luni, 5 martie 2012

[MUNTE, UMAN] Vîlcelul Ţancurilor, 1993



Preambul

Gusturi şi gusturi...
Pentru mine, văioaga aceasta din Moraru este uluitoare. Cu al ei amestec de fioros, de sălbăticie la care doar un iubitor de abrupt rezona. Cu obstacole dificile, dar şi rezolvări neaşteptate cît şi frumoase. Ah, ce sărace-s cuvintele, ori barim vocabularul meu!


Nu am pe moment o poză a vîlcelului, luată din poiana Morarului - aşa ca introducere, ca familiarizare cu locul...

O mare problemă îmi sînt legate de turele-mi pe Vîlcelul Ţancurilor (şi nu numai) tonul mai agresiv la adresa colegilor de pe la 25-30 de ani, existent în RT-urile (rapoartele de tură) aşternute atunci pe hîrtie...
Am meditat şi-am zis să le las aşa...
La ce ar fi bune acele însemnări, într-o vreme cînd clar se scrie de cel puţin 10 ori mai mult decît se citeşte? Păi, ca să fie.
Una la mînă, eu am citit cu interes rîndurile celor care mau precedat ori au mers în paralel cu mine în abruptul Bucegilor. Ba chiar şi cele ale noi generaţii, cum ar fi grupul ce a dormit în august 2006 în Hornurile Văii Seci, în vreme ce subsemnatul era cu cortul la Cruce.
În acelaşi timp, nu ştiu ce fel de cărămizi va avea nevoie vreun condeier al deceniilor viitoare... oate vor prinde bine.
Dacă e doar vanitatea, respectiv teamă să nu fiu uitaaaat, asemenea mai tuturor oamenilor, asta e.
Mai bine să fie puse pe net decît să lipsească.

De remarcat că tura cu Mugur Ilie din 2000 a fost lipsită de tensiunile din drumurile precedente, de un concluzia că iritările depind şi de coleg...




Tură 1993 (vezi facsimil RT după seria de poze).

Ea face parte dintr-un ciclu de ascensiuni în abruptul Bucegilor, pentru începători şi sub egida Clubului Alpin Român, propus de mine Clubului şi condus de acelaşi.
A debutat la 27 septembrie 1993, pe Brîul lui Răducu. Plecarea fiind la ora 10 (statuia lui Muşat) iar vremea bună, au venit peste zece participanţi.
La următoarea propunere, în debut octombrie,vremea fu închisă iar întîlnirea la cinci dimineaţa. Nu a venit nimeni din afara Clubului, iar dintre membri Bogdan Pascal şi Ciprian Teodorescu.

Campania de excursii pentru începători a continuat în 1994, cu cinci ture, în mai-iulie.

Vreme închisă, în Poiana Morar ninsese. Am stat ce-am stat la refugiul de acolo, apoi am decis o plimbare de pierdut vremea spre gura văilor din amonte...



În Poiană am constatat că zăpada lipsea. Aşa cî ne-am angajat în Vîlcelul Ţancurilor, iniţial probabil doar pentru a atinge Săritoarea II, cea cu tunelul. Apoi ne-am dus şi mai sus...

În grota primei săritori (vezi RT).

Deasupra Săritorii I. Scuze pentru calitatea imaginii.
Echipament ca pe atunci, puţini trecuseră la sculele occi, foarte scumpe pe atunci.

Ciprian, tot pe acolo.

O săritoare.


Avansăm prin ceaţă.

O nouă săritoare, pînă în aceea a paralelipipedului (a doua, între cele complicate).

Cred că sîntem sub bolovanul imens care dă naştere celei de-a doua săritori.

La ieşirea din fantasticul tunel orizontal al celei de-a doua săritori.

Tot acolo.





Apare în ultim plan a Treia săritoare, care ne va respinge însă. Mi se pare că nu am avut nici pitoane plus cuie..., nu mai ştiu exact. Era şi o chestie de ore.


Începem coborîrea.



Nu mai scrie în RT că, ajunşi la cabana Poiana Izvoarelor, cabanierul nu ne-a putut garanta nici măcar un loc peste noapte în sala de mese (alea prin camere erau ocupate). Aşa că am plecat singur spre gară, unde aveam la Bagaje de mînă sacul de dormit. Am dormit în sala de aşteptare din Sinaia, luînd apoi unul din acceleratele de noapte spre Bucureşti, pe la 2-3 a.m.
A fost destul de neplăcută coborîrea pînă la Gura Diham, singur, pe vînt, în noapte, cu teamă instinctivă de urşi. Chiar pe mine nu am făcut, dar mi-a rămas bine în memorie momentul.



















2 comentarii:

  1. ce rau imi pare ca nu am partener de escalada si alpinism;as mai fi mers (si)pe aici....
    asa,am inceput sa ma rezum doar la drumetii montane;e foarte greu sa fi smerit,deloc orgolios,incapatanat sau the fixer man,e foarte greu sa-ti gaasesti pe cineva pe masura ta,asa cm e ea,buna sau mai putin buna.da,alpinismul il practici in doi sau mai multi,in nici un caz de unul singur.nu m-am referit la tine cand am spus de orgoliu,smerenie,ci m-am referit la modul general.
    ma bucur ca ai pus pozele astea si poate ar fi fost bine sa fi descris putin mai mult coechipierii,asa cum ii vedeai atunci.am si eu de gand sa pun niste poze cu noi,din putinele noastre ture(putine,din pacate,pentru mine..)dar acuma prefer sa-mi traiesc prezentul si sa merg pe munte.
    repet,din pacate ma voi limita la drumetie montana,pentru ca nu am un coleg/colega cu care sa-l practic.raman la ideea ca alpinismul se practica macar o data la 3 saptamani,cel mult o luna,nu din an in pasti.
    sper sa ne auzim numai de foarte bine.
    salutari!

    RăspundețiȘtergere
  2. M-a luat pe neasteptate, Ciprian, zisa ta de la Schiller, ca ai scăpat 1-2 metri la un rapel.
    Eu abia acum (la Schiller mai exact) aud de ea - văd că nici mai zis nu au spus nimic de ea...

    RăspundețiȘtergere