miercuri, 28 decembrie 2011

[VIAŢĂ] Cîteva de-ale religiei (I)

I

Un material de gazetă pe undeva. Îmi trag (încă o dată) atenţia formulări gen "preafeiricitul Daniel" ori "dreptmăritori creştini". Trec peste "Înalt prea sfinţitul".

Sînt curios cu ce scop s-a recurs la acest stil - căci totul va fi avînd un rost.
Oare ce tip uman avea nevoie / acceptă asemenea formule?

Eu personal pot accepta si formula "Patriarhul Daniel" şi gata - asta nu i-ar scădea din poziţia-i în ochii mei, de mai mare al creştinilor ortodocşi români.
Oare formulele (totuşi) sforăitoare ţn tocmai să compenseze o neîncredere inconştientă a ţintei faţă de personajul cu pricina?

Am sentimentul că aşa întocmiri lingvistice ţin totuşi şi de dorinţă a falei - trăsătură umană altminteri condamnată în Biblie.


II

M-am apucat acum 1-2 zile să scriu un post cu idei din categoria celei de mai sus. am postat aiurea apoi un text (de pe blog Ion Coja) şi mi-am stricat iremediabil munca...
Bineînţeles că gîndul mi-a zburat şi ideea că am fost pedepsit de cel de Sus pentru ceea ce El va fi considerat drept blasfemii.
După disconfortul acestei constatări de-a dreptul automate, am realizat că ideea vine totuşi din educaţie. Că dacă faci un rău vine o pedeapsă divină.
Atare optică prindea bine, uşura munca educatorului, părintelui. Una e să interzici tu, om ca tot alţii, alta e să ai ajutorul Cerului.

Pe urmă am meditat că am de-a face totuşi (dincolo de vreun posibil act ratat decurgînd din acea optică religioasă bine şi bazal înrădăcinată) cu o biată experienţă umană. Cu rezultat prost.
Paradoxal, eu cel puţin (ca posesor al educaţiei de care vorbesc) ajung să mă tem mai puţin de judecata divină, cît de a accepta că aşa e în viaţă, mai şi greşeşti, după care ai de suportat amarul acestei inevitabile vulnerabilităţi în faţa vieţii, a naturii.


III


Cam ce conţinea postul cel ticălos?

Păi pornise de la un cometariu pe care m-a pus Necuratul să-l postez la un filmuleţ de pe youtube, cu un scurt speech al părintelui Dumitru Stăniloaie.

Fericit cel ce poate crede în ce spune omul ăsta aici...
Mi se pare o glumă...
De dragul confortului său interior, Stăniloaie nu meditează osecundă că e plină lumea de oameni fiecare convinşi că religia lor e cea adevărată!


M-am trezit cu un răspuns mai mult decît interesant - mie cel puţin, aflat pe o anumită treaptă (medie...) a cunoaşterii.


"Nu vad rostul acestui comentariu facut de un ateu. Vorba lui Tutea, discutia dintre un ateu si un credincios..."

Cum ziceam, interesant.
Una, preopinentul meu (dinstinsul domn Ion Casian) nu poate răspunde. Pe de alta, nu are un argument propriu, ci îl ia pe al altuia.
În cazul de faţă, Petre Ţuţea.

Mda... Cît de interesantă e firea umană.
E credincioasă, deci se supune unor percepte morale foarte înalte.
În practică însă, îmbină din plin ideile religioase cu animalitatea, cît şi cu o precară dezvoltare a intelectului.
Face şi ea ce poate, Firea umană - în căutarea unui confort cu ajutorul căruia să treacă plăcut sau măcar suportabil prin viaţă.

În cazul de faţă îşi ataşează ceea ce îi convine, mai exact vorbele unui Petre Ţuţea.

Mie unuia Ţuţea îmi pare un tip fanfaron. Ceea ce îl pune din start în contradicţie cu pledoaria Bisericii, a creştinismului pentru modestie.
Citeam de curînd în Dilema veche :
"Spune Emil Cioran că într-o bună zi, unul din prietenii săi, pe numele său Petre Ţuţea, cumpără ziarul Pravda în plin centrul oraşului Bucureşti - faptul se petrecea în anii '30. După care, amicul îşi face semnul crucii şi începe să sărute slova rusească a gazetei. "Un marxist entuziast şi mistic, dar care nu ştia un cuvînt din limba rusă" - punctează cu satisfacţie Cioran. "

În paralel, e şi legionar, în guvernul din 1940 chiar. Iar apoi rămîne verde, curent politic pe care îl priveşte cu nemodestia de excepţie amintită deja: "Întrebat: "Ce înseamnă un om de dreapta?", câteva clipe înainte de trecerea sa dincolo, Petre Tutea a răspuns simplu: "– Român absolut, asta înseamnă!"

Mie unuia, M.O., chit că sînt o minte de rînd, Ţuţea mi se pare un individ mai mult decît neserios, iar faptul că nu-şi reconsideră poziţia, peste mulţi ani, mă face să am dubii cu privire la inteligenţa sa. Bineînţeles că poate jongla minunat cu expresiile şi noţiunile, dar părea nu mi-o schimb.

Ca fapt divers, priviţi-i premoiţiile în faţa admiratorilor săi din anii 80 şi probabil că veţi bifa cea mai bună glumă a anului.


Revin la dl Casian.
Dînsul îşi bazează poziţia faţă de observaţia faţă de comentariul sunsemnatului pe aprecierea lui Ţuţea, se pare următoarea:
"Eu cînd discut cu un ateu e ca si cum as discuta cu usa. Între un credincios si un necredincios, nu există nici o legătură. ăla e mort, sufleteste mort, iar celălalt e viu si între un viu si un mort nu există nici o legătură. Credinciosul crestin e viu."



III

Că-i fanfaron şi nepoliticos, nu mă miră la Ţuţea.
Ăla.
E ca uşa.
E sufleteşte mort.
Este însă interesant aici de ce este autorul, Petre Ţuţea atît de categoric.
Pe de o parte, este pentru că situaţia îi permite. Are în jur 90% creştini, iar între ei mare parte judecă şi tratează lucrurile asemenea sie.
Apoi, Ţuţea şi cei ca ei nici nu şi-ar permite să trateze altfel pe un ateu.


Ateul fiind individul ce riscă să le dinamiteze construcţia.
Ce construcţie?
Păi aceea care le permite să vieţuiască cît de cît suportabil, ba uneori chiar şi plăcut.
Suportabil este că, acceptînd un protector divin (nu contează cît execută ei de fapt comandamentele Acestuia!), scapă de angoase. Voi reveni la ele.
Plăcut, pentru că nu mai e nevoie să-şi reprime agresivitatea. Şi-au găsit ţinta pentru umili, în lipsa căreia probabil ar trebui să-şi îndrepte demersul spre interior.


IV

Cum e cu angoasade care pomeneam?
Aici aş propune să ne întoarcem la clipul extras dintr-o cuvîntare a părintelui Dumitru Stăniloaie.
Prelatul, pe scurt, este speriat de lipsa de sens a vieţii, de a muri definitiv, motiv pentru care speră într-o lume de apoi, tangibilă printr-o actuală  viaţă care se fereşte de patimi.

Păi cine e îngrozit că după moarte nu mai sîntem şi gata, acela va face orice pentru a se feri de vreun discurs, vreo informaţie care îi întăreşte insuportabilul.

Aici aş mai veni cu o idee...
Ne sparie al nainii moartea.
De ce nu se sperie însă şi de unde am venit ori cum ne fu cu naşterea?
Aşa ceva nu tratează nimeni.
Biblia, textele religioase au pagini nesfîărşite despre cum va fi după moarte, dar nu suflă cam nimic despre ce fu înainte de a ne naşte. Pe unde am hălăduit atîtea catralioane de ani - căci nu ştiu ca Biserică să admită reîncarnarea...

Apoi, chestia cu raiul are şi ea nişte dedesubturi evitate...
De pildă, cu ce minte vom merge la Judecata de apoi, cu ce minte vom afla rezultatul? Cu aceea de la şapte ani? Cu aceea pierzîndu-şi cunoştinţa înaintea morţii? Cu aceea de la fix 30 de ani?
Bineînţeles că asemenea nedumeriri - ale unei minţi pe care la o adică Dumnezeu ne-a dat-o, nu am vcenit noi de acasă cu ea - extrem de logice pică prost susţinătorlor ideii de a crede şi nu cerceta...

Eu personal înţeleg că, dacă o exista o DupăLume (nu uitaţi însă observaţiile-mi legate de ce fu înainte de Lume!) aia diferă niţel de ce bănuim noi a fi... Dar nu văd de ce acea PostLume ar fi cum bănuie alţii tot acum, adică intrîndu-se acolo cu jertfă şamd., pentru a-l cita pe D. Stăniloaie.


V

Bineînţeles că mă pasc mari pericole, ca autor al unor rînduri precum cele de aici.
Cu.bătutul de către Dumnezeu ar fi o serie.
Alta ar decurge din schimbarea ideilor mele în timp, avînd doar 54 acum...
Or poate nu mi-aş schimba eu credinţa, dar cum voi reacţion în faţa durerilor îmbătrînirii tîrzii, nu mă voi înmuia şi voi căuta altă optică?

Poate.



Un comentariu:

  1. Referitor la "De pildă, cu ce minte vom merge la Judecata de apoi, cu ce minte vom afla rezultatul? Cu aceea de la şapte ani? Cu aceea pierzîndu-şi cunoştinţa înaintea morţii? Cu aceea de la fix 30 de ani?"
    Asta ma tot intrebam si eu printre altele, de ex: Se spune ca Dumnezeu a fost dintotdeauna. Pai daca este asa, ce i-a venit LA UN MOMENT DAT al vesniciei sale sa creeze universul cu stele, planete etc. Pana atunci avusese lipsa de inspiratie? Ce a facut intre timp ,a stat in bezna, cu lumina stinsa...Cam cate vesnicii a contemplat la creerea lumilor vazute si nevazute...

    RăspundețiȘtergere