luni, 5 martie 2012

[POLITIC, UMAN] Cinism, zice-se. Al subsemnatului.


Zilele trecute am deschis pe Carpati.org o discutie despre o tînără alpinistă. La un moment dat, o colegă de generaţie cu domnişoara-subiect al postului a intervenit, între altele manifestîndu-şi nemulţumirea pentru atitudinea generală a celor ce-şi dau cu părerea pe site.

Spunea, de pildă:

Sper sa vina ziua in care intrebarile banale si "de bun simt" de pe forum, sa nu mai fie privite cu superioritatea celor care au 2-3-5 ani de mers pe munte, sau 20.
Sper sa vina ziua in care jurnalele nereusite despre ture banale sa nu mai fie luate in deradere.

Sper sa vina ziua in care greselile pe care le fac unii pe munte (greseli care duc sau nu la accidente) sa nu mai fie comentate de parca numai prostilor li se pot intampla.

Sper sa vina ziua in care stirile despre turisti accidentati, rataciti, sau care au chemat salvamonul din diverste motive, sa nu mai fie privite cu repulsie si superioritate, de parca ne-am nascut cu totii cu coltarii si pioletul in mana si nu ne-am ratacit/accidentat/speriat pe munte niciodata. 


Şamd


Mesajul în sine are o haină nemaipomenită, sortită succesului mediatic, căci vine din partea unui tînăr şi îmbrăţişează totodată valorile Societăţii. Care e conservatoare, dar îi place să fie - în imobilismul Ei - să împinsă cît de cît înainte, să descopere carne tînără care se pune în slujba Sa.

Sensibil însă la luările de poziţie totuşi egoiste (căci cam asta e, acolo...) şi care încearcă să arunce problemele proprii în cîrca altora, am încropit un răspuns:



Nu va veni curînd vremea la care speri.
Am ceva ani, ba îmi place şi istoria. De cînd hăul se speră la mai bine, dar lucrurile rămîn la fel.

Era mai bună o minciună frumoasă?


Priveşte pe cei mai copţi din jur.

În juneţe, fiecare a sperat la mai bine, în societatea înconjurătoare. Citeşte în ochii lor dacă au găsit acel mai bine.
Nu aş comenta aici şi cît umăr au pus respectivii la mai-bine.

Să laud optimismul unei anumite vîrste ori să punctez nerealismul ei?



Iau lucrurile cum sînt.

Abia de acolo poţi manevra pentru a primi, din cînd în cînd, o căniţă de fericire.
Şi nu un drog, care-şi cere preţul mai tîrziu, în unităţi de măsură a deziluziei crunte.

PS

De foarte multe ori ne motivăm neputinţa de a mai merge pe un drum, din epuizare interioară (inclusiv din a nu ni se fi materializat speranţele nerealiste), reproşînd altora una şi alta.
Rar am văzut oameni care, la aşa abandonuri, să recunoască a fi terminat benzina în sine ori iluziile.


Ultima remarcă decurgea din faptul (poate e util să-l amintesc aici) că dezamăgirea o determina pe acea fată - după afirmaţiile ei - să părăsească siteul Carpati.org.



E, unde voiam să ajung?
Într-un articol din Forbes România (eternele-mi surse de informare puţine şi fixe...Sper că şi bune!) alţii vor să purceadă la schimbare.

"... Ideea de a crea un guvern de tehnocraţi, soluţie îmbrăţişată public şi de o serie de oameni de afaceri, precum Ion Țiriac. Cu două săptămâni în urmă, profesionişti din mai multe domenii au scris manifestul „Împreună 2012”, al cărui obiectiv este „înlocuirea clasei politice”, după cum a declarat Bogdan Naumovici, director de creaţie la agenţia de publicitate Leo Burnett și, totodată, unul dintre semnatari. Naumovici crede în necesitatea creării unui partid din oameni care nu au fost membrii niciunui partid."


Om şi el, dl Ţiriac îşi vede aici strict / este orbit de strălucirea propriului interes. Un asemenea Executiv l-ar reprezenta mai bine (psihologic vorbind!), dar i-ar crea şi condiţii mai bune de afaceri în Ţara Românească.
Nu ştiu ce-i veni lui Bogdan Naumovici... Să nu aibă idee, deşi umblat prin lumea valahă infinit mai mult decît subsemnatul, cum merg lucrurile la intersecţia palalelei 45N cu meridianul 25E? E sătul oare (omeneşte altminteri) de domeniul care i-a adus succesul, însă nu şi alte provocări/satisfacţii, mai ales dintre cele compensînd avatarurile deceniului cinci masculin/uman?

Pe mine mă miră un pic soluţiile politice care se tot vîntură... Nu le acuz de oportunismul unei Alianţe 2000, care - la 1996 - a fost doar un vehicul de pătrundere în Autobuzul politic (cel cu locuri limitate...) a unor oameni prea mîndri pentru a duce oala de noapte a vreunui Crin Antonescu. Care o ducea pe-a lui Valeriu Stoica, preşedinte la PNL în acea vreme.
Dar mă miră faptul că o minte precum a dlui Naumovici scapă din vedere două componente esenţiale ale lumii politice româneşti. Electoratul şi braţul înarmat al acestuia, clasa politică - ultima nefiind decît on interfaţă ce crează un compromis între omul cu votul din Ştefăneşti şi frîiele politice, ale unei maşinării ce împacă lup european, capră a necesităţilor economice locale şi varza plimbătorului de ţoi la gură din satul ilfovean.


Pomeneam de cinism în titlul postului cît şi în comentariul preluat de pe Carpati.org.
Ştiu că-s singur şi că stric confortul interior (presupunînd că mă citeşte cineva...) al unor bravi compatrioţi.
Dar personal prefer neplăcerea realităţii unui vis aiurea, nerealist, care între altele îmi ţine departe posibilitatea de a găsi o soluţie pentru inconvenabilele din jur.


Dincolo de acestea, conducerea revistei - probabil animată de inimosul redactor şef Bonoiu (la rîndu-i, pe placul editorial vreunui vîrstnic din boardul american, care-şi retrăieşte astfel emoţii ale tinereţii) - îşi contină demersul trandafiriu. Acela al speranţelor înalte, însă tot atîta de nerealiste. De pildă, că elitele profesionale ar fi o soluţie pentru momentul politic (voi reveni asupra subiectului!), totul este să iasă în agora.
Şi aici, dorinţa mai mult sau mai puţin ascunsă de a străluci în alt domeniu (ba chiar cel de căpătîi al orgoliului românesc!) ascunde din vedere particularităţile decisive ale scenei în cauză, decurgînd dintr-un electorat pe care nu mai poate fi numit imatur ci, după opinia mea, răsfăţat.




Ca să nu închei cu gust amar, recomand din aceeaşi revistă articolul "Pseudo-revoluţia română 2.0."
Poate dur, însă - implicit - util.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu