marți, 17 ianuarie 2012

[LUME] Adunate, 16 ianuarie 2012

I

Un cotidian zice-se în căutarea adevărului vorbeşte despre IAD, sindromul dependenţei de internet.
Bineînţeles, face şi acea gazetă ce poate. Mai exact, tinde să mulţumească cititoru-i. Care, condus fiind iremediabil de un Cod, nu are nevoie de ce să i se explice motivaţia unui gest uman, ci să i se confirme că acel gest este interzis complet ori de blamat măcar.
Aşa ştie el, că lucruri precum acelea hulite în articol. Nu-l interesează de ces e produc ori că poate pica oricînd el însuşi în acea capcană, în care inimii, nevoii interioare în general nu i se poate opune nimic.
De fapt, şi pică des în astfel de abatere. Dar o ascunde, prin eternul joc al disimulării.

Cutărica, se spune în articol, de felu-i din Marea Britanie, a jucat "World of Warcraft" pînă ce fetiţa ei de 3 ani a murit de foame. Nu ştiu de ce nu aş lua în serios informaţia, mai ales că în poza alăturată copila e lună plină, grasă de nu încape, chit că imaginea însoţitoare pare luată pe la 1,5-2 ani. Aduce cu fiica lui Adrian Păunescu. În ce priveşte al treilea an de viaţă al respectivei, am îndoieli că i-ar fi rezistat cineva ţipetelor de foame, plus că, în condiţii extreme, ar fi ajuns cu uşurinţă la un frigider pe care bănui a fu fi fost deloc gol.
Mai degrabă şi-ar fi iritat mama cît să dea cu vreun obiect contondent după progenitură - mai degrabă aşa îmi închipui acolo un eveniment nefericit cu orice preţ
Altul, romîn de 17 ani, şi-a ucis mama adoptivă că nu i-ar mai fi plătit cablul. Nici pomeneală de vreo trimitere mai de amănunt la universul din acea casă.

Larga categorie de cetăţeni nu stă să-şi bată capul cu dedesubturile. Oare n-o duce mintea? Oare e mai comod, mai util sieşi astfel?
În lipsa unor explicaţii normale, putem totodată bate cîmpii mai cu spor? Putem emite teorii mai mult sau mai puţin fantasmagorice?


II

La mare modă în ultimele două zile vorba de Societate Civilă.
Acel Yeti naţional. De care vorbeşte toată lumea, dar nu l-a văzut nimeni.

Aşa ceva există în primii ani '90.
De un efect altminteri totuşi limitat, s-a reproşat asociaţiilor de atunci, de sub umbrela SC, că-s partizane politic. Mai exact sprijineau Opoziţia. Totodată, puterea momentului a ţinut să ponteze şi ea în acel cîmp al muncii, înfiinţînd în oglindă asociaţii proprii.
De ale Opoziţiei, de vreo Alianţă Civică, îţi mai aduci aminte. De ale oamenilor lui Iliescu, nu prea... cel mult faci haz de vreo Proclamaţie de la Podul Înalt, replică a celei de la Timişoara.

Asta ca scurt şi subiectiv istoric.
Da, e greu de acceptat, dar solul nostru nu prii unor asemenea seminţe. E foarte posibil să nu le avem cu aşa ceva, cu societatea civilă. Nu-i deloc uşor să accepţi neputinţa cu pricina, iar şi mai în gît este de admis că la un 2010 sîntem şi mai puţin fertili pentru asemenea seminţe.
De fapt cine înghite lesne sau măcar un pic constatarea că a involuat? Cel puţin pe un culoar al stadionului propriu...



III

Şi ajungem iar la manifestaţia din aste zile din Piaţa Universităţii.
(Cred că ne-am vaccinat cînd cu sufragiu pro Iliescu, contra CV Tudor, în 2000. Eu unul, votam şi rîdeam, cum e cu... mandrele concretului.)

Pe de o parte, subsemnatul luptă într-una cu eventualele idei că pă vremea mea fu mai bine, dar şi cu drăcuşorii care una două ne îmbată cu ideea că sîntem mai cu moţ decît alţi semeni.
Însă parcă e un pas înapoi (dacă-s mai mulţi, las pe alţii să spună).



 Sculele televiziunilor, indiscutabil în pas cu vremea.




Apropode Votez şi rîd! de care aminteam, barim Iliescu nu-şi avu momentul astral În Piaţă. Parcă Realitatea TV făcea ieri o paralelă între momentele în care cel puţin locul răsuna favorabil de numele lui Băsescu, la care Chiorul de azi răspundea pe măsură.
Om învăţa ceva din toate? Poate da, poate nu - cert este că prag de sus se va găsi oricînd...


Omul cu afişul îmi pare de bună credinţă. Cel din stînga îmi readuce în memorie tipul - în vizită de prin provincie - care se nimerea să arunce un ochi din exterior, către Golaniadă.
În context, am sesizat la mulţi din manifestanţii astor zile (apropo, media de vîrstă mult ridicată faţă de acum două decenii - e de mult, dar ce să-i fac eu dacă e inevitabil reper??), rîsul, zîmbetul de român care ia orice la mişto. Inclusiv propriile gesturi.
Atitudinea, deşi aparent enaşteptat, se împletea lesne cu iritarea, chit că nu aceştia se aruncă la confruntări cu jandarmii. Indiscutabil însă, i-ar place să arunce şi el cu un cataroi, dacă nu l-ar vedea nimeni, dacă nu ar exista sancţiuni. E om. CA NOI TOŢI.



O altă diferenţă faţă de Golaniadă: nu se prea vorbeşte de Dumnezeu. Cu atît mai puţin îngenunchieri ori/sau Tatăl nostru dirijat de vocea de neuitat a părintelui Galeriu (au! mi se face pielea găină şi acum...).


Asta e tema de gîndire de care am amintit. De unde ideea (mă refer la interiorul nostru, nu caut instituţii sociale ascunse...), cum se simte acel om, ce vrea...



Scrie acolo "Fără violenţă" şi "Protestatar paşnic".
Aş minţi, apropo de regulile laxe ale ideii de om paşnic în Piaţă, dac-aş uita îndemnurile amicale din noiembrie-decembrie 1990, "Iliescu, Anul nou / Îl vei face în cavou" (sicrie nu se aducea, am impresia că e invenţie sindicală, acum cîţiva ani). De fapt, încă din 1990 se scanda amabil sub ferestrele palatului Victoria: "Ieşiţi voi / Să nu vă scoatem noi!"
Cum, nu dă bine, nu ie patriotic, nu susţine cauza noastră măreaţă să scoatem aşa ceva la lumină?
Apropo... Că tot citeam pe undeva despre natalitatea sporită a celor religioşi faţă de seculari (am zis bine?): observ că rare-s siteurile echilibrate... La un search, deschisă-i calea spre ochi a sumedenie de neechilibrate, inclusiv din partea oponenţilor din Piaţă de altădată...
Iar în context, meditez ce-or face acum cei mai cu scaun la cap din Piaţă, din GID-ul meu de atunci. Cred că făcură lucruri frumoase poate, în viaţă, dar de ce simt cu mare durere (sentiment care însoţeşte inclusiv neacceptarea vieţii aşa cum este ea) că au terminat benzina...
Probabil echilibraţii sînt cei care nu au un interior suficient de vulcanic... Inclusiv je. Cum de nu am terminat şi eu combustibilul? Răspund cu candoarea lui Dem Rădulescu, într-o emisiune de umor radiofonică: "Asta nu mai ştiu..."



Ca oameni, se pare că Dumnezeu nu bătu cu băţul.
Un anumit tip de doamne coapte şi inflamate parcă exista şi-n 90. Alea excelau însă, totuşi, prin ceva morgă, poate şi prin etalarea opiniilor politice. Acum, am sentimentul că ieşi în stradă tipul susţinătoarelor de altă dată lui Iliescu. Chitite, însă de data asta preluînd sloganele altora. De pildă acelea (şi) cu Udrea, inspirate ori zilnic susurate de o anume televiziune.
Că veni vorba, nici slogane noi nu prea sînt, avem tot "Noi de-aicea nu plecăm...!" ori "Ultima soluţie...!"

Lume iritată. Nici gînd de sărbătoarea după amiezelor de altădată, sub acelaşi balcon, pe aceeaşi peluză. Genul de inflamaţi vîrstnici, de la adunările generale pe bloc, o dată pe an. Cu lecţiile bine făcute.
Plus pedala, ieri cel puţin, pe "Noi sîntem români". Mda, încă un caz de lămurit mobilul... Se simt mai bine aşa? Anticipează un efect mai cumva, la anumite pături? Probabil.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu