luni, 5 decembrie 2011

[VIAŢĂ] Eternele aparenţe...

Lucrez la o postare pe care o vreau corectă.
Adică să nu scriu chiar să mă aflu în treabă, după cum să caut mai puţine erori şi savantlîcuri la alţii - asta ca să nu umblu la mine...
Căci aşa cred a se cade: să umbli şi la tine, şi nu cu povestioare care dau bine neavizaţilor...
Vreau să scriu despre necazurile unei a treia vîrste în care am păşit. Despre obstacole interioare care nu s-au lăsat depăşite nici după decenii - deşi am tot sperat şi m-am crezut în stare.


Îndrăznesc însă o revenire la stilul dintotdeauna ...
O ediţie online de gazetă pomeneşte despre, parafrazînd eu aici pe Camil Petrescu ("Ultima noapte de dragoste..."), încă una de-a lui Cornel Dinu. În romanul interbelic, vă amintiţi, expresia privea pe Nae Gheorghidiu.


Lobonţ înfruntă pe Mister cu dicţionarul


La final, acolo (via Florentin Petre se pare) sînt reproduse şi cîteva vorbe antologice ale administratorului delegat dinamovist:
 "Filosofia este o transcedentală propedeutică pentru sufletul bîntuit de moarte al românului"
  "Doar prin hazardul inconştient social nu se putea ajunge în sfere atît de aureolate şi în plan financiar"
  "Este incontestabilă fortuirea ca românul sa fie un straşnic luptător sîrb"



Bineînţeles că, luînd la refec aşa zise şi pe emitentul lor, nu înseamnă că aş evolua măcar în preajma performanţele unui om pentru care am altminteri multă simpatie. Io-s mult mai jos... Dar după opinia mea aceste citate sînt semn că Dinu nu a izbutit să scape vreodată din cuşca aurită în care a fost depus, odată cu apariţia în burta mamei şi apoi între pereţii casei familiale.
E sec. Nu pune inimă şi nici nu pare să fi căutat, în ani, această din urmă adăugire.

Pericolul paşte şi ne paşte pe mulţi. Acea fîntînă din care bem în somn şi nu ne săturăm. Cornel jonglează cu unelte ale cunoaşterii, dar nu îl simt să treacă pragul dintre aceasta şi înţelepciune. Spun asta pentru că ştiinţa nu îl destinde pe marele nostru om de fotbal. E trist. Fumează, mai exact fuma, pentru că nu reuşea să-şi înţeleagă hergheliile interioare. Iar dacă doctorii l-au speriat cu moartea suficient cît să lase faimoasele trabuce, asta nu înseamnă că pacientul tinde să priceapă nebunia (în sensul necunoaştere) din interior.


E posibil ca Dinu să fie victima unui stil de educaţie care te declară deştept, puternic, dar care nu ţi-a oferit şi liniştea decurgînd din afecţiune.
Zic şi eu...


PS
Dacă încalc nişte drepturi de autor privind poza de mai sus, ofer la schimb unele personale, luate pe unele stadioane, în deceniul opt. Sper să le scanez oricum curînd.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu