luni, 6 februarie 2012

[VIAŢĂ] Oameni...


I

Acum două zile m-am visat reîntors la sticlăria unde am lucrat vreo 15 ani, în tinereţe (acum mă consider la prima senectute...).
Acolo aveam grijă de un rezervor măricel cu oxigen lichid. Care, cu mici modificări, exista şi în vis, unde fusesem reprimit, după ceva peregrinări...

Încercam să remediez la un moment dat o presiune crescută în recipient (avea nişte metri cubi buni). Simbolul şi-a avut reverberaţii în viaţa curentă, presiunea psihică reală ducînd la o durere de cap în ziua următoare, din fericire cu urmări pozitive (am sentimentul că s-a deblocat ceva).

Prin preajmă, pe cînd meşteream la o instalaţie cam ruginită (asta e, vîrsta, deşi tot e bine că oxigenul din vis, vitalul din realitate, era în cantitate măricică şi se păstra bine), prin preajmă se învîrtea şi un muncitor mai în vîrstă, cu ceva vaselină, ulei pe salopetă. Grăsimea fiind la fix pentru O2 lichid, la fix pentru o mare explozie...
L-am huşuit pe respectivul.

A doua zi am realizat că e vorba de tata, către care vreo apropiere -cum ne fu în realitate relaţia, gesturile lui, ale mele - riscă să ducă la o ucigătoare explozie.
Tata, s-o spun, fiind răposat de aproape 30 de ani.
E vorba, în consecinţă, de amintirile neplăcute, care or însemna violenţe din partea lui, dar şi dorinţe din partea mea, cît şi simpatie, dragoste pentru el. Toate pitite bine, cu lacăt zolid.



II


Ca urmare, nu ştiu prea multe despre relaţia mea cu el şi nici nu mă omor - s-o recunosc - a o explora psihanalitic...
Dar, şi veţi vedea mai jos de ce aduc vorba, am impresia că tata era cel puţin în momentele bahice iniţiale cam palavragiu, tip vrînd să dea impresia asupra priceperii lui despre lume, cît şi siguranţă sub ăst soare.


Era necesară astă introducere...
Citesc în Adevărul de azi un material al lui Neagu Djuvara, despre o faimoasă telegramă pe care complotiştii ce urmau să-l debarce în după-amiaza zilei nu i-au mai arătat-o bravului Conducător Ion Antonescu, în decursul zilei de 23 august 1944.
Şi în care ruşii, via ambasadorul sovietic de la Stockholm, se declaraseră de acord cu importantele obiecţii pe care mareşalul le adusese cererii de capitulare necondiţionată din partea Aliaţilor.


E, prin întîia juneţe, căscam gura la ce sporovăia un pompier de la pomenita Sticlărie unde muncitoream. Între altele avea şi acestă informaţie, destul de rară în deceniile opt-nouă. Dacă nu mă înşel, ideea fusese lansată într-o carte din 1979, ceva cu Preliminarii la actul din 23 august...
Domnul coleg cu pricina, altfel boem de-al meu, împletea informaţii interesante (era oarece enciclopedie) cu afirmaţii destul de dubioase. Nu spun că era pus de cineva - ferească...!, nu am idei de-astea. Nu ştiu în ce an, să fi fost prin 1984, auzise el că sigur Ceaşcă o mierleşte. În acests ens, şmechereşte, pronunţa nişte vorbe poate premonitorii: "Nu aduce anul, ce aduce glonţul..."

Un alt tip asemănător am întîlnit în deceniul nouă. Amic de munte. Aceeaşi structură, citit din plin (şi evitator de slujbe solicitante), care spunea lucruri interesantem dar şi perle a căror nevoie de lansare o pricep azi destul de greu (pe atunci o luam în serios, nici gînd de dubii şi implicit chef de a afla dedesubturi). Subiectele de care îmi aduc minte pot părea neserioase, dar tot reproduc din ele. Că solista de muzică uşoară Stela Enache e curată nimfomană, căreia îi fac felul mulţi miliţieni de la nu ştiu ce Secţie, în cap cu un căpitan. După cum Sergiu Nicolaescu era un mare amator de sex anal, motiv pentru care se prezenta des la nu ştiu ce spital, pentru cuvenita recoasere (O Maria Vîrubova din anturajul lui Rasputin, dar de sex masculin...). Mărturisesc faptul că de pe atunci cei doi nu-mi păreau capabili de aşa ceva şi nici azi nu mi-am modificat poziţia, chit că în viaţa e sănătos să te aştepţi la orice...
Atitudine asemănătoare avea şi faţă de un confrate de munte, unde trebuie să recunosc a fi muşcat nada şi a-l fi privit ani buni pe respectivul drept mitocan, fanfaron şi reprezentant al unei generaţii montane moraliceşti pierdute, inclusiv datorită  compomisurilor cu puterea comunistă.


Imi amintesc de 15 oct 1985, zi rece, cu ploaie si ceata,cu mine […] cu [… X] pe Galbenele..
.Jos, in Busteni, la Caraiman,  se celebra nunta oficiala a Moshului cu Baba...
 Eu l-am cunoscut bine pe [X]si imi sustin aversiunea fata de el  cu probe certe, irefutabile! De ce crezi ca Moshul a tzinut o oarecare  distanta fata de el, desi iti pot spune ca mitocanu' incerca sa intre pe  sub piele cat de mult, mai ales sa "afle", "sa stie "cu cine este moshu  prieten, unde umbla, ce mai zice....pricepi, NU?! Moshu s-a folosit uneori de  el, dar mare prietenie nu a fost (nici nu avea cum!).
In fine,"sa traiasca", vorba lu' nenea Iancu!
 
 
 În timp m-am convins că respectivul era depărtejor de aşa stigmate.
 
 
Cum spuneam, avînd în vedere succesul (pe atunci) vorbelor unor asemenea tipi, pe de o parte bănui 
că te simţeai deştept şi superior alături de aşa tipi pricepători şi siguri pe ei, situaţie pe care e foarte
posibil s-o fi descoperit iniţial în preajma lui tata. Rămîne doar problema de ce am refulat astfel de 
simpatie pentru acele momente paterne cît şi pentru admiraţia mea, dar e posibil să fi intervenit părerea
proastă a mamei (căreia m-am raliat) despre soţul ei cît şi oarece neîncredere faţă de tata dobîndită 
prin mijloace proprii, fie şi la o vîrstă fragedă. Genul de spectacol l-am agreat însă, frecventîndu-l în
preajma unor tipi care barim la vremea respectivă îmi inspirau mai multă încredere.

 
PS1.
Am notat acestea şi ca mod de a face oarece ordine în trecutul nostru. Pentru a sublinia modificările 
de anotimp, de optică pe care le conferă mersul prin viaţă.

PS2
Nu prea izbutesc să-mi decodez visele... Azi noapte, de pildă, îi propuneam lui Nicolae Manolescu 
să îi scot o revistă gen România mare, ca stil. Pas de pricepe ceva. Poate doar că prin adîncu-mi am
chef de a-i face unui amic propuneri de prostii. Mai mult de atît nu miros...
 
Dacă acel drum nu merge prea bine,  acord mare atenţie actelor ratate. Ieri, m-a scăpat gura legat de un amic 
pe care nu-l mai agreez că am mult de vorbit cu el. Eu dorind să comunic contrariul.
Acum, descopăr la inerenta corectură înainte de postare, pe cînd spuneam de tata:
  
E vorba, în consecinţă, de amintirile plăcute, care or însemna violenţe din partea lui, dar şi dorinţe din partea mea...

Voisem să scriu (aşa şi rămîne în textul final, în paragraful patru din cap) neplăcute.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu