duminică, 29 ianuarie 2012

[1991] Miting, la proclamarea independentei Basarabiei


Intro

Să nu îmi pierd ideea, cum se spune.
Pe cînd retuşam cît de cît pozele pentru acest post, am rămas cu privirea / atenţia pe una dintre ele. Cu nişte tătăiţi... Adică vîrstnici.
Ş-am realizat că ăi de ieşiră acum în Piaţa Universităţii, în ianuarie 2012, sînt Oamenii Noi. Omul nou, cel dorit de comunişti, la plural.
Mă uit la tipii de inşi din Piaţă la 1991 - destinşi, dar cu o linişte decurgînd din faptul că ei cunoscuseră viaţa, se dumiriseră cît de cît de ea.
Nu e cazul celor de azi...
De fapt, în psihologie se spune că-s spatele agresivităţii (şi al diverselor ei manifestări) stă frica...


Data acelui miting, după proclamarea independenţei Basarabiei, nu o mai ţin minte, dar teoretic trebuie să fi fost imediat după 27 august 1991...

Nu ştiu dacă e bine sau rău că nu sîntem asemenea grecilor.
O să ziceţi că iar pregătesc fitile împotriva Autorităţii...
Nu. Zic doar că elenii nu se joacă atunci cînd e vorba de numele unei provincii a lor. E vorba de Macedonia. În interior regula - neimpusă de nimeni - e clară: Macedonia e a noastră!
Nu ştiu ca grecii să aibă pretenţii la zona din fosta Iugoslavie care îşi atribuie ea acest nume, cred că nu, deoarece acolo elementul slav este indiscutabil predominant. Dar Atena ştie ea ce ştie, nu vrea să ofere nici un cui al lui Pepelea...
Cît a existat Republica Populară/Socialistă Federativă Iugoslavia, a fost mai greu grecilor să-şi facă ştiut în exterior optica. Dar de la prăbuşirea vecinului din nord, au intervenit pe unde au putut pentru a le refuzată fostei provincii cu capitala la Skopje denumirea de Macedonia. Astfel, după cîte ştiu eu la nivel oficial, se vorbeşte de FYROM, Fosta republică iugoslavă a Macedoniei.

Nu sînt cine ştie ce partizan în acea dispută, deşi mi se pare totuşi aiurea ca urmaşii slavilor veniţi aici în secolul 7 e.n. parcă să solicite o denumire a unui regat elenistic din urmă cu alte secole... Voiam doar să punctez că grecii, nici aici, nu se joacă...

La noi în schimb, dacă s-a spus la Chişinău de Republica Moldova, am luat-o şi noi, molcom-... moldoveneşte, după cum au zis alţii. Ceea ce, în sine, nu ar fi groaznic, dacă nu s-ar ajunge azi că nu mai ştii de care moldoveni se discută în vreo relatare, în vreo vorbire, de cei din dreapta ori din stînga Prutului.

Dar, la o adică, asta ne e firea... A mă da foarte revoltat acum nu ar schimba nimic.
Menţionam doar...


Nu mai ştiu cine  a organizat acel miting, cert este că Balconul a fost deschis, semn de implicare majoră şi al Ligii Studenţilor.

 Punem frumuşel bannerul GID pe un gard între blocul Dunărea şi Universitate, adică "La fîntîni". Trebuie să recunosc faptul că fondul ne era slăbuţ, doar cîţiva inşi, care se străduiam să afişeze măcar forma...
Lîngă mine, Paul.


 Bineînţeles că s-au mai grupat pe lîngă noi şi cunoscuţi, ori inşi cărora ne-am părut simpatici. E şi greu să nu atragi atenţia cu un Paul...

 Cu ochelari, lîngă mine, Elena Andronescu.

Pe domnul cu ochelari îl ştiam de la Alianţa Civică, Vova pe nume. Este apreciat pe acolo.

 Asta e poza cu domnii în vîrstă de care vorbeam... Practic, din faţă vezi doar unul, dar nici la ceilalţi doi, aflaţi în stînga - şi care par să fi văzut multe la viaţa lor - nu purjează violenţă, ca la manifestanţii copţi care le-au călcat pe urme... După 22 de ani, cînd le-a ajuns şi lor cuţitul la os......
În context, că aşa îmi bat eu capul cu toate fleacurile... Dacă nu le susurau anumite televiziuni la cap ce deştepţi şi importanţi sînt ei, mai ieşeau în stradă...
Iar sînt rău...

 Discursuri.


 Un banner cu regele Mihai, cu necesitatea monarhiei.
Încă nu am postat negativele din decembrie 1990, dar e de spus că, spre sfîrşitul pomenitului an, după experienţele cu partidele, protestatarii din societatea rpmânească au simţit nu doar să dea viaţă Alianţei Civice, dar să se orienteze şi spre ideea de monarhie...
Aceşti români erau numeroşi, însă totuşi departe de vreo pondere decisivă în societatea românească. Totodată, regelui Mihai I i-a fost permisă venirea în stradă abia în aprilie 1992 şi doar în vizită.
Stau şi meditez acum subit, deşi istoria nu se face cu dacă... Oare un Mihai I - de presupus matur - apuca să tulbure societatea românească în primele luni ale anului 1930 aşa cum a făcut-o Carol Caraiman? Zic asta pentru că Mihai a posedat dintotdeauna bun simţ, echilibru şamd, dar - totuşi! - ca să mişti mase ai nevoie de un dram de nebunie... De inconştient clocotind şi de arta de a face prezentabil, atrăgător aşa ceva...

Zic şi io...


 Eee, frumoasa zi de august s-a lăsat cu ploaie... Poate din acest motiv este mai bine întipărită în minte decît alte ieşiri... Sub stropii deloc domol şi s-a încins între altele o horă...


 Bineînţeles, la mare cinstea a fost scandarea "Basarabia, pămînt românesc!". Că nu au ieşit lucrurile ulterior aşa cum vrurăm noi, asta e altă poveste...
De fapt, meditam zilele acestea, ce a ieşit cum am vrut noi, Acolo...?
Puterea n-am luat-o nici în 1992, iar cînd am izbutit, peste patru ani, mamă ce ghiveci a ieşit... Başca prestaţia primului prezident născut de opoziţie... La un nou val, în 2004, după opt ani, iar ne trezirăm dezamăgiţi, chit că nu mai era vorba de un produs propriu-zis al Pieţei... E vorba de Băsescu.



 După dezmăţ, ne-am pornit cu bannere, steaguri şi ce mai era spre sediul GID-AC din Calea Victoriei... Cel mai vocal era Paul, campion totodată al iritărilor pe comunişti, făcuţi în fel şi chip... Nu lipseau propoziţiile lui cuprinzînd elemente tehnice precum fierăstrău, pickamer şi altele.
P. s-a apucat în lunile următoare de vîndut la cărţi, la o gheretă personală aflată iniţial la metrou în Piaţa Victoriei. Îl ajuta un văr, parcă. Au fost, toţi comersanţii, evacuaţi la un moment dat... Actualmente e la Obor, parcă am notat, pe latura nordică a Parcului Primăriei 2.



 La sediu, mai mare era Gigi Gavrilescu. Altă figură, mai din topor decît Paul (ultimul mai juca şi teatru).
Offf, aparenţele...
G.G. era de felu-i moldovean, aciuat la Braşov, apoi nu ştiu cum (dar pot bănui...) ajuns la Bucureşti. Dacă mă înşel scuze asupra traiectului, îmi cer scuze. Avea o familie la Braşov, dar despărţit de nevastă.
În martie 1990, el a fost macaragiul care a dat jos statuia lui Groza de la intersecţia Eroilor-Davila, unde ai e un monument al artileriştilor. Nu ştiu dacă el a încercat şi la monumentul lui Lenin din Piaţa Presei, cert este că aici poliţia - statul român fiind temător de reacţia Moscovei - nu a admis reloaded-ul, probabil ca să nu degenereze în vreo profanare. Ca să împace însăşi varza protestatară, a evacuat peste cîteva zile ea, stăpînirea, incomoda relicvă, ajunsă la Mogoşoaia.
După faza asta, Gigi înţeleg că s-a aciuat la GID, iar cînd acesta a primit un sediu a rămas - ca lipsit de o casă totodată - un fel de administrator. Preluat la puţine săptămîni de Alianţa Civică, căci aşa s-a întîmplat, GID fiind într-o pierdere accelerată de viteză existenţială.
Gigi era cam gură mare şi vanitos, dar a avut bafta ca vreo 2-3 ani să nu simtă niciunul călcat în exces pe coadă, dintre oamenii Alianţei - în frunte cu soţii Blandiana-Rusan. Şi-or fi dat seama de fondul individului, dincolo de aparenţe. Eu recunosc a nu fi mirosit prea tare dincolo de paravan, motv pentru care i-am purtat un pic pe pică - de pildă atunci cînd am cerut să nu se mai fumeze în cămăruţa GID-ului. Ori să avem o evidenţă exactă a maşinilor de scris din dotare - împrăştiate în patru zări.
Nu ştiu dacă şi-a bătut cineva minte cu cazul Gigi Gavrilescu, dar după moartea lui am pus cîteva fire cap la cap...
Era un om cu teribile carenţe afective (mai mari ca ale mele!), care a avut ghinionul să fie la un moment dat sub reflectoare. Să zicem la acea doborîre a statuii lui Groza. Nu cred că a realizat apoi că nu (mai) are cum să ajungă la nivelul de care avea disperată nevoie. Setea nu i-a fost satisfăcută nici în postura de om important la AC, care aproape se bădea pe burtă cu delicaţii Rusan şi Blandiana/Coman, ori posedînd relaţii la România Liberă şi altele...
După 1992, odată pierdute alegerile, s-a cam lăsat liniştea la Alianţă. Unde un Opriş, ajuns după 1992 secretar general al Guvernului, bătea sfios la uşă - pentrua  da numai un nume... Aşa că Gigi a atins palierul fatal al insuportabilităţii pe lume. Şi, în primăvara lui 1994, s-a spînzurat, la sediu...

