vineri, 10 februarie 2012

[ISTORIE] 28 ianuarie 1990



Făcusem posturile trecute o scurtă prezentare a momentelor de foc decurgînd din vulcanul românesc al anului 1990. Întîiul mare moment dramatic, din confruntarea celor două tabere ivite după Revoluţie, a fost cel culminînd la 28-29 ianuarie 1990.
Frontul Salvării naţionale, iniţial "organ de partid şi de stat" (vorba lui Nicolae Militaru) ca întindere, a găsit de cuviinţă, după ce a asigurat supunerea formaţiunii faţă de Ion Iliescu, să anunţe -contrar altminteri unor afirmaţii anterioare - să devină candidat la alegeri.
Mai pe româneşte, să conserve sub bagheta neocomuniştilor puterea, chit că aceasta din urmă fusese obţinută iniţial şi prin concursul unor forţe de alte orientări, mai exact occidentale.
Avantajul FSN /Iliescu de a se afla la cîrma ţării era hotărîtor de două ori, pentru viitoarea victorie electorală. O dată,  pentru că imaginea noului lider fusese profesionist plimbată. favorabil, pe sub ochii unui popor încîntat că are un necesar lider mai cu scaun la cap decît Ceauşescu. Doi, pentru că frîiele puterii erau extrem de importante pentru deţinător, într-o ţară unde, în interbelic, doar un singur scrutin nu dusese peste 50% celui de la guvern. Adusese doar 38% parcă, în altminteri ultimele alegeri libere dinainte de 1990...

Ca urmare, adversarii Frontului au protestat, inclusiv prin demonstraţii, începînd cu 24 ianuarie 1990, dacă îmi aduc aminte bine.
Au urmat şi altele, după care cele două partide zis istorice (neaşteptat, acestea preiau o expresie iniţial defavorabilă, lansată de comunişti în 1944-47, cu sensul de expirat) au programat pentru duminică 28 ianuarie o manifestaţie, cu plecare din Piaţa Rosetii, de la sediul PNŢcd, pe parcurs urmînd să şi se alăture şi liberalii avîndu-şi sediul pe Bd. Bălcescu,  aproximativ vizavi de sala Dalles.

 La vremea cînd am făcut aceste poze, habar n-aveam de dedesubturile unei asemenea mişcări, am avut nevoie de cei 20 de ani brucanieni pentru a mă deştepta. Cît de cît.
Aici observ mobilizare de forţe ţărăniste din tetritoriu, Prahova de pildă.


 Piaţa Rosetti. Unde în urmă cu vreo cinci săptămîni, pe 22 decembrie dimineaţa, un tip care făcea poze ştiu că a fost scărmănat niţel de protestatari - teama de a fi identificaţi evntual de Securitate...


 Lume multă. Dar aceasta, în ciuda sentimentului de participant în acea mare, nu era de ajuns. Şi mai mulţi bucureşteni, români nu erau la acea manifestaţie...

 Dacă văd eu bine, o coloană venea de pe strada Caimatei, pe lîngă hotel Banat, ieşind şi ea în Piaţa Rosetti.

 Nu am fost între organizatori - cum zisei cîndva, nu am avut din spart simpatie pentru gerontocraţia celor două partide supravieţuitoare, dar era de pus un umăr... Nu ştiu cum m-am ales cu ecusonul ăla, pesemne venea careva şi dacă te ghicea chitit, îţi înmîna unul şi-un ac de prins de haină...

 Spre Inter.


  La Kilometrul Zero.

 Sentimentul într-o asemenea aglomerare de comilitoni, mai ales după decenii de comunism, e greu de descris...
Pe această linie, a ce simţeai atunci, aş împărţi totuşi momentele în cele combative, cum ar fi acesta, şi cele poetice, a la serile Golaniadei, plus 1 decembrie 1990 şi venirea Regelui.
Marşul cămăşilor albe din iulie 1990, pentru eliberarea lui Marian Munteanu, a fost foarte frumos, dar fără adîncime sufletească...
Combative (cf. clasificării personale de mai sus) au fost şi zilele alături de mineri din septembrie 1991.

Faimoasa construcţie-reclamă a Ciclopului de la Inter, ce care se cocoţaseră unii dintre curajoşii dramaticei zile + noapte din 21 decembrie 1989.

 Block-hausul unde se afla sediul central al PNL. 


La cinema "Scala" rula French Connection. Ca un făcut, Radu Câmpeanu, liderul liberalilor, trăise ultimii ani în Franţa...

 Conducătorii ţărănişti. Pe atunci nu-i ştiam, apoi am ajuns - datporită expunerii mediatice din următorii ani - să identific lesne un Ion Raţiu (cu faimosul şi deranjanul lui papion), Cornel Coposu ori Ion Diaconescu.

Aici depăşisem amplasamentul cinematografului "Patria", fost ARO.

 În preajma Pieţei Romane.

 Automat gîndul m-a dus iar aici la comparaţie cu mişcarea Cozii cometei, din Piaţa Universităţi 2012. Chir de remarca-i făcută de un ateu, n-am văzut aşa îngenunchieri la bravii luptători ai Antenei 3.
Că veni vorba, la 28 ianuarie 1990 nu s-a transmis la Televiziunea controlată de Iliescu. S-a motivat că e ceaţă... Formula a făcut istorie şi denotă rea voinţă precar disimulată. Pereşedinte al TVRL era Aurel Dragoş Munteanu. Avea să fie schimbat în februarie cu un individ - îmi permit să afirm - sinistru: Răzvan Teodorescu.
N-am înţeles pînă acum această categorie mobilurile generaţiei de tipi poate destupaţi, anterior chiar un pic disidenţi şi/sau nemîncători de rahat care s-a raliat lui Iliescu. E de cercetat.


 Pe soclul de la Romană, care tot aştepta o statuie. Ulterior s-a renunţat la vreun monument aici. Cert este că atunci erau improvizate troiţe iar manifestaţiile se opreau obligatoriu la îngenuncheri, Tatăl nostru, eventual scandări mai cu foc,

 Şefii ţărănişti, la oprirea din Romană.

 Iată-i mai de aproape. Cred căîn stînga e Gabrie Ţepelea, în vreme ce faunul cupăr alb din centru este parcă Ion Bărbuş. Am încercat să le înţeleg suferinţele,  dar nu le-am putut trece cu vedere şmecheriile cît de poate de profane făcute în spatele vorbelor mari (părerea mea este că PNŢ a plătit în 2000 pentru vorbele mari la pătrat. Altminteri poporul nu se formalizază excesiv de vorbele mari simple, ştie cu ce poate ca sine are de-a face. Pe ţărănişti i-a ghicit doar iniţial, pe alt palier, ulterior i-a luat în serios, pentru a se irita iar decisiv la urnele din cumpăra  veacurilor.

Pe Bd. Ana Ipătescu, ulterior Lascăr Catargiu.

O ziaristă pare-se englezoaică, fotografiind.


În dreptul străzilor Sevastopol şi Grigore Alexandrescu.


Intrare în Piaţa Victoriei...


... Aici, supriză. Un grup numeros de simpatizanţi ai FSN, pe latura Pieţei dinspre clădirea Guvernului.
Nu aveam televizor pe atunci, îl luase prima nevastă la divorţul din 1988, aşa că aveam vagă idee despre inflamările ce marcaseră seara precedentă, de tipul apelurilor lui Dan Iosif pentru o contramanifestaţie pornind din Bd. Banu Manta.

Dramatică a fost şi confruntarea - în cursul zilei doar vizuală - dintre cele două tabere în care istoria spintecase cu puţine zile în urmă poporul român. Şi aici am obsesia subiectului gras pentru istoriografie şi literatură.
Este confruntarea (fără a generaliza!) între muncitori şi intelectuali, între cei cam deformaţi la cap şi cei care scăpaseră cu mai puţine modificări. Aici, în imagine, este tabăra fesenistă. Sînt înaintaşii celor din Piaţa Universităţii 2012. În 1990 nu aveau pancarte, nu aveau cîntece, cu atît mai puţin niteligenţa îngenuncherilor ori a pledoariilor...

Iată o asemenea pledoarie, iniţial furioasă. M-au pus pe gînduri întotdeauna fizonomiile celor trei fesenişti din dreapta pozei.

Poate şi de la această imagine am căpătat sensibilitate la tipii cu aşa privire, pe care îi bănui ceva mai detaşaţi de eveniment şi mai atenţi la altele... E o părere.


Repet, situaţia fu dramatică, întru cei doi Fraţi care ajunseserăsă se înfrunte. Nu îmi vine acum aminte în istoria noastră un fapt similar. Cam asupra fiecărei fizionomii feseniste cred că merită zăbovit - aşa cere barim sensibilitatea mea de condeier ratat - dacă vrei să înţelegi măcar în parte fenomenul de atunci.
Aici tabăra Opoziţiei a îngenuncheat.

Tipul femeii de la APACA, alături de zîmbetele batjocoritoare ale plebeului care ştie că are stăpînirea alături de el.
Între tabere, un domn (riveran în trecere?) pare-se neutru, cu capul plecat. Parcă şi acesta vorbeşte,ceva în genul ancestralei "Schimbarea domnilor..."

Nu ştiu ce tabără era aici, dar bănui că se poate afla uşor.

Fotograful umblă...

Dau pe aici de două cunoştinţe de la munte. Cel cu ochelari, ştiind limba, dă un interviu unui reporter rus, pardon, sovietic.
Autorului acestui reportaj peste decenii.

Lume  cocoţată în blocul neterminat cuprins de Calea Victoriei şi Bd Ana Ipătescu.
După o vreme, feseniştii s-au retras, opozanţii pornind cu încetul un adevărat asalt asupra Palatului "Ieşiţi voi / Să nu vă scoatem noi!".
Cum ziceam, nu s-a transmis la postul TV. Au fost ceva ieşiri în balconul Palatului, însă la vremea aceea nu eram avizat asupra lucrurilor, că au fost de pildă inclusiv Dinu Patriciu şi Călin Tăriceanu.


Nu mai ţin minte dacă după-amiază am dat o fugă pînă acasă ori am stat în Piaţa Victoriei. S-a întunecat pe la cinci, as usual. Lumea opoziţionistă manifesta sub balconul acela lung al Palatului. Mai umblînd de colo colo (aş minţi să nu spun că mi-ar fi plăcut să cadă FSN), am descoperit pe latura Palatului dinspre Ilie Pintilie / Iancu de Hunedoara un grup de fesenişti, deranjaţi de ce se petrecea, dar paşnici...
În schimb, dinspre strada Paris a purces ceva mai încolo nişte mişcări de coşmar. Fără îndoială animale ale nopţii, deşi n-am dubii că orice forţă politică poate pica în aşa stil, dacă îi sînt ameinţate scaunele (ori libertatea, căci era cazul în ianuarie 90, dacă aburca PNŢcd la guvernare!). Au apărut din întuneric, pe fondul unei oarecari scăderi a numărului opoziţioniştilor,  dar mai ales a nepticeperii acestora din urmă în faţa unor aşa manevre.

Ce manevre?
La momentul cu pricina am perceput o gaşcă de mardeiaşi, şi folosesc ultimul cuvînt deoarece mulţi protestatari fugeau din direcţia lor acuzînd lovituri ori ameninţări de cuîit, dacă îmi mai aduc eu aminte. Totodată, respectivii foloseau o frigorifică (un camion adică!) pentru a îndepărta rîndurile adversarilor aflate sub balcon.
După ceva ani de pricepere (rezultat al lui a pricepe) al modului cum merg lucrurile, mai ales la noi, am putut bănui că era o operaţie a unor instituţii cu state vechi în aşa sporturi. Cred că şi aici e un subiect teribil pentru un roman, bineînţeles unul bun. Cum va fi fost manevra organelor, cum au convocat şi discutat cu borfaşii, asta dacă nu erau direct printre ei bătăuşii din categoria celor pe care îi miroşi la ciocniri în Jardamerie, ca să nu mai spun de cei care ciomăgiseră, schilodiseră pe cei arestaţi în 21 decembrie 1989.
Nu mă lamentez, doar spun lucrurilor pe lume.

Încet-încet, s-a schmbat raportul de forţe. Cine era acum sub balcon îi dădea tare cu "Frontu', Frontu'!" şi alte asemenea. Parcă Roman a ieşit teribil de încîntat la microfon. M-am tras spre casă.
A doua zi au venit în sprijinul oficialităţilor şi minerii. Pe noul fond, televiziunea cînt greţos înstrună guvernanţilor, că ce poate îi fuseseră cu o zi în urmă adversarii.

Nedus nici eu la biserică, a doua zi am trecut pe la poarta sediului PNŢcd, în care se bulucea o mulţime furioasă sau măcar indignată. Totuşi lucrurile fură departe de 14-15 iunie. Feseniştii nu au intrat în curte, paznicul era la post, chit că un oarecare, căruia i-am spus că îi asigur partidul de întreaga mea simpatie. Feseniştii din apropiere s-au uitat un pic ciudat, parcă mi-au cerut şi oleacă de socoteală, dar nu mi-au clintit un fir de păr. Nu că aş fi neapărat erou, dar probabil instinctul îmi spusese pînă unde să merg.
În iunie, după ce un miner de pe iarba spaţiului dintre Kiselleff şi Aviatorilor s-a ridicat brusc spre mine, cerîndu-mi, cerîndu-mi actele, ca un bărbos ce mă aflam (fie şi cu mutră aeriană), am realizat imediat că de data aiasta nu mai e de joacă... Putea veni oricînd vreun fesenist să spună că mă ştie el din Piaţă (a Universităţii), cum auzisem deja că se întîmplă pe străzile ciudatului Bucureşti din acele zile.


Falia naţiunii a ajuns şi la blocul unde locuiesc. Şi la serviciu, unde cîrtitori de altădată îşi opriseră evoluţia liberă de după 22 decembrie în tabăra Iliescu. "Ce aveţi, domne, cu el, nu vedeţi că e de treabpă şi ne-a dat atîtea?" era în mare clişeul.
Ce-i drept, pe zi ce trecea numărul susţinătorilor FSN, din Capitală barim, a scăzut constant. În iunie, a fost nevoie de armată şi de mineri pentru a scăpa de adversari. Ulterior pînă şi cei din Valea Jiului au devenit împotriva stăpînirii - este drept că pe fond economic... Bucureştenii au trecut în cealaltă barcă din simplă lămurire mentală, iar de prin octombrie 1990 datorită scumpirilor. Este şi motivul pentru care primele alegeri libere din oraş au adus primari general şi de sector complet din tabăra Opoziţiei. Acesta din urmă nu a gestionat însă prea bine curentul în următoarele luni, astfel că Iliescu nu a putut fi debrcat la scrutinul general din toamnă, ba beneficia pentru patru ani de un guvern docil.


3 comentarii:

  1. Electroputere Vasile13 februarie 2012, 01:12

    Domnule Ordean ati uitat miscarea anti_FSN a lui Dumitru Mazilu din 13 ianuarie 1990, cind tovarasul Iliescu, de frica, a scos in afara legii PCR-ul, iar a doua zi si-a luat vorba si decretul inapoi. Asta explica cumva si organizarea superioara a mardeiasilor FSN din 28 ianuarie. Aceasta a fost prima miscare anti-Iliescu si anti-comunista de dupa revolutie. Si cred ca a fost cea mai interesanta, neasteptata si oarecum ciudata. Mi-as dori sa stiu ce a fost in spatele ei.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu am uitat, domnule Vasile. Am pomenit de ea, in alt post, am si datat-o 12 ianuarie, dar am catalogat-o în sinea mea drept ceva destul de bizar... Nici nu am participat la ea, eram la slujba (am vazut ceva la TV).
    Fara indoiala ar trebui sa ma informez ceva mai mult, mi-ati deschis realmente apetitul.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ne-au furat 20 (douăzeci) de ani din viață! Douăzeci de ani viață evaporați din cauza unor politruci. Într-o zi o să-i dau în judecată! Cât încă mai sunt în viață!

    RăspundețiȘtergere