marți, 24 ianuarie 2012

[GOLANIADA, 1990] Primele zile

Un nou film a trecut prin fereastra luminată a scanerului...
Cum am mai precizat, e loc de mai bine în acest sport al trecerii de pe negativ către monitorul computerului...
(Cînd art directorul de la Publimedia, băiatul de treabă Radu Leonte, prin 2004, folosea termenul acesta - compiutăr, cu intonaţie aleasă ca să nu-l bănuim de cosmopolitism - mi se şi ni se părea o ciudăţenie... Astăti deja pare să se încetăţenească acest termen...)

 Păi.
M-am simţit ieri (a descoperi America...) c-al meu condei are mari lipsuri la capitol gazetărie. Adică nu e concis, nu e grijuliu foarte la ţintă, ba nici nu purced la o minimă corectură de stil, după goana tastaturii...
Am meditat profund. Am mai meditat înc-o dată.
Ş-am ajuns la ideea să las lucrurile aşa.

Ca urmare, voi pomeni aici şi de ce mai făcea protesataru' anului 1990, cînd nu răguşea ori căsca gura încîntat în Piaţă.
De pildă, se ducea la cei doi băieţi, la şcoala generală din preajma Pieţei Romane, pe partea ASE.
Dînşii locuind cu mama cea divorţată (de mine...), dar primind deseori vizita tatălui cel denaturat carele mă aflu.

 Gabi o frige aici pe fotbal. Văzîndu-l retras, la poartă, cu gesturi şi atitudine mai reticenţe,  stau şi gîndesc de nu i s-ar fi cuvenit plantate atunci mai multă îndrăzneală, tupeu şamd...
Una la mînă, că să vezi ce multe rezolvi dacă meditezi după douăj'doi de ani cum era mai bine... Apoi, mă consolez tot eu că să fim sănătoşi cîţi băieţi înfipţi s-au fîsîit, mai ales după 30 de ani (dacă folosesc curent alcool, niţel mai încolo a venit etapa cu pricina. Plus ciroza).
Ba îmi trecu şi invidia faţă de un reuşit pasămite rpecum Dinu Patriciu. Care nu-i aşa fericit pe cît bănuiam, dovadă că-i ajunse la faliment lanţul Mic.ro (altminteri plăcut de frecventat...).

Gabi, cel portar din poză, e unul. Al doilea e l'aine, ăla mare adică, în fraţuzească. Dan. Care iese aici cu un nechef grozav din şcoală, egalat poate doar de mezin - cel care va apărea pe lume după 10 ani -, cînd se duce către şcoala 150, aceea de la Eroilor.


 Abia aici, mai jos, se prinde că e pozat - la o adică nu trebuia să stea cu toate antenele în alarmă...

 Copiii locuiau la un cetăţean pe care fosta doamnă Ordean l-a considerat mai breaz decît tatăl băieţilor. Mai exact pe Bd. Lascăr Catargiu de azi, lîngă actualul hotel cu nume chinezesc, de la intersecţia bulevardului cu Gh. Manu / Lt. Lemnea.
Îi conduceam spre casă, ocazie de a mai trece în nemurire cîteva ipostaze şi locuri.
Dacă suferi de sentiment de vinovăţie alunecînd spre patologic, şi se pare aiureală şi crimă acest pozat. Dacă nu suferi de aşa ceva, nu-ţi baţi capul cu aşa ceva... Eventual cercetezi fenomenul...


Uite hotelul cu pricina, parcă Nanjing îi spune acum. Circulaţia de pe stradă e vis furumos, astronomic de frumos pentru automobiliştii de azi, cu precizarea că bunăstarea de azi rezidă şi din nebunia de pe arterele rutiere.
Ăia doi copchii care ţin stîlpul din staţia Povernei sînt băieţii mei, azi vajnici bărbaţi, taman trecuţi ambii de 30 de ani.

 Prin jur, afişe. Unul îndeamnă bucureşeanul să voteze PNL şi liderul din acea vreme al acestuia, Radu Câmpeanu (Bizară politica asta...! Să ai înăuntru, la 2002, pe Radu Câmpeanu, şi afară alţi doi preşedinţi, brici de felul lor, Valeriu Stoica şi Theodor Stolojan...)
Domnul cu baston duce o sacoşă, de rafie, confecţionată îndeobşte pe atunci din saci de ciment ori similar. I se spunea, sacoşei, PPC. Poate-pică-ceva.
După cum persoanele în vîrstă aveau şi porecla de Şoimii cozilor. Erau primii cînd se dădea ceva.

O să ziceţi ce are libertaaateeeaaaa dobîndită cu sînge la Revoluţă cu penuria... Nu ne pricopsisem material brusc?
Păi nu. Căci nu explodase productivitatea, dimpotrivă.
Ca fapt divers, cam tot anul 1990 s-a consumat (pare-se cu scop electoral, favorabil puterii feseniste) mai mult decît s-a produs. Ca urmare, guvernul a trebuit prin noiembrie să liberalizeze preţurile, să lase firmele încă de stat să suie preţurile, cît să-şi echilibreze balanţa. Suiră, acele preţuri, cam de 2,5-3 ori, în paralel Stăpînul-stat oferind prima dintre aşa-numitele compensaţii, care vor marca viitorii ani, mînă în mînă cu scumpirile ce vor urma.
Mişcarea era jsutificată economică, dar că mă vezi pe mine şi ceilalţi opoziţionişti cum scandam, pe o cale Dorobanţi de pildă, prin decembrie: "Nouă lei o pîiine / Aţi votat un cîine!", "Nouă lei un ou / Aţi votat un bou!"
 
Staţia Povernei. Cu autoturismele momentului, Trabant şi Dacia 1300 la nume, pentru junii care nu le-au apucat (să fie la ele acolo!...).
Din acelaşi loc plecam pentru prima dată peste hotare, în 2008, graţie unui băiat de treabă de la Uniunea Elenă, preşedintele Sotiris Fotopolos. Eu fiind designer la revista UER şi ştiutoriu de mai nimic în greacă.

Aici îmi fuge mintea la un banc, cu Ancuţa oarba în rol principal. Care cerşea. Unii îi dădeau bani, alţii bani. Dar nişte oameni răi i-au furat muzicuţa la care cînta. După care venit un băiat care i-a dăruit ceva de cîntat. Şi Ancuţa cea nevăzătoare a ajuns curînd să rîdă cu gura pînă la urechi.
Băiatul de treabă îi dăruise o... lamă de ras.

Aşa şi cu stagiul meu la UER.
Bietul Fotopolos s-a prăpădit la vreo şase săptămîni după îmbarcarea noastră în autocarul staţionat la Povernei. Şi a venit în locul lui un băiat bun. Cam tot cu lama. Este drept că nu m-am tăiat fără s-am idee ce se petrece, dar fui zburat - cred - primul.
Lecţie de viaţă.
Mai pe larg, la: (site) ___

Asta e... ori preferaţi un condeier amator ca subsemnatul stînd cocoşat sub un ulcer?
Altminteri, băiatul are răbdare, căci altceva nu oferă natura celor neputincioşi să replice la o nedreptate... Şi nu se ştie niciodată de unde apare momentul în care, pios, scrii în registrul de condoleanţe: "Dumnezeu să te ierte... Eu nu am reuşit!".
Bineînţeles însă că pot s-o mierlesc io primul... - n-am nici o garanţie că nu-mi  papă mie dragul de Zisopol coliva.
Că veni vorba, tipul e din categoria Severin şi Baconschi, despre care îmi dădeam cu părerea ieri...


Ah... ce ocol nesuferit şi interminabil!!


Şi iată-ne , în fine, la Piaţa Universităţii, în însoritele zile de la cumpăna aprilie-mai, A..D. 1990.

 


(vedere dinspre Teatru)

Iniţial (precizare: după prima evacuare a locului, în dimineaţa de 24 aprilie), s-a improvizat o tribună, pe latura Teatrului naţional.
Nu mai ştiu exact cine a tratat ocupanţii Pieţei drept "golani", e de verificat - din lista suspecţilor sănătos fiind să nu lipsească Mircea Dinescu. Oricum e de făcut ordine, să nu circule ca proastele vorbe, cum sînt acelea despre bietul Caramitru în 22 decembrie, cînd actorul realmente nu a spus "Mircea, fă-te că lucrezi..."
Ca urmare a tratării drept golani, a izbucnit inteligenta asumare a vorbei. Să te ţii bannere, etichete în piept ori entuziaste mesaje din străinătate (mi-a fugit aici mintea la Hasek, cu al lui Safranek...), între cei care s-a declarat golan fiind şi Eugen Ionescu, de la stabilimentul numit Academia Franceză...

 Nu mai ştiu exact cînd a apărut şi un oarecare, Paţurcă la nume, care a compus şi interpretat întîii în Piaţă, apoi la Balconul Facultăţii de geografie inclusiv melodia "Vivat Golania"
Foarte curînd, probabil nu neapărat pentru a face concurenţă tribunei de vizavi, ci pentru că avea poziţie oratorică mai bună, ne-am trezit că se deschide uşa balconului de la etajul 1 al clădirii Univesităţii, din colţul spre Arhitectură.
Şi-au început să vorbească de acolo. În timp (nu lung!) s-a remarcat un student, Marian Munteanu pe nume. Şi azi mi se face pielea găină cînd îl aud, pe discul lui Paţurcă din 1990, declamînd: "Mai bine golan..."


Uite şi borna "Kilometrul Zero", care iniţial era mobilă, iar din a doua parte a anului 1990 a primit un soclu, pe locul unde e acum.
Piaţa în sine a primit iute numele "Zonă liberă de neocomunism".

M-am simţit foarte bine acolo - o frază tare simplă şi neinflamată, recunosc.
M-am simţit miiiiinunaaaaat! Na, e mai bine?



Şi de aici poate porni discuţia despre dedesubturile Pieţei...
Nu e vorba de băieţii ce-aud c-au fost infiltraţi (am părerea că pînă să mă plîng de altul, să văd unde am greşit io ori unde pot să-mi îmbunătăţesc prestaţia...)
S-a vorbit despre droguri, prostituţie, ambele la corturi - dar pretenţiile mi se pare total neserioase. Ce îmi fu vădit fu fauna de pe la colţuri, comerciaţi îndeobşte ţigani ori inşi fără căpătîi. Nu ştiu cît erau ăştia montaţi, trimişi aici de către stăpînire, pesemne în mică măsură... Pur şi simplu, după cum vom spune de viitorii miliardari, noi făceam politică, ei bani. Aveau în sînge că unde-ilume e şi posibilă vînzare. Şi banu' pentru ei!
Stai, că ăsta de mai jos pare a fi cu Alba-neagra, acel joc faimos de păcălit şi jumulit fraierii...


Privire de vizavil, de la palatul Şuţu / Muzeul de istorie al Bucureştiului.

"Golan sans frontieres" scrie pe acolo - altă chestie deşteaptă.

Chestia asta cu Răzvan Theodorescu, mai mare al Televiziunii Române, e destul de lungă. A prezentat părtinitor piaţa, chit că de la un moment dat, sub presiune, s-a străduit să mimeze imparţialitatea.
Cert este că am rămas cu oarece atenţie pe subiect, mai exact cum naiba de foşti cîrtitori ai lui Ceauşescu, între care unii de marcă, indiscutabili curajoşi - precum Mihai Botez -, au trecut brusc în slujba lui Ion Iliescu.
În atenţie emrită poate să rămînă un băiat ce părea de bun simţ, criticul Valeriu Cristea, care în 1992 apare brusc în campania electorală şi-l tămîiază realmente jenant pe acelaşi I.I.


Om cu mesaj pe piept - că doar nu credeţi că cei din 2012 au inventat procedeul...

Cort al greviştilor foamei. La bani mărunţi, aveau cereri la fel de exagerate ca ale celor din 2012, din acelaşi loc...
Un coleg de la Sticlăria unde munceam atunci. Tipi ca el nu rezonau grozav cu spiritul Pieţei, dar deja erau nişte intermediari utili, căci deja nici categoriei lui nu i se mai puteau turna cu ulurinţă laureche, la minte pastilele taberei adverse (nu uitaţi aici că, peste o lună, în 14-15 iunie, condeieri vor vedea steagul legionar verde pe stradă... Adică nu se jucau fraţii cu minciunile...).
Cum am zis, deşi pare incredibil, sentimentul meu este acea tabără manifestează azi în Piaţă - un renghi al Vieţii, căci Ea se pricepe din plin şa aşa ceva...

Încep discursurile dinspre seară, de la Balcon. Vezi filmul lui Stere Gulea.

Pomeneam de curînd că religioşii şi patrioţii de azi nu se şi menifestă ca atare, în Piaţa anului 2012... Acum 22 de ani, deseori se îngenunchea şi rostea "Tatăl nostru". Eu sînt religios deloc, mai ales azi, dar momentele erau uluitoare.


Vedere dinspre Batiştei.


Alţi comesranţi, la ieşirea de metrou dinspre Intercontinental.


Aici am sentimentul că se vindea bere.

Puştii ăştia vindeau ţigări BT (Bulgar Tabac).
Cele patru asociaţii din Piaţă (Liga Studenţilor, GID, "21 Decembrie", Alianţa Poporului) stabiliseră ca fiecare să trimită un fel de patrule alcătuite din membri, care să descurajeze pe cît se poate situaţiile excesive.

(va urma)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu