luni, 6 februarie 2012

[SOCIAL] Tolontan versus Udrea


Cătălin Tolontan, jurnalist la Gazeta Sporturilor şi apreciat om de presă, este iritat de o afirmaţie a Elenei Udrea.
Condeiul îl ajută în demers - nici nu se putea altfel...:

Și, că veni vorba, pînă la urmă hai să întrebăm și asta: cine Dumnezeule sînteți voi?! Unde ați muncit, de la Udrea la Videanu și de la Roberta Anastase la EBA, ce experiență a efortului în ani și decenii aveți, ce branduri,companii, echipe sau locuri de muncă ați construit pe piața liberă, ce cariere aveți în spate, clădite în vremuri mai bune sau mai rele, ce ați creat în profesia voastră de nu vă mai ajunge nimeni la nas și ne trimiteți cu superioritate la muncă?! Cu ce ați făcut oamenilor viața mai bună, pe cine ați inspirat, cine se uită la voi cu speranță sau, dimpotrivă, cu temerea că ați luat-o razna?
Cîte examene, cîte trepte, cîte admiteri, dar din alea pe bune, ați dat ca să tremurați într-o competiție a educației care te lăsa lat de nu-ți reveneai o vară întreagă? Sau cîte schimburi trei ați făcut la viața voastră să vi se amestece timpul în cap și să vi se facă praf bioritmul? Sau cîte dimineți de luni v-ați trezit, nu un an, nu doi, ci decenii, gîndindu-vă că începe o altă săptămînă de muncă nașpa?!

Şi Cătălin are dreptate să fie deranjat, aici aş fi de acord cu el.

Foto: Mediafax

Atîta doar că lucrurile, în viaţa asta, se cer deseori văzute din mai multe unghiuri.
Sportul acesta, la finalul căruia nu poţi să condamni ori să aplauzi furtunos este destul de obositor. De ce-mi vine acum, ca un obsedat ce mă aflu, să-l compar cu un coitus intreruptus?

Oricum ar fi, acest Şi tu ai dreptate! este totuşi cheia priceperii lucrurilor.
Asta dacă ne interesează atare ocupaţie...


Foto: http://fotofuji.blogspot.com/2011/01/wallpaper-cu-doamna-ministru-elena.html

Doamna Udrea este plomba necesară unui anumit mecanism. Ea s-a potrivit apariţiei politice numite PDL, în deceniul unu, eventual şi în cele care vor urma.
Femeia nu a condus tragic firme, nu a răspuns de traiul a numeroşi angajaţi, o fi dat în grabă examenele de juristă, dar corespunde în locul cu pricina. Putem discuta dacă e vorba de baftă, dacă-i la mijloc vreo simpatie imorală a lui Zeus Băsescu, cert este că-i la locul potrivit.

Oarecum, şi vreun Sile Cămătaru era la locul potrivit. Mediul unde a activat, felia de societate de acolo avea nevoie de aşa piesă. Nu spun că a procedat bine, tăind şi caftind în dreapta şi-n stînga. Dar acea zonă socială românească avea nevoie de el. Iar membrii de rînd de acolo şi l-au luat de reper, au împrumutat bani de la el cu camătă, au visat să ajungă ca el.
Amănunte poate nu de ignorat.

Pe de altă parte, mulţi nu ne înghesuim în politică. Stăm acasă şi-o bîrfim, pe ea şi slujitorii ei.
Şi probabil avem motive.
Căci povestea cu consumul zîmbind al broaştei fie şi nerîioase nu e departe de adevăr.


PS
Adăugat peste cîteva zile:
Întrucîtva l-aş înţelege mai greu pe dl Tolontan.
Deci faci sacrificile enumerate de domnia sa acolo (cele de care fuge zice-se dna Udrea) şi te alegi cu ce?
Cu chipul obosit şi, totuşi, cam depăşit de viaţă.
Bneînţeles că morala societăţii şi lumea sportivă vor aplauda furtunos: unde mai găsesc ei fraier, respectiv gazetar ca muncească nebuneşte pentru a conduce spiritual breasla ori pentru a emite păreri utile tuturor?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu