei, ale Cărţii în general, totul eram o pojghiţă subţirică şi atît... Un discurs, un prinde bine altora, cît şi nouă înşine.
Şi acum m-am trezit cu o listă de plată, în previzibilii bani, pentru cheltuiala în plus vreme de un an. Nici aici nu a contat folosinţa apartamentului meu ori eforturile-mi depuse pentru a compensa veniturile-mi mai amărîte... Este drept c-am avut parte şi de aiureli mai mari, gen aduce mascaţii dacă îi dau o palmă...

În acest ultim caz, nu ambalez în exces şi nici nu mă sperii. Am ajuns să pricep că, repet metafora de mai sus, cam sîntem bărcuţe... Respectiv, natura ne apropie fără putinţă de refuz. Nu poţi sta cu o persoană la locul ei (să presupunem că aceia ar fi interesată de ansul nostru borcănat şi de semicentenarul depăşit), dacă temperamentul îţi cere altceva. Iar la mine şi la ultima doamnă pomenită se vrea repetarea piesei shakesperiene cu Petrucchio...
De ce vrea tante natura aşa ceva, cu beţie dar totuşi î detrimentul protagoniştilor? Pentru că plămădirea unui copil are nevoie de anumite ingrediente şi gata! Iar astea vin din contrast, din explozii chiar.




II


N-aş vrea să se creadă, relatînd cele de mai sus, că eu aş fi vreun sfînt iar acele doamne posesoare ale tuturor relelor de pe pămînt.
Nu.

Precum un W. Kargel, m-am străduit să învăţ din eşecuri, dar se pare că lista acestora e nesfîrşită, sub soare...
Cred totuşi că voi mai merge la munte, chiar păşind mai cu atenţie...




PS

Doamna psiholog, altminteri femeie pînă în măduva oaselor, mi-a reproşat calupul de rememorări şi imagini despre răposata Carmen. Că ce nevoie am de aşa ceva?
Nu era gelozie, cît părere că e o treabă sucită şi totodată inutilă, dacă o priveşti de aproape.

Nu m-am mai obosit să-i vorbesc de faptul că mă obliga viaţa la acel moment la un regres. Da, ni se întîmplă. 
O doamnă de munte, la propriu, Adriana I., a reperat iute (deşi e arhitect, nu doctor de minte) că era vorba de o reîntoarcere spre perioada comunicării mute cu mama, Carmen fiind o femeie calculată la cuvînt  rostit şi, totodată, cu comunicare vizuală intensă.
Mai exact la perioada cînd copilul are nevoie de aşa ceva - înţeleg că e vorba de etatea de sub un an.




13 comentarii:

  1. Regret cele patite,si eu am mancat asa ceva,acum 5 ani,si ce pot sa-ti spun,FRUNTEA SUS !! P.S. atata timp cat muntele il avem in sange,nimeni si nimic nu ne sperie !!

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu cred ca daca cineva are neintelegeri de orice fel, si ajunge la despartire, nu conteaza motivele, cu trei femei, diferite, persoana aceea are ea insasi niste grave probleme.Asta unu, pe urma sa vii si sa pui pe net, pe tava, tuturor, probleme tale personale, de orice fel ar fi ele, si din orice cauza s-ar intimpla, arata din nou ca ceva nu e in regula cu integritatea respectivei persoane. Daca mai ai si copii, si inteleg din articol ca exista,ii obligi si pe ei sa faca parte, fara voia lor din aceasta telenovela, in conditiile in care, poate, zic poate fiindca nu-i cunosc, dar nici n-am gasit pe net informatii negative despre ei, acesti copii nu si-au pus tatal in situatii publice neplacute.

    RăspundețiȘtergere
  3. @Anonim Luam un caz general:D Daca cele trei femei (din viata unui om) sunt de fapt 3 Hitler (in varianta feminina desigur), 3 Sexy Braileanca, 3 actrite...iar barbatul un naiv incurabil sau pur si simplu un om caruia i se intampla necazuri, de mai multe ori in viata. Sa vii tu sa spui ca nu conteaza motivele despartirii...Nu stiu, te intreb,tu chiar gandesti cand scrii ceva:)Adica LA EL E PROBLEMA, NU CONTEAZA MOTIVELE DESPARTIRII e o judecata a unei persoane cu care nu as vrea sa am tangente niciodata:)
    Ceea ce tu/voi inca nu pricepeti este faptul ca omul are libertatea de a scrie ce vrea pe pagina lui de blog, de facebook etc. Asa ca fapt divers, copiii oricum fac parte din telenovela vietii lui, indiferent daca dl scrie sau nu pe un blog. Noi ne dam priceputi, desi nu cunoastem, vorbim despre familiile altora, ne dam cu parerea... Cum au unii obraznicia sa-si scrie trairile personale pe propria pagina de blog. E inadmisibil:))

    RăspundețiȘtergere
  4. E fain post-ul chiar daca vine de la o trauma.

    RăspundețiȘtergere
  5. matache, matache...ai iesit iar din vizuina?
    la obiect: atata timp cat scrii si ai rubrica de comentarii deschisa, orice om e invitat sa isi spuna parerea

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu cred ca facem consideratii generale fara sa-l cunoastem exact si pe Dl Ordean dar mai ales femeile la care face referire. Daca ele, toate trei, ar fi fost un Hitler, faptul ca au fost alese,asa fiind, o fi vina lor? Eu nu cred ca sint asa si sint convinsa ca fara ele acest domn, nu era nici macar ce e astazi.
    Pe urma, sigur ca oricine poate scrie pe net orice despre el, pe pagini personale sau nu, dar niste limite de intimitate si de imagine cred ca trebuie sa existe.Copii, de exemplu, sau familia, nu este obligata sa suporte expuneri de genul asta, mai ales intr-o societate asa nebuna cum e la noi. Solidarizarile masculine subiective din comentariile de mai sus nu au pentru mine nicio valoare, cred in continuare ca un barbat matur si responsabil nu vine sa se lamenteze pe un blog ca-i cer femeile din viata lui socoteli de orice fel, fiindca daca ele ajung sa-i ceara, toate trei, inseamna ca au facut ceva pentru el si ca n-au primit mai nimic in schimb.

    RăspundețiȘtergere
  7. Sau 3 actrite am mai zis, oricum ar fi, tu vorbesti fara sa ai habar, dai cu presupsul asa cum fac multi altii:) Bineinteles, e dreptul fiecaruia sa deschida gurita pe net. Asta am si spus. Ma bucur tot mai mult sa vad oameni care nu ma cunosc, dar se trag de sireturi cu mine:)Din vizuina ies mereu si ii las pe cei cu capul plecat sa ramana acolo.

    "Copii, de exemplu, sau familia, nu este obligata sa suporte expuneri de genul asta, mai ales intr-o societate asa nebuna cum e la noi. "
    Ce problema ai tu cu copiii omului. Chestiile astea sunt personale si le rezolva in climatul lor familial.
    N-ar trebui sa intereseze pe cineva din afara aceste lucruri.

    Referitor la ultima parte cu solidaritatile masculine... eu vad doar oameni, nu barbati si femei:D Nu ma intereseaza cine e vinovatul sau cine sunt vinovatii in familia Ordean. Dar cand cineva vorbeste fara sa aiba habar si-si da cu presupusul, elucubrand dupa parerea mea cu "solidaritati masculine", atunci e necesara o interventie::>

    "fiindca daca ele ajung sa-i ceara, toate trei, inseamna ca au facut ceva pentru el si ca n-au primit mai nimic in schimb."
    Nu inseamna absolut nimic:)Si chiar daca ar fi asa...Putea sa fie si un criminal in serie, omul le are cu traseele montane si asta conteaza pentru mine. Am ce sa invat. Nu-l venerez, nu-l ridic in slavi...pur si simplu il apreciez pentru zecile de informatii despre trasee montane, pe care le-a oferit in postari. Si ca el sunt multi altii( atat barbati cat si femei) Atata tot:)Nu e vorba de nicio solidaritate masculina:)

    RăspundețiȘtergere
  8. Acum mi-a licarit o idee prin minte:D Cred ca stiu cine esti:> Si daca nu esti exact cine cred eu:D atunci precis una din tipele lasate fara suflare cand am postat intrarea in traseul Sochima, sau vreo sufletista de pe carpati.org:D Ce amintiri faine:))

    RăspundețiȘtergere
  9. Tibi draga, vad ca nu prea te au la suflet domnisoarele dar nici tu pe ele.

    RăspundețiȘtergere
  10. Cu ultima parte nu sunt de acord:d Mereu am stat in banca mea si am postat comentarii echilibrate cu un minimum de subiectivism:D Eu spun si postez unele lucruri care deranjeaza atat baieti cat si fete...E normal sa nu ma simpatizeze insa am ales sa nu fiu un ipocrit, chiar daca n-o sa mai am atat de multe like-uri si prieteni pe facebook:)))Nu caut admiratia nimanui pe net,nu caut solidaritate masculina, nu intentionez sa jignesc pe nimeni ( desi oricine se poate ofensa din cea mai banala vorba), nu vreau sa fac parte dintr-un grup anume, vorbesc cu toata lumea (chiar si cu cei care au alte opinii), nu ma intereseaza viata personala a putinilor mei colegi de ture cu care ma inteleg si am placerea de a merge pe munte. Repet, e bine sa stai in banca ta, sa nu judeci pripit, ba mai mult: lasa-i pe ceilalti sa-si traiasca viata cu bucurii, neplaceri, greseli, drame etc si uite-te doar in gradina ta perfecta.
    Daca ne raportam strict la domnisoarele care nu ma au la inima, cauza a fost ca am reactionat ori de cate ori am considerat ca venerabilele au calcat stramb...pe tocuri:)Nimeni nu prea ma are la inima, dar totusi exista cativa dereglati (barbati si femei- toti "scrantiti") care ma inghit, in aceasta multime de hulitori.

    RăspundețiȘtergere
  11. Îndeosebi la rîndurile Anominului care mă privesc.

    E părerea lui. Pentru mine, rîndurile respective îmi pot răscoli crunt cine ştie ce jenă ori - suportîndu-le stoic - îmi pot fi folositoare.

    În ce priveşte lipsa de integritate, păi urez tuturor părinţilor neintegri să se manifeşte precum subsemnatul aici.

    RăspundețiȘtergere
  12. Legat de vinovaţii despre care duceţi vorba...
    Treaba proastă este că întîia vinovată e Viaţa.
    De aici, vinovăţia e de trimis la cine a creat Lumea şi viaţa, adică Dumnezeu.

    Şi mai prost e că-i foarte posibil să nu existe Dumnezeu, deci la întreaga nebunie (vă aştept părerea şi supă ai dvs. 50, 60 de ani!) să nu poată fi găsit un vinovat.

    Altceva mai incisiv nu am reuşit să găsesc la afirmaţiile Anonimului, iar asta nu calcă promisiunea-mi de a nu intra în amănunte la acuzele lui.

    RăspundețiȘtergere