miercuri, 7 martie 2012

[CLUBUL ALPIN ROMÂN] Tentativa Bleahu din decembrie 1989



În Sportul / Gazeta Sporturilor, probabil imediat după Anul nou 1990 (de verificat în jurnal):





Poate reacţionez eu aici în exces, dar o fi şi cazul...

Baticu mi-a spus că acţiunea e condusă de Bleahu.

Acordînd credit informaţiei, e de spus că Marcian Bleahu a devenit membru al CAR în 1947, după cum scrie în "Pe crestele Carpaţilor", dacă nu mă înşel.

E interesant că iniţiatorii cuprind oameni care au colaborat într-un fel sau altul cu mişcarea montană oficială, dar niciunul dintre supravieţuitorii CAR interbelic - destui în viaţă la 1990. Las pe alţii să tragă concluzii ale gestului Bleahu şi ceilalţi, eu aş fi prea dur în aprecieri...



O scurtă prezentare a iniţiatorilor:

Bleahu şi un colaborator, probabil în jurul anului 1980.
Foto: speodava.ro


Marcian Bleahu.
Geolog apreciat, prin 1980 îl vedeam drept un personaj destupat şi progresist.
După 1990. dincolo de momentul tratat aici, s-a dovedit de un mare oportunism, intrînd în politică, în Mişcarea Ecologică din România, cu rezultate minore (vezi cazul Copşa Mică), dar probînd o avidă dorinţă de a rămîne la ministerele dobîndite, în guvernul FSN. În 1996 dl Bleahu schimbă azimutul şi ajunge în corabia puterii alături de Convenţia Democrată din România.
Materiale de presă (mi s-au părut de încredere...) îl au drept colaborator al Securităţii.
Repet, la 1980 părea în avangarda mintoasă a României, cu prelegeri mult apreciate la "Floare de colţ" de pildă.

Emil Coliban, alpinist de excepţie,  nu a refuzat nici sistemul competiţional, precum un V. Nicolaescu, nici posturile în mişcarea alpină oficială, precum un Pupeza (corectaţi-mă dacă greşesc!). Şi el era văzut drept un tip destupat. Din ce l-am văzut eu, ştia să tacă, în public barim.
Mă miră că-i apare semnătura aici, dar contextul este de elucidat, nu o dată erau trecuţi pe aşa materiale indivizi care habar n-aveau de demers.


Mircea Dumitrescu
Nu cred că a avut activitate alpină. La 1971 a înfiinţat Turing-Club, pe lîngă Casa de Cultură a sectorului 3, cerc cu activitate lăudabilă vreme de un deceniu şi ceva.
După zisele lui Dragoş Dimitriu, a activat înainte de venirea comuniştilor la ziare zgomotoase din categoria  "Curentul".
După 1990, se angajează în curentul "România Mare", ceea ce face poate de înţeles uşurinţa cu care unii dintre membrii Turing-Clubului ieşeau, pe la 1972, în Occident.


Gheorghe Dunărinţu
Dacă memoria mă ţine, era şeful Federaţiei de Turism-Alpinism, echivalentul FRAE de azi.


Ioan Giurculescu
Medic apreciat în mişcarea Salvamont.


Ioana Niculescu
Redactor la Editura Sport-turism


Dinu Stolojan
Admirator al lui Emilian Cristea (în oarecare măsură, echivalentul a ceea ce a fost subsemnatul pe lîngă Niculae Baticu, chit că noi furăm mai furtunoşi), cu oarece implicare în conducerea mişcării alpine. Autor al unui instructiv material despre mentorul său, în In memoriam Emilian Cristea, 1983.


Ovidiu Stoian
Nu mai ştiu exact unde era, însă mi-l amintesc cu siguranţă într-un for turistic (Orientarea?), cert este că iniţiatorii manifestului cu pricina gîndiseră scheletul CAR pe direcţiile reprezentate de cei enumeraţi.
Aş avea aici observaţia că (mai mult sau mai puţin conştienţi, dar inevitabil, fiind formaţi, îmbătrîniţi în acele vremuri) era prelungit astfel spiritul perioadei comuniste, coafat ce-i drept corespunzător, după patentul Frontului Salvării Naţionale, ce reşapa la rîndu-i imensul aparat patronat anterior de Partidul Comunist.


Atmosfera propusă era departe de genul CAR interbelic.

Că veni vorba, în ianuarie 1990 trăiau: Alexandru Beldie (fondator pînă şi al Grupării Alpine, cea care a precedat cu trei ani CAR), Niculae Baticu, Sorin Tulea, Ion Manof, Ion Bădilă şi alţi cîţiva.

Am contactat atunci redacţia Gazetei Sportului atît nea Nae cît şi subsemnatul, ca urmare fiind publicat şi materialul dorit de noi.
La 7 ianuarie 1990 a avut loc, în locuinţa lui nea Baticu, adunarea de constituire a Clubului Alpin Român, în forma dorită de supravieţuitori şi de cei care îi sprijineau.
Nu am avut semne în paralel ca Bleahu şi ceilalţi să fi insistat asupra iniţiativei lor, le-ar f fost totuşi greu, cîtă vreme semnatari ai cererii de recunoaştere juridică a Clubului, din 1936, se găseau cu toţii alături de Baticu.


PS
Chestie pur personală.
Dintre cele privite cu circumspecţie, datorită unui pretins subiectivism, dar fără de care maşinăria mentală personală ar da cu piciorul şi la surate utile ale încriminatei...
Nu l-am cunoscut pe Emil Coliban. L-am văzut  singură dată, la Floarea de Colţ, unde era invitat cu soţia, Taina Coliban. Va fi fost 1979-80.
Ştiu că el era tăcut, iar Taina vorovitoare şefă (nu plictisea!).

Lumea l-a vorbit şi atunci, şi multă vreme ulterior drept om la locul lui.
De aceea, punîndu-mi-l în cap pe Eugen P., am văzut în Emil C. un om care ar putea revigora CAR.
O a doua premoniţie (altminteri cred că pragmatică) a subsemnatului s-a adeverit: e vorba de Dan Vasilescu.

Am aflat de la alţii că E. Coliban a lăsat-o apoi mai moale, mai exact că nu ar fi deloc omul de pus la ceea ce îl angajasem eu fără să ştie...

Astăzi, pur instinctiv, îl bănui drept tip în banca lui, interiorizat, egocentric, care rău nu a făcut, dar mai ales spre bătrîneţe nici nu s-a prea mai angajat în sportul dau-primesc.
Zic şi eu...

PS2
Mi-au curs reproşurile, la postul Coco, cum ca ma bag în viaţa fetei. Că invidie - şi încă bine că nu m-au trecut prin psihanaliză, cuuna-alta din domeniu...
Or.
Căutind o poză despre Emil Coliban, găsii un text de Cristian Lascu despre expeditia romaneasca in Gurja Himal 1985.

 Revista Romania Pitoreasca a publicat atunci seria de articole a drului Ovidiu Bojor, care vorbea de trei români ajunsi pe virf. Sa te tii si-atunci iritare, pe baticu si pe mine, ca vedem lucrurile altfel. Sa vezi si atunci subiectivism, neclintism!
Să vezi vederi la misto, nesemnate, cu "Ciinii latra, caravana trece" (o am si azi!)

Uite ca acum a devenit banalitate informatia ca doar un român a sosit atunci pe virf!


Mircea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu