miercuri, 1 februarie 2012

[OPINIE] Petre Ţuţea, adjectiv:...


Intro




Sînt într-o situaţie delicată. Un neica-nimeni precum mine vine să ia la analizat scrise, personalitatea unui om admirat de o largă categorie de compatrioţi.
Asta e.

Nu e vorba de operă, în totalitate.
Înţeleg că Ţuţea este autorul unor lucrări apreciate. Nu mă pot pronunţa şi acord tot creditul aprecierilor celor de pe siteul www.tutea.ro (v. extrase la PS 1).

Eu personal găsesc destul de dubioase însă cugetările atribuite/emise de Ţuţea. Afişate pe un site sau altul - de-a dreptul cu evlavie.


Legat de subiect (altminteri fără pretenţii de tratament in extenso), am considerat necesar să-l împart în două ogrăzi, una a Maestrului în sine, apoi a celor care îl venerează.




I


El.

Adaug listei de erezii încă una. Mă pronunţ din start.

Urmărind cele o sută şi ceva de cugetări...
- pe de o parte, din punct de vedere al gesturilor, am sentimentul că urmăresc producţiile unui panglicar. Acesta fiind îndeobşte artistul de circ care scoate din nas sau de unde consideră el potrivit o panglică, de o culoare bineînţeles ieşind în evidenţă, pentru a accentua procesul. În cazul lui Ţuţea, dcisiv cred că e nu scoaterea panglicii, cît mişcările ulterioare ale acesteia, doritoare să dea gata - cu metode discutabile - auditoriul.
- psihologic vorbind, fie şi doar după cît mă duce mintea, Ţuţea îmi pare un nevrozat la gros, care are nevoie - pentru a-şi ascunde probabil neplăcute voci interioare - să vorbească într-una, bineînţeles în faţa unui auditoriu. După cum, megalomania vorbelor sale ascunde inevitabil un complex solid de inferioritate. Ar fi adăugat şi gesturi a la sărutul gazetei Pravda în public, ce nu vor fi rămas fără îndoială singulare, şi care urmăreau de asemenea construcţia unei lumi personale cît mai sigure, indiferent de mijloace.

Mă uit la cele de mai sus şi realizez primul precaritatea cunoştinţelor mele psihologice, mai exact a putinţei de a transpune în termeni observaţiile-mi, bune sau rele.
Asta e, o să rîză lumea de mine, de Cin' se porni cu criticile pe Ţuţea!... - carele Ţuţea, el însuşi o spune...

"Am două nelinisti; să nu se afle în expunerea mea nici o inadvertentă terminologică si nici o impietate." (punctul 121)


Voi folosi şi eu, asemenea Marelui Român / Românului Absolut, enumerare cu cifre arabe.



1.
O observaţie pe care mai făcut-o.
Mă suprinde, mă impresionează neplăcut parada de credinţă cu o agresivitate şi un dispreţ fără măsură. Nu sînt un răsfoitor foarte atent al scrierilor sacre creştine, dar am totuşi idee că tema principală este umilinţa. Ţuţea de fapt o aminteşte.


2.
Că veni vorba, P.Ţ. nu este un campion al consecvenţei. Şi trădează în multe situaţii această trăsătură. Zice la un moment dat (punctul 122) că "nu-l interesează trecutul", dar îl abordează în nenumărate rînduri, fie că e vorba de acela al omenirii, fie cel personal.
Altă dată, mărturisese (p. 121): "...Sînt emotionat de fila goală. Prima mea grijă e să nu fiu pîndit de demonul originalitătii. Urmăresc să nu fiu original si să fiu cuviincios..."


3
Este interesant că Ţuţea nu se produce oriunde... Spune el că o babă credincioasă (eludîndu-i altminteri cine ştie ce omenesc trecut zvăpăiat - căci altminteri asemenea oameni se înghesuie la bătrîneţe în biserici...) e mai valoroasă decît un academician, însă el, moralistul, nu se poate produce oriunde, ci ba la Athenee Palace, ba prin saloane (v. de pildă p. 83). El vorbeşte totodată în faţa a sute de deţinuţi plus un colonel al statului comunist, iar aceasta timp de trei ore (p. 103 şi 111) - însă eu eprsonal am dubii că nu ne aflăm în faţa unei invenţii...

Poate că merită reproduse afirmaţiile în cauză:

"
103.
Asa am spus eu în temnită: Domnule colonel - eram sase sute de insi într-o curte închisă - nu ve-ti fi voi, comunistii, niciodată revolutionari pînă nu veti imita pe cel mai generos zeu pe care l-a dat istoria lumii, pe Hristos. În parabola cu oaia rătăcită, un păstor părăseste o turmă întreagă în căutarea unei oi. Să stiti, asta se cheamă ''unanimism moral crestin''. Fiindcă în universul lui Hristos o celulă care mai palpită într-un muribund e mai valoroasă decît toate galaxiile posibile."

111. 
Trei ore am vorbit atunci în curtea închisorii, de Platon si despre Hristos. Zice colonelul: Vă rog să scrieti ce-ati vorbit, ca nu cumva ministrul de interne Drăghici să spună că sînt solidar cu dumneavoastră. - Domnule colonel, cum să fim noi solidari? Eu tocmai d-aia am venit aici, că nu sîntem solidari unii cu altii...

Personal, relatările de mai sus îmi amintesc de un june, probabil de 12-13 ani, care se desparte de grupul şcolii lui la Sinaia şi este acceptat în cabina locomotivei. Ee, acolo nu el de extaziat la vederea mînuitorilor sutelor de cai putere, ci invers, aceia nu mai pot de admiraţie pentru copilul căscînd ochii mari în jur . Mie unuia îmi este clar aici lipsa unui ochi patern în copilărie, care să se entuziasmeze de gesturile fie şi un pic arogante ale plodului...




Ţuţea este de asemenea la per tu cu personaje dintre cele mai înalte. "Uite, părinte, eu, zic, am adoptat conceptia regelui Frantei în materie de risipire a ideilor mele..."
Nu doar că-i adoptă ideile, dar trage întreaga poveste (atenţie, nu spune care monarh al Franţei!) în registrul propriu, transformă totul în jucărie: "... Conceptia lui [a regelui, n. M.O.] despre cartof. Cînd au venit cartofii din America, tăranii nu-i cultivau. ''Să mîncăm noi buruiana asta din pămînt...'' Ce a zis regele Frantei? ''Mă, seamănă, mă, cartofi pe mosia mea si, cînd or vedea tăranii că îi păzesc, or să-si dea seama că-s lucru bun. Lăsati-i să fure, că asa se răspîndesc cartofii în tară.''
În opinia mea avem de-a face cu o butadă, dacă nu cu o invenţie personală.

117.
"Am avut si discipoli... Nu se putea să nu am discipoli, fiindcă sînt un om vorbăret. Toată suferinta mea se datoreste poftei mele de a vorbi fără restrictii..."
Aparenţele..
Pofta cu pricina, dincolo de indubitabila inteligenţă a emitentului, se datorează - dincolo de motivele enumerate anterior de mine - neputinţei de a fi disciplinat, ceea ce trimite la o indiscutabilă - zic eu  imaturitate interioară.
În acelaşi timp, ca putinţă de a genera idei, omul nu se poate stăpîni, nu poate ţine la dospit. Sau măcar să acorde atenţie dacă nu emite vreo bizarerie, ca să nu spun aiureală.
Ceea ce se şi întîmplă altminteri.




Tehnica panglicii, amintită în startul postului, este vizibilă în multe înţelepciuni marca Ţuţea.
Scopul său fiind acela de-a gata un auditoriu neatent ori în căutare de idoli.

Idolul fiind personajul aparent sigur pe sine, căruia omul simplu, tributar inconştientului, i se prosternează, bănuind că a găsit un adăpost în preajma căruia poate vieţui fără angoase.
Găsiţi dvs. altă explicaţie!

"118. A fost întrebat un tăran, în închisoare: ce întelegi din tot ce spune Petre Tutea! Zice: nu înteleg nimic, dar e o grozăvie!"
Acest mecanism, al lui a te simţi bine în preajma unui pretins reazem, cred că e de identificat şi aici...



4.
Există din plin la Ţuţea arsenalul vorbelor mari dar goale, spuse însă cu suficienţa de rigoare.

"83. Am dorit dintotdeauna să fac o teză de doctorat cu tema Aflarea în treabă ca metodă de lucru la români."

Prestidigitaţie. Îţi plimbă ideea - altminteri notabilă, fie şi de reperat inclusiv prin bodegi - pe la nas, dar nu spune dacă a şi pornit acel studiu. Cu atît mai puţin dacă l-a şi terminat!

"127. Definitia mea este: Petre Tutea, românul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire si suferintă. Si convingerea mea este că suferinta rămîne totusi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu."
E genul de afirmaţie greu de prins altminteri. Simţi că nu vei putea aduce spre raţiunea unei controverse nici pe emitent, nici pe cei/cei care cad pe spate la aşa pretenţii.
Un tip cît de cît destupat depistează însă din start  elementele plimăbrii, ale dusului cu preşul... Spre ceea ce doreşte conferenţiarul, bineînţeles. Să devii un gură admirativ căscată la persoana sa, dacă nu cumva urmează şi îndemnul sfîntului de a-l aştepta pe Armand Călinescu la intersecţia Eroilor- Bd. Davila (denumirile de azi).
Totodată, aici o întrebare mică de tot (vorba unui autor de romane poliţiste) îşi are locul: cu ce i-a prins bine poporului român că un muscelean oarecare, tare sigur pe el, i-a apărat eroic interesele? Este el mai la necoada Europei astăzi?

Bineînţeles că e greu de convins vreunul din admiratorii lui Ţuţea cu atari subtilităţi... Există zeci, poate sute de mii de oameni care se simt bine în faţa unor asemene vorbe şi în faţa unui asemenea personaj.
Este drept că acei partizani au ei înşişi în adînc nesiguranţă în opţiunea lor, ori poate aderenţa lor la fuhreri precum Ţuţea nu le linişteşte temerea profundă. Spun asta pentru că aceia, contrazişi, cad nu doar în iraţionalitatea neputinţei de dialog, dar devin agresivi în sine.

În acelaşi timp, un Ţuţea nu era interesat / era pornit pe valenţele care guvernează în prezent lumea civilizată. Dincolo de opţiunile religioase pe baza cărora nu văd ce s-ar putea clădi, Românul absolut este împotriva umanismului...

"131. Umanismul este una din formele grave ale rătăcirii omului modern, care pleacă din antropocentrismul Renasterii..."

Carele Renaştere...:
"132. Omul - javra asta bipedă, pe care eu îl consider ''animal prost'', homo stultus - atunci cînd se screme să facă singur ordine, adică cînd practică umanismul, îl înlocuieste pe Dumnezeu cu el. Nicăieri Dumnezeu n-a avut de furcă cu dracul mai mult decît în sacrul spatiu al Italiei. Acolo, adică, unde s-a născut umanismul în Renastere."


Ca urmare, tratez cu prudenţă vorbe precum:
"Shakespeare, pe lîngă Biblie, - eu demonstrez asta si la Sorbona - e scriitor din Găesti."
Mi-e teamă că acolo nu vor lua în serios asemenea afirmaţii şi pe autorul lor. Pur şi simplu că domniile lor nu caută adevărul pe un singur drum, ci inclusiv pe rute laice...





5.
Altminteri Ţuţea poseda din plin acea abilitate a politicianului de a vinde vorbe goale...

"87. Am făcut o mărturisire într-o curte cu sase sute de insi, în închisoarea de la Aiud. Fratilor, am zis, dacă murim toti aici, în haine vărgate si în lanturi, nu noi facem cinste poporului român că murim pentru el, ci el ne face onoarea să murim pentru el!"
Că în altă parte respectivul precizează a fi făcut inchisoare pentru un popor de idioţi, asta deja nu mai contează...

“...După alegerile din 20 mai 1990, care i-au readus pe comunişti la conducerea ţării: Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci treisprezece ani de temniţă pentru un popor de idioţi! De asta numai eu am fost în stare...”.
Nici o aplecare aici pentru vreo slăbiciune a pînă atunci iubitului popor (de fapt, oriunde iubirea alternează foarte iute cu ura...), din punct de vedere al inimii, ori vreo cercetare pentru a descoperi cum de viaţa a mers altfel decît prevedeam noi, din unghiul înţelepciunii, al inteligenţei...





II


Voiam la punctul doi să tratez, să cercetez care vor fi motivele pentru care oamenii pot fi atraşi de prestaţii precum cele ale lui Petre Ţuţea.
În partea, s-au ivit în rîndurile de mai sus cîteva asemenea explicaţii.
Este clar însă că semenii noştri iubitori, interesaţi, fanatizaţi de asemenea discursuri sînt extrem de numeroşi.
Poate şi pentru că, fie şi la un alt nivel, sînt doritori să peroreze asemănător şi să primească o audienţă asemănătoare.

Fenomenul este de cercetat, iar dacă îl vrem fructuous, adagiul se impune: sine ira et studio...







PS 1
http://www.tutea.ro/evocari_11.htm

     În existenţa noastră am parcurs mii de cărţi, dar n-am întîlnit nici una în care să fie citaţi, în medie, aproape cinci autori pe o pagină.
     În cele 284 pagini tipo, cîte avea volumul pregătit de noi pentru publicare, se găsesc 1 303 citări.
     Chiar dacă, normal, unele nume apar de mai multe ori, şi rămân numai cea 330 nume citate, din cele mai mari în Istoria Culturii, tot este vorba de o vastă perspectivă privitor la gândirea sau formularea unor glorii ale omenirii, pe care P.Ţuţea le foloseşte fie ca argumente, fie ca podoabe în arhitectonica discursului său.
     Dacă Aristotel, Platon, Kant, Schopenhauer etc. etc. sînt nume cunoscute şi figurează în orice dicţionar enciclopedic sau de filosofie, nu la fel de uşor se poate afla cine au fost, când au trăit, ce au făcut: Achelis, Bentham, Bridgman, Capelle, Cuny, Diels, Ferri, Schlick etc.etc.
     Zeci de citări sînt ale unor autori mai puţin cunoscuţi.
     Ţuţea face excursuri în cunoaşterea umană şi, cu o probitate rară, susţinută de o memorie uimitoare, unde ştie că tezele sale au fost tratate de unii antecesori, nu formulează sau reformulează cu propriile sale cuvinte părerile acestora, cum fac cei mai mufţi din publiciştii veacului, ci le citează spusele corespunzătoare, de cele mai multe ori din memorie.
     În acest sens, P.Ţuţea este rarisim printre contemporani.
     Autorii citaţi fiind toţi de primă mână, apreciem ca deosebit de util pentru cititori să afle câteva cuvinte despre ei, să-i situeze în timp şi-n spaţiu, să ştie cu ce s-au ocupat.



PS 2
Apropo de vorba "„ Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. ”" care deschide un site altminteri instructiv, respectiv echilibrat.
Personal rămîn la părerea că - dincolo de pretenţia că vreun un om nu poate cădea în necredinţă de Dumnezeu decît datorită a cine ştie ce ticăloşii interioare (trec peste faptul că nu respectivul s-a creat, ci a fost creat...) - e niţeluş mai simplu să umbli sub soare blindat cu ideea că un Mare-Mare de Tot te veghează.


Mai complicat este cînd, poate fără voia ta, a muritorului, te trezeşti cu mintea, cu sufletul (că la ăsta încape mai puţin raţiunea, voinţa) lipsită de vreun Dumnezeu.
Dar bineînţeles că la un Ţuţea nu încap asemenea nunaţe, baba credincioasă de la Văscăuţi ni-i infinit superioară!


PS 3
Pomeneam mai sus că www.tutea.ro mi s-a părut un site cît de cît la locul lui...
Ridic totuşi un pic din sprîncene la bucata:

"Marele român Petre Ţuţea s-a stins din viaţă lucid, în ziua de 3 Decembrie 1991, într-o rezervă a spitalului "Cristiana" din Bucureşti pe când era intervievat de un grup de reporteri. Întrebat: "Ce înseamnă un om de dreapta?", câteva clipe înainte de trecerea sa dincolo, Petre Tutea a răspuns simplu:
"– Român absolut, asta înseamnă!""

Prea sună ca în poveşti. Prea mi se plimbă pe la nas formula marele român... Prea este el conştient cu cîteva secunde înaintea Decolării spre o lume mai bună şi prea vine atunci o vorbă ce se vrea magnifică (deşi unui mai puţin adorator al lui Ţuţea o poate lua lesne drept tîmpenie).



Galerie foto


Cu Emil Cioran.
bucovinaprofunda.wordpress.com



www.optimalmedia.ro



 "De la stanga la dreapta : Gheorghe Pitut, Ion Lancranjan, Petre Tutea si graficianul Florin Puca..."
www.cornelyu.ro



www.tutea.ro

Nu mă pricep la grafologie, dar menţiunea de pe fotografie îmi trădează multă rigiditate...

2 comentarii:

  1. Vrabiamihaiviteazu2 februarie 2012, 22:53

    In materie de filozofia lui Tutea, avem cam aceleasi idei.
    Dar ca nu exista "ceva" undeva care coordoneaza toate, cu asta nu sunt de acord. Bine, nu este vorba de un mosh cu barba alba :D.
    Dar totul este mult prea complicat ca sa nu existe o logica "est modus in rebus".

    RăspundețiȘtergere
  2. De la un timp eu nu am mai dat de acel Ceva.
    Nu pot sta in baza lui, imi urmez viata in noile conditii (ca pe vremuri inchinam si eu...) si asta e.

    RăspundețiȘtergere