marți, 13 martie 2012

[ISTORIE ALPINĂ] Bucătărie utilă poate puţinilor interesaţi

Schimb de mesaje cu Marian Anghel, iniţiatorul Grupului de Istorie Alpină.

Cum scriu în în mesajul meu, cred  opiniile mele pot ajuta ca punct de pornire, ca evenimente relatate, dar şi ca tehnică de investigare.

Vă mulţumesc pentru înţelegere!


Cu bleu, rîndurile iniţiale ale lui Marian:

 






Citisem in Alpin Extrem, la momentul respectiv, ca ar trebui sa apara un fel de istorie a Salvamontului, dar nu mai stiam daca a mai aparut.

Unde/cum s-a distribuit aceasta brosura?
Interesanta, pacat ca textul este in completarea pozelor si nu invers.


Eu lucram la Atac la persoana (avea o editie si la Galati...), si redactorul sef Dragos Dumitriu a venit cu ea. Avea cunostinte, se implica in ale Salvamontului.
Nu stiu cum a fost distribuita, probabil doar Salvamontului. Bineinteles, lucrind la el ca tehnoredactor, am primit un exemplar.


Am distribuit pe lista de discutii GIA si linkul cu articolul tau despre re-inceputurile CAR-ului din 90.
 Subiectul merita dezvoltat (nu legat de episodul Bleahu, ci despre inceputurile CAR-ului nou).
Am pe acasa niste documente interesante legate de acei ani (copii), trebuie doar sa-mi fac timp sa le pun in format electronic si sa le fructific intr-un articol mai amplu.


Legat de CAR-ul lui Bleahu-Coliban.
Desi Baticu i-a acuzat atunci de tentativa ”de furt al CAR-ului”, se pare ca totusi intentia era cu totul alta.

Emil Coliban a fost permanent un critic al Federatiei, care a propus inca din anii 70 reorganizarea alpinismului romanesc prin eliminarea competitiei.
Personal cred ca initiava lui + Bleahu and Co din anii 90, a fost tocmai in aceasta directie, de a re-organiza alpinismul pe o baza normala, non-competitie, separat de Federatia de Alpinism care continua sa existe.

CAR-ul interbelic reprezenta pentru ei normalitatea in alpinismul romanesc, de aceea si intentia de reinfiintare a acestuia si nu a unui alt club.
In mod clar, ei nu aveau legitimitatea morala (poate si legala, habar nu am) de a re-infiinta CAR-ul.

Dar acum, analizand la o distanta de 20 de ani, poate ca ar fi fost mai bine daca CAR-ul reinfiintat ar fi avut ca lideri oameni tineri si performanti precum Coliban si nu ”interbelicii” plini de resentimente si conflicte.


Aici, la chestia cu CAR Bleahu e posibil sa avem pareri diferite, eu recunoscindu-mi totodata o doza de subiectivism (daca nu e un instinct corect).
Mie mi s-a parut ceva incorect...

Avînd în vedere că au venit pe scheletul oficial de dinainte de decembrie 1989, am sentimentul ca a fost pur si simplu o translare, ... fesenizare (in sensul transformarii unui lucru vechi doar la faţadă). Prea luau organele existente in comunism si deloc altceva - chestie valabila atit la institutii cit si la oameni.
Nu doar ca au facut aşa, dar s-au şi ferit de ingrediente straine, eu neştiind să fi fost contactat vreunul dintre CAR-iştii vechi.
Pur şi simplu, oportunismul pe care l-am vazut la atîţia în acea perioada a acţionat si aici. Parerea mea.

Cu hîrtoapele drumului sau, dar eu unul prefer varianta lui Baticu.
Ea a păstrat ceea ce, numesc eu romantic, fu spiritul CAR. Mi-e greu să-l descriu (voi încerca din nou într-un proxim material despre discurs recent Dan Vasilescu), dar sub cîrma lui Bleahu am fi avut doar o FRTA reşapată, cosmetizată. Cum, de altfel, descopăr acum, niţel surprins, la Vasilescu (mamă, cîte-s de scris despre asta!)...

Nu ştiu dacă interbelicii avură toţi resentimente...
Fu doar Baticu, eventual vreun Tulea, care insa nu s-a amestecat. Un Beldie, un Manof au întreaga mea stimă şi azi. Bădilă era de treabă de asemenea. Nu l-aş trece pe listă pe Cunescu, care e plasabil tot la stilul Bleahu, de un oportunism altminteri de pus la manual.

Baticu însă, legat de resentimentul indiscutabil şi celelalte, a avut însă şi calităţi pe măsură. E părerea mea. baticu, şi aici mi-e rgeu să argumentez, a contribuit din plin la spiritul CAR, cel care a facut diferenţa între această asociatie şi o sumedenie de altele, tributare momentului. Au oameni la locul lor, nu se ceartă, dar se prăpădesc, nu reuşesc să confecioneze o stafetă metafizică, de dus maid eparte.
Poate pare că bat cîmpii. Te ros să mă crezi că nu văd altceva care animă un CAR, în vreme ce atîtea asociaţii, după un vîrf oarecare (a la Floare de Colţi din Bucureşti) o iau la vale, lîncezesc, mor pe picioare. Vezi Turing-clubul lui Mircea Dumitrescu. Nici Floarea de Colţi nu o va mai duce mult, nu văd pe careva care să anime lucrurile acolo. Ciobăniţă, şi-ajung iar la lucruri nepalpabile, rpeluase ceva gen scînteie de la Cristea (îi şi semna, fizic).


CAR, spre deosebire de alţii (cu personalităţi legate de o epocă) are ca fondatori - mă refer aici la cele două naşteri - două personalităţi niţel deasupra istoriei. Zic ş io... La Dimitriu, îi poţi citi, de pildă, scrisele şi nu le poţi localiza, în timp. Baticu e un pic mai prăfuit, dar cred că tocmai defectele lui îi conferă o vitalitate, un ceva, care îl ridică şi pe el deasupra timpului.
Baticu are un ceva care îl face viabil şi la 1934, şi în 1980 sa spunem, şi după revoluţie, chit că în ultima situaţie pare demodat. În general, aomenii-s legaţi de o epocă - şi de acolo, cum spuneam, li se trage producţiilor lor organizaţionale.

 
Altceva. 
Ce stii de ultimii ani ai CAR-ului (relatii dintre membri/revista/activitate in general) din perioada 1945 - 1948?
Am vazut ca Baticu nu prea abordeaza acesti ani si nici altii...


Ştiu puţine.
Va fi fost o renaştere, dar şi o degringoladă, decurgînd din ale epocii politice, dar şi din schimbarea de generaţii la CAR.
Mai scrie prin presă, prin "România" de pildă (mi-aş putea consulta fişele privind alte publicaţii), dar, că îmi aduci aminte, e poca e şi un pic dramatică, te trezeşti că cutare fondator - la o asociaţie sau alta - pasămite se retrage ca onorific şi lasă din senin pe un altul. Cred că lcururile or fi fost niţel mai dramatice, prin 1947, cu teamă de turnătorii, în condiţiile în care destui puseseră înainte de 1944 umărul la vechea orînduire.
Nu am idee cum a ajuns Udrişte Olt în închisoare...
(Ies aici din cadrul CAR pentru a mirosi un pic epoca)
... chit că nu nene scrie la un moment dat în "Muntii Carpaţi" (îl voi completa eu într-un număr următor).
Perioada aceea e automat legată de grozăveniile de după 1947, cu arestaţi cu duiumul. Cu un Gh. Frim, parcă, ce nu ajunge la pîrnaie (ce sabie o fi avut deasupra capului, el ştia... L-o fi cunoscut pe Dej, acolo la Griviţa, înainte de război?), dar - după zise Baticu - moare exact la o zi după pensionare, heartattack...

E de cercetat, Mariane.


/.../
Cred totodată, fie şi cu lipsă de modestie (dar aşa materiale sînt şi texte care pot incita la extinderea subiectului, de către alţii!), că ar prinde bine şi pe GIA. Aşa rînduri incită şi contează de la ce nivel va pleca un urmaş al nostru: una e de la rînduri gen RP despre Cristea, de anul trecut, alta e de la încercări fie şi corectabile de a trata lucrurile precum mai sus.

Sper să nu complexez pe cineva cu aşa torente, la o adică atîta am, aerianitate, în vreme ce toţi ceilalţi posedă multă ancorare în prezent, în realitate.
Cu total nelucrativi ca mine, Căminul Alpin se prăbuşea de mult - recunosc asta...


Cu amiciţie,
Mircea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu