joi, 1 martie 2012

[MUNTE, SOCIETATE] Scrise zilele acestea...


I


"Nu ma simt mai mandru ca-s roman datorita unui loc in Guiness Book, a unei medalii de aur sau a unei cupe. Nu consider ca aratam ceva cu mandrie intregii lumi, cum scrie pe un sait..."



Cred ca-mi pun prima data problema...
A fi mîndru că eşti român...

Nu mă simt mîndru că sînt român.
Cum o fi aia?
Sînt şi atît.
Eventual, prin natura lucrurilor, diferit de alte neamuri.


Nici nu m-aş jena că îs.


/.../ Oi fi defect?
Nu cred. În cel mai rău caz, aparte.




 

Dar.
Mi-aş pune problema dacă mîndria nu-i rudă bună şi cu jena...

Totodată.

Deşi nu am fost pe afară tare mult, simt că mîndria asta funcţionează acasă. Pe afară e fără obiect, din simplul motiv că ăia au alte treburi, eventual sînt ocupaţi cu mîndria lor de a fi spanioli etc.

La ce să fiu mîndru că sînt român? Căci şi alţii au o ţară frumoasă (să mă mîndresc cu ce mi-a picat din cer?), au şi literatură şi alte alea. Ba alţii fac autoturisme mai bune şi fără ajutor de la Renault...


Concluzia mi-ar fi că alde mîndria cu pricina compensează un minus în interiorul respectivului. 




II


Scrie Mihai Cernat:

"Ticu Lacatusu - primul roman pe un optmiar ; la fel foarte putin mediatizat ; recenta sa Traversare a Groenlandei a trecut ca si neobservata in mass-media."


Am sentimentul ca media nu poate face abstractie de categoria majoritara de privitori. Care e cum e, mai exact nealpinistica.
Or, asemenea oamenii pot fi captati - legat de munte - cu citeva lucruri, dintre care as mentiona doua:

- cind moare cineva pe inaltimi, situatie in care privitorul la tv traieste emotii, dar nu si deznodamintul tragic. E un fel de si satisfacut, si cu banii in buzunar.


- o fată precum C.P. atrage interes cald pentru că este asemenea categoriei majoritare amintite, om ca noi - si nu vreo fiara nerasa de doua saptamini - , posedind totodată o virsta care trezeste simpatie maturilor (caci toti avem copii, nu?)

Ticu ar fi aparut mai mult daca apasa pe pedala nationalista, inainte si dupa performanta, apoi mergea la n televiziuni, cu o relatare adaptata publicului majoritar. Eventual raspunea frumos priceperii Crudutei in alpinism.
Deci Ticu nu si-a adaptat performanta (va fi avînd motive...) gustului consumatorului roman de media, asta cred ca este explicatia.
Imi fuge mintea aici la o vorba legata de fericire: cel atins cu adevarat de aceasta zina rara si trecatoare isi tine placerea doar pentru el, infasurata in jurul inimii. Societatea poate acuza egoism aici, eu cred ca este inteligenta, intelepciune.




III

"...Eu personal o invidiez, la modul frumos, pentru toate realizarile , o vorba adevarata pe care am auzit o de la Mircea Sandulescu ceva de genul..cainii latra ..caravana trece ..sau asa ceva.. /.../ Personal îi doresc la Coco bafta maxima si sa urce pe toti muntii  lumii, ceea ce  doresc la fiecarui  iubitor  de munte..."


Vorba bolduită sună frumos si mărturisesc că-i al naibii de descurajantă... În prima fază barim.
Dar.
Aici te uiti un pic si cine-i adeptul vorbei ăsteia. Nu o dată poti descoperi tipi care nu au nici curajul acelui cîine, ci-s doritori să facă frumos, să nu iasă din rînd...  Ia uitati-vă mai atent!

În acelasi timp, dacă vreun Copernic nu lătra la caravană, stăteam si azi cu convingerea că Pămîntul e plat.
Ce să mai spun de CAR, care se născu si renăscu prin energia decisivă a unor tipi tare lătrători la caravană... Chiar si în secolul XXI, dacă vreodată fi-va Clubul la anaghie, sînt convins că doar energia nesăbuită a vreunui lătrător cu pricina îl va scoate la liman, va emana vreun magnetism ce atrage discipoli.



IV


În acelaşi context, de la #3.
Era să spun, legat de cîinele care latră, că dacă nu existau lătrători la caravană, azi am fi venerat vreun Emilian Cristea la fel de gretos si mincinos ca în scrierile de prin 1975.
Simt însă că multi nici nu au nevoie de realitate...
Da, repet, nu au nevoie de realitate.


Lumea legată de scrise, pe hîrtie ori monitor computer, poate fi împărtită în categorii, după opinia mea.
Există aceea docilă, dar totodată interesată atît de un Sef, cît si de un mediu roz, protector. Sînt oamenii cărora degeaba le-as spune eu ceva - mai apropiat de adevăr - despre idolul lor, nu mă vor asculta în veci. Ei au nevoie de acea casă, cu Seful de adulat si totodată protector, plus pajistea roză din jur.

La mijlocul paletei se afla o categorie cît de cît ratională, care nu caută Maestri, nici nu se aprinde la o bere, legat de cine stie ce fleac din istoria recentă sau veche. Dar barim la acestia albul e totusi alb samd.


Ceva mai aprinsi, mai spre... dreapta sînt cei precum Nae Dimitriu, Niculae Baticu. Sînt porniti, urmare si a unor probleme nerezolvate din interior, dar care devin ceva mai maleabili cînd intră sub reflectoarele aprecierii semenilor. De pildă în calitate de lideri ai unor asociatii turistice, unde lasă deoparte revolutionarismul.
M-as fi trecut si eu în categoria asta, atîta doar că nu am realizări, asa că stau deoparte.


La capătul evantaiului se află cei gen tipii furiosi de pe forumuri
. La ăstia si nimic miscă / totul pute, atitudine care merge de mînă cu lipsa ratiunii, cu opacitatea la argumente.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu