vineri, 18 noiembrie 2011

[VIAŢĂ VĂZUTĂ ALTFEL] Diurne, 18 noiembrie 2011

I

Una din definiţiile nevrozei, pe care sper să nu o încurc, spune că Dumneai îi o încercare ratată de eliberare de sentimentul de inferioritate.
Aşa, la prima vedere, pretenţia-i o aiureală, o inexactitate. "Cum, dragă, păi io să nu..." - vine deseori remarca, sigură pe ea şi... superioară (adică evitînd de fapt problema!).


Ieri am trecut însă printr-o asemenea fază şi a fost sinistru.
Un loc unde eram ultima găină, şi încă în faţa unei femei. Nu mai contează cît vine durerea şi de la cogniţia moştenire paternă că noi sîntem mai breji decît doamnele şi deci să ne fie servitoare - cert este că a creat o retortă tipică de iad, fie şi temporar.



Sentimentul că nu poţi fugi din insuportabila situaţie, de a fi mai mic. 
Şi ce greu e de pus în cuvinte sinistreala acelui moment!



Am punctat deja o caracteristică a acestor situaţii. Că încercăm să fugim de acolo. Fizic ori confecţionîndu-ne apărări psihice. Inclusiv c-o să-l ia / să-l ia dracul pe acela care ne ţine fără scapare (pe moment pare o eternitate) în acea situaţie groaznică.
O altă caracteristică îi aceea că persoana superioară prin natura lucururilor acelei situaţii ne vrea răul.


Uf.


Dar poate că nu e de fugit...
Mă bucur că nu am refulat (ceea ce nu a depins de mine...), că am putut suporta nebunia.
Sper să fie utilă, deşi e clar că La Urmă totul este pare inutil, toate aste zbateri. Nu o spun cu deprimare, ci pentru a nu-mi face iluzii.
Carele iluzii sînt totuşi vulnerabilităţi. 
Poate mai bine e să-mi recunosc slăbiciunea, rana.


Aici, şoricel pe lîngă elefant, îmi fuge mintea la o vorbă a lui Jacques Salome pe care parcă am reprodus-o ici, pe blog.

Se mettre à nu, non pour être remarqué, vu, ou par souci d’exhibitionnisme, mais pour être plus près de soi-même. Oser se montrer à la fois pour se réconcilier avec les multiples aspects de sa personne et pour exister. A propos de l’un de mes derniers ouvrages, quelqu’un m’a écrit récemment : « Dans “Passeur de vies” que j’ai lu il y a quelques mois, je vous ai vu nu. Mais cette fois, avec “Je mourrai avec mes blessures”, j’ai l’impression d’avoir vu vos tripes ! » Diantre, je ne savais pas que j’avais révélé une intimité aussi intime ! C’est vrai qu’aujourd’hui je peux me dire, sans trop me leurrer ou me raconter d’histoires, en restant au plus près de mes valeurs et de mes croyances. Par la traversée chaotique de mes différentes vies, je peux témoigner de mes angoisses et de mes doutes, de mes errances et de mes tâtonnements, de mes découvertes et de mes enthousiasmes. Je peux enfin inscrire dans le mieux-être de ma vie, comme repères et points d’ancrage, quelques-unes des naissances qui ont jalonné mon existence.



Mda... E o problemă aici, cît scriem asemenea lucruri pentru a drege - căci belelele interioare au nevoie de a fi afirmate, spuse altora, aşa o fi de milenii procedura de a le face mai suportabile - , cît pentru a atenua (iar ajung la ea!) inferioritatea naostră, prin acţiuni pasămite nemaipomenite şi generînd în consecinţă superioritate - carele maschează...


Paradoxal, aici nu poza unui băiat se potriveşte, ci a unei femei, mai exact Irene Papas mai exact aceea din pelicula care a lansat melodia de mai sus: "Z", de Costa Gavras, 1969.




II


Ceva asemănător este cu părerea bună de sine.
Că aceasta ia deseori naştere din himere, asta e ştiut. Creteste că ni-i de asemenea insuportabil să acceptăm că nu sîntem atît de deştepţi,de invulnerabili etc.
Aveam vreo 16 ani şi, într-o excursie la... Buşteni (pe Bucegi voi sui abia după vreo patru ani) nişte colegi parcă s-au servit nepoftiţi din ţigările mele. Să te ţii paradă, deşi poate mai sănătoasă era furia curată. Că unde preferă că ia bătaie, la Braşov, unde pasămite aş fi avut eu cunoştinţe beligerante, ori la Bucureşti, la întoarcere (şi unde aş fi posedat idemmediu combativ favorabil).
Mi-am adus aminte de acestea în faţa unor recente scrieri ale unei persoane apropiate înfuriate .
A nu suporta că poţi pierde...
Este drept că nu ajungi uşor la a admite aşa ceva... Mai ales că mintea are grijă să confecţioneze ideea că matale ai avut dreptate, că ălălalt ie un ticălos şamd.
În capcană am picat şi eu recent, apropo de o colegă de la o clădire de birouri dinspre Opera Capitalei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu