marți, 7 februarie 2012

[PSIHOLOGIE] Perso şi o aniversare şcolară (II)


(Continuare)


Gabi P. îmi spune că a putut contacta şi dintre dascălii promoţiei 1972. E posibil să existe şi frumoasa cîndva (nu o spun cu răutate!)  Elena Rusu, căreia îi revăd pletele blonde, răsucite după moda timpului. Spre ruşinea mea, nu mai ţin minte dacă avea picioare frumoase - probabil că nici nu mă pricepeam ce şi cum la acest criteriu.
Era frumoasă...
Cum, nu aţi mai auzit elevi cu aşa sentimente?


Paradoxal, mare flacără nu am simţit pentru ea, ci pentru altă profesoară de română, Anca Florea, de la Liceul Industrial "23 August" (parcă am cîteva poze cu ea, în clasă...). Timid, timid, dar la 17 ani o invitam la teatru pe femeia de 29 de ani... Bineînţeles asta nu înseamnă că şi accepta (altminteri mă defulam în povestioarele erotice aşternute pe hîrtie pe atunci...). Semn că nu-i era indiferentă existinţa-mi a fost anunţul cu chip fericit - la scurtă vreme după invitaţie - că se căsătoreşte. Nu mai ţin minte cum şi-a schimbat numele de familie...

Impact a avut asupră-mi şi altă profesoară tot de română, Stanca Chesaru. O tipă cu fibră, fiziceşte vorbind, dar şi interior. Nu pun pariu că mi-era fire, identică ori complementară, dar ceva poate masochist, de fapt doar vreun dor de a avea o mamă, prin adînc (se poate discuta, poate la Post-script), mă făcea să respir altfel în preajmă-i. Deşi pare greu de crezut, consideraţia mea pînă şi azi (că ale amorului sînt doar un punct de istorie) se bazează şi pe exigenţa-i în disciplina ce-o preda, graţie căreia Limba Română nu mi-e o chestie greţoasă azi, am auzit că se mai întîmplă atari nechefuri, dacă ai bafta unui profesor nepotrivit...
Ştiu c-am căzut o dată pe bec, în ciuda mutrei mele de june la locul lui m-a invitat şi pe mine la scos ce-am în buzunare, într.o campanie împotriva seminţelor de floarea soarelui. Şi-aveam. Am mers prin urmare la budă şi-am golit jăpurile, vorba ardeleanului, cu dureroasa senzaţie c-am scăzut în ochii Femeii...

Biata femeie a avut un băiat, pe Radu, care nu ştiu ce făcut şi era la 1990 disident al epocii anterioare, motiv pentru care era cooptat la fruntea Alianţei Civice. Deşi teoretic pe cîrcotaşii dintotdeauna împotriva Puterii îi poţi bănui a nu trece vreodată de ailaltă parte a baricadei, Radu Chesaru a urmat ulterior o şcoală în poliţie, ceva de genul ăsta, dar la un moment dat s-a sinucis.
Unde greşise fosta mea profesoară nu ştiu, cert este că previzibilul ei odor şi-a luat zilele. Zic odor pentru că, deşi mama nu o trăda, Radu C. era clar un alintat, un singur la mama (bănui a fi avut şi tată, staţi liniştiţi!) fie şi cu destulă măsură.
Mda, de-ale vieţii...


C18 este penultimul din dreapta, pe linia tramvaiului. Fotografie probabil din 1963.

O scorpie însă, din stofa lui Trăsni-l-ar Dumnezeu! Marineanu, era Elena Lăcraru. Profesoară de fizică, şedea în blocul C18 la parter. Dispreţuitoare pe mai multe tonuri, ş-asta cu damblaua de a ne trimite uneori la tuns, pe noi băieţii (de unde dracu li s-o fi tras damblaua? E de cercetat.). De predat, s-o recunosc, preda binişor, ori mi-o fi plăcut şi mie materia.
Tipii ca ăi doi tartori amintiţi nu puteau fi îndeobşte lipsiţi de partea proastă a trecerii timpului, în sensul că îi aveai vecini inclusiv în faza în care ajunsesei între maturi. La ea mă uitam strîmb de cîte ori o vedeam pe stradă. Cum, e necuviincios? Iar dacă nu ie, totuşi şa ceva nu se spune, nu se cade... E uite că nu dau curs ideei! Din acelaşi motiv pentru care sus nu m-am reprimat vorba de unde dracu li s-o fi tras damblaua? Nu fi satrap cu interiorul tău şi Cel devenit Amic îţi va da poate unele belelele ori sentimente de vinovăţie, compensate însă cu idei (de-acolo vin...) şi vitalitate.


Marineanu a scăpat însă mai prost.
Ca un făcut, în anul în care am plecat din cauza lui pe unde am văzut cu ochii s-a îmbolnăvit, mai mult a lipsit - dar nu asta a dus la momentul reprodus mai jos.
Deci treaba fu în 1971-72. Peste zece ani, cu fiul Dan scos la aer în parcul de lîngă şcoala 56, fostul tiran era pe o bancă, rablagit vizibil, alături de o cunoscută parcă. L-am dus pe Dan pînă la doi paşi de marea sculă de altădată (cum, şi pe mine mă paţă o asemenea degradare dispreţuită? Se poate.) şi i l-am arătat: "Dane, tată, îl vezi? ĂSTA MI-A MÎNCAT MIE FICAŢII LA ŞCOALĂ!".


Tata şi Dan, cu cîteva luni înaintea întîlnirii cu Marineanu de care pomeneam, noi fiind pe strada Doamnei, spre Colţea...

 ...Mai dur de-atîta nu am putut fi şi nici măcar azi nu regret. Iar asta o spune un tip care şi-a pus la un moment dat în lucru pîrdalnica de minte şi cu un scutier copt, la palatul Victoriei, cînd cu minerii din 91, cînd cordonul de presari era în faţa noastră: "Cum mîna aia îi alinţi şi copii, domnule, seara?". Azi consider răutate acel atac din parte-mi.

...Au, m-am enervat! F... pe mă-sa!  În vacanţa de după clasa cincea, să fi fost pe la 20 august, mă pune dracul într-o seară caldă şi frumoasă să vin cu colegul Gabi Ciulei  pe actualul Pake, dinspre parcul şcolii (succesiv: Tolbuhin, Republicii, de la ProTV) în dreptul aleei Soldat Panţîru. Unde şedeau şi Marineanu, şi amicul Ciulei.
La vremea aceea, erau la modă şlapii. Nişte papuci de burete cu o baretă imediat între degetul mare şi următorul. Multă lume purta, era, cum ziceam, modă. Totodată, îmi lăsasem şi eu părul mai mare, iar era en vogue. Vremea între altele a lui Led Zepellin, vă amintiţi ce coafuri aveau Plant şi Page. Bineînţeles că frizura mea era departe de coama celor doi. Dar nu i-a plăcut stimabilului, aflat cu o jună la gargară acolo, taman atunci!. Şi mi-a zis în nu ştiu ce zi să mă întorc tuns, parcă de tot, să mă vadă amicul Ciulei. Realizaţi dubla ticăloşie, amicul meu erau obligat să-i devină lui fie şi temporară unealtă! Trec peste subiectivu-mi sentiment prost în faţa tipei.

 
Cum, exagerez eu? Atunci staţi voi c... la aşa tratamente!
A se scuza limbajul.

M-am tuns, asta e, în acea vară tîrzie a lui 1971..
Aaa, la 20 de an nu am fost ca-n palmă, în materie de păr - cum anticipa savantul.


Ce-i drept, satirul avea un păr des, la vîrsta-i.
Cum arăta în întreg, la o adică?
Vreo 1,75. Ochelari fumuri, cu lentile secţionate, pentru aproape, cît şi departe. Cînd îi scotea să-i şteargă, la catedră, îşi trăda ochi de broască.
Se voia crai (nu cu elevele) şi bănui că - asemenea tipului de acest fel - i-ar fi picat prost să fie şi altul în domeniu... Era, am simţit din plin, om doritor să facă altui ce nu i-ar place să i se facă lui. Specie numeroasă, altminteri. Nu ştiu ce cunoscut l-a întrebat cîndva de un cutare coleg al nostru. "E bun?" "Daaa, e bun... de aruncat!". Clasa a hăhăit la relatare, că aşa e cînd vrei să te pui bine cu Stăpînul.
Altădată nu ştiu cine a bătut la uşă. Răspunde omul nostru, tot spiritual: "Fac baieee!". În oră. Prost la treaba asta e că (doar) el a avea monopolul sictirului faţă de altul.


N-am idee cum i se dusese vestea că e dur, dar profesor bun. Adică om de treabă. Mamei îi ajunsese cel puţin la ureche şi lua palavra în serios.
Pe ce i se va fi bazat ascendenţa în şcoală, o simţeam asupra corpului profesoral!, nu ştiu. De fapt, în Hainele împăratului lume destulă nu vede nuditatea unuia temporar mai sus, socialmente...



 Dacă va fi avut pile la partid, n-am idee. Cert este că umbla cu pomenita fire ca Vodă în lobodă. Cert este că n-a avut bafta unui forjor adept ideii că "Eu l-am făcut, eu îl omor, dar nu tu!" De aşa ceva a avut parte unul asemănător, domiciliat pe Sachelarie Visarion 7. Doru Ionescu ("Doru Nebunu", în limbajul cogenerilor mei) la nume, sculptor, plecat în '78 în SUA. Ăsta ne dresase, pe noi puştii, de şi în ziua de  azi mi-i în sînge că între 2 şi 5 după-amiaza nu se face tărăboi. Pînă aici va fi fost ok, mai ales că tipul avea pile la sectoristul de miliţie Farkaş. Dar era şi dispreţuitor. Şi pe chestia asta s-a coborît alde tăticul lui Vasile (şi Geta) de la unu, scara 2. Şi amicul cel grande cu puştimea s-a ascuns la subsolul vilei unde locuia, situaţie care a intrat iute şi de durată în folclorul copiilor.


Mi-e boală că nu am avut un tată cum îs eu, azi, la 2010...
Îi spuneam delicat magistrului şcoler, la ureche... "Bă, băiete, aud c-ai luat-o razna..."
O să ziceţi acum, şi justificat în primă fază, că nu-i a bună cu al meu fiu Radu, cu aşa padre... Ba nu-i nasol. Lozinca mi-i Cînd e de treabă e de treabă, cînd de joacă de joacă! Iar dacă un distins profesor se descarcă la şcoală de ce nu a descărcat pe acasă, respectiv prin trecutul său, aia nu pică în responsabilitatea noastră.
La inevitabile gesturi aiureda, îl iau pe Rad'  deoparte şi-i spun. "Bă, nu merge aşa... Uite dă ce..." Plus: "Te cred că e enervant uneori să vegetezi în bancă... Dar nu se poate altfel... Ia să vedem cum putem scădea disconfortu'..."
Nu-i ucide la vîrsta asta mlădiţe! Fii pe cît poţi tolerant, îţi va fi recunoscător... Într-o lume în care fiecare încearcă să se scoată pe spinarea altuia, cred că aşa e bine să tratezi inevitabilele ciobănisme (a se citi interior încă needucat, mai ales că numitul i. le scoate în rate, ale pubertăţii la anii cutare, ale adolescenţei apoi - mereu ai de lucru ca părinte...).


Mi-e greu să accept - suflet am şi io, başca răni... - că Radu nu va avea viaţă uşoară... Dar totuşi trebuie ca cineva în preajmă să numească pisica drept pisică (cum zic francezii), iar pe cutărică drept un tip sau tipă aiurea... Vine o amică de-a maică-sii acum cîteva zile şi-i aduce băiatului de 11-12 ani trei romane de cîte 800 de pagini fiecare. Şi-i zice că trebuie să le citească. M-am făcut negru cînd am auzit! Nici gînd să gîndească t...-a că nu-s de vîrsta lui, că o avea junele şi altă treabă... Cu atît mai puţin nu a meditat tipesa la vreo chestie care să îmbine acumularea de cultură cu gusturile băiatului - treabă elementară în pedagogia ce se vrea de succes, la un 2012 barim...


V-am plimbat ceva, nu?
Ăsta mi-i stilul.
Altminteri e plină lumea de limbaj de lemn, fie şi necomunist...


Plus loin.
Cine mai era pe la Şcoala generală 56, ca profesor?
O doamnă Vlad, de biologie. Plăcută. Şi asta nu doar pentru că m- prins o dată copiind şi m-a iertat. de fapt, aici e tehnica de care îmi răceam gura şi-n pasajul de ceva mai sus... Femeia m-a iertat şi totodată m-a cucerit. Sînt convins c-am devenit mai serios, mai dornic să-i fac pe plac...
A mers într-o tabără la Predeal cu ea, mai exact şi cu fiul ei. Vlad? Dacă da, înseamnă că stau bine cu memoire-ul. Ca tot copilul din părinţi cu carte era tobă (niţel spre invidia mea, s-o spun), era la curent cu multe, ştia de pildă cum fu cu epopeea din acele zile, a lui Apollo 13.
În acea tabără, în vacanţa de primăvară a clasei a şasea, am avut de-a face cu Dan Florescu. Nu l-am avut profesor (era de matematică), dar conducea acea tabără. Recunosc faptul că i-am produs probleme, eu şi colegul Doru Croitoru, într-o excursie la Gîrbova. Cine să ştie, la plecare din Bucureşti, că acolo zăpada era la ea acasă?? Mi-am luat pantofi perforaţi. Aşa că umblînd pe lîngă acea cabană am îngheţat la picioare! Şi am plecat singuri spre Predeal.
Să te ţii bătaie, ulterior (parcă şi văd camera! Eu ştiu că nu am scos un geamăt, Doru s-a mai smiorcăit.). Problema este că instinctul mi-l raportează diferit de directorul Mocanu de care am pomenit. Acest Florescu simt c-a făcut-o şi din răutate, ori barim din neacceptarea contribuţiei lui (era la bere în interiorul cabanei G.), ce să mai vorbesc de a lua în calcul particularităţile momentului: puşti îngheţaţi, nepercepere a pericolului, a idei de griji create adulţilor din grup. La bani mărunţi, era şi vina lui dacă pe noi nu ne-a trimis nimic la el să-l deranjăm cu problema noastră. Că nu avea comunicare şi eventual un dram de simpatie faţă de noi...
Cum, vreau prea mult de la viaţă?
Şi p-ăsta l-am văzut cînd se rablagise, peste nişte ani, niţel cocoşat, a la Caragiu din BD, cu eterna mare mustaţă...


Apropo de tratat deştept... La incidentul cu Elena Rusu m-am ales cu o palmă de la diriginta Popescu (Sofia parcă) - dar numai sofia (înţelepciune, în greacă) nu a avut în ea atunci... Avusesem o relaţie specială cu ea, ca tip pasionat de materia ei, Istoria - dar în momentul acela s-a rupt firul...
Mi-ar fi tras şi maică-mea, ejusdem farinae, dar nu i-a ajuns nimic la ureche.


Cu aşa stil, îmi fuge mintea la o melodie.
Căci viaţa socială fructuoasă este să treci cu vederea asemenea imperfecţiuni, asemenea turpitudini, vorbă zisă cu gura rotundă cît şi repezit de un personaj din Omul care a văzut moartea...
Melodia este Alone again, naturally. Gilbert O'Sullivan?


O altă matracucă pe acolo era una Avramescu, de sport. Instinctul meu e una, dar tot îmi aduc aminte di o rugă adresată profesorului de sport de la băieţi, Alexandrescu zis Biloi (n-am inventat-o noi!). Că deşi e rîndul băieţilor în sala de sport (se făcea alternativ cu holul de la parter), să lăsăm fetele şi de data asta, că-s mai fragile şi mai fete în general.
Mărturisesc c-am şi eu fantasmele mele cu femei dominatoare uneori, dar respectiva pesemne că era niţel frigidă, căci nici de-ale sexului...virtual nu cred că era capabilă...
Cum, e afirmaţie deplasată? (Beni Goace de la Playboy şi Caţavencu să trăiască, la el am remarcat frazele astea interogative, spre cititor...)
Da e reală? E justă ştiinţific? Ie.



Dacă am văzut şi oameni la locul lor, între dascăli?
Da.
Meşterul de la practică, în clasele cinci şi sase. La tîmplărie. După aceea ne-a luat în primire Ionescu zis Pilitură, în atelierul uşă-în-uşă de la capătul nordic al parterului şcolii.
Acest domn în vîrstă nu m-a călcat pe coadă. Adică nu a fost rău.
În context, îmi amintesc un dormitor - anterior probabil de unitate militară, în tabăra de la Izvoarele-Prahova, iunie 1967.
Trei draci, de fapt copii clasici: Gică Diaconu, eu şi Nelu Poteră (pe-asta din urmă l-am revăzut, el şef de secţie, eu observator la o secţie de votare, în 1992. Indiscutabil destupat.). Nu ne ardea de somn după-amiază şi mai pufneam, chicoteam. Ne-am ales cu 3,2,1 nana la fund din partea supraveghetorului, profesorul senect Tocaci. În cazul nu am pică, nici peste ani. Omul avea dreptate.


A pomenit de cei doi de la E, Drăghici şi Roşu.
Sora mea îmi vorbea frumos despre Tincu,. doamna de franceză şi dirigintă la aceiaşi băftoşi de la E (dar la care bănuiaţi că voiam să trec, cînd am mers cu tata, după a şasea?).


Biloi, de sport, era destul de distant.
A venit într-a şasea, Hristu, o doamnă. La locul ei, chit că nu ne lăsa fotbal. Au pălit-o din eroare cu mingea nişte elevi la o partidă de handbal, se dusese vestea asta. O mai vedeam prin cartier.

Nu, mint, pe Alexandrescu l-am avut la Sport într-a patra, anul următor a fost Belu, un tip serios şi chitit pe meserie, chit că şi el un pic distant. La el s-a dus Avrameasca. Muream, în context, cînd auzeam că fetele trebuie pentru ca să primească tratament special. Asta pentru că domnul cel amabil se alegea cu prful după tobă, eventual cu dispreţ. Bineînţeles că optica mi se trage din familie, de la mama, şi e semn de infantilism (bineînţeles favorabil sieşi). Adică mamei.


Deci se va prăvăli lumea cu aşa aprecieri...
Atunci lăudaţi-vă voi aiurea părinţii, morţi sau vii, şţi să te ţii ulcer. Inconştientul nu se strofoacă de înaintaşii sînt în viaţă ori la -2, dar socoteala lui e clară: ce e păitit, trebuie să iasă într-un fel la suprafaţă.
La mine, de pildă, ce nu am apucat să spun că: Doare teribil, nenorocitule / nenorocit-o!, se exteriorizează prn depresie. Adicătele agresivitate neexprimată.
De unde fluviul din scris, pe acest blog sau aiurea.
Aaa, am uitat. La condei este şi sentimentul că, în fine, e cineva atent la producţiunile, la efuziunile sau revoltele tale. Poate fals, dar prinde bine. Ăsta îndepărtează ulcerul, chit că în realitate te trezeşti, după beţie, tot mic şi nebăgat în seamă pe cît ar vrea eternul Copil din noi...


Au! Tocmai pe mine voia Gabi P. să mă pună a face prezentare la onorabila reîntîlnire a 72-iştilor...
Lupul la stînă...


La franceză, Eugenia Tacorian.  În etate.
La care m-am crezut deştept în materie, dar am pronunţat în a şasea "Au revoir" (era de citit din manual, nu la ieşire pe uşă!) cum se aude. Mi-o fi prins bine... Cine şoptea profesorului peste ani, la "23 August" sau chiar anul trecut la Jurnalism, la "Spiru Haret", cînd ăsta mai avea sincope...


Mmmmm, dulcea Doina Cociu de la "23 august"... Era dulcică, nu neapărat erotică. O mai vizitam, să-i trag de pe magnetofonul meu melodii gen Sailing, Rod Stewart. Stătea în casă nou, la Baia de Aramă (staţia RATB...). Ea m-a îndemnat să merg la ceea ce se numea pe atunci Biblioteca Franceză, pe Bd. Dacia. 10 lei legitimaţia pe un an, la 1978. Din carton ieftin.


Tacorian.  A ieşit curînd (după ce ne-a predat nouă, în a şasea) la pensie.
Unul drac de tot, Ion Dinu (rămas repetent şi nimerit în clasa ce-l avea pe Marineanu... diriginte), a vrut să fie lăsat afară. doamna nu a fost de acord, aşa că tipul - niţel zguduit din fire - a ieşit pe fereatră, cu picioarele pe o bandă lăticică de acolo. Asta la etajul 1. Parcă aici, ulterior, Marineanu şi-a avut rostul, Dinu depăşise spre ticăloşie limitele, cu biata femeie...

Parcă în a şaptea am avut dirigintă o profesoară de fizică, nu-i mai ţin minte numele...



Spaţiu.
Ne-am mutat în cartier, în E2-ul de la Piaţa Iancului în 1962. Am aflat ulterior, dintr-un mic anuar tipărit la 1970-71, că şcoala a apărut în 1960. În acelaşi volumaş, supusul Balanţei a remarcat că fustele erau mai lungi, în pozele de la inaugurare.
Directoare era doamna Vasiliu, adjuncţi doamna Cămui şi un cetăţean în vîrstă, aparent onest şi care a ieşit prin 1965 la pensie. Parcă Dinulescu. A venit o duduie care era şi cu pionierii...
Vasiliu era mai echilibrată.
Ceea ce nu s-a scutit  de o belea nedreaptă care mi-a ţinut sufletul rănit decenii...


Se mănîncă borş despre sufletul curat al copiilor. Sanchi! Sînt fiare curate, care nu au primit încă botniţa socială.
La bloc la bine, cînd o duduie (35 de ani) s-a interesat pe la plozi care îi fură scrisorile aşteptate din Franţa, din cutia poştală, nişte confraţi de treabă au zis că io. Aş că m-am trezit chemat din oră la directoare. Era şi borfetul (construcţia am auzit-o prima dată, indirect, la Oniga de la PAC, care pomenea însă de curvetul care se perinda prin sediul central al partidului lui Manolescu) plîngător după scrisori. Habar nu aveam de subiect. Eee, atîta m-au frecat, că am recunoscut că le-aş fi luat eu. Au avut bunul simţ sdă nu-mi ceară să le fac să reapară - iar acum miros c-asta spune ceva, la nivel inconştient: cred că s-au prins şi ele că nu au nimerit omul, dar nu au vrut să mai dea înapoi!
De sport am mai avut parte, prin 72, cînd alţi băieţi de treabă m-au turnat că eu am spart geamul cutare. Şi uite-aşa l-am pus degeaba, la faimoasa Petra, de etnie care nu se spune..., la vila din Avrig 88 (unde a stat, la etaj, colegul de clasă Marian Răduţă).


Ce va fi fost pe locul şcolii nu am idee. Ştiu doar că blocul D16, între instituţie şi Şoseaua Mihai Bravu, parcă a fost ridicat - prin 1963? - pe teritoriul parcului, ce implicit a fost restrîns astfel.
Cu riscul să mă înşel (deşi consultul unor cadastre mai vechi ar elucida problema), e posibil să fi fost vreo instituţie cu teritoriu din belşug, a la cărămidărie...
Remarc în context căsuţa bătrînească din partea parcului orientată spre Pake de azi, unde prin 1963 era o bibliotecă publică, locul fiind preluat apoi de Spaţii Verzi.


Şi uite-aşa trec cu vorbe spre perioada mică, din clasele I-IV.
Mai am nişte poze.




Dirigintă la I-IV ne-a fost doamna Ene Călina. De fapt, tovarăşa, căci abia din a cincea se schimba, atacit, modul de adresare. Nu am o amintire grozavă a ei, căci avea glume de matur, din alea care nu se fac cu unul mai mic... Ştiu că la un moment dat a spus că - se practicau aşa veniri - făcuse o vizită la mine acasăşi vai ce deranj a găsi, pomenind inclusiv despre nişte tigăi/căratiţe cu poziţie rebelă. Zău că nu bat cîmpii.
Poate şi în spiritul epocii,ne-a pus la un moment dat să ne descălţăm, să vadă cum stăm cu unghiile, de-s tăiate. Care nu era ok primea tratament cu pensulă cu tuş.
Despre mine avea vorba "Brînză bună în burduf de cîine...". Fie şi spusă chestia asta pe un ton moale, azi mi se pare o tîmpenie, căci dama (altfel nu pot să-i spun!") nu propunea şi soluţii, nu-şi bătea capul de unde vine fenomenul.
Eu ştiu de ceva ani de unde vine aşa ceva, genetic şi educativ.



Circulaţia era rară, pe M. Bravu (o aveam de traversat, din Avrigul meu). Mai degrabă de teren nou m-a dus mama de cîteva ori dimineaţa, că de întors reveneam cu colegii, fără griji.
Maşinile s-au înmulţit (iniţial, ani buni la blocul meu de 320 apartamente a fost una singură, particulară) cam odată cu industrializarea demarată de Ceauşescu. deja porin 1972-73 erau probleme dimineaţa, la Bariera Vergului, adică Piaţa Muncii ulterioară. Prin 72 au fost amplasate semafoare şi la Piaţa Iancului, după ce în nodurile vecine de la vatra Luminoasă, respectiv Dimitrov (Regele Ferdinand, după 1989).

Ce-ar mai fi de zis? Că am avut colegă patru ani, în ciclul întîi, o fată care - reîntîlnită peste ani, pe la 19 ai mei, a devenit prima femeie din viaţa mea?
Că eram mai amoros, în sensul că-mi picau cu tronc (nu şi pomenita mai sus! "Nu mă băgai în seamă... Spuneai în fugă: "Ce mai faci, Constantinesco?"). Prima a fost o colegă de clasă din acelaşi bloc. Fără să-mi minmalizez acum sentimentele, constat că era pe stilul sor-mii, spre care m-oi fi libidoizat în lipsa putinţei de a-mi fi dragă mama...
O alta,de-a dreptul în paralel, fu tot din bloc, o păpuşă ca rezistenţă la belele. În a cincea parcă, a mieunat la dentistul şcolii (era înaintea mea, la nume de familie), că a iertat-o ăla de supliciul ce se anunţa).
Dacă sentimentele legate de 'cestea două le respect, nu am idee ce mă atrase la alte două colege, cam adormite..

Bineînţeles că interesul nu se prea declara, am făcut-o o singură data, într-un autocar ce făcea turul cu clasa al Bucureştiului, şi nu mi-a fost a mai repeta aşa ceva. În schimb, cînd m-a văzut la o vizită medicală pentru proxima tabără şcolară la Cheia (tipa optase pentru engleză şi trecuse la B, galicii la D), a dat niţel ochii peste cap, zicînd "Iar merg cu ăsta...".
Prin a şasea eram amorezat de o Mihaela, dintr-un an mai mic. Genul Leu, ce mi-a marcat toată viaţa, fie şi în alternanţă cu vreun Săgetător raţional. O iau pe urmele lui Djuvara, care-şi dezvălui la senectute într-o carte din amoruri, zicînd că m-am iubit (şi zgîriat la gros) cu cel puţin trei Leoaice.
La 85, îmi mergea la inimă o Luminiţă, aproape-vecină de bloc, dar intrasem deja într-o fază de sentiment de inferioritate care îmi va marca ceva mulţi ani. Mă alină doar ideea că am devenit un priceput al domeniului... O să arătaţi cu degetul spre lipsa de modestie, deşi procesul e mult mai simplă: o lipsă la o anumită epocă a  intrat în rezolvare, cu efect peste ceva timp. Eram teribil de împiedicat în relaţia cu fetele primei vîrste, efect probabil al nerezonanţei cu mama. Cu timpul m-am mai dres ori barim realizez ce nu-mi merge, ce nu e ca-n cărţi şi filme...


Final de episod.
Dacă nu m-o părăsi interesul pentru subiect mai scriu, în viitorul apropiat.





PS1
..."doar vreun dor de a avea o mamă, prin adînc"

Nu ştiu cu ce fitile interioare m-am jucat în ultima vreme, ceva e pomenit într-un post anterior, şi m-am trezit cu vocica din interior, tradusă întrucîtva aşa:  "Pe e aş vrea să o am drept mamă".
Eeee... Aşa ceva nu ştiam nici măcar din lecturi...
Dar am luat lucrurile cum îs.

Cine strîmbă din nas, îl trimiţ la psihanalist şi de nu i-o plăcea ce va afla acolo despre sinele său, poate să mă contrazică şi blama în continuare.



PS2
Mi se pare că expresia franţuzească, ce nu apare pe Google, este Apeller chat un chat et Rollin une fripouille (jigodie?). Rollin era un ministru de finanţe cu renume prost, prin secolul 18 parcă.


Completări foto

 Clasa şaptea, cu colege şi Gabi Ciulei, cu toţii la D.

Excursie (nemipomenită!) în circuit cu autocarul, vara 1970. Aici, la Cluj. Eu-s în extrema stînga, nu-ş cine mă indispusese cu puţin înainte.

Mediul, poze din anii frecventării şcolii de către generaţia mea:




Următoarele, din site Dan Vatmanian, la:
http://www.flickr.com/photos/danvartanian/sets/72157594191815554/
si
http://www.flickr.com/photos/danvartanian/sets/72157594166834095/

De la spre Dimitrov, spre Piaţa Muncii:


 La uşa de-acolo, o ţigancă în vîrstă vindea seminţe. Nazalul "La buzunaaar?" (alternativă al lui la cornet de hîrtie) îl am şi azi în urechi.
În curtea aia locuia şi familia Matac, un reprezentant al ei fiind l E, în clasa I a generaţiei noastre.

Piaţa Iancului, probabil la 1970 (epoca lui Fiat 850 şi a Daciei 1300)

 Tot în Piaţa I., imediat la sud, spre Muncii.


 Ne apropiem de intersecţia MB cu Matei Voievod.

Idem.


Am trecut aici mai la sud pe MB, aproape de pătrunderea în Şosea a străzii maior Coravu.

 "Gura" străzii Mieilor, cu staţie ITB pe atunci.


Ne apropiem de Piaţa Muncii.

Intersecţia cu strada Orzari, azi desfiinţată.
Mulţumiri încă o dată lui Dan Vatamanian, pentru imaginile sale!


Colectia Lacriţeanu, intersecţia Dimitrov - Mihai Bravu:



Ale mele, privind anii 1982-85:

 Iarna cea grea (includ aici caloriferele călii) 1984-85, Piaţa Iancului.

 Vitrină cu băuturi spirtoase, în zonă.

 Magazin de mezeluri în blocul D17, vizavi de liceul Iulia Haşdeu.



 Părculeţul cu tobogane etc. de lîngă Parcul Republicii.




 Vedere spre Piaţa Iancului, din dreptul bisericii Iancu Nou / Bălăneanu.

 Staţia autobuzului 79, la Piaţa Iancului, spre Balta Albă / Titan.



Ieşire din cofetăria Iris.

 Vedere din Piaţa Iancului spre şoseaua omonimă, aflată în reparaţie.

 În faţa blocului meu, din strada Avrig.

 Idem, vedere spre porţiunea Şoselei Mihai bravu aflată imediat la sud de Piaţa Iancului.

 Vedere din preajma complexului Mediaş spre D 16. Rezista încă puţin casa unde locuise familia Albu, cu un Nicolae la E al generaţiei noastre de la 56, iar apoi fiinţase un atelier foto (developa prost!)

 Pe mica esplanadă din faţa Autoservirii de la Complex Mediaş.

Idem, vedere spre E2.

 Pe MB. În ultimul plan, o casă de rugăciuni adventistă, demolată spre mijlocul deceniului nouă.

MB, între Iancului şi Dimitrov, la vremea cînd nu fusese lărgită şi asfaltată (1985 parcă s-a petrecut astă modernizare).


 Noaptea, la Piaţa Iancului, aşteptînd tramvaiul 56, spre gară şi munte.

 Zona liceu Haşdeu.


 Blocul E2, din strada Avrig, văzut dinspre vest, la vremea şantierului de blocuri din 1982.


Ca să vedeţi că nu am idei preconcepute legate de dascăli, alătur imagini din casa matematicianului Gheorghe Ţiţeica, despre care apoi voi relata cu multă stimă, într-o lucrare de istorie a mersului pe munte la noi. Acolo ne primea fiul, prof. Radu Ţiţeica, relatîndu-mi despre alpinismul interbelic.

Mijlociul Gabi şedea şi aici cuminţel...



29 de comentarii:

  1. eu stau in zona...
    nu sunt nascut in Bucuresti
    si imi pare bine ca am reusit sa imi fac o imagine despre cum arata pe vremuri...
    merci pt poze

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu stau in blocul D16, unde inainte a stat o matusa a mea.M-am nascut in Bucuresti si am copilarit in zona asta.Am termina scoala 56 si chiar ma pasioneaza zona Piata Iancului.Nascut in 81...Multumesc pentru poze si pentru frumoasa relatare a vremurilor trecute.
    Mihai

    RăspundețiȘtergere
  3. Sînt onorat, de ambele dumneavoastră mesaje!

    Mircea O.

    RăspundețiȘtergere
  4. rascolitoare ... atit cuvintele cit si imaginile. am trait in zona (republicii), am facut scoala la 56, am cunoscut mare parte din profesorii enumerati. multumesc pentru aducerea aminte!!

    RăspundețiȘtergere
  5. sunt inebunit dupa fotografii vechi . locuiesc in zona acum .buna idee ati avut

    RăspundețiȘtergere
  6. Va salut si va multumesc pentru aceasta plimbare printre amintiri. Sunt nascut in 77, am stat in blocul C17, am mers la 56, si am avut-o ca invatatoare I-IV pe d-na Ene Calina :). Inca mi se pare incredibila descoperirea facuta. Multumiri inca odata!

    RăspundețiȘtergere
  7. Mulțumesc de aprecieri!
    Învățătoarea cu pricina, socotesc acum, va fi avut vreo 28 de ani în anul în care a preluat clasa mea.
    Deci va fi avut 48 cînd te-a dăscălit pe dumneata.

    Ocazia îmi este aici și de a-mi revedea sentimentele față de dînsa.
    Nu izbutesc să le schimb, dar în paralel îmi recunosc subiectivitatea. Fie ea și strict argumentabilă.

    RăspundețiȘtergere
  8. Am locuit in Piata Iancului 36 de ani in blocul V1,sunt nascut in 1973,am facut scoala nr. 85.Am copilarit pe acele strazi,mi/era tare dor sa le mai vad...am vazut demolarea,.am suferit mult atunci,am vazut cum au mutat vila cu Farmacia,si sub ochii mei au construit blocul potcoava din fata lui V1 si zii de zii crestea si se ridica ca un zid.Azi sunt departe de piata Iancului,mama locuieste inca acolo,cand mi/e dor de casa,caut poze pe google...AZI am avut noroc,am gasit ce ati pus dumneavoastra,MULTUMESC din suflet...mi/ati adus aminte de copilarie!!!!

    RăspundețiȘtergere
  9. Mă bucur mult că am putut să-ți fiu de folos, cu postul de aici!

    RăspundețiȘtergere
  10. Uneori te intreci pe tine. Exceptional!
    Liviu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Liviule, la ce zile proaste am, zisa ta mi-a mers la imimă!
      Să-ți fie bine.

      Ștergere
  11. good job...frumos...faceam drumul asta pe jos din vatra luminoasa(unde stau)la liceul meu,hasdeu...prin anii '70-'80...mi-aduc aminte casele vechi,restaurantul medias,geamuri multe(bucegi, parca)pacat ca n-ai poze si din zona vatra luminoasa...

    RăspundețiȘtergere
  12. Vă rog frumos să răspundeţi dacă vedeţi mesajul.
    Într-o zi din 2008 am găsit nişte filme foto pe stradă (dacă nu pierdeam autobuzul 634 - se lucra la linia de tramvai, nu le găseam)şi am avut supriza să găsesc în ele nişte imagini cu zona blocurilor "dinţi de ferăstrău". Sper să le apreciaţi.
    https://www.flickr.com/photos/49210917@N04/albums/72157623716165699
    Pe aici apare şi fosta benzinărie (care funcţiona în 1932 - nu ştiu dacă avea şi coloanele): https://www.flickr.com/photos/49210917@N04/albums/72157623833695156

    Sunt Oborean de prin 1987 şi caut poze vechi cu cartierul... deh, era cartier mărginaş şi nu prea erau intersaţi fotografii de el.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-ați făcut o supriză nemaipomenită!
      Mulțumiri!

      Ștergere
    2. Bănui că știați ori ați aflat acum despre fotografiile zonei, spre care linkez eu în postul de aici...

      Dan Vartanian, barim, e feroce...

      Ștergere
    3. Ar merita retușate un pic, imaginile...
      Să văd cum stau cu timpul.

      Ștergere
    4. Da, deabea acum am aflat. Am căutat ceva despre căsuţa aia din parc (cea care pare ţărănească) şi am dat de blog. Am fost extrem de bucuros când l-am găsit!

      Ștergere
  13. Şcoala tot la 56 am făcut-o (1989-1997). Învăţătoare a fost d-na Chiosea.
    Bazinul din păcate nu mai este. Nici fosta fabrică de dulciuri, construită în anii '20, a cărui coş din câte am înţeles de la un moştenitor de-al fondatorului era mai înalt înainte de cutremurul din Vinerea de 4 Martie 1977.
    Am şi ceva imagini cu fabrica, luate în 2007, dinspre şcoală.
    Ambele au fost rase de Prost(ie) Tv.
    O filmare din 1971 (apare şi spatele blocului D16): http://euscreen.eu/item.html?id=EUS_F58579CE4A4542E694990E1436779F5F
    Frizeria parcă era în D16.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Încă o dată, mulțumiri.
      M-am mutat din cartier, dar după ce-am stat acolo o jumătate de veac...

      Ștergere
    2. „Frizeria parcă era în D16.”

      Corect!

      Ștergere
  14. Sunt curios cum de a scăpat acea vilă de apartamente ce află între staţia de autobuze (101, 330, 335) şi blocul P37-P37A (Şos. Mihai Bravu cu Str. Christigii).

    RăspundețiȘtergere
  15. Priviţi şi acest film! https://www.youtube.com/watch?v=EOjdKtnyvdA
    Mi-a luat ceva să identific zona. Ce era în clădirea Secţei 8 pe vremuri?
    Blocurile în construcţie sunt cele de pe Al. Lunguleţu. Se văd inclusiv nişte case care deşi erau încă în picioare la data construcţiei blocurilor, cred că au fost demolate ulterior (min 24:23)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pricep mai greu ceva, la filmul pe care-l menționezi. E acolo o lozincă, declarînd eternă 'prietenia romîno-sovietică'. Curentul în cauză a încetat cel tîrziu la 1964, dacă nu mai devreme.
      De avut, poate, în atenție.

      Ștergere
    2. Minutul 25:01 din filmul dumitale.
      Dincolo de prezența lui Dem Rădulescu (în vremi cînd își construia viitorul statut prin roluri în așa pelicule).
      S-o vedea în spate blocul E1.


      Că veni vorba de E1, el apare după vara lui 1962. Rememorez casele aflate în demolare, la una subzistînd lustra, agățată încă de tavan.
      Nu știu - aflîndu-mă totuși mititel în epocă) data cînd apare complexul Mediaș/InterMacedonia. La chestiune, îmi amintesc un pic locuințele și curțile întregi, locuite de această dată - aflate la ieșirea străzii Avrig în Piața Iancului).

      În context, nu știu cum privești dumneata spusele mele de aici, dar am avut un sentiment ciudat cînd o doamnă octogenară de sub apartamentul meu îmi vorbea de o mezelărie căreia îi călcase pragul, și peste care fusese ridicat blocul unde am locuit!

      Ștergere
  16. La vîrsta la care era altceva în acea clădire eram cam mititel. Oricum, avea un statut special, o mirosea chiar și un necopt ca mine. Nu am simțit însă ceva gen poliție, ci mai degrabă un 'tehnic' înalt. Nu i se dusese vestea de ceva nașpa (alt epitet nu am găsit). Nici paza nu-i era excesivă. Aducea cu un banal institut de cercetări.

    De blocurile cele zvelte din film, îmi face plăcere să le văd nașterea, dar cît de cît atent la zonă am devenit abia în clasa opta, cînd am urmat școala generală din zonă (de pe strada medic Zlătescu).
    La chestiune,poate și azi mă uit mirat cum a fost tăiată curtea proprietății de la intersecție Lungulețu - Zlătescu, de n-a rămas un metru de la scara casei pînă la gard.

    La chestiune, denumirea (și strada!) Lungulețu apare abia după apariția pe la 1982 a blocurilor din dreptul actualei stații de metrou. Anterior blocul cel lung avea adresă de Mihai Bravu.

    Eu am venit (a locui) cu familia în zonă la 1962.

    RăspundețiȘtergere
  17. https://www.youtube.com/watch?v=SE2W7GKGOQ8
    cam pe la minutul 37.50 veti vedea imagini din zona intersectiei vatra luminoasa mihai bravu anii '69 celebrul meci Romania-grecia 1-1

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asadar revin,se vede sediul sectiei 5 sau 8,militie,lipit de blocul D10,unde lucra si javra de farkas,era un tablagiu de care amintea cineva anterior.

      Ștergere
  18. Anul nașterii mi-a permis a sta în Piața Iancului, atunci, cu ochi la autocarele ce se scurgeau către stadionul 23 August...
    Anterior, la 12 octombrie (meciul precedent, cîștigat, cu Portugalia), după un căscat gura similar, mă pusesem a număra săptămînile, pînă la înfruntarea decisivă pentru Mexic (campionatul mondial din anul următor)...

    Acea implicare întru fotbal, favorizată de globul gol al minții, a durat cam pînă la 18 ani.
    După aceea au sosit amoroasele.
    Care s-au cuplat după 2-3 ani cu mersul pe munte.

    RăspundețiȘtergere