Este o părere a mea, fără pretenţii de adevăr total... Aşa mi s-a părut mie...

Că veni vorba, iată o imagine cu cele două secretare ale Alianţei Civice. Pe cea din dreapta îmi aduc aminte că o chema Rodica. În staff a fost o vreme şi fata lui Dumitru Iuga, Columbia.



Aici filmul oarecum sare de la una la alta, deşi altminteri apropierea temporală a celor două evenimente face lucururile de înţeles. Căderea imperiului sovietic, în august 1991, a ridicat unora problema îndepărtării monumentului Eroului Sovietic, aflat într-un scuar pe Şos. Kiseleff, nu mult la nord de biserica Mavrogheni. Carele, săracul, deja era acolo într-un fel de exil, scos parcă din buricul Pieţei Victoriei de Ceauşescu, care a pretextat lucrările pentru metrou.

N-am idee cine a declanşat operaţiunea, cert este că, în momentul în care am mers acolo cu Gigi Gavrilescu, soclul era plin cu inscripţii dure, iar un cetăţean voia să dea joc cu un ciocan şi o daltă stema - cred - sovietică.
 

 Atîta doar că s-a repetat, după opinia mea, situaţia de la statuia lui Lenin...


  A venit poliţia.

Subsemnatul şi Gigi.





 Discuţiuni politicoase, dar nu ţinea să te pui cu oamenii legii...

 Ulterior, la puţine zile, statuia a fost mutată de oficialităţi la Cimitirul soldaţilor sovietici de la Pipera, la vest de staţia metrou Pipera. Acolo are avantajul că e într-un loc împrejmuit, fie şi cu un gărduleţ minuscul, dar şi în mijlocul unor monumente funerare individuale. Nu i-o fi venit nimănui să scrie măscări, mai ales că Imperiul Roş e dus - sau barim aşa ni se pare nouă, unora...


[ Permiteţi-mi să semnalez aici un interesant site cu monumente vechi ale Bucurestilor]



Pentru că viaţa unora nu înseamnă doar luptă revoluţionară, unii taţi au mers cu flăcăii la munte. Mica problemă fu ca la Crucea Caraiman eram în ceaţă totală, situaţieîn care Old Man nu s-a mai putut da deştept cu ce cutreieră el dezinvolt prin preajmă...
În dreapta Dan, pe atunci aproape 11 ani, la mijloc Gabi, 9 şi jumătate.

Dacă am suit cu telecabina, la coborîş am folosit exclusiv picioarele.

Cabana Caraiman.


Pe poteca Văii Jepilor, între cabană şi Brîul Portiţei.

Ne-a şi plouat mai insistent, moment în care ne-am adăpostit într-o grotă, sub o porţiune cu cabluri a potecii.


La zmeuriş, nu mult deasupra intersecţiei cu brîul lui Răducu.



PS
Ma culpa. Elena este Andronache, nu Andronescu.
Paul este şi Ştefan (nume de familie).

Imediat după ce a plecat Gigi Gavrilescu (din lumea asta), i-am însoţit rudele prin locurile unde era nevoie pentru actele de înmormîntare. Eu nu am mers la înhumare însă.
Peste un an, ne-am întîlnit, cîţiva GID-işti, la o bisericuţă aflată în triungul Splai-Bd Naţiunilor Unite-Bd. Libertăţii. O zi însorită. Cred că atunci a fost ultima vedere, fie şi neoficială a asoicaţiei. Asta e, lucrurile mai şi mor - treaba e să nu moară urît, asta mi-i părerea... Şi cred că am murit onorabil, fără prostioare şi mort pus în geam, să mai primească o vreme pensia/atenţia societăţii.
Cu precizarea de care am mai vorbit, că nu mă potrivesc orientării actuale a urmaşului aociaţiei.

2 comentarii:

  1. Da, în 1991 erau cu totul alte vremuri.Lumea avea mari aşteptări, mari iluzii, mari speranţe.

    Din păcate toate iluziile s-au spulberat, demantelarea socialismului ne-a aruncat într-un capitalism insuportabil pentru mulţi, iar România a ajuns dintr-un stat independent şi suveran o colonie nenorocită a Occidentului, o piaţă de desfacere şi de exploatat pentru capitalul străin.

    În 22 de ani statalitatea României aproape a dispărut, suntem în cea mai negră şi periculoasă etapă din istoria noastră.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc pentru comentariu, Liviu.
    Opinia mea este că ea, Lumea, Societatea au toate justificările să meargă precum o fac. Mă străduiesc să înţeleg de cele Ele o fac astfel şi nu neapărat conform iluziilor mele.

    RăspundețiȘtergere