marți, 24 ianuarie 2012

[1990] Golaniada reloaded

Filmul reprodus în continuare (şi deschis unei rescanări cît de cît normale...) leagă ocupaţii personale cu acelea din Piaţă.

În prima parte, e vorba de un drum pe munte, în Bucegi.
Dacă în decembrie 1989 am simţit envoia să merg pe la Castelul Peleş,  anterior ajuns feuda lui Ceauşescu, în luna mai 1990 am mers de la Poiana Stînei/Regală în sus, pe Piciorul Piatrei Arse, şi el zonă rezervată pentru Odiosu'.
Accesul fusese închis cam în 1980-82, în rate.
Peste opt ani am văzut că exista şi gard, pînă la culmea muntelui.

 De la Cota 1500 am luat-o spre dreapta/nord. Spiritul rebel s-a manifestat inclusiv prin a nu apuca vreo potecă marcată, ci pe unde îmi şoptea cheful...


 Şi mi-a zis că-i de mers tot spre miază-noapte, spre vecina vale a Babei.

Un ţîmburuş nostim, la trecerea în bazinul Văii Babei. Ulterior acestei ture, nu am mai mers niciodată pe acolo, atras doar de abruptul Bucegilor dintre Jepi şi Bucşoiul.
Mari specialişti în zonă erau cei de la ADMIR, apoi cei de la Floare de Colţi. Gherman ajunsese la un moment dar interesat, făcea şi o hartă.

De cînd începusem să o lălăi prin Sinaia, ca găzduit la nea Florin Ştefănescu, mi-a atras atenţia acest horn, afleunt al Babei. Pare înclinat din depărtare,  însă de la faţa locului unghiul i se dovedeşte rezonabil.
Că veni vorba, m-am nimerit, la pătrunderea în babă, la înălţimea unui brîu, cam la limita superioară a vegetaţiei serioase. De-a lungul acestui brîu am dat roată bazinului în cauză. În dreptul acelui Horn, am optat pentru continuarea pe brîu, nu pe scoc. Am ajuns la o creastă, dincolo de cale era parcă un lan de jnepeni, cu vedere apropiată asupra cantonului Schiel/Jepi. Tocmai suiau pe poteca marcată acolo unii mai copţi de la cercul "Floare de Colţi", fiind la doi paşi de buza platoului.
Eu am coborît spre Buşteni.

Brîul respectiv. Frumuşel. Poate e de refăcut.

Din muchia despărţind Baba de Urlătoarea Mare, vederea are de-a face cu munţi ceva mai impunători, orizontul fiind închis de Caraiman. Sus era încă zăpadă, chestie normală altminteri la altitudinea aceea.

Vedere spre Platoul Bucegilor, din Creasta Jepilor Mari (cea despărţind Baba de Urlători).

Uite-mă şi acasă, la Bucureşti. E posibil să fi pozat aici un bloc de pe Luterană. Unde sub o agenţie de turism a apărut menţiunea momentului, căa sigură şi călătorii în străinătate. Tot acolo, prezentul ţipa şi prin lozinca scrisă fără jenă pe geam, "Jos comunismul!"

Intrasem în campania electorală pentru scrutinul din 20 mai - faimoasa Duminică a Orbului (formulă a Opoziţiei), deşi am îndoieli că majoritatea poporului a votat prost atunci. O caracteristică a acelor alegeri a fost ruperea în draci a afişelor adversarului, sport care deseori s-a lăsat cu încăierări sau măcar, vorba lui Ciutacu, vorbe grele.

Sînt om, cu sucelile aferente. De pildă, mi-a picat prost înghesuiala vîrstnicilor către eventualele posturi. Eram iritat inclusiv pentru că încercau să te ducă prin vorbă, pe ambele canale, raţional, respectiv de inimă. Că ce deştepţi şi pricepuţi sînt aceia, plus că ce au suferit ei în puşcării. Mă irită şi azi ideea - pentru că dedesubt era plasat un egoism de zile mari.
Am avut boală mare pe acest I.V. Săndulescu, de la liberali, care abia se mişca, atins de boli altminteri de compătimit. Dar mi se părea aiurea ca el să ocupe locului vreunuia în care să mă simt cu adevărat reprezentat. Care să simt că are vreo şansă în faţa adversarilor. Trăiam inevitabil în ideal...
Ştiu că Săndulescu, precum liberalii, au fost tare deschişi la amiciţie cu feseniştii, chestie care electoratului opoziţionist nu i-a picat bine, motiv pentru care în timp au suit în simpatii vehemenţii ţărănişti (mărturisesc a nu-i fi agreat însă, simpatiile trecînd spre Alianţa Civică).
Apropo de PNŢ, la doi paşi de acest afiş liberal era altul, pe un stîlp, cu Corneliu Coposu. Azi acest amănunt este uitat, dar ulteriorul Senior avea o imagine destul de proastă atunci. Şi pe acel afiş ştiu că nu era simpatic ochiului.

Un slujitor al Domnului şi-a făcut drum printre corturi. Pesemne venea de la vreo mănăstire, nu vreo biserică bucureşteană. Ştiu că era cald afară şi-l compătimeam pentru "uniforma" pe care o purta.

Căldura de care vorbeam, în acele zile de început de mai.

Transmisiunea din Piaţă, la TVRL, el-ul din coadă însemnînd Liberă. Se făcea mult mişto pe ideea asta.

Alte afişe electorale, la doi paşi de sediul PNŢ (sediul ASIROM), dar vandalizate prompt de adversari.


Există un clasic banc, din categoria cînd po face plopul mere. Sau cine a mai văzut cutare lucru...
În context, eu am văzut cu ochii mei o situaţie ce probabil nu se va repeta curînd.prin urmare, bancurile din categoria amintită vor spune: Se va întîmpla cutare lucru cînd o fi coadă pînă-n stradă la votare!
E, la 20 mai 1990 au fost asemenea cozi! Cea reprodusă în imagine este la Şcoala 56, ulterior "Jose Marti", în spatele ProTV din Bd. Pache Protopopescu (denumirile de azi...). M-am dus de două ori în acea zi, cîrnatul uman fiind în ambele cazuri identic întru lungime, aşa că băgat sufragi-ul în urnă, taman la premieră...


De aici nu pare, dar am văzut că lumea era chiar grijulie să arate mine, aşa, ca de oarece sărbătoare. Că majoritatea avea altă opţiune politică decît mine nu mă împiedică să subliniez situaţia...


La Piaţa Rosetti (unde manifestanţii erau să facă praf pe 22 decembrie pe un pozar - n-am aflat nici azi dacă era de la poliţie ori simplu curios să imortalizeze momentul. Avea ceva gen "Zorki", ceea ce înclină balanţa spre ideea unui om al Puterii...)

O fotografie care am avut-o mul timp în minte, mai exact ceea ce bănuiam ca simbol al ei.
Îmi spuneam că majoritatea cogenerilor lor nu i-au imitat, prinşi cu distracţia şi ne-doare-în-cot-hă-hă! Dar simţeam că tocmai aceea vor fi mai miraţi ulterior de mersul vieţii, şi chiar am sentimentul c-aşa fu.

În faţa Interului.

Ăsta e un cetîţean ce nu se jena să afirme că nu e de cord cu noi, că are alte simpatii politice - a se citi tabăra lui Iliescu. Lumea se uita la el ca la o ciudăţenie, dar nimeni nu i-a clintit un fir de păr.
Peste ani am mirosit că tipul avea totuşi şi înclinaţia lui a provoca Autoritatea, reprezentată în acel loc de opţiunea Pieţei Universităţii.
Cel cu portavocea mi se pare că cerea să nu se întreprindă împotriva tipului.
Într-o situaţie similară, dar la mitingul lui Iliescu de la Academia Militară, probabil că nu are fi început asemenea amabilitate. Nu o să pufăi aici că vaaai, noi eram democraţi de nu se putea, iar ceilalţi ba... Pur şi simplu noi eram o minoritate, altminteri să vezi militărie dată jos din pod! Întotdeauna puternicul îşi permite să fie dur, neam prost şamd.

Uite şi un preot sadea. Parcă nu e faimosul Sandu Mehedinţu, care nu ştiu ce făcu de 21 decembrie, parcă a tras clopotele de la biserica-i Colţea, între altele.
După lupta pînă la unu/ ora 13, mergeam la serviciu. La Intreprinderea de Sticlărie Bucureşti, Bd. Muncii 171. Aici,. colegul electrician - Costel Scoruş - îşi exersează talentele în a conduce motostivuitorul.


Idem, plus maistrul de la Secţia I plus un muncitor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu