vineri, 23 decembrie 2011

[SOCIAL] Utilitatea nespunerii adevărului


N-am idee ce oi ajunge în viaţă, dar ce voi afirma mai jos îmi va crea mari probleme... Nu că se vor urni cine ştie ce forţe împotriva bietului paznic ce sînt în viaţa de zi cu zi, dar dacă oi sălta - să admitem nebunia - vreodată un pic mai sus, voi avea mari probleme, voi avea o mare tinichea de coadă.
Şi nu ştiu dacă am stofa lui Coriolan Drăgănescu. Ăla de-a sucit-o foarte iute de la demonstrant înflăcărat la statua lui Mihai Viteazul, la sbir al infamei reacţiuni de la Putere.

A păţit-o un pic şi Horia Patapievici, care la nervi şi anonimitate a scris - între altele - de inima precum un cur a poporului român. Că l-au frecat patrioţii apoi ca naiba e una; dar ajuns apoi boss (totuşi) al statului român, la Institutul Cultural naţional, fu mai greu să scrie lucruri împotriva curentului...


Bafta mea că n-o să ajung nimic!



M-am nimerit la vizionarea unei emisiuni Mircea Badea.
Între altele, omul a tratat declaraţia unui hocheist din naţionala României, care, în ton cu renghiurile pe care le joacă viaţa, îs mai toţi din Secuime. Şi au jucat contra Ungariei, ba au şi învins cu 4-1.
Tînărul vorbitor cu presa se amuza că de fapt a jucat Ungaria cu Ungaria... Iar totodată ştia mai bine imnul maghiar decît al ţării unde locuia şi căreia îi purta echipamentul.

Bineînţeles că-i normal să te inflamezi precum o făcu Badea (precizare: întîia lui reacţie, după o scurtă imobilizare, fu să atragă atenţia asupra urechilor junelui, că ar arăta aiurea de tot). Căci totuşi modelezi şi ţii în frîu un popor nu prin subtilităţi resuflate de blog, ci prin anumit gen de poveşti, de inflamări, de "Noi sîntem români!".
Că să desfiinţăm de tot naţionala de hochei, dacă asta e situaţia - astfel agrăi tunător compatriotul nostru de la Antene.

Adăugînd pe acelaşi ton că.
Întrucît tînărul cel cu declaraţia locuieşte totuşi în Ţara noastră (Badea întărea de fapt, spunînd a mea), românească - ar face bine s-o întindă în Vaterlandu' maghiar.

Acum, după ce l-am înţeles pe domnul Mircea Badea şi pe cei ca el, aş îndrăzni totuşi nişte observaţii. Din categoria celor care nu cimentează organismul social.
Nu-i voi spun simpaticului realizator tv că prin indignare nu înveţi, nu dobîndeşti înţelepciune, respectiv artă de a rezolva în folosul tău o situaţie.
Dar m-aş duce un pic în istorie. Şi nu cred că o fac degeaba, căci nu-i vorbă goală că prezentul îi clădit totuşi pe trecut. Pe tratate politice din trecut.


Ţara noastră cea de azi nu e un concept doar patriotard, ci urmare a ceva. Şi cam în mică parte urmare a Voinţei de unire naţională, a adunării de la 1 decembrie 1918.
E urmare a unui curent învingător în pomenitul an, la scară planetară.
Oricît ne-am înfoia noi azi, totuşi ni s-a dat ceva. Dacă tata Wilson şi Leu' Clemenceau (liderii american, respectiv francez) ziceau ba, era ca la Banatul sîrbesc azi, pe care îl avea promis Ionel Brătianu şi uite că nu l-a obţinut!

Pe aceleaşi valuri ale incertei realităţi, de dat voia să ne dea şi Hitler, dar finalmente nu am pupat Transnistria, ba nici chiar Basarabia. Iar bonus al nereuşitei fu dominaţia comunistă de o jumătate de veac.

Deci oleacă de picioare pe pămînt nu ar strica, cel puţin la nivel de oameni cu doxă şi neîncorsetaţi de obligaţii social-statale.


În acelaşi timp, aş ruga un pic de atenţie la un fapt. Noi am primit Ardealul şi celelalte la 1918 în baza principiului wilsonian al autodeterminării poporului (dacă îmi amintesc eu exact formula).
Or, în baza aceluia, bunicii şi străbunicii tînărului hocheist de azi ar fi avut drept ca scaunele lor secuieşti să se constituie într-un stat.
Înţeleg perfect că era o mică problemă geografică la mijloc cu o asemenea enclavă, dar amănuntul este poate de luat în seamă.
Pricep şi că, în acelaşi an de izbîndă 1918, funcţiona la învingători şi un pic de spirit revanşard... Nu ştiu cum s-ar fi soldat lucrurile dacă acolo, pe 2-3 judeţe, locuia o naţiune/etnie neutră.


Se va zice că vai ce vîndut ungurimii e Ordean ăsta, dar o trecere în revistă a scriselor subsemnatului arată că nu m-am prea omorît cu subiectul, semn că iredentiştii au cheltuit banii dăgeaba cu mine.
Mă amuză doar că simpatizăm şi chiar lăudăm (başca interesul erotic) cu jumătate din ungurime: femeile, faimoase pentru spiritul gospodăresc cît şi pentru focul lor amoros.


Că mi-am mai adus aminte de una:
Tabără a tineretului politic pe la jumătatea deceniului 10. La Izvorul Mureşului. Un tînăr liberal, azi cunoscut publicitar, la o masă cu sticle de bere (cred că am o poză sau două), către reprezentantul  la fel de imberb al UDMR: "Eu vă vînd Ardealul, dacă ţineţi aşa mult la el... Cît daţi pe el?". Interlocutorul se amuza, între altele ca posesor al unui grad de civilizaţie vizibil superior (ce găseşti, scurmînd mai adînc sub el, asta e altă poveste...)..
Cred că un om cu aşa simţ al umorului ar apăra mai bine Cauza decît sforăitori a la Funar.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu