miercuri, 29 februarie 2012

[UMAN] Disputa Sorin Ilieşiu - Grupul pentru Dialog Social



Am aflat destul de tîrziu de acest incident, care a debutat la mijloc de ianuarie dar îşi menţine flama şi către sfîrşit de februarie.




Despre ce e vorba, în mare?
Sorin Ilieşiu, membru al Grupului pentru Dialog Social din 1990, semnatar al peliculei "Piaţa Universităţii", 1991, a dobîndit în ultimii ani convingerea că Traian Băsescu reprezintă nu mare rău pentru România. A spus-o prin iunie 2001, dar şi în ianuarie curent, cu ocazia manifestaţiilor din acest an din centrul Capitalei:




Demisia şi alegeri anticipate parlamentare şi prezidenţiale!

Cerem imperativ demisia preşedintelui Băsescu şi a guvernului Boc, numirea de către parlament a unui guvern nepolitic care să organizeze cât mai curând posibil alegeri anticipate parlamentare şi prezidenţiale.
Este singura soluţie pentru vindecarea României de cancerul generalizat în care se află datorită unui preşedinte paranoic şi a marionetelor sale din guvern, din parlament şi din justiţie.
Mergem din rău în mai rău. Fiecare zi care trece înseamnă încă un pas spre fundul mocirlei în care suntem condamnaţi să ne zbatem de către un păpuşar discreţionar, iresponsabil, viclean, vulgar, incult şi neruşinat.
Facem apel la nonviolenţă în situaţia în care vor continua protestele exprimate de manifestanţi în numele nostru al tuturor celor aduşi la disperare, de fapt în numele majorităţii covârşitoare a cetăţenilor.
Fraternitatea trebuie să înlocuiască fratricidul.
Cerem politicienilor şi partidelor politice să nu se implice în nici un fel în aceste proteste.
Toţi cei care cred în viitorul României sunt chemaţi să semneze acest apel."
Bucureşti, 14 ianuarie 2012

Sorin Ilieşiu - în numele intelectualilor responsabili ai României”

Foto: Jurnalul de Vrancea
Urmează apoi o prelungă vînzoleală, nu tocmai uşor reperabilă cap-coadă pe net. Putem intui că Sorin Ilieşiu solicită implicarea GDS de partea curentului ales de domnia sa, este refuzat, la care cineastul ridică încă o dată tonul.

Finalmente este exclus din GDS, la începutul lui februarie, decizie contestată aprig de cel incriminat...



Încerc să trec dincolo de valuri.

Nu sînt de acord cu Sorin Ilieşiu în privinţa multora dintre argumentele sale, trase de păr cînd nu false. Unele sînt ok, o poţi simţi fără să verifici, însă S.I. aşterne peste tot o iritare puţin plăcută unei minţi mai aşezate a cititorului. Stilul său va fi avînd succes la filonul Antena 3, însă e discutabil dacă dînsul este citit şi cu atenţie acolo...

Foto: 9am.ro

În ce-l priveşte pe Andrei Pleşu, îndrăznesc o ipoteză.
Dînsul, tratat inclusiv de mine cu o mare simpatie (nu legată la ochi!), va fi beneficiat de o anume educaţie, a gesturilor aşezate, a argumentelor calme. Cred că viaţa l-a ferit de intersecţia directă, ducînd la dispută, cu firi mai mitocane. Unora va fi cedat, cum a fost cazul gesturilor domniei sale din perioada imediat ulterioară "Meditaţiei Transcedentale".
La Revoluţie, a (fost) suit de asemenea direct într-o zonă sanitară i-aş zice, fără contact nemijlocit cu tărăboiul. Da, a luat act sau chiar răspuns unor pagini imunde, ale unor Vadim Tudor şi cei ca el, dar replicile i-au fost oarecum tot indirecte, dintr-un adăpost (nu turn!) de fildeş.
Pînă şi mica dispută cu preşedintele Băsescu, de acum 1-2 ani, nu a depăşit limitele obişnuite.


De data aceasta, adversarul dlui Pleşu se află de-a dreptul în cercul său de siguranţă. Poziţia este neaşteptată, iar cel puţin pe moment A.P. nu-mi pare a şti gestiona fericit momentul.
Încă de la jumătatea lui ianuarie Pleşu manifestă un anumit stil de tratare a situaţiei, între altele îndemnîndu-l pe Ilieşiu să înveţe să tacă. Manevra este total neinspirat, trădînd, cum am zis, o necunoaştere a terenului în care s-a întîmplat să-l conducă viaţa.
Dacă este să dăm credit afirmaţiilor celui exclus, Pleşu a mai spus:

"N-am a-ţi da socoteală cu privire la biografia mea" 

"În contextul unei atmosfere isterizate, în care Băsescu e inamicul public nr.1, a recita o listă de nume cuprinzând, cum ai spus, "colaboratori apropiaţi ai preşedintelui » e a oferi gloatei un potenţial program de linşaj (s. M.O.). Horia Patapievici e şi aşa, în urma unei campanii care durează de ani întregi, în situatia de a încasa la piaţă, în blocul unde locuieşte şi pe stradă, injurii şi ameninţări drastice. Trec peste demagogia ridicolă a unui Eminescu numit preşedinte de onoare al ICR.  (…) În aceeaşi linie de prostie intră şi ideea dumitale că « apropiaţii » preşedintelui sînt în conversaţie permanentă cu el şi îi pot telefona la miezul nopţii ca să-i dea sfaturi, sau ultimatumuri. (…) Cine te crezi? Cît de mediocru intelectualmente şi moralmente poţi fi, ca să-ţi închipui că  emisia incontinentă de « comunicate » de care nu ţine nimeni cont e o formă de viaţă şi de activitate utilă. Ca să închei: Potoleşte-te! Ia notă de puţinătatea dumitale, de ridicolul dumitale, de impertinenţa dumitale şi fă un pas înapoi în ceasul al 12-lea. Un biet agitat de mîna a treia nu se poate erija în purtătorul de flamură al unei comunităţi care, de bine de rău, are şi prestigiul şi îndreptăţirea să se manifeste fără « sprijinul » lui. Îmi dau seama de duritatea mesajului meu, dar cred că unei iresponsabilităţi de tip paranoic îi faci mai curînd bine printr-un şoc trezitor, decît printr-o bîlbîială cumsecade ».



Or, în opinia unui cititor fie şi de rînd al Dilemei carele sînt, reacţia cunoscutului om de cultură poate da bine la o categorie de apropiaţi, de comilitoni, nu şi la opinia publică (iar aici am în vedere păturile neutre, nu cele deja convinse de ani de către televiziunile dlui Voiculescu).
Trec peste faptul că inclusiv o personalitate paranoică poate constitui o pîine foarte bună de... tratat, inteligent, în "Dilema". Arătînd acolo, sine ira, cum arată valurile ce duc un om precum Sorin Ilieşiu prin viaţă...



Nici GDS nu gestionează mai fericit situaţia - repet, altminteri deloc-deloc simplă.
Membrii săi par să intervină  intervin abia cînd răul era făcut, cînd Ilieşiu nu mai era de dat înapoi, motiv pentru care face de înţeles amputarea (prin excludere) a membrului revoltat.
Eliminarea fiind, statutar, discutabilă, dar este clar că nu se mai putea face altfel.

Am sentimentul că efectul asupra minţilor româneşti ceva mai luminate (ne-gloatei, pentru a-l cita indirect pe A. Pleşu) este destul de neplăcut. Acestea vor fi acceptat lîncezeala unui organism ce continuă să poarte o imagine elitistă (în sensul) bun şi progresistă, nu însă şi neputinţa de a gestiona problemele, situaţia neaşteptată generată de membrul ei fondator, gonit asăzi.
Personal, poziţia lui Radu Filipescu - lider al GDS - mi s-a părut, ca întotdeauna, delicată şi echilibrată.

Foto: România Liberă
Altminteri, nu pot să nu remarc situaţia specială a GDS. Cu spirit, ba chiar şi denumire de la 1990 (ultima, cam fără sens azi...).
Grupul din Calea Victoriei are parte de un spirit (din plin sprijinit de membrii săi) de care societatea românească de azi are nevoie... Aceasta şi pentru că adversarii săi, în primii ani ai deceniului 10, nu au putut pune pe picioare vreo alternativă, iar ulterior s-au lăsat păgubaşi de-a binelea, preferînd atacurile îndeobşte nu tocmai fondate. GDS şi-o avea hibele lui, dar deocamdată societatea românească e departe de a fi gestat şi zămislit vreun înlocuitor. Frazele unuia şi-al altuia că tinerii sau deşteptar, că vor purcede acuşi-acuşi la clpdirea unui organism (mult) mai de Doamne-ajută sînt totuşi poveşti...

Sorin Ilieşiu, după opinia mea, are şi alte motive dincolo de vorbele mari. Cred că se află la o cumpănă de vîrstă, cînd goleşti cu nemulţumirile politice şi acumulările interioare de frustrări. De a nu fi sub reflectoare, mai ales cînd fiinţa proprie se întîmplă să aibă nevoie de aprecieri. O încercare de remediere interioară va fi dus cu mintea la ceea ce îi conferea o aură socială specială cîndva, şi anume filmul despre Piaţa Universităţii. Ca atare, nu trebuie să mire foarte mult că cineastul ia partea / aprobă protestele din aceeaşi zonă a Bucureştiului, la 2012, fără observe - sub presiunea interioarelor - că avem de-a face cu o cu totul altfel de manifestaţie, mai degrabă a celor care condamnaseră Golaniada.
Va fi existînd şi ceva invidie pentru reuşita profesională a unor Patapievici, Pleşu, Oişteanu, ca să nu mai vorbesc de aceea a celor mai noi veniţi, precum Cristian Preda şi Sever Voinescu.

Simt nevoia să precizez, nu sînt deloc de acord cu tipul multora dintre argumentele lui Sorin Ilieşiu, de pildă cele din categoria celor care pornesc cu un "parcă", pentru ca apoi să fie tratate drept reale.


Altminteri, un fapt de viaţă...
Din categoria celor neaşteptate, dureroase şi... folositoare cui vrea sa înveţe.

Manifestanţi, în iulie 1990, pentru eliberarea lui Marian Munteanu.
Pe Calea Victoriei, vor trece curînd prin faţa sediului GDS.
Foto: autorul
  
PS
Nu ştiu de ce îmi rămîne în minte expresia dlui Oişteanu (dacă informaţia lui Sorin Ilieşiu este reală!):
"Este o formă intolerabilă de delaţiune publică şi de îndemn la linşaj mediatic".
Dincolo de scorţoşenia şi luarea excesivă în serios - regret s-o spun! - , remarc aici o teamă ce-mi pare atavică şi implicit venind din alte vremi. Să fie vreo trei sferturi de veac de atunci.
Întîlnim formula chiar la dl Pleşu:
"...A oferi gloatei un potenţial program de linşaj "



E interesant totodată dacă dl Pleşu a fost într-adevăr în biroul UTC/PCR în timpul studenţiei. Dacă da, cred că se deschide un subiect poate util de tratat, şi anume Ce ne putea împinge pe atunci, minţi libere şi destupate (am folosit pluralul nu din lipsă de modestie, ci pentru a nu părea acuzator - chit că nu am fost membru PCR) către aşa opţiuni? Iar de aici este atins punctul totuşi sensibil al nevoii de afirmare personală...


PS2
Poate e interesant de sondat de ce a ajuns Horia-Roman Patapievici foarte antipatizat de o parte a românilor. Similar lui s-a exprimat nu o dată un Mircea Dinescu, dar acesta nu şi-a pierdut vreodată din marea simpatie cu care e privit. Aceasta pentru că "e unul dintre ai noştri".

Foto: realitatea.net

Cred că dl Patapievici (dincolo de vreo invidie a confraţilor pentru fulgerătoarea sa ascensiune, pînă pe culmi, din 1994-95) nici nu arată de-al nostru, al majorităţii cetăţenilor moritici, şi nici nu pare interesat de vreun efort în direcţia aceasta.

Bineînţeles că are tot dreptul la această din urmă opţiune.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu