vineri, 16 martie 2012

[MUNTE, CAR] 2012, Mesajul presedinte Vasilescu legat de discutii despre Crina Popescu


Am deschis la un moment dat o discuţie pe Carpati.org despre Crina Popescu, o tînără iubitoare şi mergătoare pe munţi din toată lumea.
Găsit-am cuvenit apoi să pomenesc de subiect şi pe siteul Clubului Alpin Român - pe ideea că subiectul este apropiat preocupărilor componenţilor acestei asociaţii, după cum o masă rotundă - fie şi cu puncte de vedere poate diferite - nu poate deloc să strice aceloraşi.

Au apărut acolo cîteva puncte de vedere interesante, între care cel privind ocolul al propriilor regulamente chiar - mă refer la Federaţia de alpinism şi escaladă, cînd a acordat titlul de maestrul al sportului unei persoane de 14 ani.


Cam la acest stadiu a intervenit şi preşedintele CAR, Dan Vasilescu.


Mărturisesc din start că rîndurile domniei sale mi-au produs o surpriză nu tocmai plăcută. Îmi asum însă faptul de a nu fi intuit una din numeroase felii de viaţă care ne înconjoară, ele însele în permanentă schimbare.
Îmi iau în cont inclusiv destulă nepricepere la oameni, ca unul care am propus acum vreo zece ani aducerea, invitarea unui Dan Vasilescu la fruntea CAR.
Ce-i drept, chit că acum cobor altfel urechea la afirmaţiile unui Eugen Popescu (fostul secretar general CAR), şi azi mi se pare că Dan V. face treabă bună, în sine, în postul său.


Reproduc pasaje din mesajul lui Dan Vasilescu .


O mirare din start este asupra modului de adormire a pazei inconştiente a cititorului. Dan debutează cu 
" Parerea mea personala, ca simplu membru al CAR...", pentru ca ulterior, avînd bariera coborîtă spre inconştient, să îşi trimită acolo mesajul propriu zis, cred eu dur şi care vine vizibil din partea mai-marelui asociaţiei.:

"    Aceste discutii sterile deturneaza atentia membrilor CAR de la problemele de fond ale clubului, legate de perspectivele de viitor, de repararea Caminului Alpin si a refugiului Costila, de instruirea si perfectionarea tinerilor, de ascensiunile in Alpi si in munti inalti, de securitatea activitatilor noastre, etc, etc.
      Activitatea sectiilor si comisiilor este in general mai mult decat penibila, aproape inexistenta, exceptand sectiile din Cluj, iar realizarile individuale sunt flori foarte rare.
     Avem foarte multe probleme de rezolvat in viitor, tanara generatie este absolut nemultumita de performantele actuale, si pe buna dreptate, nu ne putem compara cu nici un club alpin din vest sau est, din nici un punct de vedere. 
     Deci am rugamintea de a avea pe situl CAR discutii aprofundate si concrete, legate de problemele noastre reale si de a nu creea diversiuni, care sa ne invrajbeasca si sa ne otraveasca atmosfera alpina, care constituie poezia vietii noastre."

Pare un fleac, dar metoda se practică în ale persuasiunii: adormirea vigilenţei critice a ascultătorului, care se trezeşte prea tîrziu, avînd deja un cap de pod advers in propriul interior.


Legat de mesaj în sine, pentru mine cel puţin Dan Vasilescu vine cu o optică mai mult decît neaşteptată:

" In primul rand exista aspectul patriotic al activitatii alpine a lui Crinei Popescu, cunoscut prin intermediul mass mediei. Absolut normal, milioane de romani din tara si din afara ei, au admirat si s-au mandrit cu faptul ca o tanara adolescenta a infruntat cu curaj si perseverenta dificultatile si frigul marilor inaltimi ale lumii pentru a pune tricolorul romanesc pe varful acestora. Asa cum se mandresc de zeci de ani de performantele Nadiei Comaneci, a lui Hagi sau Gica Popescu.
 Din acest punct de vedere realizarile Crinei exemplifica foarte bine articolul scris de mine in ianuarie 2009 pe situl CAR intitulat "Arta romanului de a-si distruge valorile". 



Bineînţeles că sub soarele ăstei ţări sîntem diferiţi,  precum degetele unei mîini cu 19 milioane de degete. Însă, ca unul care nu a pus botul la exaltarea patriotică a perioadei Ceauşescu, privesc trimiterile de acest gen cu maximă prudenţă, căci văzut-am numeroase făcături deloc nobile în spatele paradei de profil, iar totodată nici nu şi-a zărit ţara urcînd spre culmi mai de Doamne-ajută datorită acestei înclinaţii înflăcărate.
De fapt, dacă stau să mă gîndesc, este una din cele mai toxice moşteniri ale epocii de Aur, care ne-a băgat în cap că sîntem cei mai nemaipomeniţi, că centrul universului e la vîrful Omul, atîta doar că lumea ne sapă, ne sabotează - din invidie.

[Îndrăznind aici o paranteză, subsemnatul este acuzat de excesive intervenţii, cît şi de tulburat prea multe ape, în vreme ce membri ai CAR inteligenţi şi îndrăzneţi la prima vedere nu suflă un comentariu cît de mic asupra mesajului preşedintelui lor, ce vede lumina monitorului public în anul de graţie 2012, nu la vreun 1970, cînd ar fi fost mai de înţeles...]

E o glumă, am sentimentul, să te mîndreşti azi cu performanţele numiţilor Comăneci, Hagi sau Năstase. În primul rînd, cel mai tînăr dintre aceştia avînd 47 de ani, de unde lesnea concluzie că nu a mai apărut nimeni între timp. În acelaşi timp, Nadia scoate primul 10 al disciplinei la Montreal, dar epoca ei de glorie este destul de scurtă, la următoarea Olimpiadă ajunge să cerşească pînă şi medalia de argint, după o cădere pe aparat care i-ar fi impus mai multă modestie... Oricum, au avut şi alţii gimnaste şi nu cred că-i pun pe nesfîrşite reclame. Nu văd o Mary Lou Retton făcînd reclamă la Chase Manhattan ori pe Rod Laver (cu patru Wimbedon-uri de simplu la activ, başca două grand-slam-uri!) posedînd altceva decît o denumire pe o arenă australiană...

În ce priveşte Arta românului de a-şi distruge valorile, constatarea are ceva sens, dacă ne gîndim cîţi au fost făcuţi de baftă, în anii comuniştilor, personaje ulterior ridicate fără jenă excesivă pînă la cer: Eliade, Cioran, Ionesco - pentru a da numai cîteva nume. După cum un George Emil Palade ar fi putut sta pe veci în ţară, nefaultat de răuvoitori chiar, şi tot nu ar fi văzut un Nobel. Ce să mai spun de Hertha Muller, care tocmai pe relatarea şicanelor din ţara de obîrşie a luat Marele premiu de la Stockholm!
Pe de alt parte, eu cred că un mioritic conştient de propria valoare e afectat deloc de atacurile-frate bun ("Cine ţi-a scos ochiul?"...) ale conaţionalilor. Citeam recent despre românul care gestionează înfăţişarea coloristică a produselor Apple. Sînt convins că nu l-ar deranja deloc vreo campanie împotriva sa dusă de genialii în viaţă din Carpaţi.


Dincolo de acest calup al preşedintelui Vasilescu, sînt niţel uimit să constat apoi că domnia sa apreciază opiniile noastre în cazul Crinei P. drept "discuţii filozofice cu tentă de bîrfă". Mi-e teamă că Dan V. nu are idee ce-i aia filozofie, şi nici bîrfă (există totuşi o definiţie în dicţionar...). Şi nu are nu doar pentru că nu a abordat vreodată acele domenii, ci pentru că nu vrea să vadă şi în afara propriei optici. Care preferă falsul mîndriei patriotice cam fără conţinut, în slujba căreia aduce un număr discutabil de milioane de români, din ţară şi afara ei chiar. Să fim serioşi, totuşi...

Nu am tratat problema pînă acum, dar cred că această sete populară de faimă mondială merită niscaiva eseuri (filozofice, fireşte!), prea-i mustos subiectul... Asta dacă nu s-au scris vreo două sute pînă azi, de la Titu Maiorescu, Dumitru Drăghicescu ori Rădulescu-Motru încoace...
Pe  de altă parte, am tras şi eu cu urechea că dacă o Harvard University este mai cu moţ decît altele, este tocmai pentru accentul pus acolo pe debates/dezbateri.


Dan Vasilescu mai scrie:
"Trebuie sa ne gandim foarte bine daca este bine si daca avem dreptul sa discutam pe situl CAR  modul de viata si de practicare a alpinismului a colegilor, pentruca eu consider ca prietenia si respectul reciproc sunt cerintele de baza ale eticii noastre, in cadrul clubului."
Dincolo de indiscutabilul limbaj de lemn, al unui om ce nu pare să fi făcut vreun efort de a ieşi din atmosfera anilor (totuşi nefaşti) în care s-a format uman, totuşi adevărul iese din ciocnirea contrariilor... Iar dacă vreunii ridică excesiv tonul (ceea ce nu a fost cazul în cadrul discuţiei despre Crina!), ţine de înţelepciunea reală a conducătorilor CAR ca aceia, eventualii turbulenţi, să se liniştească...
Nu văd deloc care e problema dacă se discută "modul de practicare a alpinismului a colegilor". În ce mă priveşte, la o aşa întrebare inchizitorială am răspuns fără mă crăp de ruşine că nu am depăşit gradul III. Nu văd de ce s-ar jena de asemenea obiecţii persoane demne de stima a milioane de români...
Nu sesizez cu ce încurca nevinovata discuţie repararea clădirilor Clubului, după cum nu ştiu cu ce ar afecta colocviul în cauză activitatea (penibilă a) secţiilor...


Probabil că mesajul dlui Vasilescu poate releva multe alte lucruri. Mă mulţumesc doar să spun că miroase a un pic a nevroză acolo. Nu vă grăbiţi să daţi cu barda în aprecierea mea!... Avem deci nişte planuri măreţe, irealizabile (de-aia şi sînt umflate cu pompa, cu hagisme), în vreme ce activitatea noastră ni se pare mai mult decît penibilă.  
Mi se pare o mică nebunie aici, scuzat să fiu de expresie!...  Păi în loc să-ţi iei membrul de rînd cum este, matale vii cu o ştachetă ridicată la naiba în praznic, din care bietul om sub vremi şi sub putirinţi se alege doar cu ideea unei activităţi penibile. Era mai bine dacă penibilii aceştia nu erau deloc în Club?


Repet, mesajul în cauză lasă loc şi de alte comentarii, dar nu au intrat zilele în sac.


Precizez, am avut multă stimă pentru Dan Vasilescu şi mare parte îi subzistă, dar o gură spurcată ca a mea nu s-a putut abţine de la cele de mai sus...
Aştept comentarii la obiect, cu citat şi răspuns.


Al dumneavoastră,
Mircea Ordean



PS1 Mă uit în ultimul moment cu atenţia cuvenită pe un mesaj de la Camelia Manea (văd că linkul nu funcţionează, îl preiau la finalul postului)  

 La afirmaţiile cu subiect şi predicat de acolo Dan Vasilescu le răspunde cu lozincile de mai sus. Nu o spun cu răutate - eventual sugeraţi cum ar trebui numite numeroase dintre paragrafele preşedintelui CAR.

PS 2
Alătur, pentru a anima citirea, şi cîteva imagini.









La solicitarea mai multor colegi, ma vad nevoita sa retransmit acest mesaj...

----- Forwarded Message -----
From: camelia-maria manea
To: Cosmin I. Andron
Sent: Thursday, 1 March 2012, 12:55
Subject: Re:

      Poate chiar nu este momentul acum sa „disecam” povestea legata de COCO Popescu, in contextul in care familia Popescu trece prin momente mai delicate....Lucrurile acestea ii afecteaza, in primul rind, pe copii! Se pare insa ca tatal a obtinut „ce a vrut” - are o fata care a intrat in Cartea Recordurilor! Ne bucuram din toata inima pentru Coco, pentru taria ei, pentru perseverenta ei... Nu stiu de ce, dar imi vin in minte cuvintele pe care le-am citit cindva, scrise de Claudia Szabo, fotoreporter la Realitatea, colega de expeditie cu Marius si Catalina Albu

„Am spus ca va spun despre romani. Nu vreau sa spun despre toti romanii in general (desi, cum spunea un cubanez pe care l-am intalnit aici: "am multi prieteni romani, ei asa intre ei nu se suporta, dar iti pot fi foarte buni prieteni), dar Ovidiu Popescu, membru fondator al clubului montan "Altitudine" mi-a atras antentia. Vedeti voi, Ovidiu avea cu el pe fata lui de 14 ani, desi acest lucru era ilegal, pentru ca minorii nu sunt acceptati in rezervatie. Cum a reusit performanta? A folosit pasaportul unei romance pentru a doua oara, astfel incat romanca respectiva avea doua permise emise pe numele ei. Au intrat (el si cu fata lui) in rezervatie, dar nu s-au oprit la Confluencia, pentru ca nu vroiau sa treaca prin controlul medical, care ar fi vazut probabil ca fata e minora. Au dormit noaptea pe valea Horcones sub o piatra (aveau saci, nu stiu daca aveau si cort), numai ca in drum spre Plaza de Mulas au gresit cararea astfel incat au trebuit sa treaca raul de cateva ori. Fata era la ciclu si a trecut prin apa rece de ghetar de multe ori, astfel incat ca a racit. Rau de tot. Au ajuns la Mulas si aia mica de-abia se mai putea misca si ii spunea Catalinei ca "ma doare si cand stau in picioare". Nici antibiotice nu putea sa ia (era la 4300m). Nici la doctor nu se putea duce, nici cu elicopterul nu putea fi evacuata. Intr-o noapte, baietii din Arad care aveau cortul langa cortul pe care il impartea cu tatal ei, Ovidiu, l-au auzit pe Ovidiu cum o injura pe fata [ca la usa cortului] si ii spunea ca trebuie sa faca un efort mental sa se vindece cu mintea. Dupa care alte injuraturi. N-au mai stat mult in tabara pentru ca fata se simtea din ce in ce mai rau, asa ca au luat-o din nou pe jos (!) spre iesirea din rezervatie. Fata as-a dus la Santiago la doctor si si-a revenit. [Fata e cea in pufoaica rosie].” (http://explorer.org.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=73&Itemid=37#mulas)

      Problema cea mai acuta care se pune in acest caz este aceea care priveste dilema MORALITATE / IMORALITATE – adica notiunile elementare care tin de „etica” muntelui...
Pe tema acestor „controverse” s-ar putea specula la nesfirsit... Vreau sa fac mentiunea ca eu am incercat sa pastrez echidistanta si, mai mult decit atit – discretia – privitor la felul cum este „promovata’ Coco si transformata in „brand”... Au fost lucruri care m-au frapat in cei 5 ani de cind o cunosc – si pe ea, si familia ei – imi spusesem ca voi scrie cindva ceea ce stiu, „ca sa fim consecventi adevarului istoric”... Dar acum tot a venit vorba despre o problema... etica, despre aspecte care, intr-un stat de drept, cum ar fi SUA, n-ar fi scapat sub nici o forma organizatiilor de protectie a copilului si s-ar fi lasat cu procese de intentie usturatoare...

  Voi face referire la doar citeva situatii pe care le-am constatat fiind in preajma Crinei si a „antrenorului” ei (cum s-a autointitulat!), Ovidiu Popescu:
        1.     - intrarea frauduloasa in Parcul National Aconcagua in prima tentativa de ascensiune pe Aconcagua (ianuarie 2008), soldata cu o grava imbolnavire a Crinei si nevoia imperioasa de a o trimite la tratament - prin interventii la colega noastra de la Universitatea din Santiago, Loredana Smaranda (oare Ovidiu isi mai aminteste macar numele ei, caci sunt sigura ca a omis demult sa-i... multumeasca!!!). Pe atunci, plecasera din tara si n-aveau nici macar asigurare medicala – e infiorator sa  VREI sa duci un copil la aproape 7000 de metri si sa nu-ti iei minimum de precautii medicale!
         2.     – a urcat Crina pe Ojos del Salado in 2009? Asta poate sa spuna numai ea, dupa multi-multi ani, cind n-o sa-i mai pese de ... PALMARES! Ultima fotografie este de la cel mult 6400 de metri altitudine, deasupra Refugiului Tejos, pe fundal se poate observa foarte clar El Muerto... si se poate face, calitativ si obiectiv, o evaluare a altitudinii REALE. No comment! In momentul in care i-am solicitat lui Ovidiu o poza „de varf” pentru articolul din „Terra Magazin” care cauta sa promoveze ascensiuni VERIDICE, mi-a spus ca are un Certificat obtinut de la Copiapo - am cerut copia scanata a „certificatului” si mi s-a replicat ca, de fapt, diploma este „inramata” si nu poate fi scanata. No comment!
         3.     cind am rugat-o pe fetita (de atunci) sa-mi acorde interviul despre Aconcagua si Ojos del Salado, tatal ei a devenit ff suspicios si i-a cerut imperativ sa-i dau intrebarile pe o foaie de hirtie si sa le completeze ea urmind sa mi le aduca peste citeva ore... Am recunoscut in materialul care mi-a parvenit raspunsurile lui... Ovidiu si tare dezamagita am fost... Lipsea candoarea copilului care sa se bucure de o realizare A SA si, evident, sintagmele de genul „cea mai...”, „cel mai...”, inclusiv declaratia socanta : „Voi fi prima femeie din Romania pe Everest” m-au facut sa nu mai doresc niciodata sa scriu ceva despre familia Popescu. O doream pe Coco asa cum este ea pentru multi dintre noi – copil teribil al muntilor, dar n-a fost sa fie...
         4.     Eram la catzarat in peretii de la Pestera Muierii si Ovidiu o antrena pe Coco intr-unul dintre trasee. La un momet dat, aflata in fata unei surplombe, fetita incearca de 2-3 ori si vrea sa renunte. Taica-su ii aplica vreo citeva injuraturi cu vorbe din alea dulci de-ale lui, neaose si ... reuseste s-o motiveze suficient de mult cit sa treaca pasul dificil. Seara, la masa, mandru nevoie-mare, ii aminteste de episodul din perete si spune: „Vezi, daca nu-ti ziceam eu ce trebuie sa faci nu mai urcai. Sa-ti fie de invatatura si alta data! Ti-aduci aminte cind eram la... ... si tot asa n-ai vrut sa mergi si eu te-am certat?”. Iar fata raspunde: „_ Eeee, da! M-ai certat! Cum sa nu? Mi-aduc aminte si acum perechea aia de manusi reci pe care mi-ai tras-o peste fata! Mi-au dat lacrimile cit de tare m-au usturat obrajii!”. A fost un moment de tacere la masa. Toti se uitau cind la Coco, cind  la Ovidiu si a trebuit sa schimbam vorba ca sa nu se mai simta Coco atit de prost sub privirile lui pline de repros... De atunci, n-am mai auzit-o vorbind despre ce a simtit ea pe munte linga „antrenorul” ei... Am citit aricolul din „Formula AS” (o revista admirabila!), intitulat mai mult decat sugestiv „Singuratatea mierlei” (v. http://www.formula-as.ro/2009/858/societate-37/singuratatea-mierlei-10823)... Am vazut ca nevoia de PALMARES a tatalui l-a facut sa ataseze poze cu Coco la ... 4 ani, Coco pe stanca la... 11 ani (de fapt, erau pozele mai recente ale surioarei mai mici, Getutza)... Da, poate ca reclama a meritat! Nimeni, in alpinism (aici, in Romania), n-a reusit sa „ambaleze” mai bine adevarul si neadevarul in articole de presa si in bani de sponsorizare... Scopul scuza mijloacele, nu-i asa?
         5.     Ce ne facem cu limbajul mai mult decit suburban al lui Ovidiu? Care tatic isi „gratuleaza” odrasla cu atitea „dulcegarii”, mai ales la varsta adolescentei, cind toate fetele incep sa viseze – instinctiv – la un Fat-Frumos numai al lor? Ce model a gasit ea in tatal ei? Ce-l face pe acest barbat sa o brutalizeze verbal atit de tare? Ce frustrari are el, daca trebuie sa o sileasca sa accepte vorbe si comportari agresive??? Parintii care au copii pe-acasa isi pun des astfel de intrebari...
         6.     Un episod pe care Coco l-a trait cu mare tristete in expeditia pe Aconcagua (2008) este cel legat de imbolnavirea ei si obstinatia tatalui de a o trimite mai sus de 4300 de metri, spre Nido de Condores (fata avea dureri atroce si nu putea nici sa se mai intoarca de pe o parte pe alta in sacul de dormit!) – si. intr-un anume context, ea a simtit nevoia sa-mi dea pe ascuns un biletel pe care scrise un mesaj disperat catre maica-sa si m-a implorat sa-i expediez eu un e-mail de la Hotelul aflat linga Plaza de Mulas! Nu mi-a trebuit nesabuintza mai mare ca atunci! Ovidiu s-a facut foc si para – sa nici nu ma mai vada in ochi! De ce m-am amestecat eu in problemele lor de familie?!?
         7.     Anul trecut, prin martie, am fost invitata la o emisiune si Mihaela Craciun, de la TVR International, m-a intrebat asa, intr-o doara: „Ce crezi despre Coco Popescu si despre tatal ei?”. Din colegialitate, am simtit nevoia sa-i vorbesc de bine... Dar Mihaela mi-a zis ca au fost cu totii stupefiati sa se trezeasca intr-o seara cu Ovidiu in studio, cerindu-le imperativ sa-i lase sa intre in platou „pe nepusa masa” ca sa vorbesca pentru „citeva minute” despre o mare „premiera mondiala”... Nu se procedeaza asa... Oricit de mari ar fi angajametele fata de sponsori... Trebuie pastrata o oarecare rezerva in ceea ce faci. Supramediatizarea duce la un efect invers, de respingere, de repulsie. Alpinismul e un sport frumos, e pentru oameni mai retrasi, mai interiorizati... Cere echilibru, stapinire, cumpatare... Sigur, interventiile in mass-media de orice tip – audio, video sau scrisa, au rolul lor, dar nu trebuie sa SUPRALICITAM!
         8.     Copilul are doza lui de afectivitate... Coco simtea nevoia unei protectii materne, seara ne refugiam intr-un colt si citeam din jurnal sau povesteam... Ii placea sa interactioneze cu fete, cu persoane care simt la fel ca ea, dar tatal sau i-a reprimat mereu acesta dorinta firesca...
         9.     Pina si moartea prietenului care s-a izbit violent cu motocicleta de un stilp a fost mediatizata intr-un fel... neprincipial. Ce poti sa mai ceri de la morti? Nu trebuie sa-si vada linistiti de calea lor? Nu stiu ce a simtit Coco in momentul in care a citit teribilismele din presa. Orice ar fi, e un copil incercat din greu. Si... probabil ca va tinji mereu dupa copilaria pierduta mult prea de timpuriu.
         10. Din punctul de vedere al dascalului, ar trebui sa comentez mult despre educatia mai mult decat precara pe care a primit-o Coco in scoala, datorita numeroaselor absente si a felului „sictirist” in care atat Gabi (mama), cat si Ovidiu (tatal) tratau SCOALA. Dar... Noi trebuie sa-i fim alaturi fetitei care a implinit multe dintre visele unor romani care nici n-au cutezat vreodata sa ajunga macar cu gindul in locuri unde ea a reusit sa puna steagul nostru!

      Tot ce i-as dori Crinei este sa-si gaseasca linistea sufleteasca si sa se bucure de armonia familiei la care viseaza! Si sa aiba puterea sa ierte (chiar daca n-o sa uite multe lucruri care au traumatizat-o!). Si sa-si gaseasca... DRUMUL EI!

Nu pot intelege - si nu voi intelege in general - ce tupeu trebuie sa ai sa organizezi expeditii la mare altitudine - si, din nou, ma refer la Ovidiu Popescu si ma refer la faptul ca nu are o CALIFICARE pentru asa ceva - cu fetita lui a facut un EXPERIMENT, dar ce are cu NAIVII ceilalti? Cit crede ca va tine figura? El comite lucruri ILEGALE si are impresia ca toti fraierii trebuie sa-l aduleze pentru asta!. M-am uitat la toata echipa de la Extreme Travel - 
[imagini ]n mesajul original, nota M.O.]
Alexandru Boru
Radu Vatcu
Valentin Ghincolov
Ovidiu Popescu
Crina Coco Popescu
De ex. (http://www.extreme-travel.ro/html/despre.html#Dece) pe Website ni se propun niste superghizi care sa ne conduca in niste superture unde se intimpla lucruri incredibile, de care romanii nu s-au bucurat pentru ca n-aveau de unde. Dar cum sa-ti asumi responsabilitatea de a conduce grupuri fara sa ai nici un atestat VALABIL pentru o asemenea activitate riscanta? Daca moare cineva din grup? Ce se va intimpla? ... Va fi ancheta, cineva trebuie sa raspunda. De exemplu, Alexandru Boru, este inginer si are preocupari in domeniul: 
Industrie/Productie, Servicii si se prezinta drept director asociat la EXTREME-TRAVEL agentie pentru un alt fel de turism: Aventura, Explorare, Locuri deosebite in Romania si in lume! - iar ALPINISMUL si calatoriile sunt trecute la categoria "hobby" - nici vorba de o specializare, asa cum ar fi normal. Radu Vatcu pretinde ca ar fi fost in Aconcagua in ianuarie-februarie 2008 (asa rezulta din albumul Picasa postat de insusi autorul pe Internet: 
Aconcagua+Patagonia - RADU VATCU - Picasa Web Albums
https://picasaweb.google.com/radu.vatcu/AconcaguaPatagonia#...
Photos by RADU VATCU, Jan 28, 2008 - 27 ianuarie 2008-13 martie 2008 Argentina,Chile.), adica exact in perioada in care am fost noi - echipa de la CAR - eu, Emil, Sasha, Tzuri, Coco+ Ovidiu, Laurentiu Bulareanu si Toni Rozolimo (Dumnezeu sa-i odihneasca!). Cum de nu stim si noi ce colegi de ascensiune am avut???? E usor sa-ti faci biografia asa... pe hirtie. Problema este cit de dispusi sunt toti ceilalti sa-ti accepte enormitatile! Eu nu sunt de acord cu IMPOSTURA! daca gresesc, va rog sa imi atrageti atentia. In ritmul acesta, oricine poate comite orice! Faci o pagina de Website, iti iei un LOGO, trimiti pe grupuri de discutii si pe retele de socializare si... gata AFACEREA! Se gasesc naivi care sa dea si bani! Fara sa verifice NIMIC!
Experienta imi spune ca ceva nu-i in regula deloc! Eu, in Kilimanjaro, am mers de mai multe ori si am urcat pe rute diferite (de la "Coca-Cola" la "Whisky") si am avut prilejul sa discut cu oameni de toate categoriile - unul dintre ghizi a dat examen intr-o serie in care se inscrisesera 168 de candidati, din care au promovat doar 8!!! Altul, ceva mai experimentat, urca impreuna cu grupul nostru pentru a 346-a oara pe acest varf!!! Te poti compara cu astfel de oameni? Chiar daca ai facut Aconcagua sau McKinley?
In Romania nu avem ghizi specializati sa conduca alpinisti in Anzi sau in Himalaya. Avem, cel mult, niste instructori pregatiti de FRAE, dar nu-i baga nimeni in seama, desi au unele dintre competentele necesare...

From: Cosmin I. Andron
To: camelia-maria manea
Sent: Thursday, 1 March 2012, 11:58
Subject: Re:

Si eu as fi dorit sa îl citesc dar nu primesc mesajele in email ci le citesc pe web. Imi po?i trimite si mie FW?
Multumesc. 
C

Sent from my iPhone

www.cosmin-andron.com
On 1 Mar, 2012, at 11:27 AM, camelia-maria manea wrote:
Este adresat celor care stiu sa-l  inteleaga. Cine vrea sa se documenteze, stie unde sa caute.
Apreciez tot ce faci si iti doresc numai bine acolo unde vrei sa ajungi!

C.









4 comentarii:

  1. Mi s-a facut pielea de gaina. Micutele de ele prin ce au trebuit sa treaca. De ce nu ati facut publice povestile astea mai devreme? De ce a trebuit sa moara copilul acela minunat pana sa aiba cineva curaj sa spuna toate astea? Si cine o scoate pe Coco de acolo? Imi pare atat de rau pentru ea. Ce poveste cumplita. Sper ca oamenii sa ii sara in ajutor. Sa primeasca ajutor si consiliere. Nu am cuvinte..

    RăspundețiȘtergere
  2. interesanta povestea. DAR, unde e deontologia?! Daca postarea asta -a jurnalistei- nu are scop pur propagandistic, de marire a ratingului propriu,de ce a publicat informaiile astea abia acum si nu imediat ce le-a aflat?? Dar lasand la o parte goana unei jurnaliste dupa rating, legea spune (in alti termeni dar in aceeasi esenta) ca daca ai cunostinta de o fapta ilegala si nu o comunici autoritatilor competente devii tainuitor , si/sau chiar complice.
    Moral, jurnalista care abia acum ne comunica aceste fapte (doar ca sa profite si ea de atentia acordata subiectului)
    este complice la ele, si mai ales putem spune ca a favorizat incununarea lor cu tragedia din Retezat.
    De ce abia acum si nu imediat ce a constatat faptele?!?
    raspunsul logic e ca atunci ar fi adus rating negativ, iar acum ratingul e pozitiv.
    In rest ar fi cu adevarat utila o dezbatere corecta, rationala si nu aruncatul cu pietre. Beneficiarii-s alpinisti, oameni de munte nu practicanti de tir.

    RăspundețiȘtergere
  3. Românca aceea care a facilitat o ilegalitate, se face complice la suferința Crinei. Are dreptul sa fie și judecător ? Și atunci, când a ajutat la măsluirea vârstei reale a lui Coco, nu era dascăl și mama, la rândul ei ?

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonim 1 si anonim 2, uitati-va la data cand a fost publicat, MARTIE 2012. De situatia asta din fam. Popescu se stia in anumite cercuri in comunitatea alpina de multi ani de zile. Au fost voci care au facut publica situatia dar mass-media era prea ocupata cu recordurile fabuloase pe care le producea Popescu pe banda rulanta cu fetele lui. Au fost si voci la FRAE care si-au exprimat dezacordul cu ce se intampla si acolo. Din pacate inclusiv la FRAE majoritatea au votat continuarea sustinerii directiei in care isi ducea Popescu fetele.

    RăspundețiȘtergere