miercuri, 8 februarie 2012

[PSIHOLOGIE] Perso şi o aniversare şcolară (III)


La nuit porte conseil.
Ideile bune vin noaptea.


Mi-a căzut fisa ce fu cu damblaua cu tunsul (noi, elevii - nu ei!), a distinşilor Marineanu şi Lăcraru.
Personal, deşi tot fac trimitere la Freud şi săi, am citit destul de puţine în domeniu. Dar de ce simt eu că aici e vorba de dorinţă de castrare?
[ O să spuneţi aici că de fapt io am avut probleme cu fenomenul, de-s speriat şi azi şi că d-aia acuz pe onorabilii cum că... Presupunînd că aş fi aşa, că aş fi rămas eu fără ball-urile freudiene - el dă totuşi alt sens, nu acela al secţionării de testicole - înseamnă că aş poseda / posed o sensiblitate în domeniu care mă ajută să nu văd chiar prost lucrurile...]

De ce făceau asta?
Teoretic eşti tentat să spui vaaai, cvasicreştineşte, că vaaai!, or fi avut parte de un tratament asemănător, în frageda lor pruncie...
'Tîta problemă însă că viaţa e ceva mai complicată decît bănuim.  Mai profan zis, mai dură.
Adică poţi face aşa ceva din simpla dorinţă de a face rău şi de a fi tu unicul întreg.

E dur ce spun?
Ăla să fie singurul necaz, deşi mă tem că lista durităţilor sub soare e mai lungă, iar totodată conţine itemi şi mai neplăcuţi...



Îmi aduc aici aminte de o recentă mărturisire a Alinei Mungiu-Pipiddi, căreia un diplomat grec îi spunea - prin 1998, în mediul Consiliului Europei - că ea şi Monica Macovei sînt "d'un pesimissme ahurisant". Adică, pentru inevitabilii preponderenţi anglofoni ai epocii actuale, de un pesimism nimicitor / aiuritor. De chiu de vai cele două au şi azi de spus un cuvînt serios (ceea ce nu e de colea), în vreme ce corabia elenă în scufundare l-o avea pepunte şi pe acel domn, c-un zîmbet laaarg şi tot atît de optimist...





Noaptea dintre scrierea acestui episod de post şi a celui precedent mi-a relevat o minte care s-a luat în serios, rămînînd din plin turată asupra subiectului.
Avînd în vedere ce ieşi de prin ungherele amintirii (brusc m-am crezut cel puţin egal valoric cu un recent citit Ion Vianu, în ale memoriilor interesamte!), rîd şi plîng legat de distanţa ce-o iau rîndurile mele faţă de ce o fi vrut un aşezat Gabi Petre...
Ce chestie!... Cînd oamenii ca el, cînd majoritatea are nevoie de un teatru ieftin pe bază de clişee, în care să se spună platitudini de pildă la o aniversare de 40 de ani, stau şi mă întreb cît din noi mai rămîne în noi...
O să ziceţi că aceiaşi au grijă ca dincolo de aparenţe şi în locuri safe aceeaşi au nişte ieşiri contrare de nu s-a pomenit - căci aritmetica îşi are regulile ei...
Iar către mine o să lansaţi o formulă verbală de la grădi: "Cine nu papă supiţa, nu pupă desert..."
Indiscutabil riscul există, ba e şi mare. Dar n-ar fi mai bine să renunţ la deliciosul desert propus de societate, scăpînd totodată de o supă dezagreabilă mie? E de discutat, deşi intuiesc concluzia...



Zic cele de mai sus amintindu-mi că-n vremea aceea a existat, ca la toţi foarte junii, o sexualitate în formare. Şi nu tocmai pitită...
Este drept cîă nu neapărat la şcoală, dar nu văd de ce ar fi acest fenomen singular, ştiu că a vîrsta clasei a treia, cu un vecin Florin, ne jucam pe terasa blocului cu penisurile, ba şi cu nuditatea. faptul că mai nimerea vreo fetiţă din zonă nu ne ruşina prea tare, erau probabil nişte experienţe la care specia ţine...
Nu ştiu exact calendarul dezvoltării sexuale la copii, dar prin clasa a şasea ştiu că lucrurile se înfierbîntaseră bine. Nu vă imaginaţi vreun dor de intromisie..., totul era doar de o cunoaştere spre tărîmul uman cu pricina.
Un coleg, nu spui cine, ne aducea în gimnaziu poze cu dame goale, stil (ele!) anii 50. Parcă era un leu una... Un altul, locuitor pe intrarea Tancu Ion, după vizita în casa-i a unor rubedenii (tineri cuplaţi?), băga nasul în cuvertură, concluzonînd: "Miroase a p...", e vorba de jucăria feminină. M-a invtat şi pe mine s-o fac, tentaţia de a nu părea mai bleg presa, însă doar am mimat respiraţiunea, odată apropiat de loc.
Spun astea nu neapărat ca eliberare de altele, cît pentru pentru a furniza informaţii de viaţă.

Într-o tabără dn clasa a şasea, aceea de la Predeal de care am pomenit, nu ştiu să fi făcut mari plimbări în zonă, în afara acelei de la Clăbucet-Gîrbova. Ca atare vegetam prin cameră cu trei colegi de clasă. Profesorii, din care îmi aducaminte doar de doi, funcţionau se pare pe baza unui principiu relevat mie de Răzvan Anghelescu, art directorul de la Playboy: "Mirceo, oamenii funcţionează pe principiul minimei rezistenţe... trebuie să-i pisezi, ca să-ţi facă treabă bună..." - cu referire la prelucrătoarele de imagine şi nu numai.
Aşa probabil şi la Predealul lui aprilie 1972, plus că doamna Vlad era cu grija fiului...Donc, stăteam mult în cameră, eventual o vizită prin tunelul care ne lega de gara Predeal, pentru o ieşire apoi la coferătia ori altceva din preajmă.
Învăţasem poker într-o tabără precedentă, la Cheia, după clasa a cincia...

[ Nu o spun, repet, din teribilism, ci pentru a ajuta la o oglindă mai corectă a realităţii. ]

... Acolo nu performasem pe bani, dar parcă la Predeal am încercat un pic marea cu degetul. Ceva mai tartor era unul dintre colegi, ceilalţi trei fiind  dintr-o categorie un picuţ mai necoaptă.
Perioada a fost punctată şi printr-o aparentă ciudăţenie, dar probabil absolut normală din punct de vedere al speciei. Una la mînă că începusem să ne interesăm de ale penisului, ba la un moment dat ştiu că fără haine ne băgasem cîte doi sub pătură.
La stadiul ăsta, ştiu că maturul fantasmează (şi acuză în consecinţă, ca să nu se dea de gol) în funcţie de coacerea minţii lui, dar la 12-13 nai pariez că e vorba de cu totul altceva, de cunoaşterea corpului tău, respectiv a altuia.

Asta e, dacă vă şochează cele de mai sus nu e problema mea, e a voastră, respectiv a ideii că nu le poţi avea pe toate. Să fii disciplinat şi să faci bani, situaţie, iar în paralel să sondezi tabuurile.

Inevitabil se ajungea şi laproblema maturizării penisului. Amicul întîmplător mai copt căpătase păr pubian, ba mi se pare că se juca alde curent în ale decalotării. Exista o mică invidie a celorlalţi, însă atît. Dincolode oarece teamă de exterior (dar uşa avea totuşi o cheie...), nu ni s-a părut că cine ştie ce crimă ori nerozie comiteam.Mai ales că nu stăteam toată ziua cu aşa îndeletniciri, ci doar cînd ne dădea instinctul vîrstei ghes. Bineînţeles eram departe de etatea cînd frustrările diurne generale căutau o ieşire şi o găseau pe aceea a sexualităţii.

De ce îmi vine aici în minte şi spusele unui coleg de stradă, altminteri bun amic azi, care le lăuda cu îngrijorarea ce i-o indusese părintelui său masculin: "I-am zis lui tata că mă doare un testicol... Sanchi... Nu s-a prins!". Nu dau aici cu parul, arăt doar cam cum funcţionează realitatea... Bineînţeles că gestul poate fi tradus, inclusiv în faptul că tatăl destul de preocupat, inclusiv psihic, nu avea dispoziţie, idee chiar de îndrumat dezvoltarea sexuală/erotică a fiului. Iar acesta reacţiona cum găsea posibil - deci nu era deloc o simplă răutate cum ar părea...


Prin a şasea testam din plin şi fumatul (asta nu înseamnă că devenise viciul, pur şi simplu executam necesare imitare, în cadrul dezvoltării noastre, a maturilor.
În circuitul cu autocarul de după clasa a şasea, parcă pe la Tîrgu Jiu am zis să fumăm ceva la closetul căminului unde trăsesem. Un coleg neam-prost nu ştiu cui a raportat şi după o zi-două m-am trezit că-mi cere oarece socoteală un profesor. O făcea cam să se afle în treabă aşa că lucrurile au rămas ca în gară...

De pipat o făceam şi pe cînd mergeam la gîrlă, mai exact la un sector din Colentina neamenajată, aflat în apropierea Şoselei Fundeni de azi, la vreo 500-600 metri pe aceasta din urmă de Şoseaua Pantelimon. Ţin minte că se păcătuia cu tutun deoarece colegul Şobi Dincă din D17 ne provoca de a fi în stare să scoată fum de ţigară pe ochi. Şi cît fraierul privea atent globul ocular al şmecherului, acesta îi atingea discret şi niţel jarul ţigării de picior...


Va urma

Un comentariu:

  1. A mai urmat vreo "Aniversare Scolară (IV)" sau pot sa revin direct la final ("Început de octombrie") ? :)

    RăspundețiȘtergere