joi, 2 februarie 2012

[PSIHANALIZĂ] Adînc şi nu numai

I


Cred că succesul, cît este el şi cît durează, se bazează pe a fi acceptat insuportabilele din prealabil.

Cum eşti şi cît poţi.


Nu e o chestie deloc simplă.



II


Te sperii şi fugi cînd constaţi cum eşti şi cît poţi cu adevărat. Cam totdeauna ne bănuim mai breji şi capabili de mai / tare multe.
Asta pentru că ne cam îmbătăm cu apă rece, iar cînd descoperim realitatea ne speriem crunt şi închidem iute uşa... Dar fără acea iluzie se pare că e crunt (ca să nu spun imposibil) de trăit.


E sinistru totodată cînd, uşa un pic deschisă, îţi descoperi inferioriotăţile - care generează nu o dată greu admisibile invidii... Faţă de alţi oameni.



Asta e.
Să vedem ce se poate face.

O cărţulie răsfoită ieri cerea răbdare, pentru a dobîndi o configuraţie interioară mai bună, situaţie care solicită totodată şi o altă muncă de consolidare.




III

Totuşi, sperietura de care pomeneam e posibil a fi legată de ce ţi s-a spus legat de Sfîrşitul Lumii. "Dacă (nu) eşti aşa, îi nenorocire!...."
Se spune că vine de la părinţi, dar e de verificat, de nuanţat.




E scris cam sec?
Poate.
Dar durerea sufletului, sperietura de care pomeneam fură reale.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu